Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1466/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

Dosar nr- (Număr în format vechi 1360/2009)

DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1466

Ședința publică de la 04.11.2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Roxana Popa

JUDECĂTOR 2: Viorica Trestianu

JUDECĂTOR 3: Diana Manole

GREFIER - -

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - SRL, împotriva sentinței comerciale nr. 2324 din data de 29.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - COMERȚ SRL și.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta prin avocați cu delegație la fila 17 din dosar și cu delegație la fila 29 din dosar, intimații - COMERȚ SRL prin avocat, cu delegație la fila 15 din dosar și lichidatorul judiciar prin delegat, cu delegație la fila 30 din dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că Tribunalul Bucureștia înaintat dovada comunicării sentinței recurate.

Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea acordă părților cuvântul pe probe.

Apărătorii recurentei solicită proba cu înscrisuri.

Intimata - Comerț SRL prin avocat, solicită proba cu înscrisurile din dosar.

Curtea, în urma deliberării, admite proba cu acte astfel cum a fost formulată, apreciind că este utilă soluționării cauzei.

Apărătorii recurentei, depun la dosar în cadrul probei cu înscrisuri un set de acte cu care doresc să dovedească achitarea creanței către creditoare și precizează că înscrisurile provin de la creditoare.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul pe cererea de recurs cu mențiunea de a se pune concluzii pe aspectul motivului de ordine publică, urmând apoi a se pune concluzii pe motivul doi de recurs referitor la achitarea debitului.

Recurenta prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței pronunțată de Tribunalul București ca fiind lovită de nulitate, iar pe fond, respingerea acțiunii creditoarei ca fiind rămasă fără obiect.

Cu privire la primul motiv de recurs, se arată că instanța de fond a soluționat cauza la primul termen de judecată, iar citarea efectuată cu societatea debitoare a fost făcută cu încălcarea dispozițiilor art. 92 indice 1. societatea este în stare de funcționare, la sediul acesteia este tot timpul o persoană care să primească corespondența, fiindu-i astfel încălcat dreptul de a putea formula o contestație împotriva cererii introductive de deschidere a procedurii insolvenței și dreptul la apărare.

citația și copia cererii introductive, societatea debitoare nu a putut face dovada că nu se află în insolvență, mai mult, instanța trebuia să aibă în vedere consecințele extrem de grave ale deschiderii procedurii, nu putea soluționa cauza la primul termen de judecată fără acordarea dreptului la apărare.

Față de motivele arătate, consideră că se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare

Intimata prin avocat, arată că achiesează la recursul recurentei și este de acord cu admiterea recursului și casarea sentinței recurate.

Se prezintă lichidatorul judiciar prin delegat și arată că recurenta nu a depus actele conform art. 28 din Legea 85/2006, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul București.

Recurenta prin avocat, solicită respingerea concluziilor puse de lichidator în sensul că debitoarea nu a depus actele, dar având în vedere că procedura s-a deschis în mod nelegal nu avea cum să depună actele, solicită admiterea recursului.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială sub nr-, creditoarea - Comert SRL a chemat în judecată pe debitoarea - SRL, solicitând instanței deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei, motivat de faptul că aceasta se află în incapacitate de a plăti o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 60.336,74 lei.

Prin sentința comercială nr.2324/29.04.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială s-a admis cererea creditoarei - Comert SRL, iar în baza art.33 alin.6 din Legea nr.85/2006 s-a dispus deschiderea procedurii de faliment împotriva debitoarei - SRL.

În motivarea sentinței instanța a reținut în esență că societatea creditoare are împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 66.336,74 lei, iar neplata la scadență a creanței este efectul prezumat al incapacității debitoarei de a plăti datoria cu o sumă de bani disponibilă.

Încetarea de plăți se prezintă ca o prezumție legală, ce poate fi răsturnată doar de debitorul care face dovada că are sume de bani disponibile în patrimoniu, ceea ce nu s-a probat în speță.

Împotriva sentinței comerciale nr.2324/29.04.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială, a formulat recurs debitoarea - SRL, recurs ce a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI sub număr unic - din 10.06.2009.

În motivarea recursului, recurenta arată, în esență, că în mod greșit s-a dispus de instanța de fond deschiderea procedurii falimentului în condițiile în care procedura de citare cu debitoarea nu a fost îndeplinită, încălcându-se astfel formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 Cod procedură civilă.

De asemenea, în mod greșit s-a admis cererea creditoarei fără a se avea în vedere că s-a achitat întreg debitul de către - SRL, în cauză nefiind îndeplinite condițiile generale ale deschiderii procedurii de insolvență.

Intimata-creditoare prin cererea de la fila 31 din recurs arată că debitul a fost achitat și achiesează la motivele de recurs formulate de recurentă.

În susținerea recursului au fost anexate la dosar acte.

Analizând sentința recurată în raport de dispozițiile art.306 alin.2 și art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Creditoarea - Comert SRL a solicitat instanței deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei - SRL la data de 17.03.2009, iar primul termen de judecată a fost fixat de instanță la data de 29.04.2009, dată la care procedura de citare cu debitoarea nu a fost îndeplinită, ceea ce atrage în cauză aplicarea dispozițiilor art.105 alin.2 Cod procedură civilă.

Orice parte a unei proceduri juridice trebuie să aibă posibilitatea rezonabilă de a-și prezenta punctul de vedere în fața instanței, în condiții care să nu o dezavantajeze față de cealaltă parte.

În raport de dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiecare parte a procesului trebuie să aibă facultatea de a-și face cunoscute elementele pe care se bazează pretențiile sale, dar și aceea de a lua la cunoștință și de a discuta orice probă sau concluzii prezentate instanței.

În consecință, pentru a da posibilitatea ambelor părți să prezinte în fața instanței cererile și probatoriile în condiții de egalitate de tratament, pentru a asigura dreptul la un proces echitabil, având în vedere și principiul disponibilității (intimata-creditoare solicitând casarea sentinței) Curtea în temeiul art.306 alin.2, art.304 pct.5 și art.3041Cod procedură civilă va admite recursul, casează sentința recurată și trimite cauza la aceeași instanță pentru a verifica incidența în cauză a dispozițiilor Legea nr.85/2006, ținând cont și de susținerile ambelor părți în sensul achitării integrale a debitului pretins de creditoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta - SRL cu sediul în B,-,.23,.5,.2,.185, sector 3, și cu sediul procesual ales în B,-, cam.15, sector 3, împotriva sentinței comerciale nr.2324 din data de 29.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - COMERȚ SRL cu sediul în B,-, - Business,.4, sector 6, și cu sediul în B, șos. -, nr.125,.4A,.2,.3,.42, sector 4.

Casează sentința recurată.

Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 04.11.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.Jud. - 2.12.2009

Tehnored. - 2.12.2009

Nr.ex.: 6

Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială

Președinte: a

Președinte:Roxana Popa
Judecători:Roxana Popa, Viorica Trestianu, Diana Manole

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1466/2009. Curtea de Apel Bucuresti