Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 147/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR.-
DECIZIA CIVILĂ NR. 147/R/COM
Ședința publică din 29 ianuarie 2009
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Dorin Ilie Țiroga
JUDECĂTOR 2: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 3: Florin
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de către debitoarea T împotriva sentinței civile nr.1718/02.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu creditoarea intimată UPSOM ROMÂNIA Ocna M, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea administratorului judiciar al debitoarei recurente Management T, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus prin serviciul registraturii întâmpinare de către creditoarea intimată UPSOM ROMÂNIA Ocna, de asemenea se constată că debitoarea recurentă a făcut dovada achitării timbrului judiciar în sumă de 0,5 lei, însă nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 19,5 lei.
Curtea, din oficiu, invocă excepția privind insuficienta timbrare a cererii de recurs și acordă cuvântul asupra acestei excepții.
Reprezentantul administratorului judiciar al debitoarei recurente solicită admiterea excepției invocate și anularea recursului formulat de către debitoare ca fiind insuficient timbrat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1718/02.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, s-a admis cererea creditoarei SC Upsom România SA Ocna M, jud. A, pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SA, în temeiul art. 33 alin.4 din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SA T, a fost numit administrator judiciar IT Management T și s-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitoarei, creditorilor și prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, în vederea efectuării mențiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că cererea formulată la 27.06.2008 de creditoarea SC Upsom România SA, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței, a fost comunicată debitoarei și că nu s-a formulat contestație potrivit art. 33 alin.6 din Legea privind procedura insolvenței, că debitoarea se află în încetare de plăți, creditoarea având o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum superior valorii-prag prevăzută de lege, dovedită cu copie după sentința civilă nr. 394/12.04.2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitoarea SC SA, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Timiș.
În motivare se arată că prin sentința atacată s-a admis cererea creditoarei SC Upsom România SA și s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, reținând în motivare că societatea debitoare este în incapacitate de plată și că procedura este completă.
Debitoarea recurentă arată că reținerile instanței sunt greșite, societatea nefiind în incapacitate de plată, iar sentința civilă nr. 394/12.04.2007 nu a fost comunicată societății debitoare și nu a fost pusă în executare silită cum susține creditoarea, la dosarul cauzei neaflându-se dovezi din care să rezulte că sentința a fost pusă în executare silită.
Mai mult, debitoarea recurentă învederează că societatea nu a putut fi prezentă în instanță la termenul din 02.10.2007 întrucât nu a fost citată pentru acest termen, situație în care sentința s-a dat fără îndeplinirea de citare, astfel că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 5, 9 și 11.proc.civ.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, creditoarea intimată solicită respingerea recursului ca fiind neîntemeiat.
În motivare se arată că recursul este formulat doar în intenția de a tergiversa rămânerea definitivă a sentinței prin care s-a dispus începerea procedurii insolvenței, menționând totodată că a formulat cererea de deschidere a procedurii insolvenței, întrucât debitoarea nu are bunuri urmăribile, nu are disponibilități bancare și nu mai desfășoară activitate, aspecte constatate în dosar execuțional nr. 514/2007 al executorului.
Se mai arată că recurenta debitoare nu contestă faptul că datorează suma de 160.580,19 lei, sumă pe care nu a achitat-o până în prezent, precizând că în sentința nr. 1718/2008 se menționează că procedura a fost îndeplinită cu părțile astfel că și această critică este neîntemeiată.
Curtea reține că recursul debitoarei este insuficient timbrat, întrucât debitoarea a depus la dosar doar 0,5 lei timbru judiciar, iar conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 6 dosar pentru termenul de judecată din data de 29 ianuarie 2009, aceasta a fost citată cu mențiunea timbrării recursului în sumă de 19,5 lei taxă judiciară de timbru, fără ca ea să-și îndeplinească obligația până la termenul stabilit de instanță
Având în vedere că potrivit art. 20 alin. 3 din Legea nr. 147/1997 republicată, privind taxele judiciare de timbru, neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru se sancționează cu anularea cererii și întrucât debitoarea recurentă nu a depus la termenul stabilit dovada plății taxei judiciare de timbru, urmează a se dispune anularea recursului ca insuficient timbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de debitoarea T împotriva sentinței civile nr.1718/02.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 29 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - DR. - - DR. -
GREFIER,
Red./04.02.2009
Tehnored 2 ex./04.02.2009
Instanță fond: Tribunalul Timiș
Jud.
Președinte:Dorin Ilie ȚirogaJudecători:Dorin Ilie Țiroga, Marian Bratiș, Florin