Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 149/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928
Secția Comercială
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.149
Ședința publică din 2 februarie 2009
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier:- -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarea recurentă AVAS B împotriva sentinței civile nr.1534/11.09.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată - - SRL prin lichidator judiciar Insolvency Management, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică sunt lipsă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1534/11.09.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- s-a respins cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâtului formulată de lichidatorul judiciar Insolvency Management și s-a dispus: închiderea procedurii insolvenței față de debitorul - - SRL și radierea acestei societăți din Registrul Comerțului; descărcarea lichidatorului judiciar Insolvency Management de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedura, debitor si averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, precum și notificarea acestei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalului Timiș, pentru efectuarea mențiunii de radiere și în vederea publicării în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că la data de 11.09.2008 lichidatorul judiciar Insolvency Management, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului - - SRL, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor din averea debitorului; că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr. 4/09.01.2008; că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței; că notificarea a fost publicată, conform art. 61 alin.3 din Legea privind procedura insolvenței.
Astfel, în temeiul art. 131 din legea privind procedura insolvenței, având în vedere că nici unul din creditori nu s-au oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii, judecătorul sindic a dispus încheierea procedurii insolvenței, radierea debitoarei din registrul comerțului și descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
Cu privire la cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâtului formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic a constatat că debitorul nu a prezentat actele contabile și că ultima situație financiară anuală, depusă la 31.12.2001, atestă că societatea deținea active care nu au fost prezentate lichidatorului, considerând că neținerea contabilității conform legii nu a permis lichidatorului identificarea unor eventuale active. Faptul că din ultima declarație financiară depusă la 31.12.2001 lichidatorul judiciar a observat că societatea deținea active, nu duce la concluzia că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
S-a mai reținut că lichidatorul judiciar nu a administrat nici un mijloc de probă pentru a dovedi fapta pârâtului, prin care acesta nu ar fi evidențiat în contabilitate unele active având ca efect intrarea societății în stare de insolvență.
Prin urmare, judecătorul sindic a constatat că nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale sub aspectul faptei comise, a prejudiciului cauzat, a raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu sau al vinovăției sub forma intenției directe, astfel că cererea formulată de lichidatorul judiciar prin raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus societatea la insolvență a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de angajare a răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere care au cauzat starea de insolvență.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, recursul său nu este limitat la motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, conform art. 304 Cod procedură civilă, respectiv când prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă (art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă); că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art.304 pct.7 Cod procedură civilă); când hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
Potrivit art. 138 lit. d din Legea 85/2006 - dispoziții aplicabile în speță, răspunderea administratorilor se poate dispune dacă aceștia au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Se mai arată că potrivit aceluiași text normativ, simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile, atrage răspunderea acestuia, deoarece nu există posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul folosit veniturile obținute.
În acest sens s-a arătat faptul că potrivit teoriei și practicii juridice în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale: prima că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de cantitatea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
În cazul de față indiferent de faptul că administratorul falitului a încălcat din culpă sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, acesta se face vinovat de încălcarea legii (contabilității în cazul de față) situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de a prezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din dispozițiile art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2, art. 134 alin. 1 și 2, art. 181 din Legea nr. 31/1990 - Legea societăților comerciale, ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991 republicată - Legea contabilității.
Solicită să se aibă în vedere faptul că potrivit art. 73 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990, administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege, iar potrivit art. 73 alin. 2, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o vor putea exercita numai în caz de faliment a societății. Art. 11 alin. 4 din Legea 85/1991 republicată arată că răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor, care au obligația gestionării patrimoniului.
Se mai arată că potrivit art. 72 din Legea 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, și că potrivit art. 1540 Cod civil, mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului, precum și că potrivit alin. 2 al aceluiași ultim articol, conform căruia în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului se apreciază cu mai multă rigurozitate. Se mai arată că potrivit art. 374 Cod comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, iar în speță administratorul nu a făcut dovada contrară.
Se mai arată că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art.138 din Legea nr.85/2006, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei aflate în insolvență.
AVAS a suferit un prejudiciu a cărui existență certă s-a stabilit prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite din averea debitorului.
Recurenta invocă faptul că dispozițiile art. 35 alin. 3 și 4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd că faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor și că faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui care le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel de-al treilea.
Se mai arată că pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată potrivit art.1082 cod civil raportat la art.138 din Legea nr.85/2006, că răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, întrucât administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
În conformitate cu dispozițiile art.1080 alin.1 Cod civil coroborate cu art.1600 Cod civil devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Prejudiciul produs există, constând în însăși creanța cedată de CAS T către AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
Art.138 din Legea nr. 85/2006 stabilește că prin săvârșirea de către administrator a uneia dintre faptele prevăzute la acest articol s-a angajat răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de creditoarea recurentă, conform dispozițiilor art. 304 și art. 304/1 Cod procedură civilă, raportat la probele dosarului și susținerile părților, Curtea constată că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Astfel, potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
În prezenta cauză, acțiunea de atragere a răspunderii a fost formulată de lichidatorul debitoarei, conform art. 138 din Legea insolvenței, însă judecătorul-sindic a respins această cerere. Deși a solicitat judecătorului-sindic să dispună angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei, lichidatorul judiciar al debitoarei nu a mai înțeles să declare și calea de atac prevăzută de lege împotriva soluției primei instanțe, ci doar creditoarea a formulat recurs, criticând hotărârea tribunalului sub acest aspect.
Curtea reține și că, pe de o parte, numai comitetul creditorilor poate formula cererea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006, creditorii nemaiavând în prezent calitatea cerută în mod expres de lege pentru această solicitare, iar, pe de altă parte, legiuitorul a arătat fără echivoc că pentru a se putea cere de către comitetul creditorilor autorizarea judecătorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul să omită să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, fie ca practicianul să omită să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor respective să amenințe să se prescrie.
Deși nici unui creditor în procedura insolvenței nu i se poate nega interesul de a solicita angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere ale debitoare falite, aceasta nu înseamnă că un astfel de participant la procedură are și posibilitatea concretă de a cere aplicarea textului art. 138, fiindcă legiuitorul, în noua reglementare, a înțeles să modifice condițiile în care creditorii, prin comitetul creditorilor, au dreptul să solicite judecătorului-sindic o astfel de antrenare de răspundere. În aceste condiții, este evident faptul că dacă în primă instanță creditoarea nu putea să ceară aplicarea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, ea nu poate solicita nici în recurs acest lucru.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de petenta AVAS B împotriva sentinței civile nr.1534/11.09.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 2 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./ 12.02.09
tehn./ 2 ex./ 12.02.09
Primă instanță: Tribunalul Timiș,
judecător:
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta
