Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 15/2008. Curtea de Apel Bucuresti

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA AVA COMERCIALĂ

DOSAR Nr-

Ședința publică de la 11 ianuarie 2008

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 15

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: State Ungureanu Ana Maria

JUDECĂTOR 2: Georgeta Guranda

Judecător - - -

Grefier -

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul contestator împotriva sentinței comerciale nr. 2320/13.06.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ, SERVICIUL PUBLIC PENTRU FINANȚE PUBLICE LOCALE SECTOR 6, SC SA și SC ROMÂNIA SA.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul recurentului, avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimații.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează Curții că s-a depus la dosar întâmpinare de către intimata Serviciul Public pentru Finanțe Locale Sector 6.

Se înmânează copie de pe întâmpinare reprezentantului recurentului care arată că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul acesteia.

Curtea constatând că nu mai sunt cereri de formulat, acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, anularea titlului executoriu și admiterea contestației.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.2320/13.06.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimații ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ, SERVICIUL PUBLIC PENTRU FINANȚE PUBLICE LOCALE SECTOR 6, SC SA și SC ROMÂNIA SA.

Instanța de fond a reținut că, prin sentința comercială nr. 1189/13.06.2005 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială s-au admis cererile formulate de creditorii ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, ROMÂNIA SRL, SC SA, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ și SERVICIUL PUBLIC PENTRU FINANȚE PUBLICE LOCALE SECTOR 6 și s-a dispus obligarea pârâtului să suporte pasivul societății debitoarea SC SRL în cuantum de 13.459.899.382 lei.

Tribunalul a constatat că pârâtul invocă apărări de fond care nu pot fi primite în cadrul unei contestații la executare formulate împotriva unui titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească.

Motivele invocate de contestator puteau fi formulate în cadrul căii de atac a recursului, iar în ipoteza în care contestatorul înțelegea să conteste însăși executarea silită trebuia să se adreseze instanței de drept comun competente și nu judecătorului-sindic.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs contestatorul, care a arătat în esență că datoria stabilită prin sentința comercială nr.1189 din 13.06.2005 nu-i poate fi imputată întrucât nu mai este acționar și nici administrator al debitoarei încă din anul 2004.

De asemenea, recurentul a arătat că a ținut strict evidența contabilă până la sfârșitul anului 2003 și a depus la sediul lichidatorului judiciar toate documentele solicitate de acesta.

Ulterior, pe parcursul desfășurării procedurii, lichidatorul judiciar nu a mai recunoscut acest lucru și a pretins că nu și-a primit onorariul deși contestatorul a făcut dovada plății acestuia.

S-a mai arătat că nu poate fi considerat răspunzător de aducerea societății în stare de faliment, întrucât încă din anul 2004 a formulat intenție de reorganizare depunând un plan în acest sens la dosar și încercând în orice mod să salveze societatea.

Recursul a fost legal timbrat.

Prin întâmpinară depusă la dosar la 13.12.2007, intimata SERVICIUL PUBLIC PENTRU FINANȚE PUBLICE LOCALE SECTOR 6 a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul motivele de recurs invocate și sub toate aspectele Curtea reține că motivele de recurs invocate se referă la fondul cauzei și reiterează motivele de contestație invocate în fața instanței de fond.

Potrivit dispozițiilor Codului d e Procedură Civilă, articolul 399 alin.3, în fața instanței de judecată se pot prezenta apărări de fond numai atunci când titlul executoriu este reprezentat de un înscris care nu emană de la o instanță judecătorească, iar în prezenta cauză titlul în baza căruia s-a demarat executarea este sentința comercială nr.1189/13.06.2005 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială.

În consecință, instanța de fond a apreciat în mod corect că motivele invocate în cuprinsul contestației trebuiau formulate în căile de atac și nu pe calea contestației la executare, iar în ipoteza în care se contestă executarea însăși, cererea trebuia adresată judecătoriei ca instanță de executare.

Față de considerentele expuse mai sus, apreciind că hotărârea pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul contestator împotriva sentinței comerciale nr.2320/13.06.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ, SERVICIUL PUBLIC PENTRU FINANȚE PUBLICE LOCALE SECTOR 6, SC SA și SC ROMÂNIA SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 11.01.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

-

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

15.01.2008

Președinte:State Ungureanu Ana Maria
Judecători:State Ungureanu Ana Maria, Georgeta Guranda

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 15/2008. Curtea de Apel Bucuresti