Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1532/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1532
Ședința publică de la 10 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mioara Badea
JUDECĂTOR 2: Liliana Crîngașu
JUDECĂTOR 3: Iulia Cîrnu I -
GREFIER - - -
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta - ROMÂNIA SRL, împotriva sentinței comerciale nr. 3172/3.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în contradictoriu cu intimata - SRL.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata prin avocat G, cu împuternicirea avocațială nr. 20005/2009, lipsă fiind recurenta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că intimata a depus întâmpinare, prin serviciul registratură în dublu exemplar.
Intimata arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul intimatei.
Intimata solicită respingerea recursului ca nefondat, conform motivelor susținute prin întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra cererii de recurs de față,
Deliberând constată că, prin sentința comercială nr.3172/03.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr- a admis excepția netimbrării cererii invocată de societatea debitoare - România SRL și în consecință a anulat cererea creditorului - Construction Specialists SRL B de deschidere a procedurii insolvenței în contradictoriu cu debitoarea - România SRL. De asemenea, a fost respinsă contestația formulată de debitoare ca rămasă fără obiect ca și cererea acesteia de obligare la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
În esență, instanța de fond a reținut că cererea introductivă de instanță nu a fost timbrată de către creditoare și cum cererea principală a fost anulată ca netimbrată, contestația debitoarei a fost respinsă pe cale de consecință ca rămasă fără obiect.
În privința cheltuielilor de judecată solicitate de debitoare s-a reținut că societatea creditoare în raport de soluția pronunțată nu a avut culpă procesuală.
Împotriva sentinței precitate a formulat recurs debitoarea considerând-o în parte netemeinică și nelegală și anume în privința respingerii cererii sale de obligare creditoarei la plata cheltuielilor de judecată.
În esență recurenta susține că, societatea creditoare este pe deplin responsabilă pentru cheltuielile de judecată pe care le-a făcut față de faptul că prin cererea introductivă de instanță a determinat-o pe aceasta să formuleze în termen legal contestația prevăzută de art.33 alin.2 din Legea nr.85/2006 și pentru aceasta a angajat un avocat pe care l-a plătit, onorariul fiind de 3.000 lei.
Altfel, creditoarea în urma primirii contestației și a înscrisurilor anexate a apreciat că nu mai este cazul să timbreze cererea sa.
În fine, potrivit prevederilor art.274 Cod procedură civilă, creditoarea trebuia să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenta a solicitat admiterea recursului și admiterea cererii de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.039,30 lei, cu cheltuielile de judecată ocazionate în recurs.
În drept, se invocă dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 și art.299 și următoarele Cod procedură civilă.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
În esență se arată că a formulat anterior cererii din cauza de față și o cerere de somație de plată care i-a fost respinsă.
Se mai arată că debitoarea a formulat apărări asemănătoare atât în somația de plată cât și în contestația din cauza de față și că intimata a înțeles punctul acesteia de vedere în privința inexistenței unei stări de faliment și nu a mai continuat procedura insolvenței.
Tot astfel în ambele cazuri serviciile prestate de cabinetul de avocatură care o apără pe debitoare sunt identice.
Între părți ar exista o acțiune pe dreptul comun și intimata consideră că nu datorează cheltuielile de judecată.
Examinând în ansamblu motivele de recurs în raport de probele administrate în cauză, Curtea reține că recursul apare fondat pentru considerentele de mai jos.
Potrivit prevederilor art.274 (1) Cod procedură civilă "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".
În speță, intimata prin formularea cererii de deschidere a procedurii falimentului a determinat-o pe recurentă să întreprinsă măsurile prevăzute de Legea nr.85/2006 în termenele legale reglementate de această lege pentru a se apăra. În concret, recurenta a formulat contestație având în vedere prevederile art.33 alin.2 din Legea nr.85/2006.
Probele relevă că recurenta pentru a formula această contestație a apelat la serviciile unui avocat căruia i-a plătit un onorariu în sumă de 3.000 lei (vezi filele 12, 52, 53 dosar fond).
De asemenea contestația a fost timbrată cu 39 lei taxă judiciară de timbru și cu 0,30 lei timbru judiciar (vezi filele 12, 51 dosar fond).
Prin contestație, recurenta a solicitat obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată (vezi filele 13-14 dosar fond).
Cât privesc susținerile intimatei pe cale de apărare Curtea reține că, aceasta confirmă faptul că, nu a mai continuat procedura insolvenței întrucât, a înțeles punctul de vedere rezultat din contestația debitoarei în privința inexistenței unei stări de faliment și că, a urmat calea indicată de judecătorul care a judecat dosarul nr- și anume, calea dreptului comun.
Împrejurarea că recurenta a avut susțineri comune cu cele din altă cauză și că serviciile avocatului ales de aceasta sunt identice nu au nici o relevanță în cauza de față.
Esențial de reținut este faptul că, intimata a înțeles târziu să aleagă calea dreptului comun și anume, după sesizarea instanței cu cererea din cauza de față și evident după ce a pus-o pe recurentă să ocazioneze cheltuieli de judecată.
Astfel fiind situația, dispozițiile art.274 Cod procedură civilă sunt aplicabile în speță, instanța de fond dând o greșită interpretare textului de lege precitat.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, Curtea în baza art.312 (1) cu referire la art.304 pct.9 Cod procedură civilă va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată în sensul că pe fond, admite cererea debitoarei privind acordarea cheltuielilor de judecată și obligă creditoarea la plata sumei de 3.039,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta - România SRL, împotriva sentinței comerciale nr.3172/03.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - Construction Specialists SRL B și în consecință:
Modifică în parte sentința atacată în sensul că pe fond admite cererea debitoarei privind acordarea cheltuielilor de judecată și obligă creditoarea la plata sumei de 3.039,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.11.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Jud. Dr. Dr. I
Grefier,
Red.Jud.dr. - 12.11.2009
Tehnored. - 24.11.2009
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Mioara BadeaJudecători:Mioara Badea, Liliana Crîngașu, Iulia Cîrnu
