Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 156/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.--
DECIZIA NR.156/C/2008-
Ședința publică din data de 23 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Toros Vig Ana Maria
JUDECĂTOR 2: Boța Marilena
Judecător: - -- președinte secție
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului comercial declarat de recurenta debitoare recurenta debitoare SC SRL M prin administrator și asociat unic cu sediul în M-, intimata creditoare- SC SRL cu sediul în B M,-, județul M, intimat lichidator- CABINET INDIVIDUAL - lichidator al debitoarei SC SRL M- O--B 4/1,.12 și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor -O str. - nr.11 împotriva Sentinței nr. 75/F din 31.01.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat, cauza este la primul termen în recurs, după care:
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Constată că prin Sentința Comercială nr.75/F din 31.01.2008 Tribunalul Bihora dispus deschiderea procedurii generale insolvenței împotriva debitoarei SC SRL M, a desemnat administrator judiciar, a dispus notificarea sentinței conform art. 61 din Legea 85/2006, a fixat termen limită la 31.03.2008 pentru depunerea creanțelor și 30.04.2008 pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor, 22.05.2008 pentru soluționarea eventualelor contestații și 30.05.2008entru afișarea tabelului definitiv al creanțelor.
De asemenea s-a fixat data ședinței adunării creditorilor la 05.05.2008 la ora și locul indicat de administratorul judiciar, sens în care s-a dispus convocarea creditorilor și s-a dispus deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care să fie suportate cheltuielile aferente procedurii.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că cererea introductivă formulată de creditoarea SC SRL BMa fost comunicată debitorului la 15.01.2008 și că nu s-a formulat contestație potrivit art. 33 alin.6 din Legea 85/2006.
S-a mai reținut că, creditoarea are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva debitoarei, în sumă de 40.000 lei și că aceasta se află în stare de insolvență, dovedită cu comanda și ordinul de plată a avansului, aflate la filele 3-8 din dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea SC SRL M, solicitând casarea ei, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului său, debitoarea arată că la 29.02.2008, creditoarea SC SRL BMa depus o cerere de renunțare la judecată față de ea, că cererea introductivă nu a ajuns la cunoștința sa, fiind primită de d-na, care nu are calitatea de funcționar al societății sale și că această cerere nu a fost temeinic examinată sub aspectul exigibilității, din examinarea înscrisurilor depuse la dosar, rezultând că termenul de livrare era 6.10.2007, fără a exista dovada că această comandă ar fi ajuns la ea, astfel că nu se poate stabili data scadenței, de la care să curgă cele 30 de zile la expirarea cărora creditorul ar fi fost îndreptățit să introducă cererea de deschidere a procedurii.
În drept au fost invocate prevederile art. 8 din Legea 85/2006 și 3041Cod procedură civilă.
Intimații n-au formulat întâmpinare.
Verificând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu conform art. 304 raportat la art.3041și 306 Cod procedură civilă, pe baza materialului și lucrărilor dosarului se constată că aceasta este netemeinică și nelegală.
Recurenta n-a făcut dovada depunerii la dosar a vre-unei cereri de renunțare la judecată.
Referitor la ridicarea cererii introductive de către o persoană care nu este încadrata sa, această apărare nu are relevanță în speță față de calitatea în care a semnat de primirea cererii, respectiv funcționar însărcinat cu primirea corespondenței și neprobarea de către recurentă a susținerii sale că nu are calitatea respectivă.
În ce privește exigibilitatea creanței, potrivit art. 3 pct.6 din Legea 85/2006 prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile.
Din interpretarea acestui text de lege rezultă că pentru a putea formula o cerere introductivă, creditorul trebuie să dovedească toate cele trei caractere ale creanței (certitudine, lichiditate și exigibilitate de mai mult de 30 de zile).
În speță creditorul nu a făcut dovada exigibilității creanței, din actele depuse la dosar, nerezultând data scadenței restituirii sumei de 40.000 lei.
Creditoarea a notificat-o pe debitoare să restituie suma în 5 zile de la primirea notificării, dar n-a făcut dovada primirii de către debitoare a notificării și respectiv a datei primirii acesteia, după cum n-a făcut nici dovada primirii de către debitoare a comenzii porumbului boabe pentru care a plătit în avans 40.000 lei ( filele 5-8) din dosarul de fond.
Or, nedovedind exigibilitatea creanței de mai mult de 30 de zile (certitudinea și lichiditatea nefiind contestate), instanța apreciază că, creditoarea nu are calitate procesuală activă pentru a formula cererea introductivă.
În consecință, în baza art. 312 raportat la art.316 Cod procedură civilă instanța urmează a admite ca fondat recursul și a modifica în întregime sentința în sensul respingerii cererii introductive a creditoarei SC SRL BMî mpotriva debitoarei SC SRL M, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul declarat de SC SRL cu sediul în M- împotriva Sentinței nr. 75/F din 31.01.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o modifică în sensul că respinge cererea creditoarei SC SRL cu sediul în B M,-, județul M împotriva debitoarei SC SRL
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 23.04.2008.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - - - -
Red.dec.
În concept la 25.04.2008
Jud.fond
Tehn.red./2 ex.
25.04.2008
Președinte:Toros Vig Ana MariaJudecători:Toros Vig Ana Maria, Boța Marilena