Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1615/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1615
Ședința publică din 8 decembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Raluca Suciu
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER: -
S-au luat în examinare, la a doua strigare, recursurile declarate de creditoarele Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței comerciale nr. 2599 din 5 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată A, reprezentată prin lichidator judiciar Casa de Insolvență
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura este completă.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 2599 din 5 octombrie 2009 pronunțată în dosarul nr-, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Arad, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei A, precum și radierea acesteia din registrul comerțului.
Totodată, instanța a dispus în baza art. 136 din Legea privind procedura insolvenței descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
De asemenea, în baza dispozițiilor art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 a dispus plata cheltuielilor de procedură avansate de lichidatorul judiciar Casa de Insolvență A, în sumă de cuantum de 79,2 lei, precum și a onorariului lichidatorului judiciar în sumă de 3.500 lei (+TVA), din fondul de lichidare, și totodată, afișarea la ușa instanței a tabelului definitiv al creanțelor debitoarei și a situației cheltuielilor întocmită în condițiile art. 21 din Legea nr. 85/2006 pentru perioada 1 iunie 2009 - 30 septembrie 2009.
În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței, instanța a dispus notificarea sentinței debitoarei, creditorilor, administratorului special, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că sentința comercială nr. 852, fost deschisă procedura simplificată prevăzută de Legea insolvenței, față de debitoarea A, fiind desemnat lichidator judiciar Casa de Insolvență A să administreze procedura insolvenței debitoarei.
Prin sentința de deschidere a procedurii insolvenței, judecătorul sindic a pus în sarcina fostului administrator al societății obligația de predare a documentelor prevăzută de art. 28 din Legea nr. 85/2006, obligație neîndeplinită de acesta.
În ciuda eforturilor depuse de lichidatorului judiciar nu au fost identificate bunuri sau alte resurse pentru a putea fi plătite datoriile societății.
Pe baza documentelor puse la dispoziția sa de Administrația Finanțelor Publice A, lichidatorului judiciar a întocmit raportul preliminar asupra cauzelor și împrejurări care au dus societatea debitoare în starea de insolvență, prin acesta nereținând motive care să atragă incidența art. 138 din Legea nr. 85/2006 cu privire la fostele organe de conducere ale acestei societăți, însă, față de inexistența oricăror documente probatorii a apreciat că este în imposibilitate să solicite pe cale judecătorească atragerea răspunderii fostului administrator.
Judecătorul sindic a constatat că potrivit notei de constatare de la fila 34, societatea debitoare nu are bunuri mobile sau imobile în patrimoniu și nu desfășoară activitate economică de aproximativ patru ani; că, în conformitate cu adresa nr. 26329 din data de 25.06.2009 emisă de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor A, societatea debitoare nu figurează cu mijloace de transport înmatriculate la județul A și în din adresa nr. -/16.06.2008 emisă de Primăria mun. A reprezentată prin Primar - prin Direcția venituri, rezultă că societatea debitoare nu are înregistrate bunuri supuse impozitării.
Față de lipsa totală a actelor și documentelor prevăzute de art. 28 din Legea insolvenței, precum și imposibilitatea identificării uneia dintre cauzele de atragere a răspunderii fostului administrator al societății debitoare, lichidatorul judiciar a pus în vedere creditorilor să avanseze sume necesare continuării procedurii, însă creditorii nu au răspuns pozitiv acestei solicitări.
Față de lipsa totală a bunurilor din patrimoniul societății debitoare, judecătorul sindic a pus în vedere creditorilor să-și exprime poziția față de o eventuală avansare a cheltuielilor necesare continuării procedurii, însă creditorii nu au răspuns pozitiv acestei solicitări.
Ca urmare a imposibilității identificării de bunuri sau resurse necesare continuării procedurii și stingerii pasivului societății insolvente, a probării elementelor răspunderii civile delictuale prevederile de art. 138, lit. a din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare.
Constatând că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din lege, precum și faptul că din probele de la dosar rezultă că societatea nu deține bunuri valorificabile în patrimoniul său, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței, precum și radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal creditoarele Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului
Prin recursul formulat, creditoarea recurentă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și, pe cale de consecință continuarea procedurii de lichidare a debitoarei până la recuperarea tuturor datoriilor pe care le are de achitat creditorilor.
În motivarea recursului se arată că în fapt, instanța de fond a admis propunerea administratorului judiciar și a dispus închiderea procedurii de insolvență, reținând în motivare că propunerea lichidatorului judiciar este fondată, întrucât în raportul final acesta a arătat că în patrimoniul debitoarei nu au fost evidențiate bunuri valorificabile și nici nu sunt elemente care să susțină ideea că situația în care ajuns debitoarea s-ar datora faptelor săvârșite de către foștii administratori.
Totodată, s-a apreciat că nici nu s-a dispus de sumele necesare continuării procedurii de lichidare a debitoarei, iar creditorii înscriși la masa credală nu s-au oferit să avanseze sumele solicitate.
Instituția recurentă consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legii, pentru următoarele considerente:
S-a învederat instanței că ideea principală care se desprinde din contextul supus judecății este că, dacă ar fi existat sumele necesare, continuarea procedurii s-ar impune atât Legea nr. 85/2006, prin etapele și metodele prevăzute, cât și interesul creditorilor, tinzând în acest sens.
Închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea 85/2006, apare ca o sancționare a creditorilor, ce nu pot avansa sumele necesare, ceea ce excede cadrul prevăzut de Legea insolvenței, care are ca principal obiectiv îndestularea creditorilor debitoarei și reprezentanții săi.
Față de lipsa fondurilor, AVAS consideră ca aceste puteau fi obținute făcându-se aplicarea art. 4 alin. 4 din Legea 85/2006, modificata, care prevăd in mod explicit ca "în lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic". Se arată că în condițiile in care această recurentă ar fi avansat sume pentru continuarea lichidării, astfel cum s-a solicitat, creanța AVAS, a cărei recuperare se dovedește dificila si la cuantumul actual, s-ar fi mărit, devenind si mai greu de recuperat.
De asemenea, arată că neavansarea de către creditori a sumelor necesare continuării procedurii, nu trebuie să fie "amendată" cu închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea 85/2006, care nu prevede acest aspect.
Referitor la posibilitatea continuării procedurii de lichidare judiciară, recurenta arată că modalitatea continuării procedurii este formularea cererii de chemare în judecată, având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au făcut parte din conducerea societății, pentru a atrage la masa credală sume suplimentare destinate acoperirii pasivului debitoarei, deoarece lichidatorul judiciar are datoria de a căuta modalități de recuperare a patrimoniului, în vederea achitării a cât mai multe dintre creanțele pe care debitoarea le are la creditori.
Creditoarea recurentă susține că pornind de la izvorul creanței sale, respectiv creanța pe care debitoarea o datora CAS A, constată că o aplicare a dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006 reprezintă de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei, vinovate de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea sumelor reținute către CAS, ceea ce constituie o încălcare a dispozițiilor art. 94 din OUG 150/2002 modificată, conform cărora utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuției reținute de la asigurați, constituie infracțiunea de deturnare de fonduri și se pedepsește conform prevederilor art. 302 Cod penal și art. 280 Codul muncii.
Astfel, consideră că Statul R, reprezentat în cauza de față prin a suferit un prejudiciu, a cărui existenta certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului ca societatea a ajuns în încetare de plăți ci și a împrejurării ca obligațiile fata de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului.
Faptul că nu s-a intrat în posesia documentelor contabile nu impietează cu nimic asupra considerentelor expuse anterior, având în vedere următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, răspunderea administratorilor poate dispune dacă "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea".
S-a apreciat că, în speță, încă nu există posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum a fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul a folosit veniturile obținute, însă în acest moment, având în vedere că fostul administrator se dorește a nu fi găsit, se poate presupune că în cazul debitoarei actele contabile pot să nu fi fost încheiate în conformitate cu dispozițiile legale, iar acest aspect este întărit cu atât mai mult cu cât se analizează mai în profunzime considerentele legate de creanța instituției sale.
În acest sens s-a arătat faptul că potrivit teoriei și practicii juridice în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale: prima că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că în fapt cuantumul despăgubirii depinde de cantitatea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
În cazul de față, indiferent de faptul că administratorul falitului a încălcat din culpă sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, s-a considerat că acesta se face vinovat de încălcarea legii, situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de a prezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din dispozițiile art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2, art. 134 alin. 1 și 2, art. 181 din Legea nr. 31/1990 - Legea societăților comerciale, ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991 republicată - Legea contabilității. Astfel, potrivit art. 73 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990, administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar potrivit art. 73 alin. 2, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o vor putea exercita numai în caz de faliment a societății.
De asemenea, potrivit art. 11 alin. 4 din Legea 85/1991 republicată, se arată că răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor, care au obligația gestionării patrimoniului.
S-a mai considerat că lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 și următoarele din Legea 85/2006, arătând că aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență de debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
S-a susținut că lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. Astfel, art. 25 din Legea nr. 85/2006 prevede că prima dintre atribuțiile lichidatorului consta în "examinarea activității debitorului in raport cu situația de fapt si întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor si împrejurărilor care au dus la insolvența, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabila", această analiză realizata de către un specialist, respectiv lichidatorul, constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni in baza art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Pentru aceste considerente, creditoarea recurentă Bas olicitat să se dispună admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și, pe cale de consecință, continuarea procedurii de lichidare a debitoarei până la recuperarea tuturor datoriilor pe care le are de achitat creditorilor.
Prin recursul formulat creditoarea recurentă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Aas olicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul dispunerii către lichidatorul judiciar a continuării procedurii de lichidare judiciară și formulării unei acțiuni în atragerea răspunderii materiale a fostului administrator, conform art. 138 din Legea nr. 85/2006, modificată, pentru următoarele motive:
Astfel, se arată că potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe pentru îndeplinirea scopului propus al legii. Dacă în pofida acestor inițiative nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, dacă din evidențele contabile rezultă că nu au rămas bunuri în inventar, precum și dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență, abia atunci se poate propune judecătorului sindic închiderea procedurii, potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006.
În conformitate cu prevederile art. 5 din Legea nr. 85/2006 "Organele care aplică procedura sunt: judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul.
(2) Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni".
Potrivit art. 4 din Legea nr. 85/2006 " În lipsa disponibilităților în contul debitorului se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul sindic".
De asemenea, s-a susținut că trebuie analizată eventualitate unor acțiuni oblice pentru recuperarea de creanțe, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea promovării art. 138 din lege.
Se consideră că este imposibil de acceptat o soluție de închidere a unei proceduri de faliment cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajunându-se la imposibilitatea realizării scopului declarat al legii, enunțat în mod imperativ în art. 2 al Legii nr. 85/2006.
Faptul că nu s-au primit actele societății, se consideră că nu poate duce la concluzia că nu sunt bunuri și că nimănui nu-i incubă responsabilitate pentru ajungerea societății în faliment. Nu s-au făcut cercetări la. privind eventualele bunuri imobile înscrise în cartea funciară, la Arhiva Electronică de Gajuri Mobiliare, la bănci, pentru eventualele conturi bancare.
S-a mai susținut de către recurentă că nu s-a întocmit nici Raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență, în această situație se poate aprecia că nedepunerea documentelor contabile ale societății, atrage incidența prevederilor art. 147 din lege, iar pentru ajungerea societății în stare de faliment, în virtutea mandatului conferit de adunarea generală a acționarilor, vina îi incumbă fostului administrator, astfel că în speță sunt incidente prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Astfel din Raportul privind cauzele și împrejurările care au generat starea de insolvabilitate, la punctul 2, teza 2, rezultat că societatea avea la data ultimului bilanț, referitor la anul 2006, creanțe de 10.738 lei și stocuri de 893 lei, situație în care lichidatorul judiciar avea obligația recuperării acestor creanțe, precum și inventarierea stocurilor în vederea valorificării lor.
În drept, recurenta a invocat art. 2, 5, 18, 131 și 138 din Legea nr. 85/2006, art. 304 pct. 9 și 3041Cod procedură civilă.
Intimata debitoare, deși legal citată prin lichidator judiciar Casa de Insolvență, nu s-a prezentat la dezbateri, și nici nu a depus întâmpinare.
Examinând recursul declarat de creditoarea AVAS B, prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304, 3041Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art.306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul este neîntemeiat, urmând să fie respins, pentru următoarele considerente:
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Pentru a se dispune această măsură s-a constatat de judecătorul sindic, pe baza rapoartelor prezentate de lichidatorul judiciar desemnat pe seama debitoarei, că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile și că creditorii debitoarei nu și-au manifestat intenția de a avansa eventualele sume ce ar fi necesare continuării procedurii de insolvență.
În aceste condiții, așa cum corect a considerat prima instanță, închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 se poate dispune oricând, nefiind condiționată de vreun act sau moment anume în cadrul procedurii insolvenței.
Pe de altă parte, creditoarea critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei.
În ceea ce privește cererea creditoarei de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie). Lichidatorul judiciar nu poate fi obligat să formuleze o asemenea acțiune, dacă el consideră că nu sunt întrunite condițiile pentru a se dispune antrenarea răspunderii membrilor de conducere sau de supraveghere din cadrul debitoarei aflate în procedura insolvenței.
Întrucât potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentelor legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarea neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului - împotriva sentinței comerciale nr. 2599 din 5 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Examinând recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304, 3041Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art.306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul este neîntemeiat, urmând să fie respins, pentru următoarele considerente:
Astfel, față de cele arătate de lichidatorul judiciar desemnat în cauză Casa de Insolvență prin raportul depus în care acesta a propus închiderea procedurii de insolvență declanșată în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006 pe seama debitoarei, întrucât societatea falită nu mai desfășoară nici o activitate, nefiind găsit nici un reprezentant al ei, nu dispune de lichidități pentru îndestularea creditorilor și că în averea sa nu există nici un bun care să poată fi valorificat, în mod corect judecătorul-sindic a făcut aplicarea prevederilor art. 131 din legea menționată, dispunând închiderea procedurii.
Acest text statuează fără echivoc că în orice stadiu al procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Având în vedere faptul că nici unul dintre creditori, deși legal notificați de către lichidatorul judiciar nu s-au oferit să avanseze sumele corespunzătoare pentru continuarea administrării procedurii de insolvență față de societatea debitoare, în mod legal prima instanță a făcut aplicarea textului art. 131 din Legea nr. 85/2006, susținerile creditoarei recurente fiind neîntemeiate.
Prin acest caz de închidere a procedurii de insolvență legiuitorul a avut în vedere faptul că dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare nu se mai justifică menținerea procedurii deschisă. Rațiunea închiderii procedurii într-o astfel de situație rezidă în aceea că scopul legii - acoperirea pasivului debitorului insolvent - nu mai poate fi realizat în ipoteza în care se constată că nu se vor putea achita nici măcar cheltuielile administrative generate de desfășurarea ei, prin asemenea cheltuieli înțelegându-se cele referitoare la administrarea procedurii de insolvență. Din dispozițiile legale mai sus redate rezultă fără dubiu că pentru a se putea dispune închiderea procedurii în temeiul art. 131 sunt necesare a fi îndeplinite cumulativ două condiții: inexistența bunurilor în averea debitorului sau insuficiența acestora pentru acoperirea cheltuielilor administrative și faptul că nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele necesare acoperirii acestor cheltuieli.
În speță ambele condiții pretinse de legiuitor sunt îndeplinite, lichidatorul judiciar neidentificând nici un bun în averea debitoarei falite în urma demersurilor efectuate, relevantă în acest sens fiind adresa nr. -/16.06.2008 emisă de Direcția Venituri a Municipiului A din care rezultă că societatea nu figurează în evidența fiscală cu bunuri mobile sau imobile supuse impozitării.
Față de cele reținute, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței comerciale nr. 2599 din 5 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței comerciale nr. 2599 din 5 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Respinge recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva aceleiași sentințe comerciale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 8 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /08.01.2010
Dact. /11.01.2010 -2 ex.
Primă instanță - Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Raluca Suciu, Maria
