Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1613/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1613
Ședința publică din 8 decembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Raluca Suciu
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER: -
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva încheierii comerciale nr. 297/ din 7 mai 2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată Oțelu, reprezentată prin lichidator judiciar Management
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, instanța, considerând pricina lămurită, rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea comercială nr. 297/ din 7 mai 2009 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului C- a respins obiecțiunile formulate de creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva raportului final întocmit de lichidatorul judiciar Management privind pe debitoarea Oțelu, admițând, totodată, cererea primei instituții având ca obiect autorizarea comitetului creditorilor să introducă acțiunea prevăzută de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 împotriva persoanelor vinovate de starea de insolvență a societății debitoare.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la data de 6 martie 2009 creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Baf ormulat obiecțiuni la raportul de închidere întocmit de lichidatorul judiciar Management T privind pe debitoarea Oțelu, solicitând tribunalului ca prin hotărârea ce o va pronunța să respingă propunerea practicianului și să dispună continuarea procedurii cu măsuri care să conducă la recuperarea sumelor datorate de către persoana juridică.
În motivarea obiecțiunilor a arătat că raportul de închidere este prematur depus întrucât, deși procedura de instituire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale falitei este parte componentă a procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, lichidatorul a concluzionat că nu sunt elemente care să atragă promovarea acțiunii prevăzute de art. 138 din acest act normativ. De asemenea, practicianul nu a arătat în raportul său care sunt persoanele care au săvârșit fapta prevăzută de alin. 1 lit. e) a articolului menționat, întrucât prin neplata la termen a contribuției la Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate și folosirea sumelor respective pentru susținerea activității curente a societății, acestea se fac vinovate de deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice, respectiv de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat, care au fost reținute de la salariați, dar nu au mai fost virate către Casa de Asigurări de Sănătate.
Prin cererea depusă la 12 martie 2009 și creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S a formulat obiecțiuni la raportul final, solicitând refacerea și completarea acestuia, în sensul de a se preciza dacă se impune antrenarea răspunderii materiale a administratorului social și continuarea procedurii insolvenței cu măsuri care să conducă la recuperarea sumelor datorate de către societatea debitoare, în motivare arătând că lichidatorul judiciar s-a limitat să menționeze că nu au fost depuse documentele contabile, conform art. 35 din Legea nr. 85/2006, evitând să precizeze atât persoanele vinovate de ajungerea debitoarei în încetare de plăți, cât și motivele pentru care consideră că nu este posibilă formularea unei acțiuni întemeiată pe art. 138.
Analizând înscrisurile existente la dosar, instanța de fond a reținut că debitoarea Oțelu a fost dizolvată în temeiul Legii nr. 359/2004, motiv pentru care judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S a desemnat în calitate de lichidator al acesteia pe Management T, care a formulat cerere de deschidere a procedurii simplificate, admisă prin sentința comercială nr. 777/ din 2 octombrie 2008 aceluiași tribunal.
Prin încheierea din 15 ianuarie 2009 judecătorul-sindic a constatat că în cauză nu se poate desemna comitetul creditorilor datorită lipsei a cel puțin trei creditori care să se fi înscris la masa credală, dispunând ca exercitarea atribuțiilor de competența comitetului, astfel cum sunt ele prevăzute la art. 17 alin. 1, să fie realizată de către creditorii Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Prin raportul final lichidatorul judiciar a arătat că reprezentanții legali ai debitoarei nu i-au predat documentele prevăzute de art. 28 din lege, persoana juridică nu mai desfășoară activitate, administratorul social nu a fost găsit și nu a identificat bunuri care, valorificate, să poată acoperi creanțele debitoarei.
Cu privire la obiecțiunile celor două creditoare instanța a reținut că pentru a se antrena răspunderea administratorilor societății este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa. De asemenea, este necesar să se probeze că administratorii, prin săvârșirea culpabilă a uneia sau mai multora dintre faptele prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, au condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență. Pe de altă parte, se impune ca faptele să fi fost săvârșite în interes personal sau cu intenția de a obține rezultatele prevăzute de textul ce le enumără. Având caracter de excepție, atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere a societății ajunse în insolvență trebuie interpretată restrictiv, adică trebuie să fie instituită numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 138 și numai dacă asemenea fapte sunt dovedite, simplele afirmații, fără suport probator, fiind insuficiente. Nefiind întrunite aceste condiții, lichidatorul a considerat că nu se impune promovarea acțiunii în răspundere patrimonială a administratorilor societății debitoare. Dispozițiile Legii insolvenței nu pun la îndemâna judecătorului-sindic sancțiuni coercitive împotriva practicianului care își formează părerea că nu se impune promovarea unei asemenea acțiuni, dar dau posibilitatea și comitetului creditorilor să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor care au cauzat starea de insolvență a debitoare, după autorizarea prealabilă solicitată în temeiul alin. 3 al art. 138.
Fapta de deturnare sau ascundere a unei părți din activul persoanei juridice prin intermediul căreia membrii organelor de conducere sau de supraveghere au diminuat activul patrimonial în interes propriu, însă în fraudarea creditorilor debitorului persoană juridică, se poate realiza scriptic sau faptic, prin înscrierea în contabilitate sau prin scoaterea în fapt a unor bunuri din patrimoniul societății și ascunderea lor. fictivă a pasivului debitorului persoană juridică se poate realiza prin înregistrarea în evidențele contabile a unor datorii inexistente, prin utilizarea unor acte false care să ateste astfel de datorii. În practică, această faptă ilicită se săvârșește, cel mai adesea, prin omisiunea membrilor organelor de conducere de a iniția demersurile necesare în vederea recuperării creanțelor pe care debitorul persoană juridică le are față de anumiți parteneri contractuali, creditorii înscriși la masa credală fiind prejudiciați prin nerecuperarea acestor creanțe. Totuși, creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B nu a făcut dovada săvârșirii unor asemenea fapte, care nu se regăsesc nici în înscrisurile aflate la dosarul cauzei, astfel că susținerile sale că ar exista indicii în acest sens sunt neîntemeiate.
Răspunderea civilă întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, fiind o răspundere atipică, trebuie să fie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale pentru ca persoanele prevăzute de această normă să răspundă cu averea personală pentru datoriile societății pe care au condus- În cauză, cele două creditoare, deși au invocat prevederile art. 138, nu au indicat în mod concret prin care fapte săvârșite anterior deschiderii procedurii insolvenței de către foștii administratori s-ar fi cauzat starea de insolvență a societății debitoare, ci au solicitat instanței doar obligarea practicianului la continuarea procedurii de lichidare cu măsuri care să conducă la recuperarea sumelor datorate. Lichidatorul judiciar nu a formulat cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale față de persoanele vinovate. Cu toate acestea, conform art. 138 alin. 3, comitetul creditorilor poate fi autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1 dacă practicianul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitoarei.
Față de cele arătate, în baza art. 11 alin. 1 lit. l) din Legea nr. 85/2006, a art. 129 alin. 2 și a art. 130 tribunalul a respins obiecțiunile creditoarelor, dar în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 1 lit. e), raportat la art. 138 alin. 3 admis cererea creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și a autorizat comitetul creditorilor să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1 al art. 138 împotriva persoanelor vinovate de starea de insolvență a societății debitoare.
Împotriva încheierii comerciale de mai sus, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii obiecțiunilor sale și, pe cale de consecință, continuarea procedurii de lichidare până la recuperarea tuturor datoriilor pe care debitoarea Oțelu le are de achitat creditorilor, fără cheltuieli de judecată.
În fapt, prima instanță a respins obiecțiunile formulate împotriva raportului lichidatorului judiciar și a dispus închiderea procedurii de insolvență, reținând în motivare că propunerea practicianului este fondată întrucât în raportul final acesta a arătat că în patrimoniul falitei nu au fost evidențiate bunuri valorificabile, în opinia sa neexistând elemente care să susțină ideea că situația în care a ajuns debitoarea s-ar datora faptelor săvârșite de către foștii administratori.
Tribunalul a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză. În opinia recurentei prezenta procedură de insolvență ar fi trebuit continuată prin formularea unei cereri de chemare în judecată având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au făcut parte din conducerea societății, pentru a se atrage la masa credală sume suplimentare destinate acoperirii pasivului debitoarei, practicianul având datoria de a căuta modalități de recuperare a patrimoniului pentru a putea plăti cât mai multe dintre creanțele declarate.
Pornind de la însăși izvorul creanței solicitate, respectiv datoria intimatei față de Casa de Asigurări de Sănătate C-, o aplicare a dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2005, reprezintă, de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei vinovată de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea sumelor reținute către casa de asigurări, o încălcare flagrantă și constantă a art. 94 din nr.OUG 150/2002, modificată, conform cărora utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuției reținute de la asigurați constituie infracțiunea de deturnare de fonduri și se pedepsește conform art. 3021din Codul penal (în prezent art. 454 Cod penal) și art. 280 din Codul muncii. Statul român, reprezentat prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, a suferit un prejudiciu a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitoarei.
Potrivit art. 138 lit. d) din Legea insolvenței, răspunderea administratorilor se poate dispune dacă "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea in conformitate cu legea". Este adevărat că în speță nu se poate analiza activul patrimonial, modul cum a fost el gestionat, dacă debitoarea a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul a folosit veniturile obținute, însă având în vedere că fostul administrator nu dorește să fie găsit, se poate presupune că în cazul debitoarei actele contabile pot să nu fi fost încheiate în conformitate cu legea. Sub acest aspect este de reținut că în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale: prima, că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua, că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
În cazul de față, indiferent de faptul că administratorul societății falite a încălcat din culpă sau cu intenție normele de drept care îi impuneau să țină corect contabilitatea societății și să gestioneze cu atenție patrimoniul și activitatea persoanei juridice acesta se face vinovat de încălcarea legii (contabilității în cazul de față), situație care a determinat prejudicierea creditorilor societății. Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de aop rezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din cuprinsul art. 73 alin. 1 lit. c) și alin. 2, art. 134 și art. 181 din Legea nr. 31/1990, precum și art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991.
Având în vedere contextul prezentat, recurenta consideră că practicianul nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de art. 138 și următ. din Legea nr. 85/2006. Este evident că aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. S-a apreciat că prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități pentru că a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. Nu întâmplător, în cadrul art. 25 din legea menționată, prima dintre atribuțiile lichidatorului constă în examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, această analiză realizată de către un specialist constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni întemeiate pe art. 138.
În drept a invocat prevederile art. 304 pct. 9, coroborat cu art. 3041din Codul d e procedură civilă, precum și art. 2, 5 alin. 1, 136, 138, 140 și 142 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Debitoarea intimată, legal citată prin lichidatorul judiciar Management, nu s-a prezentat la dezbateri și nici nu a depus întâmpinare.
Examinând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând să îl respingă ca atare, având în vedere următoarele considerente:
În speță nu este incident cazul de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304, hotărârea de respingere a obiecțiunilor creditoarei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului efiind lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, cum fără temei susține instituția recurentă. De asemenea, prin hotărârea atacată prima instanță nu a dispus închiderea procedurii colective, cum în mod eronat se susține prin cererea de recurs.
Astfel, prin cererea înregistrată la tribunal la data de 6 martie 2009 creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, pe calea obiecțiunilor la raportul de închidere întocmit de lichidatorul judiciar Management T privind pe debitoarea Oțelu, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să respingă propunerea practicianului și să dispună continuarea procedurii cu măsuri care să conducă la recuperarea sumelor datorate de către persoana juridică, în motivare arătând că propunerea de închidere a dosarului de insolvență este prematură întrucât, deși procedura de instituire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale falitei este parte componentă a procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, lichidatorul a concluzionat că nu sunt elemente care să atragă promovarea acțiunii prevăzute de art. 138 din acest act normativ. De asemenea, practicianul nu a arătat în raportul său care sunt persoanele care au săvârșit fapta prevăzută de alin. 1 lit. e) a articolului menționat, întrucât prin neplata la termen a contribuției la Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate și folosirea sumelor respective pentru susținerea activității curente a societății, acestea se fac vinovate de deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice, respectiv de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat, care, deși reținute de la salariați, nu au fost virate către casa județeană de asigurări de sănătate.
În mod judicios prima instanță a arătat că fapta de deturnare sau ascundere a unei părți din activul persoanei juridice prin intermediul căreia membrii organelor de conducere sau de supraveghere diminuează activul patrimonial în interes propriu, însă în fraudarea creditorilor debitorului, se poate realiza scriptic sau faptic, prin înscrierea în contabilitate sau prin scoaterea în fapt a unor bunuri din patrimoniul societății și ascunderea lor. fictivă a pasivului debitorului persoană juridică se poate realiza prin înregistrarea în evidențele contabile a unor datorii inexistente, prin utilizarea unor acte false care să ateste astfel de datorii. În practică, această faptă ilicită se săvârșește, cel mai adesea, prin omisiunea membrilor organelor de conducere de a iniția demersurile necesare în vederea recuperării creanțelor pe care debitorul le are față de anumiți parteneri contractuali, creditorii înscriși la masa credală fiind prejudiciați prin nerecuperarea acestor sume. Creditoarea recurentă nu a făcut dovada săvârșirii unor asemenea fapte, care nu rezultă nici din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, astfel că susținerile sale că ar exista indicii în acest sens în mod corect au fost considerate de tribunal ca fiind neîntemeiate.
Cu toate acestea, judecătorul-sindic nu a admis propunerea practicianului privitoare la închiderea procedurii de insolvență față de debitoarea Oțelu. Mai mult decât atât, instanța a admis cererea creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S având ca obiect autorizarea comitetului creditorilor să introducă acțiunea prevăzută de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 împotriva persoanelor vinovate de starea de insolvență a societății debitoare, după ce, în prealabil, prin încheierea din 15 ianuarie 2009 constatat că în cauză nu se poate desemna acest organism datorită lipsei a cel puțin trei creditori care să se fi înscris la masa credală, dispunând ca exercitarea atribuțiilor de competența comitetului să fie realizată de către creditorii Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului
Chiar dacă sentința tribunalului nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, nu înseamnă că un recursomisio mediodevine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
În atare condiții, recursul instituției creditoare prin care aceasta solicită modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii obiecțiunilor sale și, pe cale de consecință, continuarea procedurii de lichidare până la recuperarea tuturor datoriilor pe care debitoarea Oțelu le are de achitat creditorilor apare ca fiind nefondat, urmând ca în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă să fie respins, conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva încheierii comerciale nr. 297/ din 7 mai 2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată Oțelu, reprezentată prin lichidator judiciar Management
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 8 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /28.12.2009
Dact. /29.12.2009 - 2 ex.
Primă instanță - Tribunalul C-
Judecător-sindic -
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Raluca Suciu, Maria
