Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 20/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928

DOSAR Nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 20

Ședința publică din 13 ianuarie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu

JUDECĂTOR 2: Mircea Boar

JUDECĂTOR 3: Csaba

GREFIER: -

S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, împotriva sentinței civile nr. 1749 din 8 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu creditoarea intimată Primăria Municipiului A și debitoarea intimată A, reprezentată prin lichidator judiciar IT MANAGEMENT

La apelul nominal nu se prezintă părțile.

Procedura este completă.

Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 1749 din 8 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea A, în temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței și radierea acesteia din registrul comerțului.

În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței, a descărcat pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus notificarea sentinței judiciare debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, pentru efectuarea mențiunii de radiere precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că la data de 11 februarie 2008, prin sentința comercială nr. 209 pronunțată de judecătorul sindic al Tribunalului Arada fost deschisă procedura simplificată a insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2006, fiind desemnat ca și lichidator judiciar IT MANAGEMENT T, Sucursala A să administreze procedura insolvenței debitoarei

Față de lipsa actelor și documentelor prevăzute de art. 28 din Legea insolvenței, precum și imposibilitatea identificării uneia dintre cauzele de atragere a răspunderii fostului administrator al societății debitoare, judecătorul sindic a pus în vedere creditorilor să-și exprime poziția față de o eventuală avansare a cheltuielilor necesare continuării procedurii, potrivit încheierii dată în ședința publică din 2 iunie 2008, însă aceștia nu au răspuns pozitiv acestei solicitări.

De asemenea, s-a constatat că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din lege, precum și faptul că din probele de la dosar respectiv adresa Primăriei mun. A nr. 8835/19.09.2007, a rezultat faptul că societatea nu deține bunuri valorificabile în patrimoniul său.

Față de cele arătate, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate.

În motivarea recursului se arată că potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe pentru îndeplinirea scopului propus al legii. Dacă în pofida acestor inițiative nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, dacă din evidențele contabile rezultă că nu au rămas bunuri în inventar, precum și dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență, abia atunci se poate propune judecătorului sindic închiderea procedurii, potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006.

Se susține faptul că deși din sentința recurată reiese că nu au fost predate de către fostul administrator al societății actele prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 deoarece din adresa nr. 8835/19.09.2007 a Primăriei Municipiului Aar eieșit că societatea nu deține bunuri.

S-a menționat că, având în vedere că nu au fost predate actele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar nu a întocmit Raportul privind cauzele și împrejurările care au provocat starea de insolvență a societății și nu s-a putut stabili dacă în speță sunt incidente dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.

În această situație, precum și datorită cuantumului foarte M al masei pasive a societății s-a considerat că judecătorul sindic avea obligația formulării unei sesizări penale împotriva fostului administrator al societății în conformitate cu prevederile art. 11 pct. g din Legea nr. 85/2006.

De asemenea, s-a menționat că potrivit art. 5 din Legea nr. 85/2006 "Organele care aplică procedura sunt: judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul.

(2) Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni".

Se consideră că este imposibil de acceptat o soluție de închidere a unei proceduri cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajunându-se la imposibilitatea realizării scopului declarat al legii, enunțat în mod imperativ în art. 2 al Legii nr. 85/2006.

Luând în considerare aspectele prezentate s-a considerat că în mod greșit judecătorul sindic a concluzionat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006.

În drept, recurenta a invocat art. 2, 5, 131 și 138 din Legea nr. 85/2006, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Examinând recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304, art. 304 Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza dispozițiilor art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, se reține că este neîntemeiat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Criticile recurentei Administrația Finanțelor Publice A privitoare la greșita aplicare a articolului menționat nu sunt întemeiate în condițiile în care creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele corespunzătoare pentru continuarea administrării procedurii de insolvență, judecătorul-sindic în mod corect făcând aplicarea textului art. 131, menirea acestei dispoziții fiind tocmai aceea de a se evita, pe cât posibil, efectuarea de cheltuieli nejustificate, inutile din fondul special de lichidare constituit în condițiile art. 4, în situația în care în averea debitoarei nu există bunuri ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor, persoane direct interesate în continuarea administrării procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.

Cu toate că recurenta a arătat că lichidatorul judiciar nu ar fi întreprins toate măsurile ce s-ar fi impus pentru obținerea informațiilor și datelor necesare identificării bunurilor mobile și imobile aflate în patrimoniul debitoarei, Curtea apreciază că nici această critică nu poate fi primită.

La solicitarea tribunalului, prin adresa 8835/19.09.2007, Primăria Municipiului Aac omunicat faptul că A nu deține bunuri valorificabile în patrimoniul său. De asemenea, în urma investigațiilor efectuate lichidatorul judiciar nu a identificat bunuri sau alte valori în averea debitoarei, astfel că nu i se poate imputa acestuia că nu a depus diligențele necesare în vederea identificării bunurilor societății falite. Mai mult decât atât, creditoarea recurentă nu a indicat care ar fi probele din care ar rezulta că debitoarea ar avea bunuri în patrimoniu, mulțumindu-se să facă doar o simplă afirmație în acest sens, care însă nu poate fi luată în considerare raportat la prevederile art. 1169 Cod civil, potrivit cărora cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.

Nici celelalte critici ale recurentei nu pot fi primite.

Este adevărat că în conformitate cu art. 5 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, organele care aplică procedura sunt instanțele judecătorești, judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul, aceste organe trebuind să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni. Însă, aceasta nu înseamnă că în mod automat practicianul trebuie să solicite atragerea răspunderii patrimoniale a fotului administrator social, interpretarea dată textului legal de către recurentă fiind una eronată, legiuitorul, prin art. 138 statuând cu claritate în ce condiții se poate dispune o asemenea măsură. Or, în cauză, chiar dacă nu a fost cerută de către lichidator aplicarea acestei norme, și comitetul creditorilor avea posibilitatea, în condițiile reglementate de alin. 3 al textului menționat, să solicite judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea de atragere a răspunderii prevăzută la alin. 1, respectiv dacă practicianul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie, lucru care nu s-a întâmplat.

Față de cele reținute în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, împotriva sentinței civile nr. 1749 din 8 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, împotriva sentinței civile nr. 1749 din 8 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 13 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red. /30.01.2009

Dact. /02.02.2009 -2 ex.

Primă instanță - Tribunalul Arad

Judecător -

Președinte:Maria Ofelia Gavrilescu
Judecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Mircea Boar, Csaba

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 20/2009. Curtea de Apel Timisoara