Procedura insolventei practica judiciara. Încheierea /2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

Operator date - 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la data de 15 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Raluca Suciu

- -

JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu

- - -

JUDECĂTOR 3: Csaba

- -

Grefier:

Pe rol judecarea recursului declarat de creditorul, recursului declarat de creditoarea T, recursului declarat de creditorii, G, împotriva Sentinței civile nr. 697.6.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- având ca obiect - procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL T PRIN LICHIDATOR SC.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns:

- Recurentul creditor, prin avocat,

- Intimata SC SRL T PRIN LICHIDATOR SC, prin reprezentant, lipsind

- Recurenta creditoare,

- Recurenții creditori,.

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța pune în discuția părților prezente excepția de netimbrare a recursului formulat de creditorii G și.

Reprezentanții ambelor părți solicită anularea recursului formulat de creditorii G și ca netimbrat și arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.

Văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.

Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului său așa cum a fost formulat, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii contestației la tabelul preliminar al creanțelor, și, pe cale de consecință, înscrierea creditorului recurent cu toată creanța solicitată în cererea de creanță, respingerea recursului formulat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T, cu cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară.

Reprezentantul lichidatorului judiciar al societății debitoare intimate solicită respingerea recursurilor conform motivelor invocate și detaliate pe larg în întâmpinarea depusă la dosar.

CURTEA

Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 260.proc.civ.

DISPUNE

Amână pronunțarea la data de 21 decembrie 2009

Pronunțată în ședință publică azi, 15 decembrie 2009.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

JUDECĂTOR,

GREFIER,

ROMÂNIA

Operator date - 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1708 /

Ședința publică de la data de 21 decembrie 2009

Președinte:

- -

Judecător:

- - -

Judecător:

- -

Grefier:

Pe rol judecarea recursului declarat de creditorul, recursului declarat de creditoarea T, recursului declarat de creditorii, G, împotriva Sentinței civile nr.697.6.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- având ca obiect - procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL T PRIN LICHIDATOR SC

Dezbaterile au avut loc la data de 15 decembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă a prezentei decizii; Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a permite părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi, 21 decembrie 2009, hotărând următoarele.

CURTEA

Deliberând asupra recursurilor de față, constată:

Prin Sentința civilă nr. 697.6.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- s-au respins contestațiile față de tabelul preliminar al creanțelor întocmit de lichidatorul judiciar Expert.

În ce privește creanța recurentei T, prima instanță a reținut:

" T solicită înscrierea sa în tabelul de creanțe cu suma de 7.432.026 lei reprezentând obligații la bugetul de stat consolidat, întrucât lichidatorul judiciar a consemnat în tabel doar suma de 201.460 lei ca urmare a verificării declarațiilor de creanță, deși potrivit art. 66 din L 85/2006 nu se putea trece la verificarea creanței întrucât aceasta este stabilită printr-un titlu executoriu - decizia de impunere nr. 687.7.oct. 2008, fiindu-i pusă la dispoziție de către creditoare și nefiind desființată potrivit legii. -

Împotriva deciziei de impunere nr. 687.7.10.2008 au formulat contestație administrativă în temeiul Codului fiscal, atât lichidatorul cât și reprezentantul social al debitoarei, însă Direcția Generală de Soluționare a contestațiilor a decis suspendarea soluționării acesteia până la rezolvarea laturii penale ce rezultă din actul de control. Așa fiind titlul invocat de creditorii contestatori nu este unul executoriu, necontestat în termen, care conform alin. 2 al art. 66 din L 85/2006, să nu fie supus procedurii de verificare. În consecință, în mod corect a procedat lichidatorul, analizând declarația de creanță a creditorului bugetar. Constatând că acesta este singurul motiv al contestației, iar titlul invocat este un act emis după data deschiderii procedurii și este atacat în procedură administrativ, judecătorul sindic a respins contestația T cu privire la suma cu care a fost trecută în tabelul preliminar al creanțelor.

Asupra contestației creditorului, judecătorul-sindic a constatat:

"Creditorul a solicitat înscrierea în tabelul creanțelor, a întregii sume din declarația de creanță întrucât în mod neîntemeiat a apreciat lichidatorul că suma de 302.079 nu poate fi considerată legitimă în lipsa unui contract sau a altui document din care să rezulte natura acestei plăți. Astfel, din dispoziția de încasare depusă o dată cu cererea de creanță, rezultă că suma de 302.079 lei a fost remisă efectiv către debitoare, cu titlu de împrumut și se impune a fi înscrisă la categoria creanțelor chirografare.- judecătorul sindic a constatat că suma pretinsă de acesta și netrecută în tabel, nu are caracterul unei creanțe certe, nefiind susținută de înscrierea ei în evidențele contabile ale debitoarei din care să rezulte că ea a intrat în averea acesteia sau a fost utilizată în activitatea curentă ca un credit ce i-a fost acordat, astfel cum se invocă.

Pentru aceste considerente, judecătorul sindic a constatat că în mod corect a apreciat lichidatorul că nu poate înscrie, ca nefiind creanță certă, suma de 302.079 lei în tabelul datoriilor debitoarei, astfel că a respins contestația creditorului."

În ce privește cererea creditorilor și G, s-a arătat că,

"Creditorii și G au formulat la 9.04.2009, solicitând repunerea în termenul stabilit, contestație prin care solicită înscrierea creanței în categoria creanțelor garantate întrucât au înregistrat în cartea funciară a imobilului proprietatea debitoarei, creanța pe care o dețin.

Judecătorul sindic a constatat că la termenul de judecată s-a depus de către creditorii și o contestație în care pretind înregistrarea creanței lor la poziția prevăzută de art. 123 pct. 1 din Legea 85/2006.

Constatând pe de o parte, că această contestație este tardivă, iar repunerea în termen nejustificată( nu se dovedește o împrejurare obiectivă de a respecta termenul) și pe de altă parte neîntemeiată, deoarece creditorii nu aveau înscrisă în cartea funciară a imobilului proprietatea debitoarei o ipotecă convențională, ca o asigurare a recuperării creanțelor ci au înscris doar o ipotecă execuțională, în și o dată cu cererea de executare silită formulată, ipotecă ce nu reprezintă un titlu din care izvorăște garanția pentru a putea astfel conduce la înscrierea ca și garantată a creanței celor doi contestatori, constatând așadar neîntemeiată contestația, judecătorul sindic a respins-"

Prin recursul declarat, creditorul a solicitat admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinței și sensul admiterii contestației, având în vedere că suma de 302.079 lei a fost remisă efectiv debitoarei, cu titlu de împrumut, astfel cum rezultă din dispoziția de încasare nr.1/05.01.2008, fiind fără relevanță necuprinderea sumei în contractul de împrumut 690/01.03.2007. dată banilor împrumutați nu are importanță juridică pentru a se proceda la respingerea contestației.

Creditoare a a solicitat admiterea recursului declarat și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii contestației la tabelul preliminar și înscrierea sa cu o creanță în cuantum de 7.432.026 lei.

Criticile recurentei vizează greșita înlăturare de către lichidator a creanței în cuantum de 7.230.566 lei, lichidatorul motivând această măsură prin contestația formulată împotriva titlurilor de creanță.

În drept, recurenta a indicat dispozițiile art. 304 pct. 9.proc.civ. art. 65, 66, 72 și 73 Legea nr. 85/2006.

Prin întâmpinările formulate, lichidatorul a solicitat respingerea recursurilor.

În ce privește recursul creditorului, lichidatorul a arătat că, poziția acestui creditor, prin toate cererile de intervenție formulate în dosarele de insolvență deschise împotriva debitoarei, a fost în sensul opunerii deschiderii procedurii. Ulterior respingerii intervenției și deschiderii procedurii, creditorul a formulat declarație de creanță pentru suma de 615.000 euro creanță ipotecară, suma de 98.003 lei creanță chirografară rezultată din plata unor datorii bugetare ale debitoarei, suma de 302.079 lei împrumutată debitoarei în numerar. În condițiile în care, în ce privește această ultimă sumă, creditorul a depus doar dispoziția de încasare numerar din 05.01.2008, nerezultând natura plății, lichidatorul nu a înscris creanța în tabelul preliminar.

A precizat lichidatorul că, în condițiile în care reprezentanții debitoarei nu au pus la dispoziție documentele și evidența contabilă a societății, verificarea creanțelor noi s-a baza exclusiv pe documentele creditorilor, iar dispoziția de încasare nu probează încasarea efectivă a sumei, doar chitanța confirmând o astfel de încasare. Mai mult, dispoziția de încasare este "pusă sub semnul întrebării", cât timp se face referire la contractul de împrumut, iar creditorul însuși recunoaște că suma nu este cuprinsă în acest contract.

Referitor la recursul creditoarei, lichidatorul a arătat că, decizia de impunere nr.687.7.10.2008 s-a emis după deschiderea procedurii, astfel încât creanța constatată poate face obiectul verificării în condițiile art. 64 din Legea nr.85/2006, iar pe de altă parte această decizie a fost contestată în termen legal de debitoare, atât prin reprezentanții săi legali cât și prin administratorul judiciar; suspendarea soluționării contestației pe cale administrativă nu îndreptățește renunțarea la principiul celerității în desfășurarea procedurilor insolvenței.

Examinând recursurile declarate de creditorii, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T, prin raportare la dispozițiile art. 304 ind. 1, 304 pct. 9.proc.civ. Curtea constată că acestea sunt fondate, urmând a fi admise cu consecința modificării în parte a sentinței recurate în sensul admiterii contestațiilor, pentru următoarele considerente:

Art. 64 din Legea nr. 85/2006 dispune că, în afara salariaților debitorului, toți ceilalți creditori, ale căror creanțe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanțelor în termenul fixat în sentința de deschidere a procedurii; cererile de creanțe vor fi înregistrate într-un registru, care se va păstra la grefa tribunalului.

Cererea de admitere a creanțelor trebuie făcută chiar dacă creanța nu este stabilită printr-un titlu executoriu. De asemenea, judecătorul-sindic poate dispune înscrierea în tabel a creanței contestate cu titlu provizoriu, creanța astfel înscrisă având regimul unei creanțe condiționate. În momentul soluționării irevocabile a contestației provizoratul ia sfârșit, fie în favoarea, fie în defavoarea creditorului. Necesitatea administrării materialului probator în baza căruia să poată fi realizată o judecată completă impune admiterea unei creanțe cu caracter provizoriu la masa credală, pentru a nu se amâna sau chiar tergiversa finalizarea tabelului de creanțe.

Se observă că, soluția neînscrierii în tabel a unei creanțe, în măsura în care contestația nu a fost soluționată irevocabil, înlătură creditorului orice posibilitate de a obține realizarea creanței afirmate, lichidatorul neavând obligația de a proviziona sume în considerarea acestei creanțe, în condițiile art. 127 Legea nr.85/2006.

Ca atare, este nelegală respingerea contestațiilor recurenților cu consecința neînscrierii în tabel, cât timp nu s-a dovedit netemeinicia pretențiilor creditorilor, constatându-se doar nefinalizarea procedurii de contestare a creanței fiscale și, respectiv, insuficiența probelor privitor la creanța recurentului, în lipsa documentelor contabile ale debitoarei, situație ce atrage incidența dispozițiilor art. 73 alin. 3 teza finală, în sensul că, în cazul în care verificarea creanței impune administrarea de probe, judecătorul-sindic poate să admită, în tot sau în parte, înscrierea creanțelor respective în mod provizoriu în tabelul definitiv al tuturor creditorilor împotriva averii debitorului.

Înscrierea ca și creanță provizorie a unei creanțe contestate nu aduce atingere principiului celerității, întrucât în ipoteza inexistenței unei soluții irevocabile la data distribuirii finale se aplică art. 129, potrivit căruia creanțele care la data înregistrării raportului final vor fi încă sub condiție nu vor participa la ultima distribuire.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/ 2006, art. 312 rap. art. 304 pct. 9.proc.civ. urmează a se admite recursurile creditorilor, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T, a se modifica în parte sentința recurată, în sensul admiterii contestațiilor la tabelul preliminar de creanțe formulate de creditorii, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T și înscrierii creditorului în tabelul definitiv cu o creanță provizorie în cuantum de 302.079 lei, precum și înscrierii creditoarei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T, cu o creanță provizorie în cuantum de 7.230.566 lei.

În temeiul art. 274.proc.civ. reținând culpa procesuală a debitoarei, urmează a se reține obligația acesteia de plată a cheltuielilor de judecată avansate de către recurentul, în cuantum de 19,65 lei, reprezentând taxe de timbru și timbru judiciar.

În ce privește recursul declarat de creditorii și G, constatând că, la înregistrare, cererea de recurs nu a fost timbrată corespunzător dispozițiilor Legii nr.147.997, recurenții au fost citați cu mențiunea achitării taxei de timbru în cuantum de 19,50 lei și 0,15 lei timbru judiciar, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenul acordat la 27 octombrie 2009.

Având în vedere că potrivit art. 20 alin. 3 din Legea nr. 147.997 privind taxele judiciare de timbru, neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru se sancționează cu anularea cererii, sancțiune prevăzută și de art. 9 din Ordonanța nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, întrucât recurenții nu au depus în termenul stabilit dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar, urmează a se dispune anularea recursului declarat de creditorii și

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile creditorilor, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T împotriva sentinței civile nr. 696 din 16 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată T, reprezentată prin lichidator judiciar

Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:

Admite contestațiile la tabelul preliminar de creanțe formulate de creditorii, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T și în consecință:

Dispune înscrierea creditorului în tabelul definitiv cu o creanță provizorie în cuantum de 302.079 lei.

Dispune înscrierea creditoarei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T, cu o creanță provizorie în cuantum de 7.230.566 lei.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Obligă intimata T, reprezentată prin lichidator judiciar A la plata cheltuielilor de judecată avansate de către recurentul, în cuantum de 19,65 lei.

Anulează recursul creditorilor, G, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 21 decembrie 2009.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

JUDECĂTOR,

GREFIER,


Red. - 02.02.2010

Thred. -2 ex - 03.02.2010

PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL TIMIȘ

Judecător sindic: CASIANA SECULI

Președinte:Raluca Suciu
Judecători:Raluca Suciu, Maria Ofelia Gavrilescu, Csaba

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Încheierea /2009. Curtea de Apel Timisoara