Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 209/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator - 2928

SECȚIA COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 209

Ședința publică din 10 februarie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Mircea Boar

JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz

JUDECĂTOR 3: Maria

GREFIER: -

S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, cu sediul în A,- împotriva sentinței comerciale nr. 2.358 din 18 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad privind pe debitoarea, cu sediul în A,-, prin lichidator judiciar Casa de Insolvență, cu sediul A, str. - --,. 3A,. 2.

La apelul nominal se prezintă pentru lichidatorul judiciar al debitoarei, avocat, lipsă fiind creditoarea recurentă.

Procedura este completă.

Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează faptul că la dosar s-a depus întâmpinarea de către lichidatorul judiciar al debitoarei, după care nefiind formulate alte cereri se acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul lichidatorului judiciar solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Constatând că prin sentința comercială nr. 2.358 din 18 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arads -a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei și radierea acesteia din registrul comerțului, a fost descărcat lichidatorul judiciar Casa de Insolvență și toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, etc. s-a aprobat onorariul lichidatorului judiciar și cheltuielile de lichidare și s‑a dispus notificarea hotărârii debitoarei, creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului A și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, pentru efectuarea mențiunii de radiere și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Având în vedere că Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, declarând recurs cu invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 și 3041Cod procedură civilă, a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate în sensul dispunerii către lichidatorul judiciar a continuării procedurii de lichidare judiciară și formularea acțiunii pentru atragerea răspunderii materiale a fostului administrator, conform art. 138 din Legea nr. 85/2006, republicată, cu motivarea că:

Potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe pentru îndeplinirea scopului propus al legii și dacă în pofida acestor inițiative nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, dacă din evidențele contabile rezultă că nu au rămas bunuri în inventar, precum și dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență, abia atunci se poate propune judecătorului sindic închiderea procedurii, potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006;

În conformitate cu prevederile art. 5 din Legea nr. 85/2006 organele care aplică procedura sunt judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul, organele respective trebuind să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni;

Potrivit art. 4 din Legea nr. 85/2006 în lipsa disponibilităților în contul debitorului se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul sindic;

Trebuia analizată eventualitate unor acțiuni oblice pentru recuperarea de creanțe, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea promovării art. 138 din lege;

Este imposibil de acceptat o soluție de închidere a unei proceduri de faliment cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajunându‑se la imposibilitatea realizării scopului declarat al legii, enunțat în mod imperativ în art. 2 al Legii nr. 85/2006;

Faptul că nu s-au primit actele societății, nu poate duce la concluzia că nu sunt bunuri și că nimănui nu-i incumbă responsabilitate pentru ajungerea societății în faliment mai ales că nu s-au făcut cercetări la. privind eventualele bunuri imobile înscrise în cartea funciară, la Arhiva Electronică de Gajuri Mobiliare, la bănci, pentru eventualele conturi bancare;

De asemenea, în aplicarea dispozițiilor art. 147 din lege, se impunea formularea unei plângeri penale împotriva fostului administrator al societății, întrucât acesta nu a depus documentele financiare ale societății, acest fapt fiind o dovadă a relei credințe, o modalitate de împiedicare a organelor abilitate de a verifica situația contabilă a societății în insolvență, de fapt prin lipsa documentelor contabile nu se poate afirma cu certitudine că nu sunt bunuri sau alte resurse și ca atare este inoportună propunerea de închidere a procedurii întemeiată pe lista de bunuri, evidențele contabile fiind documente de natură să fundamenteze orice argumentație a lichidatorului, lipsa lor nu poate motiva cererea de închidere a procedurii, această solicitare pe motivul lipsei de documentare are doar o valoare declarativă și nicidecum una probantă.

Văzând că în calitate de lichidator judiciar al debitoarei Casa de Insolvență a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că:

Sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței care prevăd expres posibilitatea judecătorului sindic de a da o sentință de închidere a procedurii, în orice stadiu al procedurii dacă se constată că nu există bunuri în averea debitoarei ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare;

Creditorii au fost notificați în vederea exprimării poziției în scris cu privire la propunerea lichidatorului judiciar de închidere a procedurii, astfel fiind încunoștințați despre posibilitatea avansării cheltuielilor necesare continuării procedurii;

În condițiile prevederilor art. 59 (1) din Legea nr. 85/2006 a fost întocmit raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență a debitoarei, raport în cadrul căruia nu au fost reținute incidente în cauză prevederile art. 138 din lege, motiv pentru care lichidatorul judiciar nu a procedat la formularea unei astfel de acțiuni.

În urma analizării documentelor contabile ale debitoarei s‑a reținut în Raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență că la data de 29.02.2008 societatea nu dispunea de disponibilități bănești.

Reținând în fapt că, potrivit mențiunilor din rapoartele întocmite de către lichidatorul judiciar, societatea debitoare nu deține bunuri care să poată fi valorificate, documentele contabile i‑au fost predate lichidatorului judiciar, nu au fost identificate acte frauduloase încheiate de către debitor în dauna drepturilor creditorilor și, în opinia lichidatorului judiciar, nu sunt incidente în cauză prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006,

Că deși creditoarea recurentă a pretins că trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea de creanțe, care nu se arată însă că ar exista și a indicat anumite demersuri ce ar fi putut fi întreprinse pentru obținerea informațiilor și datelor necesare identificării bunurilor care ipotetic s‑ar afla în patrimoniul debitoarei, nu s‑a oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii,

Reținând de asemenea, că potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în principal, toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin această lege vor fi suportate din averea debitorului și în conformitate cu alin. 4 al articolului de lege menționat, numai n lipsa disponibilităților în contul debitorului se va utiliza fondul de lichidare, constituit potrivit alin. 6,

Considerând că prin aceste dispoziții legale s-a reglementat posibilitatea utilizării unor sume din fondul de lichidare, în vederea suportării cheltuielilor aferente procedurii, limitat la situațiile în care se constată o lipsă temporară a disponibilităților în contul debitorului, sub rezerva implicită a reconstituirii acestui fond prin distribuirea sumelor corespunzătoare rezultate din lichidarea unor bunuri din averea debitorului, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 9 al legii,

Că însă, posibilitatea de a se recurge la acest fond nu este justificată atunci când se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative, situație care ar face, potrivit aprecierii judecătorului sindic, inutile alte cheltuieli, cu consecința închiderii procedurii, potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006,

Că, sub un alt aspect, potrivit art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, comitetul creditorilor sau în cazul în care acesta nu ar putea fi constituit, creditorii înșiși, pot cere judecătorului-sindic autorizarea în vederea introducerii acțiunii pentru a se dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre faptele expres menționate, în sensul dispozițiilor alin. 1 al articolului de lege respectiv, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea și răspunderea persoanelor la care se referă legea amenință să se prescrie,

Că astfel și creditoarea recurentă avea posibilitatea de a efectua demersuri în acest sens, în măsura în care considera că sunt îndeplinite cerințele legale, respectiv că lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea și răspunderea persoanelor la care se referă legea amenință să se prescrie, o obligație, a lichidatorului de a formula acțiunea sau a judecătorului sindic de a impune formularea unei cereri cu atare obiect, nefiind prevăzută de lege,

Că, în consecință, recursul fiind neîntemeiat, prin aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, acesta trebuie respins,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, cu sediul în A,- împotriva sentinței comerciale nr. 2.358 din 18 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad privind pe debitoarea, cu sediul în A,-, prin lichidator judiciar Casa de Insolvență, cu sediul A, str. - --,. 3A,. 2.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 10 februarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red. /Dact.

2 ex./11.03.2009

Primă instanță: Tribunalul Arad

Judecător

Președinte:Mircea Boar
Judecători:Mircea Boar, Csaba Bela Nasz, Maria

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 209/2009. Curtea de Apel Timisoara