Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 221/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator - 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 221
Ședința publică din 10 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Mircea Boar
JUDECĂTOR 3: Csaba
GREFIER:
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de administratorul împotriva sentințelor comerciale nr. 1370 din 10 iulie 2008, nr. 1781 din 15 septembrie 2008 și respectiv nr. 1916 din 29 septembrie 2008 pronunțate de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu creditorii EURO- B, ENEL SA A, Direcția Generală a Finanțelor Publice A, LUKOIL ROMANIA SRL B, SRL A și Banca Comercială Română B, cu debitoarea intimată SRL G, prin lichidator judiciar A și intimatul
dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de amânarea pronunțării din data de 03.02.2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1370/ 10 iulie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins excepția decăderii creditoarelor Banca Comercială Română și Lukoil România B, invocată de administratorul special.
A amânat judecata cauzei la data de 25 august 2008.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță judecător sindic a apreciat că se poate invoca de către administratorul special excepția decăderii creditoarelor Banca Comercială Română și Lukoil România B, drept ce-i este recunoscut de dispozițiile art. 76 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, fără a fi necesar să formuleze în acest sens o contestație la tabelul preliminar al creanțelor debitoarei, motiv pentru care nu se mai impune ca judecătorul sindic să motiveze excepția tardivității și inadmisibilității invocate de creditoarea BCR SA.
Judecătorul sindic a constatat că, deși procedura insolvenței a fost declanșată împotriva societății debitoare la 22 octombrie 2007 prin sentința civilă nr. 2389/2007, administratorul special al debitoarei, a predat administratorului judiciar lista creditorilor societății debitoare doar la 4 decembrie 2007, motiv pentru care notificarea creditorilor ce au fost identificați în baza acestei liste s-a putut face doar ulterior acestei date, iar pentru creditoarea BCR SA la 1 decembrie 2007.
S-a menționat că deoarece prin notificările întocmite inițial în cauză, potrivit cerințelor art. 61 și 62 din Legea 85/2006, administratorul judiciar a stabilit ca termen de depunere a declaraților de creanță, data de 24 decembrie 2007, la termenul din 21 ianuarie 2007, acesta a solicitat judecătorului sindic prelungirea termenului de depunere a declaraților de creanță potrivit prev. art.62 alin.2 din Legea 85/2006 cu 30zile, invocând tocmai comunicarea tardivă a listei creditorilor debitoarei, de către fostul administrator al societății debitoare.
Judecătorul sindic a încuviințat cererea administratorului judiciar dispunând prelungirea termenului de depunere a declarațiilor de creanță cu 30 de zile.
S-a arătat că raportat la această stare de judecătorul sindic a apreciat excepția decăderii invocată de administratorul special, în privința ambelor creditoare ca fund neîntemeiata, cu următoarele motivele:
Este indubitabilă împrejurarea că depunerea declarației de creanță de către creditoarea LUKOIL ROMÂNIA s-a făcut la 21 decembrie 2007, respectiv în cadrul termenului de 90 de zile prev. de art. 62 alin.1 și 2 din Legea 85/2006, termen ce a început să curgă pentru această creditoare de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii.
În ceea ce o privește pe creditoarea BCR SA, judecătorul sindic a constatat că în privința comunicării notificării deschiderii procedurii insolvenței împotriva societății debitoare, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 7 alin.3, privitoare la necesitatea comunicării deschiderii procedurii potrivit dispozițiilor codului d e procedură civilă, deoarece această creditoare a putut fi identificată doar în temeiul listei creditorilor debitoarei comunicată de fostul administrator.
S-a arătat că nu se va putea constata decăderea acestei creditoare din termenul de depunere a declarației de creanță prev. de art.62 alin 1 lit.b și 62 alin.2, termen care curge de la data deschiderii procedurii, deoarece din interpretarea coroborată a prev. art.7 alin. 3 din Legea 85/2006 se deduce concluzia că, pentru această creditoare termenul prelungit de 90 de zile a început să curgă doar la data de 7 decembrie 2007, dată la care s-a înregistrat la această, notificarea administratorului judiciar privind declanșarea procedurii insolvenței împotriva debitoarei.
A admite susținerile administratorului special, în sensul că și pentru această creditoare termenul de depunere a declarației de creanță a început să curgă la 22 octombrie 2007, data deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitoarei, s-a menționat că aceasta ar însemna să se acrediteze posibilitatea ca toți creditorii unei societăți debitoare să fie decăzuți din dreptul de a depune declarații de creanță, în eventualitatea în care administratorul acesteia nu ar depune lista creditorilor debitoarei în termenul de 60 de zile prev. de art.62 alin. 1 lit. b din Legea 85/2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal administratorul special, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea hotărârii atacate, cu consecința admiterii excepției decăderii celor doi creditori titulari de creanțe anterioare deschiderii procedurii, cât privește creanțele acestora, din drepturile prevăzute la art. 76 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
În motivarea recursului, recurentul a menționat că analizând excepția decăderii ( față de cele două creditoare) pe fond, instanța, judecătorul sindic a decis respingerea acesteia, pronunțând sentința civilă nr. 1370/10.07.2008 care face obiectul prezentului recurs.
S-a susținut de către recurent că instanța nu a motivat respingerea apărărilor prezentate de el prin intermediul acestei cereri ( în pofida dispozițiilor exprese ale art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă )
S-a arătat că pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că față de creditoarea Lukoil România (notificată în aceleași condiții ca și creditoarea - 04.12.2007 data expedierii și 07.12.2007 data primirii) termenul de 90 de zile prevăzut de art. 62 alin. 1 și 2 din Legea nr. 85/2006 începe să curgă de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii (22.10.2007). Așadar, rezultă că termenul de 60 de zile majorat la 90 de zile (stabilit pentru depunerea declarației de creanță) se sfârșește în data de 24 ianuarie 2008. Și cum declarația de creanță a acestei creditoare a fost expediată cu poșta în data de 22.12.2007 (fiind înregistrată la registratura instanței în 27.12.2007), s-a conchis că apare ca fiind depusă în termen. Recurentul a apreciat că, în raport de norma înscrisă în dispozițiile art. 64 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 primează data depunerii și înregistrării creanței la registratura tribunalului (22.12.2007) și nu data expedierii prin poștă. Pe de altă parte, încheierea din 21.01.2008 (prin care a fost majorat termenul maxim de 60 de zile cu încă 30 de zile) nu i-a fost comunicată legal și nici nu a fost publicată în Recurentul a aflat de existența acestui act procedural de la avocatul ales (care a studiat dosarul cauzei, la arhiva instanței), contemporan cu formularea cererii de admitere a excepției decăderii (act din cuprinsul căruia rezultă - implicit - solicitarea adresată judecătorului-sindic de a-și revoca propria încheiere dată în 21.01.2008, pe temeiul art. 12 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, pentru a evita recursul, deoarece - în realitate - nu au existat motive temeinice pentru majorarea termenului cu încă 30 de zile). Prin sentința de respingere a excepției decăderii, judecătorul-sindic nu a procedat în acest sens, astfel încât pe calea prezentului recurs, administratorul recurent arată că înțelege să atace ambele acte ale instanței (sentința și încheierea) și sub acest aspect, astfel încât și creditoarea Lukoil România să fie decăzută din drepturi pentru formularea cu tardivitate a creanței sale.
În privința creditoarei (notificată în aceleași condiții ca și creditoarea Lukoil România - 04.12.2007 data expedierii și 07.12.2007 data primirii) instanța reține o motivare contradictorie, cu pronunțarea unei soluții nelegale: întâi face precizarea (corectă) că și față de această creditoare termenul de 60 de zile, respectiv cel de 90 de zile prevăzut la art. 62 alin. 1 și 2 din Legea nr. 85/2006 curge de la data deschiderii procedurii (adică de la data de 22.10.2007), ca mai apoi să statueze - nelegal - că termenul prelungit (majorat) de 90 de zile (adică cel vizat în aceleași dispoziții ale art. 62 alin. 2 din Legea nr. 85/2006) începe să curgă doar de la data de 07.12.2007 (data primirii notificării asupra deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitoarei). În această nouă și distinctă viziune, termenul de 60 de zile sfârșește în data 07.02.2008, iar cel majorat la 90 de zile se împlinește în data de 09 martie 2008. Fapt pentru care creanța creditoarei (înregistrată în 04.02.2008) ar fi considerată ca fiind depusă în termen. în context, se cuvine a fi remarcat faptul că, sub aspectul modului de calcul al termenului majorat, instanța recunoaște că acest termen procedural majorat (60 + 30 de zile) este un termen "înnădit". Altfel spus, termenul majorat de 30 de zile curge de la data împlinirii celui de 60 de zile, în continuare, și nu este privit separat (adică având ca moment de plecare o dată, ulterioară, când s-a pronunțat încheierea de admitere a prelungirii termenului 21.01.2008).
S-a susținut că instanța a ignorat faptul că, în concret, lista creditorilor a fost depusă de recurent la începutul lunii decembrie 2007, iar în baza acestei liste toți cei 5 creditori identificați (, Lukoil România, și Enel Energie ) au fost notificați de administratorul judiciar în data de 04.12.2007 (cu 17 zile înainte de expirarea termenului maxim de 60 de zile fixat pentru 24.12.2007). La aceasta modalitate de comunicare se adaugă publicarea în ziarul local și în Buletinul Procedurilor de Insolvență. Cu excepția și Lukoil România, celelalte creditoare au depus declarațiile de creanță în termenul legal fixat prin sentința de deschidere a procedurii (până la data de 24.12.2007).
S-a considerat că este evident că în raport de dispozițiile imperative ale legii hotărârea pronunțată este nelegală din acest punct de vedere. Astfel, potrivit prevederilor art. 62 alin. 1 lit. B, respectiv art. 62 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, termenul limită (de 60 de zile și cel majorat de 90 zile) pentru înregistrarea cererilor creditorilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei începe să curgă de la data deschiderii procedurii insolvenței (22.10.2007) și nu de la data primirii notificării efectuate de administratorul judiciar (07.12.2007 10.12.2007). De altminteri, chiar și instanța admite această soluție legală în privința creditoarei Lukoil România și, inițial, chiar și referitor la creditoarea Prin urmare, în speță, termenul de 60 de zile pentru depunerea declarațiilor de creanță se împlinește în data de 24.12.2007, iar cel1 majorat cu 30 de zile (cel de 90 de zile) prin încheierea instanței (fără a exista însă motive temeinice) se sfârșește în data 24.01.2008. în raport de aceste împrejurări, creanța creditoarei apare ca tardiv înregistrată, putând -eventual - a fi considerată ca în termen cea depusă de creditoarea Lukoil România (în varianta în care se respinge capătul de recurs privitor la anularea încheierii din 21.01.2008 de admitere a majorării termenului cu 30 de zile, hotărâre dată fără a exista un motiv temeinic în acest sens și fără a existe vreo solicitare expresă din partea vreunui creditor).
S-a specificat că în nici o împrejurare legea nu prevede că aceste termene ar curge de la data notificării de către administratorul judiciar. Doar creditorii identificați ( cunoscuți) în lista creditorilor, care, eventual, ar fi fost notificați de administratorul judiciar după expirarea termenului maxim de 60 de zile la 24.12.2007(ceea ce nu a fost cazul în speță, cu toate că creditoarea a susținut neîntemeiat această stare de fapt), ar fi fost îndreptățiți să invoce dispozițiile art. 76 alin. 1 și cele ale art. 62 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 și să solicite instanței fie majorarea termenului inițial de 60 de zile cu încă 30 de zile (în ipoteza în care ar fi fost notificați în intervalul termenului cuprins între 60 și 90 de zile de la data deschiderii procedurii), fie repunerea în termen (dacă ar fi fost notificați după expirarea celor 90 de zile) -, și, bineînțeles, în măsura în care ar fi îndeplinite condițiile prevăzute pentru această instituție procedurală.
Recurentul a apreciat că sunt întrunite cerințele de admitere a motivelor de recurs reglementate în cuprinsul art. 304 pct. 7 (hotărârea cuprinde motive contradictorii și nu este motivată în privința respingerii apărărilor formulate de subsemnatul în cuprinsul cererii de admitere a excepției decăderii) și pct. 9 (hotărârea pronunțată este nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii) din Cod procedură civilă, cu luarea în considerare și a dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 12, art. 8 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, coroborat cu art. 299, 302, 3021, 303, 304 pct. 7 și 9, 304 indice 1, 305, 306 alin. 2 Cod procedură civilă, 312 alin. 1, 2, 3, și 7, și art. 315 alin. 4 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 1781/ 15.09.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Arada respins planul de reorganizare a societății debitoare Sir G, propus de administratorul special.
A amânat judecarea cauzei la 29.09.2008.
Verificând legalitatea depunerii planului de reorganizare având în vedere și susținerile B, judecătorul sindic a constatat că administratorul special are potrivit prevederilor art. 18 al.2 lit. a din Legea 85/2006, calitatea de a exprima intenția debitoarei de reorganizare, și implicit de a propune un plan de reorganizare.
Judecătorul sindic a constatat că administratorul special al debitoarei, în reprezentarea acesteia, a depus planul de reorganizare a societății debitoare în termenul de 30 zile prevăzut de art. 94 al.1 lit. a, termen calculat de la data de 1 aprilie 2008, când a fost afișat tabelul definitiv al creanțelor.
S-a mai constatat că susținerea invocată de reprezentantul creditoarei BCR referitoare la neîndeplinirea condițiilor pretinse de art. 94 coroborate cu 33 din Legea 85/2006, nu sunt întemeiate deoarece, condiția formulării intenției de reorganizare a debitoarei există doar în situația în care declanșarea procedurii s-a făcut la inițiativa debitoarei.
În situația în care însă, procedura insolvenței a fost declanșată la cererea
creditoarei, ca în prezenta cauză, disp. art. 94 al. 1 lit. a fac trimitere la prev. art.
33 al.6 din Legea 85/2006, respectiv condiționează dreptul de a depune un plan
de reorganizare, de formularea unei contestații împotriva cererii creditoarei de
declanșare a procedurii.
Concluzionând asupra acestor susțineri, judecătorul sindic a stabilit că administratorul special al debitoarei a formulat și depus la dosarul cauzei planul de reorganizare, în condițiile și termenele prevăzute de legea insolvenței, și având abilitarea legală pentru formularea unui asemenea plan.
S-a mai constatat că în cauză u fost respectate cerințele art. 91 și 92 din Legea 85/2006 și că judecătorul sindic a considerat că nu se impune obținerea unei opinii, referitoare la acest plan de reorganizare din partea vreunui practician în insolvență.
Verificând planul de reorganizare prin prisma condițiilor, imperative pretinse de art. 95 din Legea 85/2006, judecătorul sindic a constatat că acesta este superficial și formal, neanalizând în mod obiectiv perspectivele de redresare ale societății debitoare raportat la posibilitățile și mijloacele financiare disponibile că nu cuprinde vreun program de plată a creanțelor, neinserând nici măcar valoarea totală a acestora și nici mențiunile obligatorii prevăzute de art. 95 pct.5 literele a-
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal administratorul special criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Recurentul a solicitat admiterea recursului așa cum acesta este formulat, modificarea și casarea hotărârii atacate, cu consecința reținerii cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Arad.
În motivarea recursului, recurentul administrator special a menționat că la termenul din data de 12 mai 2008 ridicat excepția decăderii din drepturi a creditorilor și LUKOIL ROMÂNIA A (cu ponderea covârșitoare în ansamblul creanțelor înscrise în tabel). Această excepție a fost respinsă de judecătorul-sindic prin pronunțarea sentinței nr. 1370 din 10 iulie 2008 (hotărâre ce a atacat-o cu recurs la Curtea de Apel, fiind stabilit un prim termen de judecată la data de 04.11.2008).
La termenul din 26 mai 2008, judecătorul-sindic a stabilit ca la termenul următor (05 iunie 2008) să se discute planul de reorganizare.
La termenul din 05 iunie 2008 nu s-a discutat planul de reorganizare. În schimb, a solicitat instanței de fond înlocuirea administratorului judiciar desemnat în procedură ( ).
La termenul fixat în 25 august 2008 (termen la care nu am fost prezent, fiind în concediu) administratorul judiciar a solicitat instanței amânarea cauzei datorită faptului că efectuează concediul de odihnă în această perioadă. Instanța a amânat cauza pentru data de 15 septembrie 2008. In citația pe care a primit-o la domiciliu pentru acest termen, dar și în cea publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență 3375 din 02 septembrie 2008, s-a arătat că nu este înscrisă mențiunea obiectului judecății pentru acest termen (respectiv analiza și discutarea planului de reorganizare).
În data de 12 septembrie 2008, pe temeiul art. 156 alin. (1) Cod procedură civilă s-a menționat că a depus la registratura Tribunalului Arado cerere de amânare a judecății cauzei care urma să aibă loc termenul din 15 septembrie 2009, respectiv de acordare a unui termen în vederea angajării unui avocat, S-a precizat ca este pentru prima dată când a solicitat în acest dosar un termen pentru lipsă de apărare. A avut angajat un avocat doar pentru litigiul ivit în legătură cu soluționarea excepției decăderii din drepturi a celor doi creditori amintiți anterior.
S-a arătat că la termenul din 15 septembrie 2008 nu am fost prezent, având credința că se va soluționa favorabil cererea depusă. In aceste condiții, cu încălcarea dreptului fundamental la apărare (dar și a altor prevederi legale aplicabile în materie după cum voi arăta în continuare), instanța de fond i-a respins cererea de amânare pentru lipsă de apărare și a trecut la examinarea planului de reorganizare; (depus de el în 30 aprilie 2008), pe care l-a respins (sentința nr. 1781 din 15.09.2008).
Cu privire la respingerea cererii de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare, pentru a decide astfel, judecătorul-sindic a motivat sumar și generic că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 155 și 156 Cod procedură civilă, iar procedura insolvenței (art. 5 alin. 2 din Legea nr. 85/2006) impune
realizarea cu celeritate a actelor și operațiunilor aferente. Se ignoră însă că același text legal din ocrotește și drepturile participanților la procedură. Unul din aceste drepturi îl reprezintă dreptul la apărare, materializat în solicitarea acordării unui singur termen - în cadrul dosarului - pentru angajarea unui avocat (posibilitate oferită, de art. 156 Cod procedură civilă dispozițiile art. 155 Cod procedură civilă nefiind incidente în cauză. S-a susținut că instanța ar fi trebuit să motiveze de ce - în circumstanțele date de complexitatea cauzei (dezbaterea planului de reorganizare, posibila intrare în faliment) - nu au existat motive temeinice pentru o astfel de amânare.
Cu privire la dezbaterea și respingerea planului de reorganizare propus de recurent în calitate de administrator special, s-au învederat următoarele:
Deliberând, instanța de fond a statuat că administratorul special este în drept și a depus planul de reorganizare în termen. Însă, pe fond a respins planul propus. Instanța a motivat în drept hotărârea de respingere a planului, făcând trimitere la dispozițiile art. 98 alin. 3 și art. 11 lit. j din Legea nr. 85/2006.
În raport de aceste considerente, s-a apreciat că și sub acest ultim aspect hotărârea instanței de fond nu este la adăpost de orice critică, fiind dată cu încălcarea unor prescripții esențiale ale legii (sub aspect procedural și de drept material) și lipsită de temeinicie.
În primul rând, bazându-se pe dispozițiile art. 91 și art. 92 din Legea nr. 85/2006, motivarea în drept a instanței este străină de natura pricinii, deoarece textele legale precizate se referă la situația unor acte juridice ale debitorului (Secțiunea a IV-a) - contracte de închiriere și denunțarea unor contracte. Apoi, motivarea este și contradictorie, deoarece prevederile art. 98 alin. 3 și ale art.11 lit. j din Legea nr. 85/2006 vizează ipoteza în care judecătorul-sindic admite planul de reorganizare propus, cu consultarea prealabilă a unui practician în insolvență. Or, instanța a decis în sensul respingerii planului și nu al admiterii acestuia, fără a solicita opinia unui practician în insolvență asupra posibilității de realizare a planului.
Potrivit art. 98 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic avea obligația de a cita și convoca în prealabil la tribunal (cu respectarea exigențelor art. 7 din Legea nr. 85/2006) atât administratorul special, cât si comitetul creditorilor (ce ar li trebuit a ti citat legal în persoana președintelui acestui comitet - art. 16 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 -, în speță prin Direcția - Centrul Regional T), după care aceștia trebuiau audiați cu privire la planul de reorganizare propus. La termenul de judecată din 15 septembrie 2008 nici subsemnatul (în calitate de administrator special) și nici comitetul creditorilor (căruia nu i s-a comunicat copia planului propus prin grefa tribunalului - art. 98 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 -, pentru a putea efectua o analiză și adopta o decizie cu privire la acesta, consemnată într-un proces-verbal - art. 17 alin. 1 lit. a și alin. 3 și 4 din Legea nr. 85/2006)) ori celelalte părți participante nu am fost legal citați/convocați cu această mențiune și nici audiați, dezbaterea și judecarea pricinii cu privire la discutarea și respingerea planului de reorganizare având loc prin surprindere. La judecarea cauzei a fost prezent doar consilierul juridic din cadrul Direcției juridice a creditoarei (acesta neavând însă un mandat expres din partea conducătorului băncii de a respinge planul de reorganizare, conform art. 14 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, în condițiile în care anterior - în cadrul adunării creditorilor - creditoarea a susținut teza i reorganizării judiciare), fiind lipsă celelalte părți (inclusiv 2 membrii componenți ai comitetului creditorilor - A și Lukoil România ). S-a susținut că personal a fost lezat în acest mod, deoarece nu a avut posibilitatea să susțin planul de reorganizare, fiindu-i afectate interesele (și calitate de administrator social și asociat al debitoarei) prin respingerea planului și intrarea ulterioară în faliment a debitoarei (pronunțat la termenul din 29 septembrie 2008).
S-a considerat că instanța trebuia să ceară explicații acestor organe (administratorului judiciar și comitetului creditorilor) asupra împrejurărilor care au intervenit și care să conducă la ideea nereușitei unui plan de reorganizare judiciară. Mai ales în condițiile în care, în această perioada, societatea debitoare a desfășurat activitate și a realizai profit. De asemenea, instanța putea să solicite administratorului judiciar să prezinte cauzele neîncasării clienților (în sumă apreciabilă) și care ar fi putut ameliora capacitatea de plată a debitoarei și, implicit, gradul de satisfacere a propriilor creditori. Tot în această idee se învedera ca necesară consultarea unui practician în insolvență, dată fiind pregnanta componentă economico-financiară a planului.
Cât privește elementele de conținut și viabilitatea planului de reorganizare propus, recurentul a considerat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru a fi admis (fără a nega total posibilitatea îmbunătățirii acestuia prin contribuția unor specialiști). Există un program de plată a creanțelor, eșalonat pe trei ani, in care urmează a fi achitați integral toți creditorii (neexistând categorii de creanțe defavorizate și nici varianta achitării unor despăgubiri). Sunt prevăzute în plan luxurile financiare și sursele de lichidități (care provin inclusiv din recuperarea creanțelor de la proprii debitori), modificări în structura acționariatului și a capitalului social, portofoliul actual și potențial al partenerilor de afaceri, restructurarea activității prin reducerea numărului de salariați (cu ajustarea nivelului salariilor) și vânzarea unor mărfuri aflate în stoc, valorificarea unor spații prin închiriere etc. Iar măsurile adecvate pentru punerea în aplicare a planului sunt enumerate exemplificativ în art. 95 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, și nu cumulativ. S-a menționat că interesant este faptul că instanța de fond a reținut o parte din aceste aspecte în considerentele sentinței. Activitatea debitoarei se desfășoară în continuare, conducerea operațională fiind asigurată de administratorul special sub supravegherea administratorului judiciar.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 12 și art. 8 din Legea nr. 85/2006,
coroborat cu art. 299, 302, 302, 303, 304 pct. 5, 7 și 9, 304, 305, 306 alin. 2,312 alin. 1, 2, 3, și 5 și art. 315 alin. 4 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 1.916/29 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad s‑au admis concluziile raportului formulat de administratorul judiciar și în consecință a fost deschisă procedura de faliment împotriva debitoarei SC SIR a fost desemnat ca lichidator judiciar "", stabilindu‑se obligația acestuia de a îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85 /2006 și s‑a dispus lichidatorului judiciar desemnat comunicarea notificării prevăzute de art. 108 din Legea nr. 85/2006 creditorilor existenți în evidențele debitoarei, debitoarei și A, precum și publicarea într-un ziar de largă circulație și în Buletinul Procedurilor de Insolventă, a fost dispusă dizolvarea societății debitoare și a fost notificat A pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni, potrivit hotărârii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță, prin judecător sindic, a reținut că prin sentința civilă nr. 1.781/15 septembrie 2008, definitivă și executorie, s-a respins planul de reorganizare a societății debitoare propus de administratorul special, în condițiile art. 98 alin. 3 și 11 lit. j din Legea nr. 85/2006 și, constatând că nici o altă persoană dintre cele prevăzute de art. 94 din Legea nr. 85/2006 nu a formulat vreun plan de reorganizare a societății debitoare, termenul de depunere a unui asemenea plan fiind, de altfel, expirat, judecătorul sindic a constatat că sunt incidente prevederile art. 107 alin.1 lit. Acd in Legea nr. 85/2006 deoarece planul de reorganizare propus nu a fost acceptat și confirmat și nici un alt subiect de drept îndreptățit nu a formulat un alt plan de reorganizare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal administratorul special considerând-o nelegală și netemeinică, solicitând, cu invocarea motivelor de recurs prevăzute, în drept, de art. 304 pct. 5 și 9 și 3041Cod procedură civilă, admiterea recursului așa cum acesta este formulat, modificarea și casarea hotărârii atacate, cu consecința reținerii sau trimiterii cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Arad și întrucât anterior a formulat recurs și împotriva altor două hotărâri ale judecătorului sindic în același dosar, sentința nr. 1.370/10.07.2008, de respingere a excepției decăderii din drepturi a unor creditori pe temeiul art. 76 din Legea nr. 85/2006, respectiv sentința nr. 1.781/15.09.2008, prin care s-a respins planul de reorganizare propus de administratorul special, aflate în curs de judecată la Curtea de Apel din T, cu termen fixat la data de 25.11.2008, judecarea celor trei recursuri în cadrul aceluiași dosar, în baza art. 8 alin. 6 din Legea nr. 85/ 2006, cu motivarea că:
Nu s-a reținut ca motiv al suspendării judecării cauzei și cel referitor la judecarea recursului asupra sentinței de respingere a planului de reorganizare deși o eventuală admitere a acestor două recursuri nu are consecințe doar asupra componenței masei credale, cu toate că chiar limitată cauza la acest aspect, creditorii rămași pot fi mai lesne achitați, cu evitarea falimentului, închiderea procedurii și continuarea existenței debitoarei ca persoană juridică, ci chiar în privința posibilității continuării procedurii generale prin confirmarea unui plan de reorganizare ori a rediscutării acestuia în urma casării cu trimitere.
Sub aspectul încadrării în drept, instanța de fond, întemeindu-și hotărârea pe dispozițiile art. 8 alin. 4 și 5 din Legea nr. 85/2006, coroborate cu art. 300 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă, confundă instituția suspendării de către instanța de recurs a executării hotărârilor date de judecătorul-sindic, îngrădită și limitată la ipotezele descrise în conținutul alin. 5 al art. 8 din Legea nr. 85/2006, cu cea privind suspendarea judecării pricinii, reglementată de prevederile art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul d e procedură civilă pe care și-a fundamentat cererea, text legal care devine aplicabil în condițiile permise de art. 149 din Legea nr. 85/2006.
Raportul și cererea administratorului judiciar, ce stau la fundamentul hotărârii judecătorești de intrare în faliment, sunt lovite de nulitate, deoarece sunt întocmite de un practician în insolvență incompatibil sub dublu aspect, lucru bine cunoscut de judecătorul-sindic, căruia i-au fost înfățișate argumentele clarificatoare la unul din termenele anterioare. Astfel, așa cum s‑a precizat și la termenul din 5.06.20 083, prin prisma dispozițiilor imperative ale art. 30 alin. 3 din nr.OUG 86 din 2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență, practicianul în insolvență nu poate activa ca administrator judiciar în prezenta procedură a insolvenței declanșată împotriva debitoarei (sentința nr. 2389 din 22.10.2007), deoarece, concomitent, același practician în insolvență a fost numit anterior lichidator judiciar în procedura falimentului, în curs de derulare, aplicată debitoarei, (dosar nr-, sentința nr. 1.265 din 2.05.2007), în acest din urmă dosar debitoarea insolventă figurând ca creditoare înscrisă în tabelul de creanțe al debitoarei insolvente
Pe de altă parte, conform dispozițiilor imperative ale art. 19 alin. 5 din Legea nr. 85/2006, reprezentantul administratorului judiciar persoană juridică ( ) trebuie să aibă calitatea de practician în insolvență potrivit legii ori, în calitate de "reprezentant" al societății se prezintă atât în instanță, la toate termenele, inclusiv cel din 29.09.2008 cât și în adunarea creditorilor dl., consilier juridic stagiar al administratorului judiciar desemnat în procedură, acesta acționând ca un veritabil practician în insolvență, în fapt, rapoartele de activate și toate actele aferente activității și atribuțiilor ce incumbă administratorului judiciar fiind întocmite de această persoană care nu are însă calitatea de practician în insolvență deși în anul 2007 susținut examenul de admitere în profesie, însă a fost respins. Prin urmare, atât raportul cât și reprezentarea administratorului judiciar, la termenul când s-a decis intrarea în faliment, au fost îndeplinite de o persoană fără calitate legală.
În fine, chiar și așa, practicianul în insolvență nu a fost numit lichidator provizoriu, instanța rezervându-i exclusivitatea în dosar, așa cum se dispune expres la art. art. 107 alin. 2 lit. b din Legea nr. 85/2006, pentru a se da posibilitatea adunării creditorilor ca la prima adunare să decidă asupra confirmării acestuia sau desemnării unui alt lichidator dintre cei care își depun ofertele asigurându-se astfel respectul unor reguli ce țin de practica concurențială onestă pe piața de profil.
Cât privește soluția pe fond a declarării falimentului, în primul rând, prin trimiterea din cuprinsul hotărârii recurate la dispozițiile art. 108 din Legea nr. 85/2006, trebuie să înțelegem că suntem în prezența intrării în faliment în procedura generală.
Respingerea planului nu putea avea loc în condițiile art. 98 alin. 3 și 11 lit. j din Legea nr. 85/2006, cum greșit se statuează în considerente, pentru simplul motiv că aceste texte legale privesc admiterea și confirmarea planului de reorganizare și nu respingerea lui.
Apoi, se argumentează că soluția intrării în faliment se sprijină pe faptul că nici unul dintre celelalte subiecte de drept îndreptățite, nu a propus un plan de reorganizare, în condițiile prevăzute la art. 94. În condițiile acestui ultim text legal, au calitatea de a propune un plan de reorganizare, în afara debitorului, decăzut din drepturi, administratorul judiciar sau creditorii.
Atât administratorul judiciar, prin raportul-cauze cât și comitetul creditorului, ce a aprobat raportul, au concluzionat că sunt întrunite condițiile unei reorganizări judiciare pe bază unui plan. Odată ce au susținut o asemenea variantă, cele două organe, administratorul judiciar și creditorii, aveau obligația legală de a se implica activ în elaborarea/conceperea unui plan de reorganizare realizabil putând chiar cere repunerea în termen și nu să asiste impasibili și negativist la acest proces, dată fiind și preeminența reorganizării și consecințele de ordin social ale falimentului.
Date fiind cele expuse, instanța de fond, înainte de a decide declararea falimentului, trebuia să solicite acestor organe, administratorului judiciar și comitetului creditorilor, prezentarea unui punct de vedere asupra împrejurărilor care au intervenit și care să conducă la ideea nereușitei unui plan de reorganizare judiciară, mai ales în condițiile în care, în această perioadă, societatea debitoare a desfășurat activitate și a realizat profit.
Din alt unghi de vedere, se solicită casarea hotărârii de declarare a falimentului debitoarei și ca o consecință logică a admiterii recursului împotriva hotărârii de respingere a planului de reorganizare, ce are întâietate la judecată, alături de judecarea excepției decăderii din drepturi a creditorilor.
Prin întâmpinarea formulată, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei Sir G, a solicitat respingerea recursului declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr. 1370/10.07.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Intimatul lichidator judiciar a menționat referitor la declarația de creanță a Lukoil România B că aceasta a fost depusă în termen la dosarul cauzei, fiind expediată cu data poștei din 22.12.2007 așa cum rezultă și din documentele dosarului ( filele 216-220 vol.I).
Intimatul lichidator judiciar a specificat că raportat la dispozițiile art. 149 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței în speță sunt aplicabile prevederile imperative ale art. 104 Cod procedură civilă, iar nu considerațiile personale ale recurentului.
În ceea ce privește declarația de creanță a creditoarei intimatul lichidator judiciar a susținut că în mod temeinic și legal judecătorul sindic a apreciat că declarația de creanță a fost depusă în termen.
S-a considerat că în speța de față nu sunt aplicabile prevederile art. 7 din Legea 85/2006 referitoare la notificarea prin Buletinul Insolvenței, deoarece BCR SA. este un creditor identificat de administratorul judiciar și, interpretând alin, (3), teza I, din art. 7 al Legii 85/2006, acesta trebuia notificat individual și nu prin Buletinul Insolvenței. Conform aceluiași art. 7, alin. (3), teza II, procedura notificării prevăzute la art. 61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul procedurilor de insolvență doar față de creditorii care nu au putut fi identificați în lista prevăzută la art. 28 alin (1) lit. c).
Examinând recursul declarat de administratorul special împotriva sentinței civile nr. 1370/10.07.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor art. 304, 304 indice 1 Cod procedură civilă și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul este întemeiat urmând să fie admis pentru următoarele motive:
În mod neîntemeiat prima instanță a respins cererea formulată de administratorul special privind decăderea creditoarei Banca Comercială Română din termenul de depunere a declarației de admitere a creanțelor privind pe debitoarea Sir
Potrivit prevederilor art. 62 alin. 1 lit. b, respectiv art. 62 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 termenul limită ( de 60 de zile și cel majorat de 90 de zile) pentru înregistrarea cererilor creditorilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei, începe să curgă de la data deschiderii procedurii insolvenței, 22 octombrie 2007, și nu de la data notificării efectuate de administratorul judiciar, 7 decembrie 2007.
Termenul de depunere a declarațiilor de creanță s-a împlinit la data de 24 decembrie 2007, iar cel majorat cu 30 de zile, conform încheierii ședinței din data de 21 ianuarie 2008 s-a sfârșit în data de 24.01.2008.
Într-adevăr creditoarea a fost notificată de către administratorul judiciar în data de 7 decembrie 2007 ( fila 9 dosar A dosar nr-) însă creditoarea a avut timp în intervalul 7 decembrie 2007- 24 ianuarie 2008, să formuleze cerere de admitere a declarației de creanță.
În raport cu aceste împrejurări, creanța creditoarei expediată prin poștă în data de 1.02.2008 și înregistrată în data de 4.02.2008 la Tribunalul Arad apare ca fiind tardivă.
Referitor la declarația de creanță a creditoarei Lukoil România, Curtea reține că susținerile administratorului recurent sunt neîntemeiate având în vedere că intimata Lukoil România și-a înregistrat declarația de creanță față de debitoare în data de 21 decembrie 2007, în cadrul termenului prevăzut de art. 62 alin. 1 lit. b și 62 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, împlinit în 24.01.2008 termen care a început să curgă pentru această creditoare așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, de la data deschiderii procedurii insolvenței față de debitoare.
Pentru aceste motive, Curtea urmează să admită recursul declarat de administratorul special împotriva sentinței civile nr. 1370/10.07.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, să modifice în parte hotărârea în sensul următor:
Urmează să constate decăderea creditoarei Banca Comercială Română B din termenul de depunere a cererii de admitere a creanțelor privind pe debitoarea Sir
Va menține în rest dispozițiile sentinței civile nr. 1370/10.07.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Luând în examinare recursul declarat de administratorul special împotriva sentinței civile nr. 1781/15 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, Curtea reține că este neîntemeiat urmând să fie respins pentru următoarele considerente:
Prin recursul formulat, recurentul a invocat faptul că în data de 12 septembrie 2008 în temeiul art. 156 alin. 1 Cod procedură civilă a depus la Registratura Tribunalului Arad, o cerere de amânare a cauzei pentru termenul din 15 septembrie 2008 precizând că a solicitat prima dată în dosarul respectiv, un termen pentru lipsă de apărare, însă la termenul din 15 septembrie 2008, i-a respins cererea de amânare și a trecut la examinarea planului de reorganizare depus de el în data de 30.04.2008, plan care a fost respins.
Procedând în acest mod s-a apreciat de către recurent că i-a fost încălcat de către instanță dreptul la apărare.
Curtea reține că în mod întemeiat instanța a respins cererea de amânare formulată de administratorul special având în vedere faptul că acesta a depus la dosarul cauzei planul de reorganizare la data de 30 aprilie 2008.
Se reține de asemenea, că și pentru termenul de judecată din data de 25 august 2008 administratorul special a depus la dosar cerere de amânare a judecării cauzei cu motivarea că este plecat în concediu cu familia, în afara localității.
Referitor la dezbaterea și respingerea planului de reorganizare se reține că în mod corect prima instanță judecător sindic a apreciat că acesta nu îndeplinește cerințele obligatorii ale unui asemenea plan prevăzut de art. 95 pct. 5 lit. a-d din Legea nr. 85/2006.
Astfel, planul de reorganizare propus de către administratorul special nu a analizat în mod obiectiv perspectivele de redresare a societății debitoare și nu există în cadrul acestui plan un program de plată pentru fiecare creditor în parte, respectiv în ce dată și în ce cuantum se vor achita creanțele.
În ceea ce privește afirmația administratorului special, în sensul că administratorul judiciar singur sau împreună cu creditorii debitoarei le revenea atribuția întocmirii unui plan de reorganizare, se reține că este neîntemeiată întrucât potrivit dispozițiilor art. 94 din Legea nr. 85/2006 propunerea unui plan de reorganizare este o posibilitate, iar nu o obligație a persoanelor îndrituite de lege.
Referitor la dezbaterea planului de reorganizare propus de către administratorul special, se reține că doi dintre cei trei membrii ai Comitetului creditorilor și-au exprimat poziția cu privire la acesta.
Astfel, creditoarea Aaa rătat că nu este de acord cu admiterea planului propus întrucât perspectivele de redresare ale societății, se bazează pe realizarea unor venituri a căror materializare este evident incertă, iar creditoarea a solicitat respingerea planului.
Față de cele reținute, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă Curtea urmează să respingă recursul declarat de administratorul recurent împotriva sentinței civile nr. 1781/15 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
În ceea ce privește recursul declarat de administratorul special împotriva sentinței civile 1.916/ 29 septembrie 2008, reținând că în ședința publică din data de 13 ianuarie 2009, instanța a dispus conexarea dosarului nr-, care are ca obiect recursul declarat de administratorul special împotriva sentinței comerciale nr. 1.916/15.09.2008, la dosarul nr- al Tribunalului Arad, ce are ca obiect recursurile formulate de același administrator împotriva sentințelor comerciale nr. 1.370/10.07.2008 și respectiv nr. 1.781/15.09.2008 pronunțate în același dosar,
Reținând pe de o parte că potrivit art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă, în totul parte de existența sau ne existența unui drept care face obiectul unei alte judecăți,
Considerând că suspendarea judecății potrivit textului de lege menționat, în împrejurările de fapt invocate de către recurent este numai o posibilitate pe care legea o acordă judecătorului, asupra căreia el apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și nu o obligație, în condițiile în care remedierea eventuală a situației create prin darea hotărârii este posibilă prin aplicarea dispozițiilor art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă referitoare la cale de atac a revizuirii pentru cazul în care hotărârea unei instanțe pe care s‑a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere ar fi fost desființată sau modificată,
Că de altfel, în condițiile soluționării reunite a cauzelor în recurs critica făcută hotărârii, din acest punct de vedere apare ca lipsită de interes,
Că, sub un alt aspect, criticile acestuia bazate dispozițiile art. 30 alin. 3 din nr.OUG 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență, cu privire la inadmisibilitatea dublei calități a lichidatorului judiciar în raport cu debitoarea din prezenta cauză și o altă societate aflată în insolvență, față de care debitoarea are o creanță precum și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească reprezentantul acestuia ori omisiunea precizării caracterului provizoriu al funcției acestuia, exced atribuțiilor administratorului special astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile art. 18 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, mai ales în condițiile în care desemnarea, respectiv confirmarea administratorului judiciar și a lichidatorului judiciar este atributul adunării creditorilor,
Că în ce privește legalitatea pe fond a hotărârii, aceasta nu este condiționată de textele invocate în motivarea sa iar exprimarea de către participați a unui punct de vedere favorabil reorganizării pe bază de plan nu obligă pe aceștia să și propună un plan, astfel că raportat și la soluția cu privire la recursurile declarate împotriva sentințelor civile nr. 1.370/10.07.2008 și nr. 1.781/15.09.2008, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul declarat de administratorul recurent împotriva sentinței civile nr. 1.916/ 29 septembrie 2008, urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de administratorul special, împotriva sentinței civile nr. 1370/ 10.07.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Modifică în parte hotărârea recurată:
Constată decăderea creditoarei Banca Comercială Română din termenul de depunere a cererii de admitere a creanțelor privind pe debitoarea
Menține în rest dispozițiile sentinței civile nr. 1370/ 10.07.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Respinge recursul declarat de administratorul special împotriva sentinței civile nr. 1781/ 15.09.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Respinge recursul declarat de administratorul special împotriva sentinței civile nr. 1.916/29.09.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Obligă debitoarea intimată G, reprezentată prin lichidator judiciar A, să-i plătească recurentului administrator special suma de 450,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
Red. / - 14.03.2009/25.03.2009
Tehnored. - 20.03.2009/
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător:.
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Mircea Boar, Csaba
