Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 225/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Supliment 3
DECIZIA nr. 225 /C/2009
Ședința publică din 4 iunie 2009
PREȘEDINTE: Boța Marilena JUDECĂTOR 2: Filimon Marcela
JUDECĂTOR 3: Marinescu Simona
Judecător: - -
Grefier: - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor comerciale declaratede recurenții pârâțiși,ambii din S,-, jud.B, și de, din,-, jud.B, în contradictoriu cu intimata debitoare SC " COM" SRL, cu sediul în, str. -, nr.6, jud.B, J -, -, -prin lichidator,din O,-, jud.B, împotriva sentinței nr.608/F din 19 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr- având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.
Se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în data de 28 mai 2009, când părțile prezente au pus concluzii consemnate în încheierea de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și când s-a amânat pronunțarea pentru data de 4 iunie 2009.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin sentința nr..608/F din 19 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihora fost admisă în parte acțiunea formulată de lichidatorul judiciar, cu sediul în O,-, jud.B, desemnat să administreze procedura insolvenței falitei SC Com SRL, în contradictoriu cu pârâții, și, toți domiciliați în,-, jud. B, și pe cale de consecință:
S-a constatat nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1000 din 09.04.2001, având ca obiect imobilul situat în, str. - nr.6, înscris în CF 2462, nr.top.579/2, în natură reprezentând casă cu grădină și teren în suprafață de 725 mp, și a contractului de vânzare-cumpărare cu garanție ipotecară autentificat sub nr.1055/13.04.2001, încheiate la notarul public, și a dispus rectificarea CF 2462, în sensul radierii mențiunilor de sub 17, 18 și 19 și revenirea bunului în proprietatea falitei de sub 16.
A fost respins capătul de cerere privind radierea înscrierilor din CF, partea C, pozițiile 8; 9; 10 și 11.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 28.02.2001, conform Încheierii date în Camera de Consiliu, s-a deschis procedura față de debitoare, având în vedere că debitoarei i s-a comunicat o copie de pe cererea introductivă și că aceasta nu a contestat faptul că ar fi în încetare de plăți, și s-a dispus citarea debitoarei de a depune toate actele prevăzute de art.26 al.1 din Legea 64/1995 în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii sub sancțiunea amenzii de 200.000 lei pe zi întârziere.
Ulterior, la data de 09.04.2004, respectiv după aproximativ patru zile, debitoarea a înstrăinat imobilul proprietatea sa către pârâtul, în calitate de administrator persoană fizică, și soția acestuia și respectiv în favoarea pârâtei.
Față de susținerile în fapt ale părților și argumentarea în drept, pentru soluționarea litigiului, instanța va avea în vedere succesiunea în timp a legii insolvenței.
Astfel, litigiul a luat naștere sub imperiul Legii 64/1995, care a fost abrogată în mod explicit conform disp.art.156 din Legea 85/2006 și, prin urmare, în cauză sunt incidente disp. Legii 85/2006, iar sediul materiei este reglementat de disp. art.46 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței.
Astfel, în conformitate cu disp.art.46 din Legea 85/2006, în afară de cazurile prevăzute de art.49 sau cele autorizate de judecătorul sindic, toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii insolvenței sunt nule.
Din exprimarea categorică și imperativă a normei, cât și caracterul concursual și egalitar al procedurii, orice act încheiat după deschiderea procedurii de către debitoare, în afara cazurilor prevăzute de art.49 sau cele autorizate de judecătorul sindic este sancționat cu nulitatea absolută.
Susținerile lichidatorului judiciar și a pârâților, conform cărora lipsește consimțământul valabil al debitoarei pe considerentul că la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, administratorul special nu mai avea calitatea de a încheia acte sunt nefondate și, de asemenea, nu a existat intenția de fraudare a creditorilor, deoarece simpla efectuare a operațiunii după deschiderea procedurii este sancționată cu nulitatea absolută, neavând importanță faptul că debitoarea s-ar fi aflat sau nu sub perioada de observație sau reorganizare. Față de aceste considerente, având în vedere că actele de transfer s-au efectuat după deschiderea procedurii și având în vedere că repunerea părților în situația anterioară, ca efect al nulității actelor cu încălcarea art.46 din Legea nr.85/2006, creează în sarcina terților obligația restituirii bunurilor și regularizarea acesteia după normele specifice insolvenței, în baza art.11 lit.h din Legea 85/2006, instanța va admite în parte cererea lichidatorului judiciar și, pe cale de consecință, va constata nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare și rectificarea CF 2463, în sensul radierii mențiunilor de sub 17, 18 și 19 și revenirea bunului în proprietatea falitei de sub 16, conform dispozitivului prezentei hotărâri.
În ceea ce privește cererea lichidatorului judiciar, de radiere a înscrierilor de sub 8-9-10-11 din CF 2462, instanța reține că înscrierile au la bază instituirea unei ipoteci în favoarea creditorului ipotecar Banca Română pentru Dezvoltare SA - Sucursala Județeană BOp entru suma de 380.000.000 lei.
Fiind un creditor privilegiat al debitoarei falite, acesta este îndreptățit a se îndestula în condițiile art.39 din Legea nr.85/2006, iar radierea sarcinii în favoarea creditorului ar lipsi acestuia posibilitatea recuperării creanței, având în vedere că pe parcursul derulării procesului nu s-a efectuat dovada satisfacerii creanței acestuia, considerente față de care instanța va respinge acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.
Împotriva acestei sentințe în termen legal,corespunzător timbrat au declarat recurs recurenții,precum și solicitând:admiterea recursului, casarea în întregime a sentinței și în principal trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Salonta, în raport de obiectul acțiunii, rectificare de Cartea Funciară ori la Tribunalul Bihor pentru cercetarea fondului cauzei în raport de motivele de drept și de fapt invocate de reclamant și aplicabile cererii sale la momentul investirii.
În subsidiar solicită recurenții, admiterea recursului și respingerea acțiunii ca fiind nelegală și neîntemeiată, perimată sau în temeiul excepțiilor: lipsei capacității drepturilor procedurale de exercițiu a reclamantului; lipsa calității procesuale active a acestuia în promovarea acțiunii; lipsei calității procesuale pasive a recurenților; a prescripției dreptului la acțiune.
În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 3-9 pr.civ. raportat la art. 312 aliniat 5, recurenții și critică sentința pentru motive de nelegalitate constând în încălcarea competenței materiale de către Tribunalul Bihor care nu era competent să soluționeze cauza prin prisma scopului urmărit de reclamant care viza rectificare de cartea funciară cu privire la imobilul înscris în 2462.
Competența materială în soluționarea cauzei, raportat și la împrejurarea că lichidatorul a formulat acțiunea și în contradictoriu cu terțe persoane față de procedura falimentului ( proprietara de, ) aparține Judecătoriei Salonta în raport de dispozițiile art. 1; 5 și 13 cod procedură civilă.
Tribunalul, prin judecătorul sindic este competent în materie de faliment să judece doar acțiunile în anularea transferurilor patrimoniale dintre falită și terțul dobânditor iar nu anularea unor contracte subsecvente între persoane fizice străine de procedura falimentelor ce cad în competența instanțelor de drept comun.
Sentința este nelegală și ca urmare a încălcării dreptului la apărare prevăzut în art. 156 cod procedură civilă, constând în aceea că cererea de amânare pentru studierea dosarului alcătuit din 8 volume a fost respinsă.
De altfel instanța a fost investită cu o acțiune formulată de lichidator în temeiul legii 64 /1995 precum și în temeiul art. 948, 949, 953 -961 Cod Civil. Cu toate acestea, încălcând nepermis principiul neretroactivității legii și făcând o aplicare greșită a normelor de procedură în timp, judecătorul sindic, deși fusese investit în anul 2002 a aplicat prevederile legii 85 /2006.
Cu privire la excepțiile lipsei capacității drepturilor procedurale de exercițiu a reclamantului, precum și a lipsei calității procesuale pasive a acestuia în promovarea acțiunii, arată recurenții că după numirea acestuia ca lichidator în dosarul de faliment 44/ f /2001, ca urmare a abuzurilor săvârșite a fost suspendat disciplinar din calitatea de practician în insolvență, inițial pentru două luni, iar apoi pentru un an după care a fost începută și urmărirea penală a acestuia ca urmare a rezoluției parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea din 23.04.2007.
Fiind suspendat de calitatea de practician în insolvență, lichidatorul, nu mai avea calitatea de a iniția vreo acțiune împotriva fostului administrator sau a dobânditorilor subsecvenți, astfel că acțiunea acesteia trebuie respinsă ca inadmisibilă în temeiul art. 43 pr.civ.
Pe de altă parte, dată fiind calitatea de persoane fizice, străine de procedura falimentului a numitelor și, acestea nu au calitate procesuală pasivă în cauză, iar lichidatorul nu are calitate procesuală activă în inițierea unor astfel de acțiuni în legătură cu imobilele, proprietatea acestora.
Chiar dacă s-ar admite că cererea lichidatorului a fost înregistrată la 2.11.2002, deși există indicii că a fost înregistrată în anul 2005 la Judecătoria Salonta, dreptul la acțiune prin invocarea dispozițiilor în materie de faliment cu privirea la anularea unor acte frauduloase este prescris fiind încălcat atât termenul de un an cât și cel de 18 luni de la data deschiderii procedurii. Oricum nefiind vorba de acte frauduloase încheiate în perioada de trei ani ca perioadă suspectă prevăzută în art. 61 din legea 85/ 2006, se justifică admiterea excepției prescripției.
Pe fondul cauzei este dovedit că prețul plătit de recurenții, real și serios a intrat în patrimoniul societății debitoare și apoi în scopul salvării acesteia de la o vânzare silită, imobilul s-a înstrăinat către pârâta.
Aceasta a ipotecat imobilul pentru a obține un împrumut de la bancă cu care a fost creditată apoi societatea tocmai pentru ca aceasta din urmă să-și poată achita debitele restante. Din cele de mai sus,precum și din rezoluția din 17.06.2003 a Parchetului de lângă Judecătoria Oradea, rezultă că înstrăinările nu au avut caracter fraudulos și nu s-a făcut în paguba creditorilor ci dimpotrivă îndestulării lor.
Recurenta și-a întemeiat recursul pe prevederile art.304 punctele 3,4,6 și 9 pr.civ. invocând în susținerea excepției de necompetență materială a judecătorului sindic în soluționarea acțiunii formate de lichidator, pe lângă argumentele aduse de recurenții schimbarea obiectului cauzei. Astfel, deși investită cu o acțiune în temeiul legii 64 /1965, instanța invocând prevederi străine de natura cauzei, respectiv dispoziții ale legii 85/ 2006 face aplicarea acestui act normativ, încălcând astfel principiul neretroactivității legii.
Aceasta, în condițiile în care modificarea temeiul juridic n-a fost pus în discuția părților, nu s-a dispus citarea sa cu mențiunea de-a se pronunța pe această excepție și fără a i se comunica cererea de chemare în judecată.
În același sens arată recurenta, că instanța deși investită cu acțiune în nulitate contract de vânzare-cumpărare și rectificare de, în loc să aplice reglementările în materie existente la data încheierii actelor, se pronunță extrapetit și extraprocedural în temeiul art. 46 din legea 85 /2006.
Prin aceasta instanța care de altfel nu era competentă să soluționeze cauza, nu s-a pronunțat pe motivele de fapt și de drept proclamate de reclamant în cerere, astfel că se justifică casarea sentinței.
Contractul de vânzare-cumpărare încheiat între recurenta și pârâții, autentificat sub nr. 1055 / 2001, este unul valid și raportat la împrejurarea că potrivit art.34 din legea 7 /1996 care arată în aliniatul 2 că "subdobânditorul este considerat de bună credință dacă la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său nu a fost notată nici o acțiune prin care se contestă cuprinsul Cărții Funciare". Câtă vreme obligația stabilită în sarcina lichidatorului în temeiul Legii 64 /1995, constând în aceea că după deschiderea procedurii de faliment se comunică sentința pentru a se menționa registrului de publicitate imobiliară, tocmai pentru opozabilitate față de terți, nu a fost respectată în ceea ce privește imobilul din litigiu, buna credință a recurentei este cu atât mai evidentă, iar vânzătorul a transmis atâtea drepturi câte a avut.
Prețul achitat în temeiul contractului mai sus arătat a fost unul real și serios, așa cum s-a stabilit atât prin rezoluția Parchetului din 17.06.2003, cât și prin expertiza efectuată.
Indiferent de data promovării acțiunii, contractul de vânzare-cumpărare în temeiul căruia recurenta a dobândit proprietatea asupra imobilului nu poate fi supus normelor de drept material prevăzute la art.61 ori la 80 și 81 din Legea 85 /26, deoarece nu se înscrie la categoria de acte frauduloase încheiate în perioada suspectă.
Recurenta invocă în motivarea recursului aceleași excepții pe care le-au invocat și recurenții arătând că raportat la obiectul cererii, perimarea a intervenit de drept, astfel că se justifică a fi aplicate prevederile art. 248 pr.civ. cu consecința respingerii acțiunii.
Prescripția dreptului la acțiune trebuie raportată la data înscrierii în a dreptului său,astfel că devin aplicabile prevederile art. 38 din legea 7 / 1996.
Oricum pentru a se putea dispune o rectificare de Cum a solicitat reclamantul, era necesară o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care să se constate minoritatea actului care a stat la baza înscrierii în și apoi să se dispună rectificarea la pozițiile 17-19 așa cum cerut lichidatorul, fapt inadmisibil raportat la cele arătate mai sus.
Lichidatorul judiciar solicită respingerea ca nefondată a recursurilor întrucât excepțiile invocate precum și criticile de nelegalitate sunt nefondate.
Excepția perimării acțiunii este nefondată, deoarece pricina a rămas în nelucrare din vina judecătorului sindic care nu a soluționat-o la 23.01.2003, cu toate că procedura de citare era îndeplinită.
Ulterior, cauza a fost amânată la mai multe termene pe parcursul anilor 2004-2005, astfel că nu se susține excepția perimării.
Prin deschiderea procedurii falimentului la 14.03.2001 s-a ridicat și dreptul de administrare a recurentului cu privire la bunurile societății, astfel că, motivele de recurs sunt neîntemeiate.
Analizând recursurile declarate, prin prisma motivelor mai sus arătate, instanța reține sub aspectul stării de fapt că prin încheierea pronunțată de judecătorul sindic la 14.03.2001 sub dosarul de faliment - al Tribunalului Bihor, a fost numit lichidator judiciar, practicianul în insolvență.
La data de 2.11.2002, sub același dosar, lichidatorul a înregistrat acțiunea având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate pe de-o parte între societatea aflată în procedura falimentului prin fostul administrator statutar și recurenții și, iar pe de altă parte, contractul de vânzare-cumpărare încheiat între aceștia din urmă și subdobânditoarea în temeiul prevederilor art. 948, 949 Cod Civil.
Lichidatorul și-a motivat acțiunea pe lipsa de capacitate a vânzătorului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr.1000 din 9.04.2001, întrucât i se ridicase debitoarei dreptul de administrare în condițiile articolului 78 și 100 din legea 64 /1995. Pe de altă parte, nici prețul stabilit și achitat de cumpărători nu a fost unul serios.
Cu privire la actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1055/13.04.2001, lichidatorul nu și-a motivat acțiunea.
Analizând cu prioritate excepțiile invocate de recurenți în condițiile art. 137.cp.civ, instanța reține următoarele: excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a lichidatorului în prezenta cauză ca urmare a suspendării acestuia din calitatea de lichidator în cauză pentru grave nereguli, conform deciziei 2/ 05.06.2007 pronunțată de Comisia de Disciplină a Filialei B și respectiv a rezoluției Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea din 23.04.2007, este nefondată, cu atât mai mult cu cât măsurile luate în acest sens au fost ridicate, iar o eventuală incapacitate a fost ulterior acoperită.
Câtă vreme lichidatorul a avut la momentul introducerii acțiunii calitatea de practician în insolvență și calitatea de lichidator al debitoarei, conform încheierii judecătorului sindic din 14.03.2001, s-ar fi putut pune problema însușirii actelor întocmite de acesta de noul lichidator (dacă ar fi existat în perioadele vizate), astfel că, prevederile art. 43.Cp.civ. nu sunt aplicabile.
Pe de altă parte, lichidatorul, are calitate procesuală activă în cauză, deoarece din momentul ridicării dreptului de administrare al debitoarei aflate în procedura insolvenței titularul acțiunilor de reîntregire a patrimoniului este practicianul în insolvență.
Pentru considerente ce țin de raporturile patrimoniale născute în temeiul contractelor de vânzare-cumpărare succesive încheiate între părțile cauzei, toți recurenții au calitate procesuală pasivă, astfel că și această excepție este nefondată.
Excepția prescripției dreptului la acțiune prin prisma prevederilor art.80 și 81 din legea 85/ 26 sau a prevederilor art. 61,62 din legea 64/ 1995, nu este fondată, raportat la data înregistrării acțiunii formulate de lichidator, 2.11.2002 și care se încadrează în termenul general de prescripție aplicabil raporturilor deduse judecății. Această concluzie se reține raportat la temeiul juridic al acțiunii art.948-949 Cod Civil, iar nu art. 61-62 din legea 64 /1995 ce prevăd termene de un an și respectiv 18 luni.
Cu privire la perimarea acțiunii formulate de lichidator ca urmare a lăsării în nelucrare a acesteia, se constată că legiuitorul a prevăzut la art.248 alineat 1, cod procedură civilă, că această sancțiune de drept procesual este aplicabilă atunci când operează prezumția de culpă a părții care a lăsat pricina în nelucrare mai mult de 6 luni, în materie comercială.
Procedura falimentului se caracterizează prin celeritate, astfel că judecătorul sindic, deși nu poate dispune suspendarea judecății, poate stabilii o ritmicitate în soluționarea diverselor cereri sau faze procesuale.
Raportat la cererile de stăruință formulate de lichidator, la termenele indicate în întâmpinare, este evident că nu se poate reține perimarea acțiunii în condițiile prevăzute în textul legal mai sus arătat, întrucât nu se poate reține o culpă a acestuia în lăsarea în nelucrare a pricinii, astfel că și această excepție este nefondată.
Procedând la analizarea motivelor de recurs ce vizează greșita aplicare a normelor de drept material și procesual, raporturilor juridice ce formează obiectul cauzei, instanța urmează să rețină ca întemeiată excepția de necompetență materială a judecătorului sindic în soluționarea capătului de cerere, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1055 / 13.04.2001, precum și în soluționarea capătului de cerere având ca obiect rectificarea de, motiv de casare prevăzut la art.304., punctul 3.
Acceptând ipoteza de altfel controversată în practica judiciară, potrivit căreia legiuitorul atunci când a stabilit atribuțiile judecătorului sindic la art.11 din legea 64 / 1995 a avut în vedere și soluționarea acțiunilor având ca obiect constatarea nulității absolute a actelor încheiate de debitor după deschiderea procedurii, se cuvine a fi făcută distincția între nulitățile prevăzute de legea 64 / 1995 în vigoare la momentul încheierii contractelor și cele prevăzute în dreptul comun. Aceasta, atât sub aspectul persoanelor care pot formula o astfel de acțiune cât și sub aspectul termenelor și a efectelor produse. Recurenta, care nu are calitatea de comerciant a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu două persoane fizice, achitând prețul convenit.
Nefiind notată în existența unei cereri de deschiderea procedurii prevăzute de legea 64 / 1995, deși exista o astfel de obligație prevăzută de legiuitor în sarcina persoanelor ce aplică procedura, este evident că aceasta beneficiează de dispoziția articolului 37 din legea 7 / 1996, care prevede la alineatul 2 că "subdobânditorul este considerat de buna credință dacă la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său nu a fost notată nici o acțiune prin care se contestă cuprinsul ".
B credință a subdobânditoarei rezultă și din chestiunile prejudiciabile reținute în cuprinsul rezoluției emise de parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta care reține că vânzarea s-a făcut tocmai în scopul salvării societății debitoare de la procedura falimentului și pentru a asigura îndestularea creditorilor.
În susținerea acestei concluzii vin și ordinele de plată ce confirmă virarea sumelor de bani luate de această recurentă cu titlul de împrumut de la bancă direct în contul debitoarei
Nu este lipsit de importanță a se face precizarea că la data încheierii convenției legea 64 / 1995 la art. 40, nu a prevăzut în mod expres interdicția înstrăinării bunurilor sub sancțiunea nulității absolute, astfel că nu i se poate imputa cumpărătoarei încălcarea unei interdicții legale și respectiv reaua credință.
Totodată va fi admisă și excepția de necompetență teritorială exclusivă a Tribunalului Bihor în soluționarea capătului de cerere, având ca obiect rectificarea de prin prisma prevederilor art. 13.Cp.civ.ce prevăd că în materie de imobile soluționarea acțiunilor revine în competență instanțelor în circumscripția cărora este situat imobilul. Imobilul ce a format obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, este situat în localitatea, astfel că instanța căreia îi revine o competență teritorială exclusivă este Judecătoria Salonta.
În cauză nu poate opera prorogarea legală de competență întemeiată pe dispozițiile art. 17 cod procedură civilă, deoarece s-ar nesocoti normele de competență materială ce realizează o delimitare pe verticală între instanțele judecătorești de natură a lipsi părțile de un grad de jurisdicție (apelul).
În consecință, va fi admis recursul, casată sentința în parte și trimise spre soluționare instanței competente capetele de acțiune având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare cu garanție ipotecară nr.1055 / 13.04.2001, capătul de acțiune privind restituirea imobilului către averea debitoarei și radierea inscripțiilor de
Instanța competentă - Judecătoria Salonta va ține seama la soluționarea cauzei de împrejurarea că subdobânditoarei îi sunt aplicabile dispozițiile legale în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, respectiv art.40 din Legea 64/1995, deoarece întotdeauna nulitatea este sancțiunea care privește încălcarea unor condiții contemporane încheierii actului. acestor condiții de valabilitate este cauza desființării unui astfel de act.
Totodată se va avea în vedere buna credință a debitoarei pentru considerentele mai sus arătate, precum și seriozitatea prețului achitat, astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosar, inclusiv expertiza efectuată.
După soluționarea capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, încheiat cu subdobânditoarea, instanța competentă va analiza și capetele de cerere vizând repunerea părților în situația anterioară și radierea inscripțiilor de, astfel cum au fost solicitate de lichidator prin cererea introductivă.
Criticile recurenților constând în greșita aplicare a dispozițiilor Legii 85 /2006 când în cauză raportat la data introducerii acțiunii erau aplicabile dispozițiile Legii 64 /1995, sunt fondate. Textul art. 156 din Legea 85/ 2006 indicat de judecătorul sindic în considerentele sentinței recurate, nu constituie o excepție de la principiul neretroactivității legii civile. În acest context, actele încheiate de debitoare după deschiderea procedurii falimentului trebuiesc a fi analizate în raport de normele în vigoare la data încheierii lor potrivit principiului "tempus regit actum".
Este întemeiată și critica recurenților referitor la schimbarea temeiului juridic fără punerea lui în discuția părților și fără comunicarea cererii modificatoare cu părțile lipsă.
Dealtfel, judecătorul sindic nu a analizat deloc contractul de vânzare-cumpărare dintre soții și și subdobânditoarea persoana fizică și nu a administrat nici o probă cu privire la buna sau reaua credință a acestora.
Dispozițiile sentinței cu privire la nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1055/13.04.2001 încheiat între societatea debitoare, prin fostul administrator statutar și soții și, urmează a fi menținute pentru considerentul că la data încheierii acestui act administratorul care a reprezentat debitoarea nu mai avea capacitatea de exercițiu, întrucât i se ridicase dreptul de administrare, de drept, odată cu deschiderea procedurii falimentului.
În aceste condiții, chiar dacă sunt greșite considerentele judecătorului sindic întemeiate pe prevederile art. 46 din Legea 85/ 2006, care așa cum s-a arătat mai sus nu erau aplicabile în cauză, totuși nulitatea absolută a contractului mai sus arătat operează "ope legis", fiind încălcate dispozițiile art. 948-949 cod civil raportat la art. 78 și 100 din Legea 64 /1995, astfel că apărările lichidatorului judiciar sub acest aspect sunt întemeiate.
În această etapă procesuală creditoarea B & nu are calitate procesuală, astfel că apărările și criticile acesteia menționate în întâmpinarea de la fila 31 înregistrată la16.04.2009 nu se justifică a fi analizate.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepțiile lipsei capacității procesuale de exercițiu și a lipsei calității procesuale active a lichidatorului precum și excepțiile lipsei calității procesuale pasive a recurenților.
Respinge excepțiile perimării acțiunii și a prescripției dreptului la acțiune.
Admite recursurile formulate de recurenții pârâțiși,ambii din S,-, jud.B, și de,din,-, jud.B, în contradictoriu cu intimata debitoareSC " COM" SRL,cu sediul în, str. -, nr.6, jud.B, J -, -, -prin lichidator,din O,-, jud.B, împotriva sentinței nr.608/F din 19 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor - judecător sindic în dosarul nr-.
Casează în parte sentința și dispune trimiterea capetelor de acțiune având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare cu garanție ipotecară încheiat între și și, autentificat de sub nr.1055/13.04.2001, restituirea imobilului către averea debitorului SC COM SRL și radierea înscripțiilor de CF de sub B 17-18-19 din 2462 precum și a înscripțiilor de sub C8-9-10 din același CF la Judecătoria Salonta.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 4 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
Cu opinie separată
- - - - - - - -
Red.dec.M/29.06.2009
Jud fond.
Dact.G/29.06.2009
OPINIE SEPARATĂ
că soluția ce trebuia pronunțată în cauză era de respingere a excepțiilor invocate de recurenți, de admitere a recursurilor declarate, cu consecința casării în totalitate a sentinței, cu trimiterea cauzei spre rejudecare judecătorului-sindic, în temeiul art. 312 alin. 3 și 5, rap. la art. 304/1 Cod procedură civilă.
Lichidatorul a sesizat instanța cu o acțiune în constatarea nulității absolute a două contracte de vânzare-cumpărare, primul încheiat între societatea falită - Com și și, iar cel de-al doilea încheiat între și pe de o parte și pe de altă parte. Ca și capete de cerere accesorii s-a solicitat obligarea pârâților la restituirea imobilului vândut și rectificarea cărții funciare.
În motivarea acțiunii, lichidatorul a invocat împrejurarea că, la data semnării primului contract de vânzare-cumpărare, administratorul nu mai putea reprezenta societatea debitoare, căci era deschisă procedura de faliment împotriva acesteia, iar locul administratorului a fost luat de lichidator, fiind astfel încălcate prevederile Legii 64/1995. La interval de câteva zile, cumpărătorii din primul contract înstrăinează imobilul către cumnata lor -, lichidatorul concluzionând că ambele contract sunt nule de drept.
Având în vedere că s-a invocat, ca motiv de nulitate al primului contract, încheierea acestuia la o data ulterioară deschiderii procedurii falimentului, când administratorul care a acționat ca reprezentant al societății nu mai avea această calitate, judecătorul-sindic trebuia să examineze dacă s-au încălcat prevederile legale în vigoare la data încheierii contractului - 09.04.2001, respectiv dispozițiile legii 64/1995, având în vedere că nulitatea este sancțiunea care intervine pentru nerespectarea normelor în vigoare la data încheierii actului. Prin urmare, în raport cu legea în vigoare la data încheierii contractului trebuia examinat contractul de vânzare-cumpărare, din perspectiva motivelor invocate de lichidatorul reclamant.
Or, judecătorul-sindic a soluționat cauza în mod nelegal pe alt temei juridic, reținând incidența art. 46 din Legea 85/2006, text care este inaplicabil în cauză.
În ceea ce privește cel de-al doilea contract de vânzare-cumpărare, din considerentele sentinței recurate rezultă că judecătorul-sindic nu a motivat anularea acestuia, arătând doar că actul subsecvent se impune a fi anulat, ca urmare a anulării actului inițial. Judecătorul-sindic nu a avut, însă, în vedere, că de la principiul anulării actului subsecvent, ca efect al anulării actului inițial, există excepția menținerii actului subsecvent, dacă se reține buna-credință a subdobânditorului cu titlu oneros, care se prezumă, potrivit art. 1899 alin. 2 Cod civil. Astfel, judecătorul-sindic trebuia să administreze probe sau să arate, față de probele existente la dosar, dacă al doilea cumpărător a fost sau nu de bună-credință și în funcție de aceasta să pronunțe soluția față de al doilea capăt de cerere. Or, neprocedând astfel, soluția pronunțată la al doilea capăt de cerere echivalează cu necercetarea fondului, motiv pentru care se impune casarea sentinței și sub acest aspect.
În ceea ce privește instanța competentă în rejudecare, apreciez că se impune trimiterea spre rejudecare tot la judecătorul sindic, întrucât, chiar dacă motivele de nulitate invocate de lichidator pentru acesta nu se circumscriu legii insolvenței, ci codului civil, se va observa că acest al doilea capăt de cerere din acțiunea lichidatorului are caracter accesoriu față de primul capăt de cerere, întrucât vizează constatarea nulității unui contract subsecvent primului. Or, potrivit art. 17 Cod procedură civilă, cererile accesorii sunt de competența instanței care judecă cererea principală. Pentru identitate de rațiune, aceeași soluție se impune și vis-a-vis de capetele de cerere accesorii vizând obligarea pârâților la restituirea imobilului și rectificarea situației de carte funciară.
Judecător
- -
Red.01.07.2009.
Președinte:Boța MarilenaJudecători:Boța Marilena, Filimon Marcela, Marinescu Simona
