Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 23/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2289/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 23
Ședința publică de la 13 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roxana Popa
JUDECĂTOR 2: Diana Manole
JUDECĂTOR 3: Ileana Isabela
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - SRL, împotriva sentinței comerciale nr. 3279 din data de 10.06.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații lichidator - al - SRL și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta prin avocat, cu delegație la fila 12 din dosar, lipsind intimatele.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Recurenta prin avocat depune la dosar dovada achitării taxelor judiciare de timbru în cuantumul legal stabilit.
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea acordă recurentei cuvântul pe probe:
Recurenta prin avocat, solicită proba cu acte și depune la dosar copia deciziei comerciale nr. 119R pronunțată de Curtea de Apel București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, despre care a făcut vorbire în cadrul motivelor de recurs.
Curtea în urma deliberării, admite proba cu înscrisuri solicitată de recurentă și administrată cauzei, apreciind cauza în stare de judecată, acordă recurentei cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, solicită să se constate că societatea nu a fost dizolvată și încă funcționează, să se Ť. cont de faptul că sentința depusă azi la dosar nu a fost comunicată la Oficiul Registrului Comerțului astfel încât societatea figurează ca dizolvată. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr. 3279 din 10 iunie 2009 judecătorul sindic din cadrul Tribunalului București Secția a VII-a Comercială a admis cererea lichidatorului judiciar și a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei - SRL, în contradictoriu cu creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI I; a dispus totodată, radierea societății de registrul comerțului, plata onorariulu8i lichidatorului judiciar din fondul constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006, precum și notificarea sentinței de închidere.
În considerentele sentinței, judecătorul sindic a reținut că prin sentința comercială nr. 320 din 21 ianuarie 2009 s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului debitoarei, fiind desemnat lichidator judiciar. L data de 3 iunie 2009 lichidatorul judiciar a învederat că a fost achitată integral singura creanță înregistrată în tabel și a solicitat închiderea procedurii. În consecință, judecătorul sindic a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea - SRL, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate.
În motivare, recurenta a arătat că în mod greșit a dispus judecătorul sindic închiderea proceduri ide faliment, în condițiile în care se impunea soluția de respingere a cererii ca rămasă fără obiect, raportat a faptul că a fost achitată integral singura creanță înregistrată în tabelul creditorilor. Recurenta mai arată că în mod greșit s-a dispus radierea societății din registrul comerțului, în condițiile în care societatea nu mai era dizolvată, prin efectul deciziei comerciale pronunțate de Curtea de Apel București Secția a VI-a Comercială prin care s-a admis recursul declarat împotriva sentinței de dizolvare.
Recurenta a atașat copia deciziei comerciale nr. 119 R din 25 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-
Deși legal citate, intimatele nu au depus întâmpinări la dosar și nu s-au prezentat la termenele acordate.
Analizându-se actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, se apreciază că recursul nu este fondat.
Se reține că față de debitoare a fost deschidă procedura simplificată a falimentului (insolvenței) prin sentința comercială nr. 320 din 21 ianuarie 2009. Soluția de deschidere a procedurii simplificate a fost determinată de faptul că din relațiile comunicate de Oficiul Registrului Comerțului I de pe lângă Tribunalul București rezulta că societatea era dizolvată în baza art. 237 din Legea nr. 31/1990.
În acest context critica recurentei cu privire la desființarea sentinței pronunțate cu privire la dizolvarea societății putea fi valorificată prin promovarea recursului împotriva sentinței de deschidere a procedurii simplificate. Însă, această apărarea nu are efect împotriva sentinței de închidere a procedurii. Astfel, se reține că prin neatacarea cu recurs a sentinței de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței debitoarei, aceasta a intrat sub puterea lucrului judecat, neputând fi schimbate în cursul soluționării recursului declarat împotriva sentinței de închidere premisele care au stat la baza sentinței de deschidere a procedurii.
În consecință, va fi înlăturată această apărare a recurentei vizând desființarea sentinței de dizolvare a societății.
Nu poate fi reținută nici critica recurentei referitoare la dispoziția de închidere a procedurii, prin raportare la achitarea creanței. Se subliniază faptul că în cauză s-a deschis direct procedura simplificată a falimentului debitoarei, astfel că soluția de închidere a procedurii era impusă de prevederile legale în materie. Astfel, art. 131 și următoarele din Legea nr. 85/2006 reglementează situațiile în care se dispune închiderea procedurii de insolvență, una din ipotezele reglementate fiind aceea a acoperirii integrale a creanțelor, în cazul procedurii de faliment. Textul legal prevede expres că soluția în cazul existenței unei proceduri de faliment în cadrul căreia au fost acoperite integral creanța este aceea de închidere a procedurii și de radiere a societății debitoare din registrul comerțului. În raport de această prevedere legală, judecătorul sindic în mod legal a dispus atât cu privire la închiderea procedurii, cât și cu privire la radierea societății din registrul comerțului. Subliniem că soluția de închiderea procedurii și radiere a societății din registrul comerțului este o consecință legală impusă de modul în care s-a dispus începerea acestei proceduri, soluție intrată sub autoritate de lucru judecat. Chiar și în condițiile în care creanța a fost achitată integral, față de faptul că societatea debitoare se afla în cursul unei proceduri de faliment în forma simplificată, singura soluție legală era acea de închidere a procedurii și de radiere a societății din registrul comerțului.
În consecință, față de considerentele reținute și constatând că sentința pronunțată de judecătorul sindic este legală și temeinică, în baza art. 312.pr.civ. recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - SRL în contradictoriu cu intimatele, lichidator al debitoarei - SRL și DIRECȚAI GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI I împotriva sentinței comerciale nr. 3279 din 10 iunie 2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
Red. RP/2ex
05.02.2010
Jud. fond
Tribunalul București Secția a VII-a Comercială
Președinte:Roxana PopaJudecători:Roxana Popa, Diana Manole, Ileana Isabela