Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 261/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ Operator 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 261
Ședința publică din 23 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Raluca Suciu
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 3: Csaba
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței comerciale nr. 3842 din 14 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată 2000 A, reprezentată prin lichidatorul judiciar Casa de Insolvență
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat, pentru lichidatorul judiciar, lipsind creditoarea recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta lichidatorului depune la dosar delegație de reprezentare și concluzii scrise, arătând că nu are alte cereri.
Văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta lichidatorului judiciar solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 3842 din 14 decembrie 2009 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Arada dispus, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, închiderea procedurii insolvenței debitoarei 2000 A, reprezentată prin lichidatorul judiciar Casa de Insolvență A, precum și radierea acesteia din registrul comerțului. De asemenea, tribunalul a descărcat practicianul de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, a dispus notificarea sentinței debitoarei, creditorilor, direcției teritoriale a finanțelor publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, pentru efectuarea mențiunii de radiere și în vederea publicării în Buletinul procedurilor de insolvență, aprobând, totodată, suportarea cheltuielilor de procedură din fondul special de lichidare.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că la data de 18 mai 2009, prin sentința comercială nr. 965, față de debitoarea 2000 Aaf ost deschisă procedura simplificată a insolvenței, în calitate de lichidator judiciar fiind numită Casa de Insolvență Prin sentința de deschidere a procedurii colective judecătorul-sindic a impus fostului administrator al societății să predea documentele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, obligație neîndeplinită de acesta. În ciuda eforturilor depuse, lichidatorul judiciar nu a identificat bunuri sau alte resurse pentru a putea plăti datoriile falitei, iar pe baza documentelor puse la dispoziția sa de către administrația financiară a întocmit raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență, menționând că nu a constatat motive care să conducă la aplicarea prevederilor art. 138 din lege. Tribunalul a mai constatat că potrivit răspunsului emis de Primăria A societatea falită nu deține bunuri în proprietate.
Față de lipsa actelor și documentelor prevăzute de art. 28, precum și neidentificarea vreuneia dintre cauzele de atragere a răspunderii, lichidatorul judiciar a pus în vedere creditorilor să avanseze sumele necesare continuării procedurii, însă aceștia nu au răspuns pozitiv respectivei solicitări. Ca urmare a imposibilității identificării de bunuri sau de resurse necesare continuării procedurii și stingerii pasivului societății insolvente, practicianul a solicitat închiderea procedurii colective. Constatând că în cauză s-au întocmit și comunicat notificările cerute de art. 61 din lege, precum și faptul că din probele de la dosar rezultă că falita nu deține bunuri valorificabile, în temeiul art. 131 prima instanță a apreciat că cererea lichidatorului judiciar este întemeiată.
Împotriva sentinței comerciale de mai sus, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice A, solicitând, în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea ei în sensul dispunerii către lichidator să continue procedura și să formuleze plângere penală împotriva fostului administrator social, precum și o acțiune în atragerea răspunderii acestuia în temeiul art. 138 din Legea insolvenței și să desemneze un administrator special, pentru următoarele motive:
În motivare instituția creditoare a arătat că prin hotărârea atacată în mod greșit s-a dispus închiderea procedurii concursuale față de debitoarea 2000 A, impunându-se casarea cu trimitere spre rejudecare pentru continuarea procedurii și obligarea lichidatorului să procedeze la convocarea comitetului/adunării creditorilor în vederea supunerii la vot a oportunității formulării unei cereri de atragere a răspunderii administratorului societății care se face culpabil de starea de insolvență, precum și promovarea unei plângeri penale împotriva acestuia.
În subsidiar, creditoarea a cerut desființarea hotărârii având în vedere că potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe în vederea îndeplinirii respectivului scop. Dacă în pofida tuturor inițiativelor acestuia nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, dacă din evidențele contabile rezultă că nu au rămas bunuri în inventar, dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora să le poată fi imputată provocarea stării de insolvență, abia atunci instanța poate accepta propunerea de închidere a procedurii întemeiată pe art. 131 din lege. În conformitate cu prevederile art. 5, organele care aplică procedura sunt judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul, acestea trebuind să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de lege, precum și realizarea drepturilor celorlalți participanți la procedură. De asemenea, art. 4 statuează că în lipsa disponibilităților în contul debitorului se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic.
Pe de altă parte, lichidatorul judiciar, în baza atribuțiilor legale, avea obligația să facă demersuri pentru identificarea de bunuri, impunându-se efectuarea unor verificări la registrul de carte funciară, la arhiva electronică de gajuri mobiliare, la societățile bancare, fiind de neacceptat o soluție de închidere a unei proceduri de faliment atâta timp cât nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin aceasta ajungându-se la imposibilitatea realizării scopului declarat al legii. Împrejurarea că nu s-au primit actele societății nu poate duce la concluzia că nu sunt bunuri și că nimănui nu-i incumbă responsabilitatea pentru ajungerea în faliment. Dat fiind faptul că răspunderea administratorilor pentru ajungerea societății comerciale în insolvență este cea reglementată de dispozițiile referitoare la mandat, iar mandatul este cuprins în actul constitutiv al persoanei juridice, practicianul, în considerarea retribuției primite, are datoria de a întocmi și depune un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabil acest lucru și, evident, de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligență în conducerea activității societății. Mai mult decât atât, în derularea procedurii de lichidare judiciară adunarea generală a asociaților nu a desemnat administratorul special care să poată primi raportul final și bilanțul de închidere a procedurii, aceleași documente trebuind să fie comunicate și creditorilor, judecătorul-sindic având obligația convocării adunării creditorilor în termen de 30 de zile de la afișarea raportului final (art. 129) pentru a da posibilitatea acestora de a formula obiecții, neîndeplinirea respectivei obligații fiind un motiv de casare a hotărârii de închidere. Recurenta susține că dacă ar fi fost convocată adunarea generală a creditorilor societății în cadrul acesteia avea posibilitatea invocării motivelor care stau la baza opunerii sale la închiderea procedurii.
În drept a invocat dispozițiile art. 2, 5, 18, 131, 138 și 137 din Legea nr. 85/2006, art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă.
Debitoarea intimată, legal citată prin lichidatorul judiciar, s-a prezentat la dezbateri și a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată, considerând că sentința tribunalului a fost pronunțată cu respectarea art. 131 din Legea nr. 85/2006.
În cauză au fost efectuate demersuri pentru identificarea bunurilor mobile și/sau imobile supuse impozitării cu care debitoarea ar figura în evidențele fiscale ale Direcției de venituri din cadrul Primăriei A, constatându-se că acestea nu există. Articolul 131 din Legea insolvenței, care a stat la baza pronunțării hotărârii recurate, nu condiționează închiderea procedurii colective decât de lipsa bunurilor în averea debitoarei și de aceea ca niciun creditor să nu se ofere să avanseze sumele necesare acoperirii cheltuielilor de procedură, textul art. 59 din lege fiind respectat, de asemenea, de către tribunal, creditorii fiind notificați în vederea exprimării poziției cu privire propunerea de închidere a procedurii insolvenței.
Examinând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor lichidatorului judiciar, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând să fie respins ca atare, având în vedere următoarele considerente:
În speță nu este incident cazul de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304, hotărârea de închidere a procedurii insolvenței față de debitoarea 2000 nefiind lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, cum fără temei susține instituția creditoare.
Astfel, față de cele arătate de lichidatorul judiciar Casa de Insolvență A prin rapoartele de activitate depuse la dosarul de primă instanță în care acesta a propus închiderea procedurii de insolvență declanșată în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006 pe seama debitoarei 2000 A, întrucât societatea falită nu mai desfășoară nicio activitate, nu dispune de lichidități pentru îndestularea creditorilor și că în averea sa nu există niciun bun care să poată fi valorificat, în mod corect judecătorul-sindic a făcut aplicarea prevederilor art. 131 din legea-cadru, dispunând închiderea procedurii colective.
Textul de lege menționat statuează fără echivoc că în orice stadiu al procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, modificată, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Având în vedere faptul că niciunul dintre creditorii înscriși în tabelul definitiv de creanțe, deși notificați de către practician, nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare pentru continuarea administrării procedurii de insolvență față de societatea debitoare, în mod legal prima instanță a făcut aplicarea textului art. 131 din Legea nr. 85/2006, criticile recurentei fiind neîntemeiate. Prin acest caz de închidere a procedurii de insolvență legiuitorul a avut în vedere faptul că dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare nu se mai justifică menținerea procedurii deschisă. Rațiunea închiderii procedurii într-o astfel de situație rezidă în aceea că scopul legii - acoperirea pasivului debitorului insolvent - nu mai poate fi realizat în ipoteza în care se constată că nu se vor putea achita nici măcar cheltuielile administrative generate de desfășurarea ei, prin asemenea cheltuieli înțelegându-se cele referitoare la administrarea procedurii de insolvență. Din dispozițiile legale mai sus redate rezultă fără dubiu că pentru a se putea dispune închiderea procedurii în temeiul art. 131 sunt necesare a fi îndeplinite cumulativ două condiții: inexistența bunurilor în averea debitorului sau insuficiența acestora pentru acoperirea cheltuielilor administrative și faptul că niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele necesare acoperirii acestor cheltuieli.
Ambele condiții pretinse de legiuitor sunt îndeplinite în speță, lichidatorul judiciar în urma demersurilor efectuate neidentificând bunuri în averea debitoarei falite (relevant în acest sens fiind răspunsul Primăriei A - Direcția venituri, Serviciul impunere persoane juridice), iar creditorii, deși legal convocați de către practician pentru data de 4 noiembrie 2009 pentru a arăta dacă înțeleg să avanseze sumele necesare continuării administrării procedurii, precum și să discute posibilitatea formulării unei acțiuni de atragere a răspunderii fostului administrator, nu au răspuns pozitiv acestei solicitări, la ședință neprezentându-se nicio persoană.
În atare condiții în mod corect judecătorul-sindic a făcut aplicarea textului art. 131, menirea acestei dispoziții fiind tocmai aceea de a se evita, pe cât posibil, efectuarea de cheltuieli nejustificate, inutile din fondul special de lichidare constituit în condițiile art. 4, în situația în care în averea debitoarei nu există bunuri ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor, persoane direct interesate în continuarea administrării procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
În esență, singurele critici aduse de instituția recurentă sentinței comerciale nr. 3842 din 14 decembrie 2009 Tribunalului Arad se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei falite, însă ele nu pot fi primite. Aceasta, întrucât potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, modificată, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. 1 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, de regulă, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori. Prin excepție, în conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Cu toate acestea, în fața primei instanțe, lichidatorul judiciar Casa de Insolvență A, desemnat să administreze procedura de insolvență față de debitoarea 2000 A, nu a solicitat tribunalului, în temeiul art. 138, angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social, judecătorul-sindic neputând, la cererea unui creditor, să impună practicianului să-și exprime un punct de vedere într-un sens sau altul în privința incidenței vreunuia dintre cazurile de antrenare a răspunderii reglementate de alin. 1 al art. 138 din Legea nr. 85/2006, modificată, și nici să exercite o prerogativă în cazul în care lichidatorul apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru aceasta, mai ales în situația în care, potrivit alin. 3 al articolului menționat, aceeași prerogativă poate fi exercitată și de către creditori, fie prin comitet, fie personal, după caz. De asemenea, niciunul dintre cei doi creditori înscriși la masa credală, întrucât comitet în mod obiectiv nu se putea constitui, nu a cerut judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea în răspundere pe motiv că administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori că acesta a omis să formuleze cererea de atragere a răspunderii împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie.
Pe de altă parte, recurenta a avut cunoștință despre raportul lichidatorului judiciar prin care se propunea închiderea procedurii colective față de debitoarea 2000 A, instituția creditoare fiind notificată în acest sens, astfel cum s-a arătat mai sus. Cu toate că creditoarea consideră că lichidatorul nu ar fi întreprins toate măsurile ce s-ar fi impus pentru obținerea informațiilor și datelor necesare identificării bunurilor mobile și imobile aflate în patrimoniul debitoarei și a fostului administrator, Curtea apreciază că această critică nu poate fi primită.
Din răspunsul Primăriei A - Direcția venituri, Serviciul impunere persoane juridice reiese că societatea intimată nu figurează în evidențele acestei instituții cu niciun fel de bunuri mobile sau imobile. De asemenea, în urma investigațiilor efectuate practicianul nu a identificat bunuri sau alte valori în averea debitoarei, astfel că nu i se poate imputa acestuia că nu a depus diligențele necesare în vederea identificării bunurilor falitei. Mai mult decât atât, creditoarea recurentă nu a indicat care ar fi probele din care ar rezulta că debitoarea ar avea bunuri în patrimoniu, mulțumindu-se să facă doar o simplă afirmație în acest sens, care însă nu poate fi luată în considerare raportat la prevederile art. 1169 din Codul civil, potrivit cărora cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
O eventuală verificare la registrul de carte funciară, deși nu rezultă din dosar că ar fi fost făcută, era inutilă și imposibil de realizat în considerarea faptului că potrivit art. 17 și următoarele din Legea nr. 7/1996, republicată, cărțile funciare constituie un sistem de publicitate real având la bază identitatea topografică a imobilelor, toate înscrierile făcându-se pe imobile și nicidecum pe proprietari. Doar sistemul registrelor de transcripțiuni și inscripțiuni constituie un sistem personal de publicitate a drepturilor reale imobiliare, aceste registre fiind ținute pe numele proprietarilor. Însă, cum în județul A se aplică sistemul cărților funciare, critica recurentei nu este întemeiată. De asemenea, nu se impuneau verificări la arhiva electronică de gajuri mobiliare sau operații de identificare a bunurilor persoanelor care au administrat societatea în condițiile în care în cauză nu s-a pus problema incidenței dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Este adevărat că în conformitate cu art. 5 din același act normativ, organele care aplică procedura sunt instanțele judecătorești, judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul, respectivele organe trebuind să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni. Însă, aceasta nu înseamnă că în mod automat practicianul trebuie să solicite atragerea răspunderii patrimoniale a fostului administrator social, interpretarea dată textului legal de către recurentă fiind una eronată, legiuitorul, prin art. 138 statuând cu claritate în ce condiții se poate dispune o asemenea măsură. Or, în cauză, chiar dacă nu a fost cerută de către lichidatorul judiciar aplicarea acestei norme, și cei doi creditori aveau posibilitatea, în condițiile reglementate de alin. 3 al textului menționat, să solicite judecătorului-sindic să fie autorizați să introducă acțiunea de atragere a răspunderii prevăzută la alin. 1, respectiv dacă practicianul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie, lucru care nu s-a întâmplat. De asemenea, și instituția recurentă, fiind unul dintre creditorii care și-au declarat creanța la masa credală, putea să formuleze plângere penală împotriva fostului administrator social pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 147 din Legea nr. 85/2006, modificată.
Deși Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, Codul comercial și Codul civil statuează că mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, ci și de culpă comisă în executarea însărcinării, în cazul unui contract de mandat cu titlu oneros răspunderea mandatarului este apreciată cu mai multă rigurozitate, mandatul comercial este prezumat a fi cu titlu oneros și că obligațiile și răspunderea administratorilor unei societăți comerciale sunt reglementate și de dispozițiile referitoare la mandat, în speță nu se pune problema răspunderii fostului administrator social față de societatea falită pentru a fi incidente aceste prevederi legale, ci de posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale personale a acestuia în condițiile speciale ale art. 138 din noua Lege a insolvenței.
n ceea ce privește nedesemnarea administratorului special, această împrejurare nu constituie un motiv de modificare/casare a hotărârii de închidere a procedurii la solicitarea unuia dintre creditori, cum fără temei susține recurenta, întrucât desemnarea nu este o îndatorire a practicianului, ci un drept al asociaților/acționarilor persoanei juridice ajunsă în stare de insolvență. Nici critica referitoare la neîntocmirea raportului privitor la cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței nu este întemeiată întrucât un asemenea document a fost întocmit și prezentat judecătorului-sindic, el fiind anexat raportului de activitate la termenul din 7 septembrie 2009.
Susținerile recurentei privitoare la nerespectarea de către prima instanță a prevederilor art. 129 din Legea nr. 85/2006 sunt nefondate motivat de faptul că în cauză închiderea procedurii s-a făcut în temeiul art. 131. Prin raportul de activitate depus la dosar practicianul a solicitat închiderea procedurii de insolvență a debitoarei 2000 A întrucât din investigațiile întreprinse a rezultat că societatea nu deține bunuri în patrimoniu, astfel că acesta nu a lichidat niciun bun din averea falitei. Or, art. 129 statuează că după ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului-sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finale, copii de pe acestea urmând să fie comunicate tuturor creditorilor și debitorului, precum și afișate la ușa tribunalului. Judecătorul-sindic va convoca adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final, creditorii putând formula obiecții cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării. La data ședinței, judecătorul-sindic va soluționa, prin încheiere, toate obiecțiunile la raportul final, îl va aproba sau va dispune, dacă este cazul, modificarea corespunzătoare a acestuia, creanțele care la data înregistrării raportului final vor fi încă sub condiție neputând participa la ultima distribuire. De altfel, alin. 2 al art. 131 statuează expres că în această situație nu sunt aplicabile prevederile art. 129.
Chiar dacă sentința tribunalului nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, nu înseamnă că un recursomisso mediodevine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Față de cele reținute, sentința atacată fiind temeinică și legală, iar recursul instituției creditoare nefondat, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea îl va respinge conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței comerciale nr. 3842 din 14 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată 2000 A, reprezentată prin lichidatorul judiciar Casa de Insolvență
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. - 10.03.2010
Tehnored. - 11.03.2010/ 4 ex./ 2 com.
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător-sindic:
Președinte:Raluca SuciuJudecători:Raluca Suciu, Maria Ofelia Gavrilescu, Csaba
