Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 277/2010. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.277/COM
Ședința publică din 25 februarie 2010
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Cătălin Nicolae Șerban
JUDECĂTOR 2: Dorin Ilie Țiroga
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de către creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A împotriva sentinței comerciale nr.3192/09.11.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată - PLUS prin administrator judiciar A, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în baza art.242 alin.2 proc.cvi. și nemaifiind cereri formulate și excepții invocate se reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.3192/09.11.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- a constatat că prin decizia civilă nr. 1034/01.10.2009 din dosar nr- al Curții de APEL TIMIȘOARA Secția Comercială a fost admis recursul declarat de debitorul SC - PLUS SRL împotriva sentinței comerciale nr.817/27.04.2009, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Arad, Secția Comercială, sentința fiind modificată în sensul respingerii cererii formulate de creditorul DGFP A, pentru deschiderea procedurii insolvenței, față de debitorul SC - PLUS SRL. A închis dosarul ca fiind lipsit de obiect. A obligat creditorul A la plata sumei totale de 2.000 lei către lichidatorul judiciar Casa de Insolvență A, reprezentând remunerația acestuia. A dispune radierea de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, a mențiunii privind deschiderea procedurii insolvenței față de SC -. Tekno Plus SRL, cu sediul în sat, com., nr. 3, jud. cod unic de înregistrare: -, număr de ordine în registrul comerțului: J-.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, având în vedere dosarul - al Curții de APEL TIMIȘOARA, judecătorul sindic constată că prin decizia civilă nr. 1034/01.10.2009, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA Secția Comercială în acest dosar a fost admis recursul declarat de debitorul SC - PLUS SRL împotriva sentinței comerciale nr.817/27.04.2009, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Arad, Secția Comercială, sentința fiind modificată în sensul respingerii cererii formulate de creditorul DGFP A, pentru deschiderea procedurii insolvenței, prevăzută de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, față de debitorul SC - PLUS SRL și în consecință prezenta cauză a rămas fără obiect impunându-se închiderea dosarului.
Având în vedere că cheltuielile pentru derularea procedurii constând în cheltuieli materiale și onorariu pentru practicianul în insolvență au fost generate de către creditorul a cărui cerere a fost respinsă pentru motive existente la data deschiderii procedurii,
Constatând că prin sentința de deschidere a procedurii a fost stabilită retribuția practicianului în insolvență ca fiind de 2000lei până la data primei ședințe a adunării creditorilor,
Ținând seama că activitatea practicianului în insolvență s-a derulat până la o dată ulterioară celei stabilite de judecătorul sindic pentru prima ședință a adunării creditorilor,
Judecătorul Sindic a obligat creditorul la plata către practicianul în insolvență a sumei totale de 2.000 lei sumă reprezentând onorariu.
A dispus radierea de la. A, a mențiunii privind deschiderea procedurii insolvenței față de debitor.
Având în vedere dosarul - al Curții de APEL TIMIȘOARA, judecătorul sindic constată că prin decizia civilă nr. 1034/01.10.2009, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA Secția Comercială în acest dosar a fost admis recursul declarat de debitorul SC - PLUS SRL împotriva sentinței comerciale nr.817/27.04.2009, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Arad, Secția Comercială, sentința fiind modificată în sensul respingerii cererii formulate de creditorul DGFP A, pentru deschiderea procedurii insolvenței, prevăzută de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, față de debitorul SC - PLUS SRL și în consecință prezenta cauză a rămas fără obiect impunându-se închiderea dosarului.
Având în vedere că cheltuielile pentru derularea procedurii constând în cheltuieli materiale și onorariu pentru practicianul în insolvență au fost generate de către creditorul a cărui cerere a fost respinsă pentru motive existente la data deschiderii procedurii,
Constatând că prin sentința de deschidere a procedurii a fost stabilită retribuția practicianului în insolvență ca fiind de 2000lei până la data primei ședințe a adunării creditorilor,
Ținând seama că activitatea practicianului în insolvență s-a derulat până la o dată ulterioară celei stabilite de judecătorul sindic pentru prima ședință a adunării creditorilor,
Judecătorul Sindic a obligat creditorul la plata către practicianul în insolvență a sumei totale de 2.000 lei sumă reprezentând onorariu, s-a dispus radierea de la. A, a mențiunii privind deschiderea procedurii insolvenței față de debitor.
Față de soluția dată a devenit inutilă analiza raportului depus la dosar de către administratorul judiciar.
Împotriva sentinței comerciale nr.3192/09.11.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- a declarat recurs creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate prin care s-a dispus închiderea dosarului ca fiind lipsit de obiect, în sensul de a nu fi obligați la plata onorariului lichidatorului pentru următoarele:
Prin sentința comercială nr. 3192/09.11.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada dispus închiderea dosarului ca fiind lipsit de obiect prin admiterea recursului declarat de debitoare împotriva sentinței nr. 817/27.04.2009 și modificarea acesteia în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței. De asemenea, A este obligat la plata sumei de 2.000 lei către lichidator, dispoziție pe care o considerăm nelegală, sentința pronunțată fiind în parte neîntemeiată.
În mod nelegal Tribunalul Arad prin sentința pronunțată obligă A la plata onorariului către Casa de Insolvență, în condițiile în care prin Sentința comercială nr. 817/27.04.2009 Tribunalul Arada dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței și nu procedura simplificată în principal datorită stării de insolvență a debitoarei și nu a dizolvării, motiv pentru care cheltuielile procedurii trebuie suportate din fondul de lichidare al tribunalului.
Astfel, prin Sentința comercială nr. 817/27.04.2009 Tribunalul Arad având în vedere prevederile art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 și anume faptul că nu s-a formulat contestație de către debitor, dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței și nu procedura simplificată:
Art. 33 " (2) In termen de 10 zile de la primirea copiei, debitorul trebuie fie sa conteste, fie sa recunoască existenta stării de insolvență. Daca debitorul contesta starea de insolvență, iar contestația sa este ulterior respinsa, el nu va mai avea dreptul sa solicite reorganizarea judiciara.{.)
(6) Daca debitorul nu contesta, in termenul prevăzut la alin. (2), ca ar fi in stare de insolvență și își exprima intenția de a-si reorganiza activitatea, judecătorul -sindic va da o sentința de deschidere a procedurii generale.
De asemenea, prima instanță a mai avut în vedere ca motivare a deschiderii procedurii generale a insolvenței și nu cea simplificată, faptul că societatea se află în stare de insolvență vădită: " debitorul se află în încetare de plăți, stare de fapt dovedită prin neplata în termen de 30 zile de la scadență a datoriei sale față de creditor. Creditorul are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva debitorului în cuantum superior sumei de 10.000 lei.
Prin urmare, așa cum au arătat și în întâmpinarea la recursul formulat de către debitoare la deschiderea procedurii criticile aduse sentinței de deschidere a procedurii insolvenței nu sunt pertinente, ele nu au vizează cele reținute de către prima instanță și anume recurenta debitoare nu a făcu dovada că nu se află în stare de insolvență, că a mai făcut plăți de la data de 02.06.2008 când s-au înregistrat ultimele plăți, că datoria ei nu depășește pragul limită de 10.000 lei.
Prin raportul de activitate depus de către lichidator în data de 28.09.2009 cheltuielile efectuat erau în sumă de 213,90, iar prin raportul de activitate din 09.11.2009 cheltuielile au fost de 9,4, deci un total de 223.3 lei și nicidecum de 2.000 lei onorariu de succes, care nici nu ar fi posibil a fi acordat deoarece nu a avut loc nici o valorificare.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate prin care s-a dispus închiderea dosarului, în sensul de a nu fi obligați la plata onorariului lichidatorului.
Examinând recursul astfel declarat, prin prisma motivelor invocate și a prevederilor art.304 pct.9 și art.304 indice 1.proc.civ, Curtea de Apel constată că acesta este nefondat.
Astfel, din sentința recurată rezultă că judecătorul sindic închizând dosarul de insolvență, conform deciziei civile nr.1034/1.10.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA, a obligat creditorul Direcția Generală a Finanțelor Publice A la plata sumei de 2.000 lei către lichidatorul judiciar desemnat în cauză reprezentând remunerația acestuia.
Se constată astfel că, creditorul participant în procedură obligat la plata remunerației administratorului judiciar este a Municipiului A, iar nu Direcția Generală a Finanțelor Publice A, care a participat în aceeași cauză de insolvență în calitate de creditor, însă în nume propriu, reprezentând alt subiect procesual decât creditoarea
Prin urmare, Curtea de Apel constată lipsa de interes juridic a creditoarei recurente Direcția Generală a Finanțelor Publice A în susținerea prezentului recurs, câtă vreme situația sa juridică nu a fost modificată prin sentința atacată și nu i s-au impus nici un fel de sancțiuni precuniare în legătură cu remunerația cuvenită administratorului judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice A împotriva sentinței comerciale nr.3192/09.11.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - DR. - -
GREFIER,
Red.23.03.2010
Tehnored 2 ex.23.03.2010
Instanță fond: Tribunalul Arad
Jud.
Președinte:Cătălin Nicolae ȘerbanJudecători:Cătălin Nicolae Șerban, Dorin Ilie Țiroga