Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 313/2010. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR.313

Ședința Publică de la 22.02.2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Alina Pănescu

JUDECĂTOR 2: Cristina Scheaua

JUDECĂTOR 3: Izabela Dolache

GREFIER - - -

.

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI T, împotriva sentinței comerciale nr.945 din 19.10.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:

Curtea constatând că recurenta a solicitat judecarea recursului și în lipsă potrivit art.242 alin.2 proc.civ. reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față, deliberând, constată:

Prin sentința comercială nr. 945/19.10.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă a fost respinsă, ca nefondată, cererea de repunere în termenul de formulare a contestației promovată de contestatoarea și, pe cale de consecință, a fost respinsă contestația ca tardiv formulată. Respinge ca nefondată cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice T, în numele Z, împotriva debitoarei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a arătat că prin cererea din data de 20.05.2009, creditoarea T - în numele Z, a solicitat deschiderea procedurii insolvenței debitoarei, cu motivarea că debitoarea a încetat plățile de mai mult de 30 de zile, creanța fiind în cuantum de 122.214 lei, fiind astfel îndeplinite cerințele art. 3 alin. 1, 6 și 12 din Legea nr. 85/2006.

S-a mai arătat că la 24.06.2009 debitoarea a formulat contestație împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenței, precizând că s-a invocat o creanță ce nu este certă, lichidă și exigibilă. Debitoarea a susținut că a luat cunoștință la data de 22.06.2009 de cererea de deschidere a procedurii de insolvență, întrucât procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, dovada nefiind semnată și ștampilată, solicitându-se repunerea în termen.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a reținut că partea nu a dovedit existența cazului prevăzut de art. 103 alin. 1.pr.civ. respectiv că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința sa să exercite calea de atac sau să îndeplinească actul de procedură. Cauza invocată de parte vizează nelegala comunicare a cererii de deschidere a procedurii, însă din dovada de comunicare, rezultă că procedura a fost îndeplinită prin afișare, întrucât la sediul debitoarei nu se afla nici o persoană, procedura fiind astfel legal îndeplinită conform art. 921.pr.civ. Instanța a respins astfel cererea de repunere în termen ca nefondată și, pe cale de consecință, contestația ca tardiv formulată, cererea de insolvență fiind comunicată la 27 mai 2009, iar contestația depusă la 24.06.2009, fiind depășit termenul prevăzut de art. 33 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

Cu privire la cererea de deschidere a procedurii insolvenței, tribunalul a reținut că pentru a pronunța deschiderea procedurii insolvenței conform art. 33 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, creditorul care solicită deschiderea procedurii trebuie să stabilească că debitorul este în stare de insolvență și că are față de debitor o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile, creanță a cărei valoare trebuie să fie mai mare decât valoarea prag prevăzută de pct. 12 al art. 3 din Legea nr. 85/2006.

Instanța a considerat că, în cauză, creditorul nu a făcut aceste dovezi, fișa sintetică totală depusă nefiind dovada unei creanțe certe, lichide și exigibile și nici a faptului că plățile au încetat de mai mult de 30 de zile, nefiind dovedită nici starea de insolvență a debitoarei, motiv pentru care a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței.

Împotriva sentinței comerciale nr. 945/19.10.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă a declarat recurs recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Aceasta a criticat sentința recurată invocând următoarele motive de recurs: 1) hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9.pr.civ.), astfel, fișa sintetică totală reflectă imaginea fidelă a stării fiscale a debitorului și a obligațiilor către bugetul general consolidat, având la bază printre altele informațiile cuprinse în declarațiile de impozite și taxe depuse de contribuabil la organul fiscal. De asemenea, au fost invocate prevederile art. 3041.pr.civ. referitoare la judecarea recursului sub toate aspectele sale, inclusiv asupra fondului.

Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs expuse, se constată că este fondat.

Astfel, în recurs, recurenta a depus, conform art. 305.pr.civ. pe lângă fișa sintetică totală, din care rezultă o creanță a creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului T de 89008 lei debit și 33206 lei penalități de întârziere și titlul executoriu nr. 9935 din data de 24.04.2009 în care este consemnată aceeași creanță față de debitoarea, precum și somația nr. 9935/21.04.2009.

Potrivit art. 141 alin. 11din nr.OG 92/2003 privind creanțele fiscale, titlul executoriu emis, potrivit legii, de organele de executare fiscale cuprinde "toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii".

Se constată că recurenta-creditoare a făcut dovada creanței invocate, creanță care este certă, lichidă și exigibilă.

Recursul este deci întemeiat și, în baza art. 312 alin. 1-3.pr.civ. va fi admis și, deoarece instanța de fond a soluționat cererea fără a analiza și îndeplinirea celorlalte condiții ale stării de insolvență, va fi casată sentința recurată și va fi trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI T, împotriva sentinței comerciale nr.945 din 19.10.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 22.02.2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red. /2 ex/22.03.2010

Președinte:Alina Pănescu
Judecători:Alina Pănescu, Cristina Scheaua, Izabela Dolache

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 313/2010. Curtea de Apel Bucuresti