Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 329/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -

Dosar nr.-

DECIZIA NR.329/C/2009-

Ședința publică din 29 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Marcela Filimon JUDECĂTOR 2: Simona Marinescu

JUDECĂTOR 3: Marilena Boța

JUDECĂTOR: - -

GREFIER: - -

Pe rol fiind soluționarea recursului comercial d eclarat de recurenta debitoare- SRL cu sediul în nr.420/A, județ, J-, CUI -, în contradictoriu cu intimat creditor - Com SRL cu sediul în B,-, sector 1,intimatullichidator cu sediul în B,-, Județ B și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalului Bihor cu sediul în O,-, județ B, împotriva sentinței nr.1201/F/23.12.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta debitoare - SRL prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.184 din 20.01.2009 emisă de Baroul Bihor, lipsă fiind intimata creditoare - Com SRL B, intimatul lichidator B și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu intimata creditoare - fiind restituită citația în întregime cu mențiunea "destinatar mutat de la adresă".

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 19,5 lei achitată conform chitanței nr.-/25.06.2009 plus 0,15 lei timbru judiciar, după care:

Instanța, apreciază legal îndeplinită procedura de citare, având în vedere faptul că intimata a fost citată la sediul indicat la Oficiul Registrului Comerțului, precum și prin afișare la instanței.

Reprezentantul recurentei debitoare depune la dosar extrase de cont și ordine de plată și precizează că nu are alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat.

Instanța, nefiind alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentei debitoare învederează instanței faptul că debitul a fost stins integral. Solicită admiterea recursului, respingerea cererii de deschidere a procedurii falimentului, precizând că nu sunt în incapacitate de plată, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL,

DELIBERÂND:

Asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:

Prin sentința nr.1201/F/23.12.2008, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Bihora admis cererea formulată de creditoarea - COM pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei - SRL.

A dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei - SRL. A numit administrator judiciar pe, care urma a îndeplini atribuțiile prevăzute de art.20 din lege, cu o retribuție conform decontului ce urma a se depune la dosar.

A dispus notificarea deschiderii procedurii debitoarei, asociaților și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor, prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, în vederea efectuării mențiunii în temeiul art.61 din Legea privind procedura de insolvență, precum și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi.

A fixat termen pentru depunerea de către administratorul judiciar a raportului prevăzut de art.54 din 85/2006 la data de 20.01.2009, termenul limită pentru depunerea creanțelor la 20.02.2009, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 20.03.2009.

A fixat termenul pentru soluționarea eventualelor contestații la 31.03.2009 și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 17.04.2009.

A dispus trimiterea notificărilor către toți creditorii debitorului, de către lichidatorul judiciar. A dispus deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară, din care urmau a fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuției, contul urma a fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilitățile bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Cererea formulată la 03.06.2008 de creditorul - COM cu sediul în B având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței, a fost comunicată debitorului la data de 20.06.2008 și că nu s-a formulat contestație, potrivit art.33 alin. 6 din Legea privind procedura insolvenței.

Debitorul se afla în încetare de plăți, stare de fapt dovedită cu actele depuse la dosar. Creditorul avea o creanță comercială, certă, lichidă și exigibilă împotriva debitorului în cuantum de 30.389,29 lei dovedită cu titlurile executorii depuse la dosar.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, corespunzător timbrat, a declarat recurs recurenta - SRL solicitând admiterea recursului, schimbarea în totalitate a sentinței în sensul respingerii cererii creditoarei pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei.

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiat pe prevederile art.304 Cod procedură civilă recurenta critică sentința pentru motive de nelegalitate constând în greșita aplicare a dispozițiilor art.31 din Legea insolvenței.

Astfel arată recurenta, judecătorul sindic a procedat la deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva - reținând în mod greșit că aceasta s-ar afla în încetare de plăți pentru singurul fapt că nu s-a achitat debitul față de creditoare.

În fapt acest debit nu a fost achitat datorită lipsurilor calitative ale produselor livrate de acesta, astfel că formularea cererii s-a făcut din rea credință.

Pe de altă parte arată recurenta, creditoarea nu era îndreptățită să uzeze de procedura specială a insolvenței ci să obțină titlu executoriu pe calea dreptului comun. Achitarea unei părți substanțiale din datorie după formularea cererii introductive confirmă faptul că starea patrimoniului recurentei nu este una caracterizată prin insuficiența fondurilor disponibile.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs mai sus arătate și ținând seama de prev.art.304 Cod procedură civilă, a fost apreciat ca fondat, astfel că a fost admis.

Critica recurentei referitoare la nelegalitatea sentinței constând în greșita aplicare a disp.art.31 din Legea 85/2006 este întemeiată.

În consecință în temeiul disp.art.304 pct.9 Cod procedură civilă urmează a fi admis recursul, modificată în totalitate sentința și respinsă cererea creditoarei - COM SRL împotriva debitoarei pentru deschiderea procedurii insolvenței.

Textul legal mai sus arătat se referă la deschiderea procedurii la cererea creditorului dacă din conținutul ei rezultă între alte condiții, că neplata datoriei este consecința stării de insolvență a debitorului.

În cauză recurenta a făcut dovada că patrimoniul său nu este caracterizat de o lipsă de disponibil, fapt confirmat de extrasele de cont depuse în probațiune.

Pe de altă parte în recurs s-a făcut dovada achitării integrale a creanței - astfel că nu mai subzistă nici temeiul prevăzut la art.31 lit.a, care să o definească pe intimată ca și creditor îndreptățit să solicite4 deschiderea procedurii împotriva debitoarei.

În lipsa creanței la care se referă și art.3 din aceeași lege se justifică admiterea recursului și respingerea cererii introductive formulată de creditoare.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

ADMITEca fondatrecursul declarat de recurenta debitoare - SRL cu sediul în nr.420/A, județ, J-, CUI -, în contradictoriu cu intimatul creditor- Com SRLcu sediul în B,-, sector 1,intimatullichidatorcu sediul în B,-, Județ B și intimatulOficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalului Bihorcu sediul în O,-, județ B, împotriva sentinței nr.1201/F/23.12.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor,pe care o modifică în întregime în sensul că respinge cererea formulată de - Com SRL cu sediul în B, Calea nr.286/A pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei - SRL cu sediul în loc.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi 29 octombrie 2009.

PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: PT. JUDECĂTOR: GREFIER:

- - - - - - - -

elib.din funcție prin

pensionare semnează

președintele instanței

G

Red.dec.jud. în concept: 23 noiembrie 2009

Jud.fond

Dact.

6 exemplare/ 24 noiembrie 2009

-4 comunicăriefectuate și predate la expediție în data de:24 noiembrie 2009.

- - SRL - nr.420/A, județ

- - Com SRL - B,-, sector 1

- - B,-, Județ

- de pe lângă Tribunalului Bihor - O,-, județ

Președinte:Marcela Filimon
Judecători:Marcela Filimon, Simona Marinescu, Marilena Boța

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 329/2009. Curtea de Apel Oradea