Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 389/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-DECIZIENR. 389/R-

Ședința publică din 11 Aprilie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție

JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu

JUDECĂTOR 3: Gina

Grefier:

S-a luat în examinare, pentru soluționare, declarat de recurenta creditoareC &EX& PRO- cu sediul în C, sat Broșteni, Secția Broșteni, Județul A, împotriva sentinței nr.2/F/07.01.2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata- creditoareC CM COM L - POPESTI, Soseaua de, nr. 71, Județ I și administratorul judiciar - cu sediul în Pitești,. 52,. A,. 2, Județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat pentru recurenta - debitoare în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, administratorul - judiciar, lipsă fiind intimata - creditoare.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este legal timbrat, prin anularea chitanței fiscale nr. 27118/31.01.2008, emisă de Primăria Municipiului Pitești, în sumă de 20,00 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și prin anularea timbrului judiciar în valoare de 0,30 lei.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefier ul de ședință, după care:

Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.

Curtea, în raport de această împrejurare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia pe fond.

Avocat, având cuvântul pentru recurentă, arată că hotărârea a fost pronunțată cu lipsă de procedură întrucât denumirea corectă a recurentei, este C L, iar pentru termenul de judecată din data de 07 ianuarie 2008 a fost expediată pe numele societății C & Ex RO L. Pe fond, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței și pe fond respingerea cererii ca prematur introdusă, iar în subsidiar, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare. De asemenea, solicită obligarea intimatei - creditoare la plata cheltuielilor de judecată.

Lichidatorul lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a recursului.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată;

La data de 30.11.2007, creditoarea " COM" Popești -, județul I, a investit Tribunalul Comercial Argeș, prin judecătorul sindic, cu cererea privind deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei " & EX RO", cu sediul în localitatea Broșteni, județul A, în vederea recuperării creanței în sumă de 31091,73 lei.

În motivarea acestei cereri, creditoarea susține, că a livrat debitoarei, pe bază de contract, betoane și șape, însă aceasta a achitat parțial facturile emise și cum termenul de plată a expirat și beneficiază de o creanță certă, lichidă și exigibilă, a fost nevoită să promoveze acțiunea prezentă.

Prin Sentința nr.2/F/07.01.2008, Tribunalul Comercial Argeș, a admis cererea creditoarei și a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, în temeiul art.33 alin.6 din Legea privind procedura insolvenței.

În temeiul art.34 din aceeași lege, a numit ca administrator judiciar, pe; a notificat deschiderea procedurii debitoarei, creditorilor, altor registre, în vederea efectuării de mențiuni prin publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență, în temeiul art.61 din Legea nr.85/2006.

A fixat termene limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor, verificarea acestora, pentru întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor, pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor și pentru convocarea adunării creditorilor.

A dispus, ca administratorul judiciar, să notifice creditorii și să se deschidă de către acesta sau de către creditoare un cont bancar, din care să fie suportate cheltuielile de procedură.

În temeiul art.54 din legea menționată, judecătorul sindic a mai dispus ca administratorul judiciar, să întocmească raportul cauzelor și împrejurărilor care au condus la insolvența debitoarei.

Pentru a hotărî în acest mod, a reținut în considerente, că " COM" Popești - beneficiază de creanță certă, lichidă și exigibilă, ajunsă la scadență și neachitată de către debitoare, în condițiile în care au fost emise facturi creditoarei.

A reținut, îndeplinirea condițiilor impuse prin art.31 din Legea privind procedura insolvenței, pentru deschiderea procedurii generale a insolvenței și a admis cererea, în consecință.

La data de 31.01.2008, debitoarea, reprezentată prin administratorul, a formulat contestație împotriva măsurii de deschidere a procedurii de insolvență, în temeiul art.33(2) din Legea nr.85/2006, susținând că nu i s-a comunicat cererea creditoarei, actele de procedură fiind comunicate către o altă societate, respectiv " & EX RO", cu sediul în Broșteni, județul nu a ajuns la sediul său, procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare a fost semnat de către un cetățean, cu numele G, care nu este angajatul său, existând în acest sens, ca dovadă și ștampila aplicată pe acest înscris.

La singurul termen de judecată, care a avut loc la instanța de fond (07.01.2008), nu a fost legal citată, pentru a-și putea formula apărările necesare, deși din informațiile solicitate de către instanță Registrului Comerțului, au rezultat sediul real și denumirea sa corectă.

A mai susținut, de asemenea, că cererea de declanșare a procedurii falimentului, a fost prematur formulată și cu rea-credință, întrucât și-a îndeplinit obligațiile de plată către creditoare, pentru marfa primită.

În ce privește contractul încheiat la data de 20.04.2007, a precizat, că la data de 20.04.2007, datora suma de 30091,73 lei, însă a convenit, să-i emită creditoarei bilete la ordin, pe care le-a încasat. Creditoarea a introdus cererea de deschidere a procedurii falimentului anterior termenelor de scadență ale biletelor la ordin, dovedind rea-credință.

A subliniat, că nu se află în incapacitate de plată, deoarece a efectuat diverse plăți furnizorilor, atât în numerar, cât și cu bilete la ordin, în intervalul 01.11.2007 - 31.12.2007, dovedind această situație, prin înscrisuri.

Contestatoarea a invocat ca temei de drept pentru a contesta soluția pronunțată de instanța de fond, dispozițiile art.108 Cod procedură civilă, art.304 pct.5 și 9 Cod procedură civilă.

Analizând aceste critici, prin prisma probatoriului administrat și a prevederilor legale, instanța apreciază recursul ca fiind fondat, după cum se va explicita în considerentele ce vor urma.

În aceste condiții, va fi analizată prima critică de recurs, prin raportare la dispozițiile art.85 și urm. art.90 și 92 și urm. Cod procedură civilă, care stipulează:

"Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri, decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea, nu dispune altfel".

", sub sancțiunea nulității, va fi înmânată părții cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată".

"Înmânarea citației se va face personal celui citat, care va semna adeverința de primire, agentul însărcinat cu înmânarea, certificând identitatea și semnătura acestuia".

În speța supusă judecății, instanța de fond a întocmit actele de procedură cu denumirea greșită a debitoarei, respectiv " & EX RO" Broșteni, în loc de " & EX & PRO", cu sediul în orașul C, sat Broșteni, județul A și cum acest viciu nu a fost acoperit pe tot parcursul judecății, judecata s-a desfășurat, fără ca aceasta să-și poată administra probatoriul necesar și să se poată apăra.

Dovada corectă a sediului și denumirii debitoarei, a fost comunicată instanței, de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș, prin adresa nr.136/14.01.2008 (42).

Textul de lege redat, sancționează cu nulitatea neînmânarea citației, cu 5 zile înaintea termenului de judecată părții din cauză și tot astfel și dispozițiile art.105 Cod procedură civilă, deoarece "actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale", au pricinuit părții o vătămare, ce nu se poate înlătura, decât prin anularea lor.

Art.304 pct.5 Cod procedură civilă, impune, ca instanța de recurs să dispună casarea hotărârii, în situația în care "instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 Cod procedură civilă".

În aceste condiții, în temeiul art.312 alin.5 Cod procedură civilă, se va admite recursul, se va casa sentința și se va trimite cauza spre rejudecare la același tribunal, în vederea îndeplinirii corecte a actelor de procedură, urmând ca ulterior, să analizeze și susținerile recurentei, invocate prin motivele de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta-creditoare " & EX & PRO"L, cu sediul în C, sat Broșteni, Secția Broșteni, județul A, împotriva sentinței nr.2/F/07 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind creditoarea " CM COM"L - Popești, Șoseaua de Centură nr.71, județul I și administratorul judiciar, cu sediul în Pitești,.52,.A,.2, județul

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal - judecător sindic.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal.

,

Grefier,

Red.

Tehnored.

4 ex./18.04.2008

Jud.fond: Gh.

Președinte:Gabriela Chiorniță
Judecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu, Gina

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 389/2008. Curtea de Apel Pitesti