Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 390/2008. Curtea de Apel Bucuresti

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA COMERCIALA NR:390

Sedința publică din 26 martie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Decebal Taragan

JUDECĂTOR 2: Minodora Condoiu

JUDECĂTOR 3: Dana Arjoca

GREFIER - - -

****************

Pe rol judecarea contestației în anulare, formulată de contestatorii și, împotriva deciziei comerciale nr.2934/R/24.11.2006 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele SA - AGENTIA I prin lichidatori judiciari INSOLVENCY SPECIALISTS și BUSINESS B, SC ROMÂNESCĂ SA - SUCURSALA I S, SC SRL C prin lichidator judiciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează Curții, lipsa părților, și faptul că s-au depus la dosar, prin serviciul registratură, precizări formulate de contestatori, pe excepțiile invocate prin întâmpinare. Se învederează atașarea dosarului de fond nr-.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată:

Prin cererea înregistrată, la data de 18.10.2007, la această instanță, contestatorii și, domiciliați în C, în calitate de reprezentanți ai debitoarei SC SRL C, au formulat, contestație în anulare, împotriva Deciziei comerciale nr. 2934R din 24.11.2006 a Curții de Apel București - Secția a VI a Comercială, pronunțată în dosarul nr-, solicitând anularea acesteia și reluarea judecării recursului, cu citarea lor.

În motivarea contestației, contestatorii au arătat că, la data când s-a pronunțat decizia atacată, nu au fost citați, în calitate de persoane fizice și reprezentanți ai debitoarei, a căror administratori au fost, în condițiile în care, în cererea introductivă nr. 2511/8.01.2003, de deschidere a procedurii, prevăzută de Legea nr.64/1995, republicată, soluționată prin sentința comercială nr. 226 din 17.02.2003 a Tribunalului Călărași, au figurat în proces și au fost citați.

În final, contestatorii au arătat că, necitarea lor, în calitate de persoane fizice, la termenul din 24.11.2006, când s-a pronunțat decizia atacată, are drept consecință, potrivit dispozițiilor articolului 105 alineat 2, articolului 106, articolului 108 și articolului 85 Cod procedură civilă, nulitatea acestei hotărâri.

În susținerea contestației în anulare, contestatorii au solicitat proba cu înscrisuri, iar cererea, întemeiată pe dispozițiile articolului 317 alineat 1 punctul 1, alineat 2 teza finală și articolului 318 alineat 1 teza finală Cod procedură civilă, a fost timbrată cu o taxă de timbru în sumă de 20 ron și timbru judiciar în valoare de 0,15 ron.

Contestația în anulare a fost formulată de persoane fizice ce nu au calitate procesuală activă.

Analizând actele și lucrările dosarelor, în raport cu motivele invocate în contestație, probele administrate și dispozițiile legale în materie, Curtea constată că, prin Decizia nr. 2934 din 24.11.2006 a Curții de Apel București - Secția a VI a Comercială, s-a admis excepția tardivității declarării recursului, de către recurenta creditoare SA, prin lichidatorii judiciari SC SA () și SC SRL, care a fost respins, ca atare.

De asemenea, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de SC ROMÂNEASCĂ SA - SUCURSALA I, împotriva sentinței comerciale nr. 326 din 31.03.2006, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr. 5/F/2003, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL, reprezentată prin lichidator judiciar.

În aceste condiții, Curtea constată că, obiectul recursului, asupra căreia s-a pronunțat decizia atacată, l-a constituit sentința comercială nr. 326/31.03.2006 a Tribunalului Călărași, prin care s-a dispus, printre altele, închiderea procedurii, prevăzută de Legea nr.64/1995, republicată, împotriva debitoarei SC SRL C, aflată în faza falimentului, reprezentată prin lichidator judiciar, cât și radierea acesteia din Registrul comerțului.

Drept urmare, Curtea constată că, foștii administratori ai debitoarei, respectiv -contestatorii și au putut reprezenta societatea debitoare, numai până la trecerea acesteia în faza falimentului, și anume-27.05.2005, iar de la această dată, acest mandat putea fi exercitat, numai de către lichidatorul judiciar, potrivit dispozițiilor articolului 106 alineat 2 litera a din Legea nr.64/1995, republicată.

Ca atare, Curtea constată că, atât la judecarea și pronunțarea sentinței, atacate cu recurs, contestatorii nu au mai figurat ca părți, și nici nu au fost citați, în nume propriu sau ca reprezentanți ai persoanei juridice debitoare, aflată în faliment, astfel că, în raport de dispozițiile articolului 294 Cod procedură civilă, nu puteau să obțină această calitate în recurs.

În concluzie, Curtea constată că, atât la instanța de fond, cât și la cea de recurs, debitoarea, persoană juridică, aflată în faliment, a fost reprezentată legal, prin lichidatorul judiciar, desemnat în cauză, respectiv -, nemafiind necesară și obligatorie citarea contestatorilor, a căror mandat de reprezentare a persoanei juridice respective, încetase, la data numirii lichidatorului judiciar.

În final, Curtea constată că, prin sentința ce a format obiectul recursului, s-a dispus radierea debitoarei din Registrul comerțului, astfel că, la data de 24.11.2006, când s-a pronunțat decizia atacată, aceasta a rămas irevocabilă, iar persoana juridică și-a încetat existența, fiind radiată, astfel că, contestatorii nu mai au pe cine reprezenta.

Având în vedere că, contestatorii nu au invocat, încălcarea vreunui drept propriu și nici nu au făcut dovada calității de reprezentat, legal, al vreunei persoane juridice, în ființă, Curtea constată că, nu au calitate procesuală activă, astfel că, contestația în anulare formulată, va fi respinsă, ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, pentru lipsa calității procesuale active, contestația în anulare formulată de contestatorii și, cu domiciliul în C, împotriva deciziei comerciale nr. 2934R din 24.11.2006 a Curții de Apel București - Secția a VI a Comercială, pronunțată în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații -creditori SA - AGENȚIA, reprezentată prin lichidatorii judiciari SC SA () și SC MANAGEMENT SRL, și SC ROMÂNEASCĂ SA- SUCURSALA I, S, și intimata debitoare SC SRL, reprezentată prin lichidator judiciar, domiciliată în

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi - 26.03.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

GREFIER

- -

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

28.03.2008

Președinte:Decebal Taragan
Judecători:Decebal Taragan, Minodora Condoiu, Dana Arjoca

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 390/2008. Curtea de Apel Bucuresti