Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 408/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de contencios Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.--
DECIZIA NR.408/C/2009-
Ședința publică din 26 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Blaga Ovidiu JUDECĂTOR 2: Tătar Ioana
- - - JUDECĂTOR 3: Sotoc Daniela
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra recursului comercial formulat de debitoarea-" "SRL J-, CUI -- O,-, -.149, jud. B în contradictoriu cu intimat administrator judiciarCABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ -O,-,.7, jud. B, intimata creditoareDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B -O, str. -, nr.2B, jud. B și intimat OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR - O,-, jud. B împotriva sentinței nr.427/F din 25 februarie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR, în dosar nr-, având ca obiect - procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată -.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că judecarea recursului a avut loc la data de 19 noiembrie 2009, dată la care părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta și când s-a amânat pronunțarea pentru data de 26 noiembrie 2009, dată la care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 427/F din 25 februarie 2009, judecătorul sindic de pe lângă TRIBUNALUL BIHORa reținut următoarele:
Constatând că cererea formulată la data de 04.11.2008 de creditorul B, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței, a fost comunicată debitorului la data de 10.11.2008 și că nu s-a formulat contestație, potrivitart.33 alin. 6din Legea privind procedura insolvenței,
Constatând că debitorul se află în încetare de plăți, stare de fapt dovedită cu aceea că, debitorul, după 30 de zile de la scadență nu a plătit datoria sa față de creditor,
Constatând că, creditorul are o creanță comercială, certă, lichidă și exigibilă împotriva debitorului în cuantum de 29.021 lei dovedită cu actele depuse la dosar, in temeiul art. 33 alin. 6 din Legea 85/2006, se va dispune deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei.
In temeiul art. 34 din lege, numit în calitate de administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență și pe cale de consecință:
A admis cererea formulată de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice B pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei - SRL sediul în O,-, - 3,. 149, jud. B, CUI -, J-.
În temeiulart.33 alin 6din Legea privind procedura insolvenței,
A dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei - SRL.
În temeiul art.34 din Legea privind procedura de insolvență,
A numit administrator judiciar pe Cabinetul Individual de Insolvență, cu sediul în O,-,. 7, jud. B,nr înreg. în practicienilor de insolvență1B0159 care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art.20 din lege.
În temeiul art.61 din Legea privind procedura de insolvență,
A dispus notificarea deschiderii procedurii debitoarei - SRL asociaților și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR, prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, în vederea efectuării mențiunii în temeiul art.61 din Legea privind procedura de insolvență, precum și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi.
A pus în vedere administratorului judiciar prevederileart. 252 din Legea nr.31/1990republicată și a dispus menționarea la registrul comerțului a reprezentanților permanenți ai administratorului judiciar.
A fixat termen pentru depunerea de către lichidatorul judiciar a raportului prevăzut de art 54 din 85/2006 la data de 25 martie 2009.
A fixat termenul limită pentru depunerea creanțelor la 27 aprilie 2009.
A fixat termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 07 mai 2009.
A fixat termenul pentru soluționarea eventualelor contestații la 13 mai 2009 și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 20 mai 2009.
A dispud trimiterea notificărilor către toți creditorii debitorului, de către administratorul judiciar.
In temeiulart.4din Legea privind procedura de insolvență,
A dispus deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilitățile bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a declarat recurs în termen recurenta - - SRL O, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței.
În dezvoltarea motivelor de recurs se învederează instanței că în data de 17.03.2009 i s-a comunicat de către administratorul judiciar că s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva sa. Arată că, nu s-a știut de existența acestui dosar, doar în contul societății deschis la Banca Transilvania există o sumă de bani mult mai mare decât creanța, astfel că societatea nu se află în stare de insolvență.
Intimata legal citată în cauză nu s-a înfățișat și nu a depus întâmpinare.
Instanța de recurs analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu reține că este fondat urmând ca în baza prev. art. 8 din Legea 85/2006, art.394, pct.9, 312 cod procedură civilă să dispună admiterea lui și modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul respingerii cererii introductive pentru următoarele considerente:
Prin cererea introductivă înregistrată la data de 4.11.2008 la prima instanță creditoarea intimată DGFP Bas olicitat deschiderea procedurii insolvenței debitoarei recurente arătând că deține împotriva sa o creanță în sumă de 29.021 lei scadentă de mai mult de 30 zile.
Conform prevederilor art.3 pct.1 din Legea 85/2006 insolvența a fost definită de legiuitor ca fiind acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile.
Debitoarea recurentă în recurs a depus dovada disponibilului său bănesc prin extrasul de cont emis de Banca Transilvania în data de 23.03.2009 din care rezultă că are în cont un disponibil bănesc în cuantum de 35.138,97 lei. Acest disponibil bănesc este superior cuantumului creanței invocate de creditoare ca neachitată, astfel că debitoarea a răsturnat prezumția de insolvență reținută în sarcina sa de către prima instanță.
De altfel și sub aspectul creanței invocate de creditoarea intimată ca fiind neachitată, debitoarea a făcut dovada în recurs că ea este una litigioasă existând la momentul introducerii cererii introductive un litigiu pe rolul instanțelor între cele două părți în care se discută creanțele și debitele ce există între părți înregistrat sub nr. de dosar - al Tribunalului Bihor, litigiu unde creditoarea intimată a recunoscut că debitoarea îndeplinește condițiile de rambursare pentru suma de 27.531 lei cu titlu de TVA.
Drept urmare a acestor aspecte, instanța de recurs reține că debitoarea recurentă a răsturnat prezumția de insolvență instituită pe seama sa, cererea de deschidere a procedurii fiind neîntemeiată datorită neîndeplinirii celor două condiții cumulative prevăzute de legiuitor, respectiv existența unei creanțe certe, lichide și exigibile neachitat și a prezumției de insolvență.
Pentru aceste considerente recursul declarat în cauză va fi admis ca fondat cu consecința modificării în tot a sentinței atacate în sensul respingerii cererii introductive.
Instanța nu va acorda cheltuieli de judecată deoarece acestea nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite ca fondat recursul declarat de recurenta -" "SRL J-, CUI - - O,-, -.149, jud. B în contradictoriu cu intimat administrator judiciarCABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ -O,-,.7, jud. B, intimata creditoareDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B -O, str. -, nr.2B, jud. B și intimat OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR - O,-, jud. B împotriva sentinței nr.427/F din 25 februarie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR pe care o modifică în sensul că respinge cererea formulată de creditoarea DGFP BOs tr.- nr.2 în contradictoriu cu debitoarea - - SRL O,-, -.3.149 având drept obiect deschiderea procedurii insolvenței.
Dispune radierea mențiunilor efectuate la registrul comerțului în temeiul sentinței recurate.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.
Red.dec.
În concept 26.11.2009
Sent.fond.
Tehnored.
6 ex.în 4.12.2009
4 com.
1. recurenta debitoare - -" "SRL - O,-, -.149
2.intimat administrator judiciar - CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ -O,-,.7
3.intimata creditoare - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B - O, str. -, nr.2B
4.intimat OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR - O,-
Președinte:Blaga OvidiuJudecători:Blaga Ovidiu, Tătar Ioana, Sotoc Daniela