Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 420/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 420
Ședința publică de la 13 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Radu Cremenițchi
JUDECĂTOR 2: Camelia Gheorghiu
JUDECĂTOR 3: Traian Șfabu
Grefier: - -
S-a luat în examinare cererea de recurs comercial formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice I - Administrația Finanțelor Publice a municipiului I împotriva sentinței nr. 235/S din 22 mai 2008 Tribunalului Iași - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită, părțile fiind citate prin buletinul procedurilor de insolvență și potrivit codului d e procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, recursul este la primul termen de judecată, declarat și motivat în termen, scutit de taxă de timbru.
Văzând că la dosar s-a solicitat judecata recursului în temeiul dispozițiilor art. 242 cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare, asupra cererii de față.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința comercială nr.235/S/22.05.2008 a Tribunalului Iași, judecător sindic s-a dispus:
Respinge acțiunea formulată de lichidatorul judiciar Centrul de Expertiză în Insolvență, cu sediul în I,- privind stabilirea răspunderii personale a pârâtei, cu domiciliul în I,-,. A,.3,.15, în calitate de administrator al debitorului SC Com SRL
În temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune închiderea procedurii insolvenței debitorului SC Com SRL, cu sediul declarat în I,-, -. B,..
Dispune radierea debitorului din evidențele Oficiului Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași și cele ale
În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței,
Descarcă pe administratorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art.4 alin.4 din Legea privind procedura insolvenței,
Aprobă decontul de cheltuieli prezentat de administratorul judiciar Centrul de Expertiză în Insolvență și dispune plata către acesta, din fondul de lichidare, a sumei de 3960,8 lei din care suma de 600,8 lei cheltuieli de procedură și suma de 3360 lei remunerație.
În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului I, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
S-a reținut că:
Constată că prin sentința comercială nr.557/S/13.12.2007, s-a deschis procedura generală insolvenței împotriva debitorului SC Com SRL I, la solicitarea creditorului Administrația Finanțelor Publice a Municipiului
Tabelul creanțelor asupra averii debitorului, definitivat prin încheierea nr.101/27.03.2008, cuprinde doar pe creditorul inițiator al procedurii.
Constatând, urmare verificărilor din teren, că sediul debitorului nu mai există și în fapt la adresa înscrisă la registrul comerțului iar administratorul statutar, deși notificat, nu s-a conformat obligației de a depune la dosar actele și informațiile prevăzute de art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006 și că din acest motiv nu este posibilă reconstituirea realității operațiunilor derulate de debitor și a situației financiare a acestuia și nici identificarea de active din a căror valorificare să se obțină fonduri de lichidare, la data de 08.04.2008, administratorul judiciar a înregistrat raport cu propunere de închidere a procedurii pe temeiul art.131 din Legea nr.85/2006.
Totodată, administratorul judiciar a solicitat, pe temeiul art.138 alin.1 lit. din Legea nr.85/2006, ca pentru pasivul debitorului falit să răspundă cu averea proprie pârâta, în esență, arătând că stare de insolvență se datorează în exclusivitate pârâtei care, conform informațiilor furnizate de organele fiscale, începând cu data de 04.04.2007 nu a mai depus nici un fel de raportare contabilă, faptă de natură să facă imposibilă urmărirea activității desfășurată de societate.
Cererea promovată de administratorul judiciar vizând stabilirea răspunderii personale a administratorului social este neîntemeiată în sensul considerentelor ce se vor expune în continuare.
În reglementarea art.138 din Legea nr.85/2006, răspunderea administratorilor nu devine automat operantă în toate cazurile când pasivul social nu poate fi acoperit ci numai atunci când se face dovada că prin culpa lor, administratorii au cauzat starea de insolvență a societății prin săvârșirea vreuneia dintre faptele expres și limitativ enumerate la lit. a - g ale articolului menționat iar prejudiciul să fi rezultat direct din fapta culpabilă săvârșită.
Rezultă așadar că pentru instituirea răspunderii personale a administratorilor este necesar ca aceștia să aibă calitatea de autori ai faptelor limitativ enumerate de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 și săvârșirea acestor fapte să se fi produs în mandatul lor, elemente care nu au fost probate în persoana administratorului-pârât a cărui vinovăție trebuie determinată în raport cu motivele care au dus societatea în stare de insolvență, cu fapte concrete comise sau omise (nedescoperire, nesesizarea sau lipsa de acțiune pentru preîntâmpinarea prejudiciului cauzat ) și nu ca o consecință a faptului că nu a ținut contabilitatea.
În acest sens se reține că societatea debitoare a fost înființată în anul 1997 de terțe persoane care au îndeplinit și funcția de administrator, pârâta preluând această funcție și calitatea de asociat unic abia la data de 01.03.2007 când, așa cum rezultă din probatoriul cauzei, societatea debitoare înregistra către bugetul de stat debite în valoare de 657.816 lei, creanță fiscală aferentă activității desfășurate în anii 2005, 2006.
Nu s-a probat că după preluarea funcției de către pârâtă aceasta a luat în mod efectiv decizii care au permis continuarea activității ce conduceau la încetare de plăți ori că a ținut o contabilitate fictivă sau a făcut să dispară unele documente contabile.
De altfel, creditorul bugetar recunoaște că sub mandatul pârâtei s-au făcut plăți către bugetul de stat, ultima plată la data de 03.09.2007.
Chiar dacă pârâta nu s-a conformat obligației de a depune raportările contabile prevăzute de lege, nu această conduită a generat insolvența ale cărei cauze sunt mult anterioare momentului preluării societății de către pârâtă și ele se datorează fostelor administrații care nu s-au preocupat de executarea obligațiilor sociale care, așa cum deja s-a precizat, erau în sumă de 657.716 lei.
Față de situația de fapt mai sus expusă și reținând că numai îndeplinirea de către pârâtă a funcției de administrator și omisiunea depunerii raportărilor contabile spre verificare organelor fiscale și la dispoziția administratorului judiciar, nu sunt suficiente pentru aplicarea prevederilor art.138 alin. 1 din Legea nr.85/2006, se va respinge acțiunea în răspundere promovată de administratorul judiciar.
Totodată, reținând că în averea debitorului nu au fost identificate bunuri sau alte elemente de activ care să poată asigura acoperirea creanțelor și, din acest motiv, finalitatea urmărită de lege nu poate fi atinsă, în temeiul prevederilor art.131 din Legea nr.85/2006, se va dispune închiderea procedurii și radierea debitorului din evidențele fiscale și cele ale registrului comerțului, cu descărcarea administratorului judiciar de orice responsabilități și îndatoriri privind procedura.
Totodată, pentru activitatea depusă, pe baza documentelor justificative atașate, se va încuviința administratorului judiciar decontul depus pentru suma totală de 3.960,8 lei reprezentând cheltuieli de procedură pe care acesta le-a efectuat din fondurile proprii și onorariu, plata urmând să se facă, în lipsa disponibilităților în contul debitorului, din fondul de lichidare constituit potrivit art.4 din Legea nr.85/2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs I - a Municipiului I susținând că:
Așa după cum a statuat teoria și practica judiciară, obligarea organelor de conducere ale societății debitoare la suportarea pasivului acesteia cu bunurile personale reprezenta, în situația închiderii procedurii falimentului, fără a fi acoperite creanțele anunțate de creditori, singura posibilitate a statului de a-și recupera creanțele.
În lumina dispozițiilor Legii nr.85/2006, instituirea răspunderii personale a organelor de conducere a societății reprezintă atât o sancțiune pentru persoanele care au contribuit la ajungerea debitoarei în stare de incapacitate de plată, dar, în același timp, și o garanție pentru terții aflați în raporturi juridice comerciale cu debitoarea în ceea ce privește posibilitatea recuperării creanțelor în caz de insolvență.
Răspunderea organelor de conducere ale societății ajunsă în încetare de plăți așa cum este reglementată de legea privind procedura insolvenței, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunurile necesare acoperirii pasivului debitoarei falite și dispozițiile legale ce o conțin se completează cu norma comună în materia acolo unde legea specială nu dispune. Astfel, potrivit dispozițiilor art.35 alin.3 și 4 din Decretul nr.31/1954: "Faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit, față de persoana juridică, cât și față de cel de-al treilea".
Având calitatea de asociat și administrator la SC " Com" SRL, de la data de 1.03.2007, sus-numita este persoană împuternicită să reprezinte societatea și este ținută direct răspunzătoare de îndeplinirea obligațiilor pe care legea sau actul constitutiv le impun în sarcina societății, după cum rezultă și din dispozițiile art.73 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale. Așa după cum a consacrat practica și teoria judiciară, răspunderea operează fără distincție între conducătorii în funcție la data deschiderii procedurii și conducătorii anteriori. Împrejurarea că persoana față de care s-a cerut stabilirea răspunderii nu avea calitatea de administrator la data nașterii creanței este irelevantă față de dispozițiile art.138, care nu condiționează răspunderea de prezența acestei calități la data nașterii creanței.
Raportul dintre administratorul statutar și societatea debitoare este guvernat de prevederile art.72 din Legea nr.31/1990, potrivit cărora, "obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele special prevăzute în această lege". Mandatul este cuprins în actul constitutiv (art.5) sau în hotărârea adunării generale și este acceptat prin semnarea în registrul comerțului. Acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport contractual de mandat comercial cu persoana juridică.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art.1540 Cod civil, "mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar însă și de culpa în executarea mandatului", iar potrivit alin.2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate. Or, potrivit art.374 din Codul comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros.
Administrator cu puteri depline, sus-numita este cea care a avut, în fapt și în drept, conducerea societății debitoare, situația financiară a SC " Com" SRL fiind rezultatul activității desfășurate de reprezentantul acesteia.
Starea de insolvabilitate a debitoarei, constatată și de judecătorul sindic prin încheierea prin care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, nu este decât urmarea unui management defectuos, a unei activități lipsite de eficiență economică și a unei administrări total necorespunzătoare a societății. Această situație de încetare a plăților a prejudiciat creditorii prin imposibilitatea încasării creanțelor scadente. Așa cum arată și doctrina în acest domeniu, simpla stare de încetare de plăți constituie un prejudiciu pentru creditori.
Culpa administratorului constă în aceea că, în momentul în care societatea debitoare a ajuns în imposibilitatea de a-și mai achita datoriile, nu a suspendat activitatea și că nu a anunțat creditorii despre aceasta, contribuind astfel la cumularea unor noi datorii. profit ba dimpotrivă, mergând în pierdere, situația financiară a societății a fost periclitată. Aceasta nu denotă decât lipsa de interes a organelor de conducere pentru redresarea societății, de unde se poate înțelege că activitatea desfășurată nu a urmărit decât realizarea unor interese personale.
Solicită a se constata și faptul că administratorul a dat dovadă de pasivitate față de situația financiară a societății. Astfel, potrivit dispozițiilor art.27 alin.1 din Legea 85/2006, debitorul era obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de 30 zile de la apariția stării de insolvență, procedură pe care nu a urmat- Ca urmare, pasivul societății s-a majorat, prin creșterea accesoriilor la debitele neplătite la scadență.
În ceea ce privește vinovăția administratorului, potrivit teoriei și practicii în dreptul comercial, răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă. Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunsă în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art.138 din Legea nr.85/2006, este o răspundere specială având ca scop al reglementării sale punerea la îndemâna creditorilor a unor mijloace juridice adecvate, a căror finalitate rezidă în satisfacerea necesității acoperirii pasivului debitoarei falite. Dispozițiile referitoare la aceasta fiind cuprinse într-o lege specială se completează cu legea generală acolo unde legea specială nu prevede.
Administrația Finanțelor Publice a municipiului I este creditor îndreptățit să solicite stabilirea răspunderii persoanelor vinovate de intrarea debitoarei în incapacitate de plată, având un interes legitim. Astfel, instituția recurentă a dat dovadă de rol activ în recuperarea creanțelor de la SC " Com" SRL. După epuizarea tuturor măsurilor de executare silită prevăzute de Codul d e procedură fiscală, recurenta a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței împotriva acestui debitor, în data de 18.10.2007, înregistrată sub nr.-, a formulat cerere de admitere a creanței, a participat la adunarea creditorilor.
Totodată, prin adresa nr.56211/15.05.2008, a arătat că susține cererea formulată de lichidatorul judiciar privind stabilirea răspunderii administratorului, care se face vinovată de intrarea societății în incapacitate de plată.
Așa după cum s-a menționat în raportul final întocmit de administratorul judiciar și în cererea pentru antrenarea răspunderii personale, administratorul statutar al debitoarei, deși notificat în numeroase rânduri, nu a pus la dispoziția lichidatorului actele financiar-contabile ale firmei, refuzând orice colaborare.
În mod corect a arătat același administrator judiciar că, în condițiile în care administratorul statutar a încălcat dispozițiile art.73 din Legea nr.31/1990 și pe cele reglementate de către art.11 din Legea nr.82/1991, care stabilesc condițiile întocmirii corecte a evidenței contabile, devin incidente prevederile alin. d) ale art.138 din Legea nr.85/2006, potrivit cărora stabilirea răspunderii personale operează în situația în care contabilitatea debitoarei nu a fost ținută în conformitate cu legea.
Analizând global criticile în raport de probele administrate și de dispozițiile legale incidente, se constată că recursul nu este întemeiat.
Corect a reținut instanța de fond că nu s-a făcut dovada culpei administratorului în ajungerea societății în stare de insolvență, că prevederile art.138 al.1 din Legea 85/2006 nu operează în astfel de cazuri automat. Astfel, pentru instituirea răspunderii trebuie ca persoana vizată să fie autorul vreunui fapt prevăzut de lit. a-g din Legea 85, art.138 al.1, care s-a produs în mandatul lui. Vinovăția trebuie determinată în producerea insolvenței, prin fapte concrete comise sau omise și nu ca o consecință (cum ar fi neținerea contabilității).
Pârâta a preluat societatea ca asociat unic la 1.03.2007 când debitoarea înregistra debite către bugetul de stat în valoare de 657.816 lei, aferent anilor 2005, 2006, iar probe că după preluarea activității prin luarea unor decizii greșite care au dus la încetarea de plăți, ori că a ținut o contabilitate fictivă, sau că a făcut să dispară documente, nu s-au făcut. Dimpotrivă, creditorul recunoaște că în timpul mandatului pârâtei s-au efectuat plăți, ultima la 3.09.2007.
Nedepunerea actelor contabile, în contextul dat nu a generat în mod direct prejudiciu, cauzele insolvenței sunt anterioare cum s-a menționat în cele ce preced.
Pentru aceste considerente recursul se vădește a fi nefondat în totalitatea sa, urmând a se respinge și a se menține sentința instanței de fond, fiind temeinică și legală.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de I - a municipiului I împotriva sentinței nr.235/S din 22.05.2008 a Tribunalului Iași - judecător sindic, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13.10.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
10.XI.2008.-
2 ex.-
Președinte:Radu CremenițchiJudecători:Radu Cremenițchi, Camelia Gheorghiu, Traian Șfabu
