Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 421/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 421
Ședința publică de la 13 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Radu Cremenițchi
JUDECĂTOR 2: Camelia Gheorghiu
JUDECĂTOR 3: Traian Șfabu
Grefier: - -
S-a luat în examinare cererea de recurs comercial formulată de " S" - împotriva sentinței nr. 171/S din 08 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași - Judecător Sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită, părțile fiind citate prin buletinul procedurilor de insolvență și potrivit codului d e procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, recursul este la primul termen de judecată, declarat și motivat în termen, legal timbrat.
Văzând că prin cererea de recurs s-a solicitat judecata cauzei în temeiul dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare, asupra cererii de față.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului comercial d e față.
Prin sentința nr. 171/S din 8 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași -judecător sindic s-a respins cererea formulată de creditorul FARMA - pentru deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SRL
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 12.11.2007 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași - Secția comercială și de contencios administrativ - Judecător-sindic, sub nr- (231/2007), cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de către creditorul SC S cu sediul în comuna -, sat -, Șos. B -- nr. 18, Hala H 3B, jud. I, față de debitoarea SC, cu sediul social declarat în mun. I,-, - etaj 2, apartament 2, județul I, având număr de ordine în Registrul Comerțului J- și CUI -, pentru suma de25.560 lei, în temeiul sentinței civile nr. 930, pronunțată de Judecătoria Buftea la data de 05.03.2007, în dosarul nr-, irevocabilă, învestită cu formulă executorie.
La data de 24.01.2007 creditoarea a comunicat instanței faptul că debitorul a achitat parțial creditul, respectiv suma de14.602 lei.
Creditorul a depus, în dovedirea cererii, o serie de înscrisuri în fotocopii certificate.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 39 lei potrivit dispozițiilor art. 6 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum a fost modificată, și timbru judiciar în cuantum de 5 lei, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 2 din nr.OG 32/1995 privind timbrul judiciar, astfel cum a fost modificată.
Instanța, în baza dispozițiilor art. 129 alin. 5 din Codul d e procedură civilă, a solicitat relații de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, referitoare la istoricul mențiunilor debitoarei, sosite la dosar.
Cererea formulată de către creditor având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței a fost comunicată debitorului, care nu a formulat contestație, în baza dispozițiilorart. 33 alin. 6din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, însă prezentându-se în instanță administratorul G, acesta a solicitat respingerea cererii creditorului, întrucât a achitat aproape J din suma datorată și va face demersuri pentru a achita diferența.
Analizând cererea creditorului față de actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Creditorul SC S avea o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 25.560 lei la data sesizării instanței, creanță din care debitoarea a achitat până la data pronunțării prezentei sentințe suma de 14.602 lei, potrivit chitanțelor nr. 5608/17.01.2008 și nr. 5609/18.01.2008, respectiv extrasului de cont din data de 22.01.2008 (fila 42 dosar), debitul scăzând astfel la valoarea de 10.958 lei.
În drept, instanța reține că potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, scopul acestui act normativ este "instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolventa.", iar "insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienta fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile".
Pentru analizarea incidenței dispozițiilor procedurale de executare colectivă instituite prin acest act normativ trebuie întrunită condiția existenței unei cereri din partea unui "creditor a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile", potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, iar creanța să atingă C puțin valoarea-prag de 10.000 lei, prevăzută de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, pe de o parte, precum și existența stării de insolvență a debitorului pe de altă parte.
Întrucât potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 "Dacă între momentul înregistrării cererii de către un creditor și C al judecării acestei cereri sunt formulate cereri de către alți creditori împotriva aceluiași debitor, tribunalul va verifica, din oficiu, la data înregistrării, existenta dosarului pe rol, va dispune conexarea acestora și va stabili îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) referitoare la cuantumul minim al creanțelor, în raport cu valoarea însumata a creanțelor tuturor creditorilor care au formulat cereri și cu respectarea valorii-prag prevăzute de prezenta lege.", iar în cauză nu au mai fost formulate alte cereri de către alți creditori, creanța unicului creditor rămânând foarte apropiată de valoarea-prag stabilită de lege, instanța apreciază că prin plățile efectuate către creditor debitorul a răsturnat prezumția de insolvență instituită împotriva sa, fapt ce determină respingerea cererii creditorului ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs FARMA S SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu următoarea motivare:
În mod greșit instanța de fond a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței, ca neîntemeiată, câtă vreme debitoarea nu și-a achitat integral debitul, nu a făcut dovada că dispune de fonduri bănești, sau că nu este în încetare de plăți, neformulând contestație și având o atitudine pasivă, situație ce a făcut să se ajungă la concluzia că cererea este neîntemeiată. Față de înscrisurile existente la dosarul cauzei și a dispozițiilor legii speciale, respectiv Legea nr. 85/2006, sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală față de disp. art. 379 alin. 3 și 4 Cod procedură civilă, având în vedere că legea specială se completează cu dreptul comun.
Temeiul creanței constă în sentința civilă nr. 930 din 05.03.2007, irevocabilă pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr-. Învederează instanței faptul că scadența creanței a fost 30.05.2003, adică cu 5 ani în urmă.
Instanța de fond în mod greșit a invocat disp. art. 31 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, întrucât acest text nu are relevanță în cauză, și nu poate sta la baza respingerii cererii.
Acest text legiferează situația înregistrării mai multor cereri de către diferiți creditori împotriva aceluiași debitor, judecătorul trebuie să verifice existența altor cereri îndreptate împotriva aceluiași debitor, judecătorul trebuie să verifice existența altor cereri îndreptate împotriva aceluiași debitor pentru a dispune conexarea acestora.
Motivul avut în vedere de către instanța de fond, că în cauză nu au mai fost formulate alte cereri de către alți creditori, faptul că, creanța este foarte aproape de valoarea prag stabilită de lege, este nefondat și fără temei.
De asemenea, nici reținerea de către instanță că debitoarea a răsturnat prezumția de in solvență nu este întemeiată, întrucât aceasta ar fi presupus ca debitul să fie achitat integral și nu parțial. Momentul la care creanța trebuie să îndeplinească cerințele disp. art. 3 pct.12 din lege, respectiv valoarea acesteia să fie de minim 10.000 lei (RON) este momentul introducerii cererii și nu pe parcursul judecății.
Potrivit art. 31 din Legea nr. 85/2006, creditorul este îndreptățit să solicite deschiderea procedurii împotriva unui debitor prezumat în insolvență, dacă a făcut dovada creanței prin documentele justificative depuse la dosarul cauzei, iar potrivit art. 3 pct. 1, lit. a din aceeași lege: insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.
După parcurgerea tuturor fazelor de judecată (somație de plată, acțiune în pretenții pe dreptul comun, recurs, rejudecare, recurs) s-a ajuns ca debitoarea să nu achite în fapt ceea ce trebuia să plătească cu 5 ani în urmă. Din declarațiile administratorului societății, a rezultat că debitoarea nu mai desfășoară activitate de multă vreme, că aceasta nu are disponibilități bănești sau bunuri ce pot fi valorificate pe calea executării silite, drept pentru care s-a ales procedura insolvenței ca fiind singura cale de închidere a acestei societăți tocmai pentru a nu mai proceda astfel și cu alți parteneri.
Din debitul de 25.560 lei, debitoarea a achitat după introducerea cererii de deschidere a procedurii suma de 14.602 lei, rămânând de plată 10958 lei, plus cheltuielile de ju7decată aferente prezentei cereri (taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat). Învederează instanței că debitoarea în prezent mai datorează în afară de diferența de achitat, încă 1.500 lei, în baza deciziei din recurs, sumă ce urmează să o adauge la cea existentă.
Administratorul debitoarei, prezent în instanță, a învederat instanței că va face demersuri pentru achitarea diferenței, însă nici astăzi data prezentei nu s-a întâmplat acest lucru.
În speță, prin respingerea cererii recurentei, instanța nu a făcut decât să îl oblige în eventualitatea respingerii recursului, să se adreseze executorului judecătoresc pentru a îndeplini formal procedura de executare silită, situație ce ar duce la alte cheltuieli în sarcina acesteia, iar având în vedere că debitoarei îi lipsesc mijloacele materiale pentru achitarea debitului, vor fi nevoiți a formula din nou cerere de deschidere a procedurii insolvenței, ajungând poate peste un an de zile în aceeași situație. recurenta că nu aceasta trebuie să se întâmple pentru acei creditori de bună credință care au avut încredere în partenerii lor, fiind nociv în același timp pentru mediul de afaceri dar și pentru justiție.
Mai susține recurenta că instanța de fond, greșit a concluzionat că în cauză nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale cererii. Din analiza art. 1 din lege, rezultă că două sunt condițiile pentru aplicarea procedurii generale, respectiv: debitorul să facă parte din categoriile de subiecte enumerate de text, și cea de-a doua, să se afle în stare de insolvență. Prima condiție având în vedere că debitoarea este o societate comercială, este îndeplinită, iar cu privire la cea de-a doua, atât în doctrină cât și în jurisprudență s-a statuat că elementul esențial al insolvenței îl constituie lipsa fondurilor bănești pentru plata datoriilor exigibile.
Dovada stării de insolvență a debitoarei recurente înțelege să o facă cu înscrisurile existente la dosarul cauzei. În practica judiciară, instanțele de judecată au dedus insolvența debitorilor și din pasivitatea acestora, în sensul că nu au formulat contestație și în mod tacit a achiesat la pretențiile creditorilor. Sub aspectul probațiunii stării de insolvență, legea se abate de la regulile dreptului comun, în sensul că acesta prevede că starea de insolvență este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul lasă să treacă mai mult de 30 de zile de la scadență și nu plătește datoria față de unul sau mai mulți creditori, de unde rezultă că proba creditorilor se prezumă la existența creanței și la neplata ei în termen de 30 de zile de la scadență, revenind debitorului sarcina de a prezenta dovezi cu care să se demonstreze că nu este în stare de insolvență. (A se vedea,; Noua lege a insolvenței, Legea nr. 85/2006, Comentarii pe articole pag. 3-15). Debitoarea nu și-a respectat promisiunea de a achita diferența făcută în fața instanței de judecată, și nu a prezentat dovezi din care să rezulte că ar putea să achite diferența.
Analizând motivele de recurs invocate și raportându-le la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile în cauză, curtea constată că recursul comercial d e față este nefondat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Se reține că în mod corect judecătorul -sindic a apreciat că față de dispozițiile art. 31 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, chiar dacă recurentul are o creanță certă, lichidă și exigibilă, prin plățile efectuate în cursul procesului, intimatul -debitor a răsturnat prezumția de insolvență prevăzută de art. 3 pct. 1 din Legea 85/2006.
În speță, judecătorul -sindic a exercitat un rol activ în urma examinării înscrisurilor depuse la dosarul cauzei apreciind în mod corect asupra netemeiniciei cererii creditorului, avându-se în vedere că în cauză există un singur creditor, o parte din creanța sa a fost achitată în cursul procedurii în fața primei instanțe, iar diferența de achitat rămasă este foarte apropiată de creanța -prag stabilită de lege.
Pentru argumentele anterior expuse, toate criticile recurentului -creditor referitoare la temeinicia cererii sale de deschidere a procedurii insolvenței față de debitoarea SRL I sunt nefondate.
În consecință, în temeiul disp. art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul comercial d e față și va menține ca legală și temeinică sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Farma Protection SRL împotriva sentinței nr. 171/S din 8 aprilie 2008 Tribunalului Iași - judecător sindic pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
10.11.2008
Tribunalul Iași:
- -
Președinte:Radu CremenițchiJudecători:Radu Cremenițchi, Camelia Gheorghiu, Traian Șfabu
