Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 437/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.437
Ședința Publică de la 23.03.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Alina Sekely Popa
JUDECĂTOR 2: Cristina Scheaua
JUDECĂTOR 3: Aurică
GREFIER -
.
Pe rol fiind, soluționarea cererilor de recurs, formulate de recurentele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.1285 din 19.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, contradictoriu cu intimații - COM SRL prin lichidator judiciar Cabinet de Insolvență " ", - MEDICAL SRL, - SA, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B, - SA și.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurenta Administrația Finanțelor Publice Sector 3, prin consilier juridic dna., intimații pârâți și, reprezentați de avocat dna. și intimatul, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:
Recurenta Administrația Finanțelor Publice Sector 3, prin consilier juridic, depune la dosar cerere scrisă prin care solicită repunerea pe rol a cauzei, cerere formulată verbal la termenul anterior.
Potrivit dispozițiilor date prin încheierea de ședință de la termenul anterior, recurenta Administrația Finanțelor Publice Sector 3 depune la dosar copie certificată a Încheierii din 31.01.2003, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr.10435/2001 prin care s-a dispus radierea societății debitoare, încheiere irevocabilă; solicită admiterea cererii și repunerea pe rol a cauzei.
Apărătorul intimaților și arată că lasă la aprecierea Curții cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de recurenta Administrația Finanțelor Publice Sector 3.
Intimatul, prin apărător, solicită admiterea cererii și repunerea pe rol a cauzei.
Curtea deliberând, admite cererile de repunere pe rol a cauzei și dispune repunerea pe rol a cauzei, având în vedere că la dosar au fost depuse relațiile solicitate privind societatea debitoare.
Părțile prezente, a vând pe rând cuvântul, au arătat că nu mai au alte cereri de formulat și înscrisuri de solicitat.
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulate și înscrisuri noi de solicitat, declară terminate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurenta Administrația Finanțelor Publice Sector 3, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe iar, în subsidiar, modificarea în tot, a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a intimaților pârâți, astfel cum a fost formulată; solicită amânarea pronunțării pentru a depune la dosar concluzii scrise.
Intimații pârâți și, prin apărător, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, urmând a se constata că dispozițiile legii speciale privind atragerea răspunderii patrimoniale a administratorilor, sunt inaplicabile în situația în care societatea debitoare a fost radiată de la Registrul Comerțului, astfel cum rezultă din actele aflate la dosar.
Intimatul creditor, prin apărător, solicită admiterea recursurilor, astfel cum au fost formulate, modificarea hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a intimaților pârâți și obligarea acestora la suportarea pasivului debitoarei - COM SRL.
CURTEA:
Asupra recursului de față, deliberând, constată:
Prin sentința comercială nr. 1285/19.03.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a fost admisă excepția inadmisibilității cererilor de atragere a răspunderii patrimoniale invocată de pârâții și și au fost respinse cererile formulate de creditoarele și Sector 3 B, în baza art. 137 lit. a și d din Legea nr. 64/1995 împotriva pârâților ca inadmisibile și rămase fără obiect. În baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 a fost închisă procedura insolvenței debitoarei COM în contradictoriu cu creditoarele MEDICAL, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B,. S-a dispus radierea societății debitoare de la. notificarea sentinței și plata onorariului lichidatorului judiciar din fondul
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 23.04.2004, creditoarele Romtelecom și au solicitat aplicarea prevederilor art. 124 lit. a și d din Legea 64/1995, pentru ca pasivul debitoarei să fie suportat de către administratorii societății și, cu motivarea că aceștia au condus în mod defectuos activitatea societății, iar ultimul bilanț contabil a fost depus la. B la data de 31.12.1997, ceea ce presupune că cei doi administratori nu au ținut contabilitatea în condițiile legii. Și creditoarea a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a acestor pârâți la data de 25.03.2004, în temeiul art. 124 lit. c și d din Legea nr. 64/1995, arătând că pârâții au continuat să împrumute sume de bani în numele debitoarei în anul 2000 și au emis două bilete la ordin ce nu au putut fi încasate din lipsă de disponibil în anul 2001, ceea de creează prezumția că pârâții au continuat activitatea debitoarei în interes personal.
S-a mai arătat că la data de 28.11.2007 pârâții au invocat excepția inadmisibilității cererilor întrucât debitoarea a fost radiată de la registrul comerțului din data de 22.05.2006 și, prin urmare, nu mai are personalitate juridică.
Analizând cu prioritate excepția invocată, tribunalul a expus că, potrivit art. 138 din Legea nr. 64/1995 republicată, sumele obținute potrivit art. 137 alin. 1 din Legea nr. 64/1995 vor intra în averea debitoarei și vor fi destinate, în caz de reorganizare, completării fondurilor necesare continuării activității debitorului, iar în caz de faliment, acoperirii pasivului. Considerând că pierderea personalității juridice a debitoarei duce la inaplicabilitatea art. 138 din Legea nr. 85/2006, tribunalul a admis excepția invocată și a respins cererile formulate ca rămase fără obiect.
Pentru că debitoarea nu are bunuri în patrimoniu, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, tribunalul a închis procedura falimentului și a dispus radierea debitoarei din registrul comerțului. De asemenea, în baza art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, a dispus ca plata onorariului pentru lichidatorul judiciar să se facă din fondul Oficiului Registrului Comerțului.
Împotriva sentinței comerciale nr. 1285/19.03.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială au declarat reurs în termen legal recurentele Administrația Finanțelor Publice Sector 3 B și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Recurenta Administrația Finanțelor Publice Sector 3 Bac riticat sentința atacată în principal pentru pronunțarea hotărârii cu încălcarea normelor de procedură, susținând că excepția de inadmisibilitate în baza căreia a fost soluționată cauza nu a fost pusă în discuția părților și că s-a dispus radierea debitoarei, deși radierea fusese deja dispusă de către aceeași instanță printr-o încheiere anterioară. De asemenea, a susținut că nu are relevanță asupra modului de soluționare a cererii de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere faptul că societatea debitoare a fost radiată de la registrul comerțului. În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 5, 6,7 8 și 9.pr.civ.
În recursul promovat de s-a susținut că singura condiție impusă de lege pentru cererea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 (fost 124 din Legea nr. 64/1995) este ca ea să fie formulată în cadrul procedurii insolvenței. Judecătorul sindic trebuia să judece cererea și nu să o respingă ca inadmisibilă, pe motiv că, anterior, s-a dispus radierea societății debitoare. Totodată, prin hotărârea atacată s-a dispus radierea societății debitoare, deși aceasta era deja radiată de la registrul comerțului încă din anul 2006.
Analizând recursurile prin prisma motivelor de recurs expuse, se constată că este întemeiat motivul de recurs care se referă la greșita soluționare a cauzei în temeiul excepției inadmisibilității cererii de antrenare a răspunderii în temeiul art. 124 lit. c și d din Legea nr. 64/1995, în condițiile în care această excepție nu a fost invocată și nu a fost pusă de către instanță în discuția părților.
Astfel, așa cum rezultă din cuprinsul încheierii pronunțate în ședința publică din data de 12.03.2008, judecătorul sindic nu a invocat din oficiu și nu a pus în discuția contradictorie a părților prezente excepția inadmisibilității cererii întemeiate pe dispozițiile art. 124 din Legea nr. 64/1995.
Cu toate acestea, prin sentința recurată, instanța a soluționat cauza în temeiul acestei excepții, încălcând principiul contradictorialității procesului civil și dreptul al apărare al părților.
Se constată că sunt întrunite condițiile existenței motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5.pr.civ. respectiv instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2.pr.civ.
În consecință, în temeiul art. 312 alin. 1-3.pr.civ. vor fi admise recursurile și va fi casat sentința recurată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Analizarea celorlalte motive de recurs nu se impune față de temeinicia motivului de recurs arătat și care atrage casarea sentinței ci trimiterea cauzei spre rejudecare, rejudecare la care vor fi avute în vedere și celelalte motive de recurs invocate de către recurente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurentele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.1285 din 19.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, contradictoriu cu intimații - COM SRL prin lichidator judiciar Cabinet de Insolvență " ", - MEDICAL SRL, - SA, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B, - SA și.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 23.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR -
GREFIER,
Red. /2 ex./22.04.2009
Președinte:Alina Sekely PopaJudecători:Alina Sekely Popa, Cristina Scheaua, Aurică