Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 449/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR.449/R-

Ședința publică din 18 aprilie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță JUDECĂTOR 2: Ioana Bătrînu Ioana

Judecători: - -

-

Grefier: --

S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A cu sediul în Pitești,-, jud.A, și de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - cu sediul ales în B,--11, sector 1, împotriva sentinței nr.6/F din 08 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș în dosarul nr-, intimate fiind creditoarele SC SA cu sediul în I,-, jud. I, ADMINISTRAȚIA PIEȚELOR MUNICIPIULUI cu sediul în Pitești,-, jud.A, debitoarea SC AGRO SRL cu sediul în Pitești, b-dul -, -D, demisol, jud.A, și lichidatorul judiciar domiciliată în Pitești,-, jud.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursurile sunt scutite de taxa judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța, constatând recursurile în stare de judecată, le reține pentru soluționare.

CURTEA

Asupra recursurilor de față, constată:

Prin sentința nr. 6/F/08.01.2008, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Comercial Argeș, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, a dispus închiderea procedurii de faliment împotriva debitoarei SC Agro SRL Pitești, radierea acesteia din Registrul Comerțului, descărcarea lichidatorului de orice îndatorire sau responsabilitate, precum și notificarea sentinței către persoanele prevăzute de lege.

În motivarea sentinței, judecătorul sindic a reținut ca in patrimoniul debitoarei nu au fost găsite bunuri mobile si imobile din a căror valorificare sa se asigure acoperirea pasivului social. În aceste condiții, creditorul DGFP Aap romovat acțiune pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului social, acțiune soluționată prin sentința nr. 124/F/28.02.2006, pronunțata de Tribunalul Comercial Argeș în sensul obligării administratorului social la plata sumei de 6.638,9 lei. Judecătorul sindic a încuviințat cererea de executarea silită a administratorului social formulată de creditorul bugetar, singura măsură cu putință a fi luată fiind poprirea pe veniturile din salariu.

Întrucât îndestularea creditorilor prin executarea silită a administratorului social prin poprire presupune trecerea unui timp îndelungat, de ordinul anilor, și având în vedere că niciunul dintre creditorii care au fost notificați nu s-au oferit să avanseze sumele necesare acoperirii cheltuielilor administrative, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii in temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006.

Împotriva sentinței a formulat recurs creditoarea DGFP A care, invocând dispoz. art. 304 pct. 9.proc.civ. a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, prima instanță nu a ținut seama de principiul maximizării averii debitorului în scopul satisfacerii creanțelor creditorilor. În urma închiderii procedurii, creditoarea DGFP A nu își mai poate recupera creanța împotriva debitorului. În aceste fel nu s-a realizat scopul Legii nr. 85/2006, fiind încălcare drepturile și interesele creditorilor.

În plus, prima instanță a încălcat dispoz. art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 pentru că nu a utilizat fondul de lichidare.

Împotriva sentinței a formulat recurs și AVAS B care, invocând dispoz. art. 105 alin. 2 și art. 3041.proc.civ. a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, soluționarea cauzei s-a făcut fără citarea legală a AVAS, care are o creanță împotriva debitoarei falite prin preluare de la CAS

Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs de drept și de fapt invocate de creditoarea DGFP A, precum și în raport de art. 3041.proc.civ. Curtea constată că recursul acesteia este nefondat.

Astfel, judecătorul sindic a desfășurat procedura prev. de Legea nr. 85/2006 cu respectarea principiului invocat de recurenta și urmărind să atingă scopul Legii nr. 85/2006, așa cum rezultă din art. 2 din respectiva lege. Împrejurarea că în averea debitorului nu există bunuri atrage închiderea procedurii fără ca aceasta să valoreze încălcarea principiului respectiv, chiar dacă nu toți creditorii și-au recuperat creanțele admise la masa credală.

Totodată, în mod legal a dispus judecătorul sindic închiderea procedurii reținând că creditorii nu au avansat sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare, fără să apeleze la fondul prevăzut în art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, întrucât fondul de lichidare respectiv poate fi folosit numai în mod excepțional dacă debitorul nu are disponibilități bănești în contul său, nu și în ipoteza în care nu are bunuri în avere. În această ultimă ipoteză nu poate fi folosind fondul respectiv, creditorii având dreptul - conform art. 131 alin.1 din Legea nr. 85/2006 și în măsura în care doresc recuperarea creanței lor în procedura concursuală - să avanseze sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor administrative impuse de continuarea procedurii.

Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs de drept și de fapt invocate de AVAS B, Curtea constată că recursul acesteia este inadmisibil.

Astfel, întrucât AVAS B nu a fost parte în litigiul finalizat prin sentința nr. 6/2008, nu are calitatea de a formula recurs împotriva acesteia.

Pentru cele expuse, văzând dispoz. art. 312 alin. 1.proc.civ. Curtea va respinge recursul DGFP A ca nefondat, iar recursul AVAS B ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A cu sediul în Pitești,-, jud.A, împotriva sentinței nr.6/F din 08 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș în dosarul nr-, intimate fiind creditoarele SC SA cu sediul în I,-, jud. I, ADMINISTRAȚIA PIEȚELOR MUNICIPIULUI cu sediul în Pitești,-, jud.A, debitoarea SC AGRO SRL cu sediul în Pitești, b-dul -, -D, demisol, jud.A, și lichidatorul judiciar domiciliată în Pitești,-, jud.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - cu sediul ales în B,--11, sector 1, împotriva aceleiași sentințe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 18 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Comercială și de contencios Administrativ și Fiscal.

Grefier,

Red./22.04.2008

2ex/Jud.sindic:

Președinte:Corina Georgeta Nuță
Judecători:Corina Georgeta Nuță, Ioana Bătrînu Ioana

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 449/2008. Curtea de Apel Pitesti