Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 488/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.488
ȘEDINȚA PUBLICA DIN 13.06.2008
PREȘEDINTE: Dr.- -
JUDECĂTOR 1: Sarmisegetuza Tulbure
JUDECĂTOR 2: Valentina Vrabie
GREFIER: - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului comercial declarat de debitoarea SC SRL B, cu sediul în B,-, împotriva sentinței comerciale nr.247/08.04.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare Direcția Generală a Finanțelor Publice B, cu sediul în B,-, intimata-deministrator judiciar, cu sediul în mun.B,-, -.22,.1,.2,.19 și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brăila, cu sediul în B, dul -, -.6, parter.
La apelul nominal a răspuns pentru recurenta debitoare av. în baza împuternicirii avocațiale nr.984 din 12.06.2008, pe care o depune la dosar și pentru intimata-creditoare răspunde consilier juridic Bătrîn, în baza delegației pe care o depune de asemenea la dosar, lipsă fiind reprezentanții celorlalte părți.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei în sensul că prezentul recurs este la primul termen de judecată, este motivat, insuficient timbrat și că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Av. depune la dosar chitanța seria - nr.- prin care face dovada achitării sumei de 15,50 lei ce i s-a pus în vedere aop lăti.
Reprezentantul intimatei-creditoare depune de asemenea la dosar adresa nr.-/13.06.2008 prin care conformă că la această dată recurenta debitoare și-a achitat datoriile la bugetul de stat, pentru care s-a cerut deschiderea procedurii de insolvență.
Nemaifiind cereri de formulat, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Av., având în vedere adresa depusă astăzi la dosarul cauzei de către reprezentantul intimatei-creditoare, din care rezultă că debitul a fost deja achitat, solicită admiterea recursului declarat și modificarea sentinței recurate cu consecința respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței, ca lipsită de orice efect.
Reprezentantul intimatei-creditoare, conformă faptul că debitul este plătit și lasă la aprecierea instanței.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.247/08.04.2008, pronunțată de JUDECĂTOR 3: Rodica Dorin l-sindic în dosar nr- al Tribunalului Brăilas -a admis cererea formulată de creditorul Administrația Finanțelor Publice B pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC SRL B și, în consecință:
În temeiul art.33 alin.6 din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SRL.
În temeiul art.34 din Legea privind procedura insolvenței s-a numit administrator judiciar pe practician în insolvență, stabilindu-se atribuțiile prev. de art.20 din Lege.
În temeiul art.61 din Lege s-a dispus luarea primelor măsuri.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reținut că B, în calitate de creditor are asupra debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 14530 lei dovedită cu situația centralizată a titlurilor executorii și avizul de garanție privind dovada înscrierii creanței bugetare în Arhiva Electronică de Garanții Reale Imobiliare. De asemenea, s-a motivat că debitoarea se află în încetare de plăți, starea dovedită cu actele depuse de societatea creditoare.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs debitoarea SC SRL înregistrat sub nr- la Curtea de APEL GALAȚI.
A criticat hotărârea recurată pentru nelegalitate și netemeinicie motivând următoarele:
Datoria reținută în sarcina debitoarei a fost achitată creditoarei B, imediat după comunicarea cererii pentru deschiderea procedurii, solicitând pentru acest motiv admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii pentru deschiderea procedurii.
În drept a invocat disp.art.299 și următoarele Cod procedură civilă.
În dovedirea recursului a depus la dosarul cauzei ordine de plată privind plățile efectuate în beneficiul bugetului de stat.
Legal citată, intimata-creditoare B prin adresa nr.-/13.06.2008 a confirmat că recurenta-debitoare a achitat datoriile la bugetul de stat în sumă de 14.530 lei pentru care s-a cerut deschiderea procedurii de insolvență.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivului de recurs invocat, pe baza materialului probator administrat în cauză, reține că la data soluționării cererii pentru declanșarea procedurii insolvenței debitoarea achitase suma pretinsă de creditoarea cu titlu de obligații către bugetul de stat, în cuantum de 14.530 lei.
Prin urmare, creanța creditoarei B, pretinsă prin cererea pentru declanșarea procedurii insolvenței nu exista la data pronunțării hotărârii recurate, în cauză nefiind îndeplinite cerințele prev. de art.33 alin.6 coroborat cu art.3 pct.6 și 11 din Legea privind procedura insolvenței.
Prin urmare, pe baza înscrisurilor noi prezentate în recurs, va admite recursul debitoarei, în temeiul art.312 alin.1 și 3 Cod procedură civilă coroborat cu art.3041Cod procedură civilă și va modifica sentința recurată în sensul că va respinge cererea creditoarei B, cerere care, în temeiul art.33 alin.5 din Lege va fi considerată ca lipsită de orice efect chiar de la înregistrarea ei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de debitoarea SC SRL B, cu sediul în B,-, împotriva sentinței comerciale nr.247/08.04.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila.
Modifică sentința recurată, în sensul că:
Respinge cererea de deschidere a procedurii insolvenței, formulată de creditoarea B, ca nefondată, cerere ce va fi considerată ca lipsită de orice efect, potrivit art.33 alin.5 din Legea 85/2006.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 13.06.2008.
Pt.PREȘEDINTE, Pt.JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
dr.- - - - - -
Aflată în concediu de odihnă Aflată în concediu de odihnă
Conf.disp.art.261 alin.2 pr.civ. Conf.disp.art.261 alin.2 pr.civ.
PREȘEDINTE, PREȘEDINTE,
Grefier,
- -
Fond:
Red.
Tehnored.
23.07.2008/2 ex.
Președinte:Sarmisegetuza TulbureJudecători:Sarmisegetuza Tulbure, Valentina Vrabie, Rodica Dorin