Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 49/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 49/R-

Ședința publică din 23 ianuarie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Andreea Tabacu judecător

JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu

JUDECĂTOR 3: Gina Achim

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de recurenta DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, județul A împotriva sentinței comerciale nr. 868/F din 22.10.2008, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr-, Tribunalul Comercial Argeș, intimată fiind SC SRL cu sediul în, județul A și lichidator judiciar domiciliată în Pitești, -.A,.15, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea având în vedere actele și lucrările dosarului, constată recursul în stare de judecată și se retrage pentru deliberare.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată că:

Prin Sentința nr.868/F/22.10.2008, Tribunalul Comercial Argeșa dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea debitoarei SC " " SRL, în temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței.

În temeiul art.135 din lege, s-a dispus notificarea sentinței debitoarei, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului A, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și pentru publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Pentru a hotărî în acest mod, judecătorul - sindic a avut în vedere următoarele:

Prin cererea formulată la data de 20.03.2006, Direcția Generală a Finanțelor Publice Aas olicitat deschiderea procedurii reorganizării judiciare împotriva debitoarei SC " " SRL.

Prin Sentința nr.256/F/2006, a fost deschisă procedura reorganizării judiciare, ridicat dreptul de administrare al debitorului și numit administrator judiciar care a notificat deschiderea procedurii.

Prin Sentința comercială nr. 551/F/2006, a fost dispusă trecerea la procedura falimentului, s-a constat dizolvată societatea și a fost numit lichidator judiciar, care a notificat trecerea la faliment și a definitivat masa credală.

Din raportul lichidatorului, a rezultat, că nu există bunuri în averea debitorului a căror valorificare să ducă la acoperirea masei credale și a cheltuielilor administrative.

Conform prevederilor art.131 din Legea 85/2006, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor, nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Față de această situație, judecătorul - sindic a apreciat că o continuare a procedurii, ar deveni prea oneroasă, drept pentru care a dispus închiderea procedurii și radierea debitoarei.

Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs creditoarea A, motivat în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9 Cod pr.civilă și a susținut că, în cauză, nu s-a respectat principiul maximizării valorii bunurilor din averea debitoarei și nici nu s-a realizat scopul prevăzut de lege, respectiv acoperirea pasivului, continuarea procedurii fiind posibilă prin utilizarea fondului de lichidare.

Examinând critica formulată, se constată că ea este nefondată, pentru cele ce se vor arăta mai jos.

Susținerile recurentei la nivel de principiu sunt valabile, însă aplicarea lor, nu poate fi făcută dincolo de aspectele specifice ale fiecărei cauze.

În condițiile în care în averea debitoarei, nu există bunuri care să poată fi valorificate, disponibilități bănești ori creanțe de recuperat, deci nu mai există active, este imposibil de maximizat un lucru care nu există.

Continuarea în aceste condiții a procedurii, nu ar avea ca urmare decât o creștere a pasivului, fără nici o perspectivă de acoperire, cel puțin, a cheltuielilor ce astfel s-ar prilejui.

De altfel, dincolo de principii, Legea nr.85/2006 prevede expres că, procedura insolvenței poate fi închisă, dacă s-a aprobat raportul final și dacă nu există bunuri în averea debitoarei care să fie valorificate și astfel, să se acopere cheltuielile de lichidare, iar nici unul dintre creditori nu se oferă să avanseze sumele necesare (art.131).

În ceea ce privește posibilitatea utilizării fondului de lichidare, pretențiile recurentei sunt nefondate. Acest fond va fi utilizat potrivit art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006 "în lipsa disponibilităților în contul debitorului". Legiuitorul are astfel în vedere situația în care, în averea debitoarei există bunuri valorificabile (deci nu sunt incidente dispozițiile art.131 și 132 din Legea insolvenței), însă, pentru moment, lipsesc disponibilitățile.

Ar fi total lipsit de rațiune, în condițiile în care nu mai este nimic de valorificat, să se continue o procedură, folosindu-se fondul de lichidare, deși, nu există perspectiva obținerii vreunor venituri, ci doar a efectuării unor cheltuieli inutile.

Pentru toate aceste considerente, se apreciază că recursul este nefondat și, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGE

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, județul A împotriva sentinței comerciale nr. 868/F din 22.10.2008, pronunțată de judecătorul - sindic în dosarul nr-, Tribunalul Comercial Argeș, intimată fiind SC SRL cu sediul în, județul A și lichidator judiciar domiciliată în Pitești, -.A,.15, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

Red.

/2 ex/29.01.2009

Jud.sindic

Președinte:Andreea Tabacu
Judecători:Andreea Tabacu, Constantina Duțescu, Gina Achim

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 49/2009. Curtea de Apel Pitesti