Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 51/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 51/R-

Ședința publică din 23 ianuarie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Andreea Tabacu judecător

JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu

JUDECĂTOR 3: Gina Achim

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V, cu sediul în Râmnicu V, str.G-ral, nr.17, județul V, împotriva sentinței nr. 1040/C din 25.09.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind PRIMĂRIA RM. V - cu sediul în Râmnicu V,--5, județul V, SC COM SA cu sediul în Râmnicu V,-, -3/,.1,.biroul 3, județul V și lichidator judiciar SC NS Rm., cu sediul în Râmnicu V,-,.12,.B,.7, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-a depus prin serviciul registratură la data de 6 ianuarie 2009 întâmpinare, formulată de lichidatorul judiciar.

Curtea având în vedere actele și lucrările dosarului constată recursul în stare de judecată și se retrage pentru deliberare.

CURTEA

Asupra recursului de față,

Constată că la data de 25 septembrie 2008, lichidatorul judiciar NS Rm.V, desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei COM Rm.V a solicitat închiderea procedurii insolvenței, susținând că sunt îndeplinite cerințele art.131 din Legea nr.85/2006.

Tribunalul Vâlcea Secția comercială, prin sentința comercială nr.1040/C/25 septembrie 2008 a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea debitoarei din registrul comerțului, a descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități, a dispus plata din fondul de lichidare a sumei de 2.370 lei către lichidatorul judiciar, reprezentând onorariu lichidator judiciar și notificarea sentinței debitoarei, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice V, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, precum și publicarea în Buletinul de insolvență.

Ca să pronunțe această sentință a reținut în esență, că procedura insolvenței a fost deschisă prin sentința comercială nr.845/7 septembrie 2006, au fost întocmite și comunicate notificările în condițiile art.61 din Legea nr.85/2006, în patrimoniul debitoarei nu s-au descoperit bunuri urmăribile, iar creditorii au refuzat să avanseze sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor administrative.

Direcția Generală a Finanțelor Publice Vad eclarat recurs împotriva sentinței de mai sus, invocând motivele prev.de art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă, și a susținut că este rezultatul aplicării greșite a legii, cu referire la art.131 din Legea nr.85/2006 și al interpretării tot astfel, a probelor administrate.

În esență, a motivat că în cauză nu s-a făcut în mod cert dovada că în patrimoniul debitoarei nu există bunuri, din cuprinsul raportului final precum și din considerentele sentinței, desprinzându-se doar supoziția că aceasta nu deține bunuri care să poată fi valorificate.

Recursul este nefondat.

Art.131 din Legea nr.85/2006 prevede că procedura insolvenței poate fi închisă dacă s-a aprobat raportul final și dacă nu există bunuri în averea debitorului care să poată fi valorificate pentru a se acoperi cheltuielile de lichidare, iar niciunul dintre creditori nu se oferă să avanseze sumele necesare.

În cauză, dispozițiile legale prezentate au fost aplicate corect, în pofida susținerii recurentei.

Conform evidenței contabile, respectiv bilanțurilor din datele de 31 decembrie 2005 și 31 decembrie 2006, debitoarea nu a deținut bunuri urmăribile, ci numai creanțe de încasat în sumă de 371.568 lei, constatare făcută și prin lista de inventariere din data de 30 aprilie 2007.

Deosebit, urmare a demersurilor întreprinse de lichidatorul judiciar a fost recuperată suma de 224.084 lei de la debitorul prin hotărâre judecătorească irevocabilă pusă și în executare.

De asemenea, a fost antrenată răspunderea personală a administratorului statutar prin sentința nr.199/C/7 februarie 2008, pentru suma de 28.783 lei.

Față de cele prezentate rezultă că în mod corect s-a dispus închiderea procedurii, fiind în afara oricărui dubiu în prezent nu mai există bunuri în averea debitoarei și că nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare, astfel că dispozițiile art.131 din Legea nr.85/2006 sunt îndeplinite.

Urmează în consecință a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V, împotriva sentinței nr.1040/C din 25.09.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind PRIMĂRIA RM. V -, COM și lichidator judiciar NS Rm..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

,

Grefier,

Red./29.01.2009

GM/2 ex.

Jud.sindic:

Președinte:Andreea Tabacu
Judecători:Andreea Tabacu, Constantina Duțescu, Gina Achim

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 51/2009. Curtea de Apel Pitesti