Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 54/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 54/R-

Ședința publică din 23 ianuarie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Andreea Tabacu JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu

JUDECĂTOR 3: Gina Achim

Judecător: - -

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de recurenta - SRL, cu sediul în -, județul A, împotriva sentinței nr. 612/F/17.09.2008, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr-, aflat pe rolul Tribunalului Comercial Argeș, intimați fiind domiciliat în Curtea de A, str.- -, -.22, județul A, - DEPOZIT SRL-REPREZENTAT DE & ASOCIAȚII SRL cu sediul în B, sector 6, str.- -- Clădirea 59, nr.6, DIRECȚIA GENERALĂ FINANȚELOR PUBLICE, cu sedoiul în Pitești, b-dul -, județul A și - SRL cu sediul în Pitești,-, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-au depus prin serviciul registratură întâmpinare formulată de intimata - DEPOZIT SRL și concluzii scrise din partea intimatului.

Curtea având în vedere actele și lucrările dosarului constată recursul în stare de judecată și se retrage pentru deliberare.

CURTEA

Asupra recursului de față,

Constată că prin cererea formulată la data de 21 noiembrie 2007, creditoarea DEPOZIT a solicitat deschiderea procedurii reorganizării judiciare împotriva debitoarei susținând că în baza raporturilor comerciale dintre părți a livrat acesteia din urmă marfă pe care nu i-a achitat-

Tribunalul Comercial Argeș prin sentința comercială nr.612/F/17 septembrie 2008, a admis cererea și a deschis procedura reorganizării judiciare, numind administrator judiciar care a întocmit notificările prevăzute de lege.

Administratorul judiciar a întocmit raportul conform art.21 lit.a din Legea nr.85/2006 din care rezultă că nu exista posibilități reale de organizare a societății debitoare, propunând trecerea acesteia la faliment în procedură simplificată.

Față de situația expusă, Tribunalul Comercial Argeș prin sentința comercială nr.873/F/2 octombrie 2008 a dispus trecerea la faliment în procedură simplificată, constatând dizolvată societatea și confirmând în calitate de lichidator, administratorul judiciar care va notifica trecerea în faliment.

Debitoarea a declarat recurs împotriva încheierii judecătorului sindic prin care s-a dispus trecerea în procedura insolvenței și s-a respins contestația formulată împotriva cererii creditorilor de declanșare a procedurii insolvenței, fără a preciza data acesteia.

În motivarea recursului a susținut că sunt incidente dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, deoarece instanța a aplicat greșit dispozițiile legii insolvenței, pentru că nu a fost preocupată să administreze proba cu expertiza contabilă încuviințată, care ar fi concluzionat în sensul că nu este în incapacitate de plată.

Deosebit a mai susținut că pretinsa încheiere nu i-a fost comunicată și că a aflat de deschiderea procedurii solicitând Oficiului Registrului Comerțului un certificat constatator, situație funcție de care apreciază că se află în termen pentru exercitarea căii de atac.

Verificarea actelor și lucrărilor dosarului precum și a susținerilor recurentului, permit observația că se referă la sentința comercială nr.612/F/17 septembrie 2008 prin care s-a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare a debitoarei.

Criticile formulate de acesta sunt însă nefondate, fiind de necontestat că se află în stare de insolvență, în sensul art.3 pct.1 din Legea nr.85/2006, deoarece legea instituie o prezumție de insolvență față de debitorii care nu și-au achitat datoriile în termen de 30 zile de la scadență, iar debitoarea nu și-a onorat obligațiile contractuale într-un termen mai mare de 30 zile.

Este adevărat că debitoarea a contestat starea de insolvență în baza art.33 pct.2 din Legea nr.85/2006 și a solicitat efectuarea probei cu expertiza contabilă pentru a dovedi contrariul, însă la mai multe termene consecutiv, nu s-a conformat ordinului instanței de a pune la dispoziția expertului actele necesare întocmirii lucrării.

Așa fiind, instanța a reținut corect că deși îi revenea sarcina probei, nu a făcut dovada că nu se află în stare de insolvență având fonduri bănești necesare pentru plata datoriilor exigibile și că dimpotrivă, a zădărnicit prin atitudinea sa efectuarea probei cu expertiza contabilă.

Față de cele de mai sus, rezultă că susținerile din recurs în sensul că instanța a apreciat greșit că se află în stare de insolvență și că nu a fost preocupată pentru aflarea adevărului prin administrarea probei cu expertiza contabilă, nu se confirmă.

În consecință recursul este nefondat și va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta împotriva sentinței nr.612/F/17.09.2008, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr-, aflat pe rolul Tribunalului Comercial Argeș, intimați fiind, DEPOZIT - reprezentat de & ASOCIAȚII, DIRECȚIA GENERALĂ FINANȚELOR PUBLICE și

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

,

Grefier,

Red./29.01.2009

GM/2 ex.

Jud.fond:

Președinte:Andreea Tabacu
Judecători:Andreea Tabacu, Constantina Duțescu, Gina Achim

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 54/2009. Curtea de Apel Pitesti