Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 513/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928
Secția Comercială
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.513
Ședința publică din 30 martie 2009
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier:- -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de creditoarea recurentă - SRL A împotriva sentinței comercială nr.111/28.01.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - Plus SRL A, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică sunt lipsă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 22 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
dezbaterilor și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 23 martie 2009, cele declarate fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.111/28.01.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- s-a admis contestația formulată de către debitoarea - Plus SRL A și în consecință s-a respins cererea formulată de creditoarea - SRL A, obligându-se creditoarea față de debitoare la 39,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea formulată la 22 octombrie 2008 creditoarea - SRL a chemat în judecată debitoarea - - Plus SRL jud. A, pentru deschiderea procedurii insolvenței, cerere ce a fost comunicată debitorului.
În susținerea cererii creditoarea a arătat că are împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 106.152 lei din care suma de 16.826 lei reprezintă diferența neachitată din factura nr.- din 16 iunie 2007 la care se adaugă penalitățile prevăzute la punctul 8.5.1 din contractul nr.1 din 3 octombrie 2005 semnat cu debitoarea în sumă de 89.326 lei.
Creditoarea a mai arătat că în temeiul contractului de execuție de lucrări nr.1 din 3 octombrie 2005 executat în favoarea debitoarei lucrări de construcții la obiectivul showroom -service auto, birouri, valoarea lucrărilor fiind de 505.000 lei, conform devizelor ofertă acceptate de beneficiar.
S-a mai arătat că în clauzele contractuale, la punctul 8.5.1 a prevăzut că pentru neplata la termen a contravalorii lucrărilor executate, beneficiarul va plăti penalități de 0,5 % pe zi de întârziere calculată la valoarea contractului, fără a depăși valoarea lucrărilor iar lucrările au fost finalizate și recepționate fără obiecțiuni de beneficiar, încheindu-se procesul verbal de recepție finală din 15 iunie 2007.
Creditoarea a arătat că factura în discuție a fost refuzată astfel că potrivit confirmării de primire din 18 iunie 2007, debitoarea a primit-o cu scrisoare recomandată, fiind achitată parțial în proporție de 81,6 %,iar pentru plata cu întârziere a facturii au fost calculate penalități de întârziere.
Concluzionând creditoarea a arătat că, creanța sa îndeplinește condițiile prev. de art. 3 pct. 6 și 11 și 13 din Legea nr. 85/2006 fiind certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile și totodată superioară valorii de 10.000 lei astfel încât starea de insolvență a debitoarei este vădită și solicită deschiderea procedurii insolvenței.
Debitoarea deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță dar a formulat contestație la cererea de deschidere a procedurii în baza art. 33 (2) din Legea nr. 85/2006, arătând că, creanța în discuție nu este certă lichidă și exigibilă întrucât din contractul încheiat între părți, nu rezultă data scadenței diferenței de preț, nefiind stabilit vreun termen concret în ceea ce privește modalitatea de plată.
De asemenea în ceea ce privește procesul verbal de recepție acesta a fost contestat parțial, obiecțiunile aduse de aceasta calității lucrării efectuate au fost comunicate creditoarei.
Mai mult debitoarea a arătat că, cu toate că în contractul încheiat între părți se prevede că valoarea penalităților nu poate depăși contravaloarea lucrărilor pentru care nu s-a achitat prețul, creditoarea deși a solicitat obligarea sa la plata sumei de 16.826 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor rămase neachitate, calculează aferent acestei valori penalități în sumă de 89.326 lei care depășesc cuantumul debitului datorat.
Ca atare debitoarea a arătat că, creanța debitoarei nu este exigibilă dar nici certă, condiție necesară pentru deschiderea procedurii, în cauză nefiind întrunite cerințele art. 1 din 85/2006, iar pe de altă parte debitoarea nu se află în insolvență potrivit cu prevederile art. 3 alin. 1 punct 1 din acest act normativ.
Judecătorul sindic, din ansamblul probator administrat în cauză, a reținut, în fapt, că între părți s-a încheiat contractul de execuție de lucrări nr.1 din 3 octombrie 2005 în baza căruia creditoarea a executat pentru debitoare lucrări de construcții la obiectivul showroom -service auto, birouri, valoarea lucrărilor fiind de 505.000 lei, conform devizelor ofertă acceptate de beneficiar.
La punctul 8.5.1 din contractul evidențiat mai sus se prevede că pentru neplata la termen a contravalorii lucrărilor executate, beneficiarul va plăti penalități de 0,5 % pentru fiecare zi de întârziere calculată la valoarea contractului, fără a depăși valoarea lucrărilor.
Suma de 16.826 lei, reprezintă diferența neachitată din suma de 505.000 lei evidențiată mai sus fiind calculate penalități de 89.326 lei care depășesc cuantumul debitului datorat.
Judecătorul sindic a mai reținut că, creanța în discuție nu este certă lichidă și exigibilă întrucât din contractul încheiat între părți, nu rezultă data scadenței plății pentru lucrările efectuate de către creditoare, în contract la art. 6 denumit plata lucrărilor rezultă doar că plata lucrărilor se va face prin file CEC nefiind stipulat nici un termen de plată, în plus debitoarea a contestat modul de calcul al penalităților de întârziere în ceea ce privește modul de calcul al acestora, în sensul că, cuantumul lor depășește cuantumul creanței pretinse de către creditoare ca nefiind achitată de către debitoare.
Așa fiind, judecătorul sindic a constata că, creditoarea nu are calitatea de creditor îndreptățit în sensul art.3 punctul 6 din 85/2006 să solicite deschiderea procedurii, creanța sa împotriva patrimoniului debitoarei nefiind certă, lichidă și exigibilă.
Judecătorul sindic a considerat că întrucât a achitat parte din creanța datorată aspect recunoscut de însăși creditoare în cererea introductivă, debitoarea nu este în insolvență așa cum ea este definită de art. 3 punctul 1 din L.85/2006 privind procedura insolvenței ca fiind acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile și nici în stare de insolvență vădită respectiv iminentă, în sensul definițiilor cuprinse la punctele 2 și 3 ale aceluiași articol, astfel încât în baza art.33(5) din legea insolvenței a admis contestația și a respins cererea formulată de creditoare pentru deschiderea procedurii.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs creditoarea - SRL solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, creditoarea arată că hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute de art.112-113 Cod procedură civilă aplicabile conform dispozițiilor alin.3 al art.7 din Legea nr.85/2006 și astfel, contestația debitorului din procesul de faliment trebuie să îndeplinească cerințele unei cereri de chemare în judecată, iar această cerere/contestație împreună cu actele doveditoare trebuie să urmeze cursul prevăzut de art.1141Cod procedură civilă, respectiv trebuie să fie comunicată părții adverse pentru a lua cunoștință despre apărările formulate și dezbaterea în condiții de contradictorialitate. În speță, debitoarea a depus în termen legal contestația prevăzută de art.33 alin.2 din legea insolvenței, dar această contestație împreună cu actele anexă nu a fost comunicată creditorului, deși dispozițiile art.7 alin.3 din aceeași lege a insolvenței fac trimitere la normele dreptului comun pentru efectuarea tuturor actelor de procedură în această fază din procedura falimentului.
Recurenta arată că prin necomunicarea contestației a fost împiedicată să formuleze apărarea și să administreze probe în sprijinul cererii sale, instanța de fond procedând la soluționarea cauzei la prima înfățișare cu încălcarea prevederilor art.1141și ale art.129 alin.4 Cod procedură civilă, sancțiunea procedurală fiind cea prevăzută de art.105 alin.2 Cod procedură civilă, pricinuindu-se "o vătămare" ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului de procedură săvârșit cu neobservarea formelor legale.
Creditoarea recurentă arată, cu privire la fondul cauzei, că instanța de fond a apreciat greșit probele aflate la dosarul cauzei, respectiv a reținut că creanța sa nu ar avea caracterul de creanță certă, lichidă și exigibilă "întrucât din contractul încheiat între părți nu rezultă data scadenței plății pentru lucrările efectuate de creditoare", însă din contractul de execuție rezultă că sunt mai multe faze, ultima fiind cea cuprinsă în art.7.6 care reglementează procedura de recepție a lucrărilor executate. Odată cu încheierea fazei de recepție a lucrărilor, fără obiecțiuni, așa cum rezultă din procesul verbal încheiat cu debitoarea la data de 15.06.2007, urmează decontarea/plata lucrărilor conform clauzei de la art.6.1, prin fila CEC, sens în care s-a emis factura nr.-/18.06.2007 în sumă de 89.326,00 lei care reprezintă doar ultima parte neplătită din valoarea de 505.000 lei a contractului, iar debitoarea cu rea credință a refuzat primirea facturii, astfel că aceasta a fost expediată cu scrisoarea recomandată nr.213/18.06.2007, semnată ca primită la 19.06.2007, conform recipisei depusă la dosarul cauzei. În cuprinsul facturii, necontestată de debitoare, s-a menționat și clauza contractuală de plată cu fila CEC în termen de 3 zile, complinind astfel cerințele scadenței, dar care nu au fost reținute de instanța de fond la pronunțarea hotărârii.
Creditoarea recurentă a mai arătat că debitoarea, atunci când a efectuat plățile parțiale, pe instrumentele de plată decontate a explicat că sumele achitate reprezintă "contravaloare factura nr.-", iar în factura respectivă era inserat expres și clar termenul de plată de 3 zile. Prin urmare, atâta timp cât debitoarea a dat curs facturii și a achitat în proporție de 81% contravaloarea acesteia înseamnă că și-a însușit această factură și îi este opozabil termenul de plată de 3 zile de la data facturii, astfel că și de această dată hotărârea instanței de fond este nefondată și netemeinică.
Cu privire la aspectul penalităților "contestate" de debitoare care a susținut că ar fi depășit "cuantumul creanței pretinse de creditoare ca nefiind achitată de debitoare", recurenta arată că și pentru acest aspect instanța de fond nu a examinat calculele depuse la dosarul cauzei din care rezultă în mod clar că aceste penalități de întârziere nu numai că nu depășesc cuantumul creanței, ci fiind penalități de întârziere la plata sumelor achitate parțial se referă la sumele achitate deja și în aplicarea clauzei de la pct.8.5.1 din contract a redus din proprie inițiativă aceste penalități doar la valoarea lucrărilor neplătite și nu la valoarea lucrărilor, astfel cum este stipulat în această clauză.
Recurenta susține că, în speță, nu numai că scadența facturii este la mai bine de un an de la data cererii sale, dar chiar și ultima plată parțială a fost făcută în luna mai 2008, iar cererea sa poartă data înregistrării 22.10.2008, astfel că termenul de 30 de zile este de mult depășit. Mai mult, arată recurenta, debitoarea este în stare vădită de incapacitate de plată și blocaj financiar prin simplul fapt că nu a mai avut disponibilitatea de a achita nici o sumă de bani nici chiar după înregistrarea cererii de deschidere a procedurii falimentului.
Debitoarea intimată - Plus SRL a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, arătând că, creditoarea nu poate invoca dispozițiile speciale ale Legii nr.85/2006 datorită neîndeplinirii imperative necesare a deschiderii procedurii falimentului, astfel, creanța pentru neplata căreia se cere deschiderea procedurii insolvenței trebuie să aibă în mod obligatoriu un caracter cert, or, creditorul nu deține o astfel de creanță.
Intimata arată că lucrările efectuate de către creditor nu au fost finalizate conform comenzilor date, necorespunzând calitativ pretențiilor sale, motiv pentru care a contestat calitatea lucrărilor, primind asigurări de la creditor că deficiențele vor fi remediate în cel mai scurt timp, ceea ce nu s-a întâmplat nici până în prezent.
Debitoarea intimată a mai arătat că în data de 07.06.2007 a încheiat un proces verbal de predare-primire cu - SRL prin care această societate prelua lucrarea din stadiul în care se afla la data finalizării sale de către creditoare, constatându-se următoarele: căminul de preluare a apelor pluviale de pe platformele betoane nu îndeplinesc specificațiile de rezistență din proiect, prin urmare trebuind înlocuite; inexistența unei găuri de apă pentru incendiu în incinta prevăzută în proiect; lipsa mai multor componente din stația de epurare și montare greșită; bazinele de incendiu nu au fost conforme.
Intimata mai arată că, la cererea sa, în data de 22.06.2007 - SRL i-a comunicat valoarea investițiilor necesare remedierii deficiențelor calitative constatate și anume valoarea de 23.400 Ron, această valoare reprezentând pretențiile sale față de creditoare și, prin urmare, apreciază că, la rândul său, are o creanță împotriva creditoarei, astfel încât cele două, izvorând din același raport juridic contractual, urmează a fi compensate de drept până la limita celei inferioare.
Examinând recursul declarat de creditoare prin prisma motivelor de recurs și a prevederilor art. 304/1 pr. civ. Curtea va constata că acesta este întemeiat, în mod greșit judecătorul sindic respingând cererea creditoarei și admițând contestația debitoarei.
Astfel, potrivit art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile, iar conform art. 3 pct. 1 din aceeași lege insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, ea fiind prezumată ca vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.
Art. 31 din Legea nr. 85/2006 prevede că "(1) Orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce o cerere introductivă, în care va preciza:
a) cuantumul și temeiul creanței;
b) existența unei garanții reale, constituite de către debitor sau instituite potrivit legii;
c) existența unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului;
d) declarația privind eventuala intenție de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui să precizeze, cel puțin la nivel de principiu, modalitatea în care înțelege să participe la reorganizare.
(2) Creditorul va anexa documentele justificative ale creanței și ale actelor de constituire de garanții".
Având în vedere textele legale arătate mai sus, Curtea reține că în cauză erau îndeplinite toate condițiile legale pentru deschiderea procedurii insolvenței față de debitoare.
Astfel, creditoarea justifică în cauză o creanță certă, lichidă și exigibilă, având un cuantum mai mare de 10000 lei la data introducerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței față de debitoare.
Creanța creditoarei este certă, întrucât existența ei rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv contractul de execuție nr. 1/2005, procesul verbal de recepție finală din 15.06.2007 și factura nr. -/18.06.2007, fiind îndeplinite condițiile prevăzute la art.379 alin.3 din Codul d e procedură civilă, în condițiile în care debitoarea a plătit o mare parte din suma înscrisă pe această factură.
Creanța este lichidă, întrucât câtimea ei este determinată prin factura -/2007, din care debitoarea a achitat, în mai multe tranșe, o mare parte, fiind deci recunoscută datoria înscrisă în această factură, astfel că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art.379 alin.4 din Codul d e procedură civilă.
Creanța este exigibilă, întrucât chiar dacă scadența obligației de plată nu este menționată în contractul de execuție, scadența a fost determinată la 3 zile de la primirea facturii în cuprinsul acesteia; pe de altă parte, în condițiile în care nu s-a acordat un termen de plată contractual, având în vedere faptul că recepția fără obiecții a lucrărilor a fost la data de 15.06.2007, rezultă că din acest moment creditoarea putea să ceară debitoarei îndeplinirea obligației de plată a prețului lucrărilor executate. Astfel, la data introducerii cererii (respectiv 22.10.2008), obligațiile de plată ale debitoarei erau exigibile de mult mai mult de 30 de zile.
Susținerea primei instanțe că penalitățile de întârziere depășesc cuantumul creanței pretinse de creditoare este nefondat, întrucât așa cum rezultă din probele de la dosar, creanța neachitată creditoarei a fost inițial de 89326 lei, iar la această creanță s-au calculat penalități de întârziere conform contractului încheiat între părți, ținându-se cont de sumele achitate pe parcurs de debitoare din datoria către creditoare.
Oricum, indiferent de această problemă, creanța creditoarei față de debitoare, reprezentând diferența de preț neplătită, este de 16826 lei, deci depășește valoarea prag prevăzută de Legea nr. 85/2006, astfel că nu existau motive pentru a fi respinsă cererea formulată de creditoare de către prima instanță.
În ceea ce privește faptul că debitoarea nu ar fi în stare de insolvență, întrucât a achitat o mare parte din datoria către creditoare, acest lucru nu duce la înlăturarea prezumției de insolvență, întrucât debitoarea trebuia să facă dovada că dispune de mijloace bănești suficiente pentru a achita în întregime creanța creditoarei declanșatoare, neputând fi confundată insolvența cu insolvabilitatea.
Potrivit dispozițiile art. 33 al. 2 din Legea insolvenței, "în termen de 10 zile de la primirea copiei, debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască existența stării de insolvență. Dacă debitorul contestă starea de insolvență, iar contestația sa este ulterior respinsă, el nu va mai avea dreptul să solicite reorganizarea judiciară".
Nu creditoarea care formulează cererea de deschidere a procedurii insolvenței trebuie să dovedească starea de insolvență a debitoarei, ci această stare este prezumată de lege dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 din Legea insolvenței și putând fi răsturnată de către debitoare numai prin formularea unei contestații în condițiile art. 33 al. 2 din Legea insolvenței, prin care debitoarea trebuie să dovedească că deține lichidități pentru achitarea datoriei față de creditoare, dovadă care nu s-a făcut în cauză nici în primă instanță și nici în fața instanței de recurs.
Legea nr.85/2006 instituie prezumția de insolvență chiar și numai din încetarea plăților către un singur creditor, a cărui creanță este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile și a cărui cuantum este mai mare de 10.000 RON, prezumție pe care debitoarea o poate răsturna numai în condițiile art. 33 al. 2 din lege, în prezent această prezumție nefiind răsturnată.
Susținerea debitoarei că lucrările efectuate de creditoare au fost necorespunzătoare calitativ nu poate fi analizată în prezenta cauză, întrucât nu face obiectul cauzei. În orice caz, în lipsa unei acțiuni în justiție a debitoarei împotriva creditoarei în acest sens, coroborată cu recepția de către debitoare fără obiecții a lucrării finale, debitoarea trebuia să achite în întregime datoria față de creditoare, fapt pe care nu l-a făcut, deși au trecut aproape 2 ani de zile de la data la care trebuia să fie făcută această plată.
Așa fiind, constatând că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, în baza art. 312. pr. civ. Curtea va admite recursul declarat de creditoare și va modifica sentința recurată, în sensul că va respinge contestația formulată de debitoare și va admite cererea formulată de creditoare împotriva debitoarei, cauza urmând a fi trimisă la Tribunalul Arad pentru deschiderea procedurii insolvenței față de debitoare, având în vedere că deschiderea procedurii reprezintă o atribuție exclusivă judecătorului sindic, conform art. 11 din Legea nr. 85/2006, neputând fi dispusă de instanța de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de creditoarea - SRL A împotriva sentinței comerciale nr.111/28.01.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Modifică sentința recurată în sensul că respinge contestația formulată de debitoarea - Plus SRL A și admite cererea formulată de creditoare împotriva debitoarei, dispunând trimiterea cauzei la Tribunalul Arad pentru deschiderea procedurii insolvenței față de debitoare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 martie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./06.04.09
tehn./ 2 ex./06.04.09
Primă instanță: Tribunalul Arad,
judecător:
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta
