Spete contestatie la executare comercial. Decizia 512/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928
Secția Comercială
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.512
Ședința publică din 30 martie 2009
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier:- -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de creditoarea recurentă Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T împotriva sentinței comerciale nr.46/19.01.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - Internațional SRL A, având ca obiect contestație.
La apelul nominal făcut în ședință publică sunt lipsă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
dezbaterilor și susținerile părților au avut loc în ședința publică din 23 martie 2009, cele declarate fiind consemnate în ședința publică de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.46/19.01.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- s-a respins contestația creditorului Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului B având ca obiect refacerea și comunicarea de către lichidator a raportului privind cauzele și împrejurările care au general apariția stării de faliment a debitorului - Internațional SR, s-a admis contestația formulată de debitoare, la tabelul preliminar de creanțe și s-a dispus radierea din tabelul creanțelor a creanței de 59.018 lei a creditorului Agenția Națională de Administrare Fiscală B prin Autoritatea Națională Vamală.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Prin înscrisul contestația formulată la data de 25. 09.2008 de către creditorul Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului B acesta a solicitat refacerea și comunicarea de către lichidator a raportului privind cauzele și împrejurările care au general apariția stării de faliment a debitorului - Internațional SRL, arătând că lichidatorul, în raportul amintit, a arătat că administratorii debitorului nu au depus documentele contabile ale debitorului, motiv pentru care nu s-a putut întocmi situația financiară a debitorului și nu a putut fi analizată activitatea acestuia.
Lichidatorul a arătat că nu poate aprecia dacă în cauză se impune aplicarea disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, motivând că nu se poate stabili cuantumul sumei de imputat, apoi apreciază că nu se pot stabili vinovații pentru neachitarea datoriilor, prorogând, în final, să se pronunțe asupra incidenței art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, precum și asupra cauzelor care au dus la apariția actualei stări de fapt a debitorului.
Creditoarea a mai arătat că, în opinia contestatorului, raportul conține motive contradictorii și insuficiențe, susține că simplul fapt că administratorul debitorului nu a ținut contabilitatea conform legii atrage răspunderea acestuia, argumentând în continuare această concluzie, iar în final a solicitat ca în cazul în care lichidatorul judiciar nu apelează la prerogativa conferită de disp. art. 138 al. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, judecătorul sindic să autorizeze creditorul Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului B să formuleze cerere de angajare a răspunderii patrimoniale față de persoanele din cadrul societății debitoare care au cauzat starea de insolvență.
Lichidatorul judiciar a solicitat respingerea contestației.
La data de 02.10.2008 debitorul - Internațional SRL a formulat contestație la tabelul preliminar de creanțe solicitând să se constate inexistența creanței în sumă de 59.018 lei, a creditorului, arătând că actele emise de creditor și care stau la baza calculării creanței au fost anulate prin sentința civilă nr. 48/20.02.2001 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosar nr. 5496/CA/2000, irevocabilă prin Decizia nr. 1212/29.03.2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, în dosar nr. 1627/2001, cât și prin decizia nr. 599/12.03.1999 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în dosar nr. 1905/1998.
Debitoarea a mai arătat că deciziile pentru regularizarea situației depuse la dosarul cauzei, conform art.78 din Ordinul Vicepreședintelui Agenția Națională de Administrare Fiscală B nr.7521/25.07.2006 trebuie în mod obligatoriu precedate de un proces verbal de control și note de prezentare, care în cauza de față nu se regăsesc, concluzionând că aceste acte au fost încheiate ulterior cu scopul vădit de a se înscrie în termenul special de prescripție.
Asupra contestațiilor judecătorul sindic a reținut că, creditorul Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului dorește refacerea raportului prev. de art. 59 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței în sensul menționării persoanelor căror le-ar fi imputabile apariția stării de insolvență a debitorului și a formulării de către lichidator a acțiunii prev. de art. 138 din aceeași lege.
Judecătorul sindic a mai reținut că temeiul de drept invocat de creditor, respectiv art. 129 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, nu este corect indicat raportat la obiectul contestației, motiv pentru care contestația a fost analizată raportat la ansamblul prevederilor legii amintite care reglementează contestarea măsurilor luate de lichidator. Potrivit art. 59 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței raportul contestat trebuie să analizeze cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării debitorului cu menționarea persoanelor căror le-ar fi imputabilă și de asemenea să indice dacă există o posibilitate reală de organizare efectivă a activității debitorului, ori după caz, motivele care nu permit reorganizarea, și în acest caz să propună intrarea în faliment.
În cauză a fost deschisă împotriva debitorului direct procedura falimentului, astfel încât lichidatorul trebuia să evidențieze doar cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, aspect asupra căruia lichidatorul a apreciat că nu se poate pronunța în stadiul actual, nedispunând de suficiente informații în acest sens.
Din coroborarea celor reținute cu disp. art. 139 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, a rezultat că nu este absolut necesară formularea unei acțiuni în atragerea răspunderii bazată pe concluziile raportului și pe informațiile deținute până la acea dată, termenul de prescripție expirând mult mai târziu. În acest context, lichidatorul nu poate fi obligat să își exprime opțiunea în sensul promovării prev. de art. 138 și să promoveze o astfel de acțiune, dacă acesta consideră că nu deține suficiente elemente pentru a susține cu șanse reale admiterea unei asemenea acțiuni.
Față de cele reținute, apreciind că lichidatorul nu poate fi obligat să insereze în raport concluzii contrare convingerilor sale, judecătorul sindic a respins contestația și a considerat că, solicitarea creditorului de a fi autorizat să exercite acesta acțiunea prev. de art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, nu are suport legal încât această acțiune poate fi formulată doar de către administratorul judiciar, lichidator sau în anumite condiții de comitetul creditorilor.
Raportat la contestația formulată de debitorul - Internațional la tabelul preliminar de creanțe, judecătorul sindic a constatat că în acest tabel contestatorul a fost trecut cu întreaga sumă pretinsă în cuantum de 59.018 lei. O parte din suma solicitată de creditorul Agenția Națională de Administrare Fiscală B - Autoritatea Națională a Vămilor având la bază decizia nr. 11.035/31.07.2008, care instituie taxe vamale și accesorii la aceasta începând din anul 1996, fără a se arăta și depune la dosar declarația de impunere vamală ce a stat la baza acestei decizii, astfel încât decizia, fiind nesusținută de un act emanând de la debitor, constituie un act unilateral al creditorului, act care nu poate constitui de sine stătător un titlu prin care același creditor să valorifice o creanță împotriva debitorului. Mai mult, prin sentința civilă nr. 48/20.02.2001 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosar nr. 5496/CA/2000, irevocabilă prin Decizia nr. 1212/29.03.2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, în dosar nr. 1627/2001, cât și prin decizia nr. 599/12.03.1999 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în dosar nr. 1905/1998, au fost anulate anumite acte constatatoare emise de creditor, iar acesta din urmă nu a dovedit că decizia amintită s-a emis în baza altor acte decât cele anulate.
De asemenea, creditorul a invocat ca temei al creanței mai multe acte constatatoare și decizii de regularizare a situației.
Verificând actele constatatoare, s-a constatat că acestea fac referire la recalculări de drepturi vamale conform unei decizii a Curții Supreme de Justiție, decizie care nu este depusă la dosar deși de la depunerea contestației până la soluționarea cauzei s-au acordat 3 termene de judecată în condițiile în care art. 73 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței prevede soluționarea contestațiilor la primul termen.
Deciziile privind regularizarea situației, nu constituie un înscris care să constate de sine stătător anumite creanțe ce trebuie raportate la înscrisul care constată creanța inițială, fapt ce nu rezultă din probatorul depus de creditor.
Față de cele reținute, judecătorul sindic a constatat că, creanța creditorului a fost înscrisă în tabelul preliminar al creanțelor, deși din înscrisurile dosarului nu rezultă fără echivoc existența acesteia, motiv pentru care contestația a fost admisă, iar creanța radiată din tabel.
Împotriva acestei sentinței, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței recurate în sensul menținerii creanței sale în cuantum de 59.018 lei în tabelul de creanță.
În motivarea recursului, creditoarea arată că debitul principal, evidențiat în actele administrative fiscale nr.2767-2773/29.04.2004, inclusiv actul constatator nr.219/08.08.1996, nefiind achitat la timp a generat accesorii stabilite de autoritatea vamală prin deciziile nr.11304-11305/31.07.2008, nr.14832/07.12.2007 și procesele verbale nr.8788/29.04.2004 și nr.14944/26.07.2004, creanța înscrisă în tabelul preliminar fiind certă, lichidă și exigibilă.
Recurenta susține că, contestatorul confundă titlurile executorii emise de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale A, în baza cărora a solicitat înscrierea în tabelul preliminar de creanțe a sumei de 59.018 lei, cu cele administrative emise de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale H, care au fost anulate prin sentința civilă nr. 48/20.02.2001 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosar nr. 5496/CA/2000, irevocabilă prin Decizia nr. 1212/29.03.2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, în dosar nr. 1627/2001, cât și prin decizia nr. 599/12.03.1999 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în dosar nr. 1905/1998 și astfel, debitul stabilit în sarcina debitoarei este temeinic și legal fiind emis în baza unor titluri care nu au fost anulate de către o instanță de judecată.
Debitoarea intimată - Internațional SRL Aaf ormulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate, arătând că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii, prin admiterea contestației sale la tabelul preliminar de creanțe.
Intimata arată că actele constatatoare emise în cursul anului 2004 cu nr.2767-2773, au la bază alte acte constatatoare care au fost emise în cursul anului 2002, ia până la data de 19.06.2006 erau aplicabile dispozițiile Legii nr.141/1997 care stabilea în cuprinsul art.50 că declarația vamală este actul de bază pentru efectuarea operațiunilor de vămuire a mărfurilor, data declarației vamale fiind momentul în care se drepturile și obligațiile vamale.
În ce privește deciziile nr.11304-11305/31.07.2008 cât și decizia nr.14832/7.12.2007, intimata arată că acestea au fost emise sub incidența Legii nr.86/2006 privind Codul vamal al României și a Ordinului nr.7521/2006 al vicepreședintelui ANAF pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea supravegherii și controlului vamal ulterior, iar potrivit art.78 din acest ordin, titlul de creanță este decizia pentru regularizarea situației care este precedată de procesul verbal de control.
Intimata susține că instanța de fond a reținut în mod corect că recurenta a întocmit actele constatatoare cât și deciziile în mod unilateral și, mai mult, recurenta nu s-a conformat dispozițiilor art.44 Cod procedură fiscală în sensul că nu i-a comunicat și nu a făcut dovada comunicării actelor administrativ-fiscale în modalitățile prevăzute de textul de lege arătat.
În final, intimata arată că prin hotărârile judecătorești definitive și irevocabile depuse la dosarul cauzei s-a stabilit încadrarea tarifară corectă a produsului denumit " - amestecuri de mono și diglicerizi, emulgatori" importat de societate în perioada 1995-1998, este - și nu poziția tarifară - care este înscrisă în actele constatatoare, recurenta neputând să stabilească taxe vamale suplimentare și accesorii prin aplicarea unei poziții tarifare care s-a stabilit a fi greșită de către instanță.
Analizând recursul de față, prin prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în mod corect judecătorul sindic a înlăturat din tabelul preliminar de creanțe suma de 59.018 pretinsă de creditoarea T, având în vedere faptul că această creanță nu a fost dovedită de către creditoare.
Creditoarea pretinde că creanța pe care o invocă, în cuantum de 59.018, este formată din debitul principal stabilit prin actele administrativ-fiscale nr. 2767-2773/29.04.2004 și actul constatator nr. 219/18.04.2003, documente care au fost refăcute în urma Deciziei nr. 2407/2003 a Curții Supreme de Justiție, la care s-au adăugat accesorii, respectiv dobânzi și penalități de întârziere.
Curtea constată că actele administrativ-fiscale care au stat la baza pretențiilor creditoarei au fost emise în mod unilateral de către creditoare și nu s-a dovedit în cauză că acestea au fost comunicate debitoarei, astfel încât, în conformitate cu prevederile Codului d e procedură fiscală, acestea să poată fi contestate. În acest sens, aceste acte nu produc efecte față de contribuabil decât din momentul în care sunt comunicate acestuia, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Pe de altă parte, este de observat că prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (în acest sens, există la dosarul cauzei deciziile civile nr. 1212/29.03.2002 și 599/12.03.1999 ale instanței supreme) s-a stabilit că încadrarea tarifară corectă a produsului, importat de către debitoare în perioada 1995-1998, este - (anterior -) și nu poziția tarifară - care este înscrisă în actele constatatoare, creditoarea neputând să stabilească taxe vamale prin aplicarea unei poziții tarifare considerate greșite de către instanța de judecată.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312. pr. civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T împotriva sentinței comerciale nr.46/19.01.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 martie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./06.04.09
tehn./ 2 ex./06.04.09
Primă instanță: Tribunalul Arad,
judecător:
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta
