Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 515/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI SECȚIA A V-A COMERCIAL

Decizia comercial nr.515

Ședința public de la 24.04.2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Bucur

JUDECTOR - -

JUDECTOR - -

GREFIER - -

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva sentinței comerciale nr.588/08.02.2008 pronunțat de Tribunalul Bucure ști Secția a VII-a Comercial în dosarul nr- contradictoriu cu intimatul pârât și intimata debitoare SC ȘI DE ART SRL prin lichidator judiciar ȘI ASOCIAȚII.

La apelul nominal fcut în ședinț public se prezint intimatul pârât personal care se legitimeaz cu I seria - nr.-, lipsind celelalte prți.

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier ul de ședinț care învedereaz instanței c intimatul pârât a depus la dosar prin serviciul registratur concluzii scrise.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciaz îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedur civil și acord cuvântul pe recurs.

Intimatul pârât solicit respingerea recursului ca neîntemeiat întrucât a achitat o mare parte din suma datorat.

Instanța constat dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de faț, a reținut și constatat c:

Prin sentința comercial nr. 588 din 8.02.2008, Tribunalul Bucure ști - Secția a VII a Comercial a respins ca nefondat cererea creditoarei SECTOR 3 în contradictoriu cu pârâtul, a închis procedura insolvenței debitoarei SC ȘI DE ART SRL în temeiul articolului 131 din Legea nr.85/2006 și a radiat societatea debitoare din Registrul comerțului

Pentru a se pronunța astfel, judectorul - sindic a constatat c reclamantul creditor și-a întemeiat cererea împotriva pârâtului pe dispozițiile articolului 138 literele d și e, îns a indicat și svârșirea de ctre pârât a faptei prevzut de articolul 138 litera c din Legea nr.85/2006.

În acest context, judectorul - sindic a reținut c în cauz nu sunt îndeplinite condiții atragerii rspunderii în temeiul articolului 138 litera d, întrucât nedepunerea raportrilor contabile la organele fiscale și nedepunerea tuturor actelor prevzute de articolul 28 din Legea nr.85/2006 nu poate fi asimilat cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe și a cauzrii strii de insolvenț prin aceste omisiuni.

În ce privește aplicarea articolului 138 litera e din Legea nr.85/2006, judectorul - sindic a apreciat c nu se poate reține fapta ascunderii patrimoniului debitorului faț de creditori fr a se indica, în concret, elemente care s duc la aceast concluzie, neexistând probe certe ale faptei invocate (care sunt bunurile deturnate/ascunse și când s-a svârșit fapta).

De asemenea, s-a reținut c nu sunt îndeplinite condițiile atragerii rspunderii nici în temeiul articolului 138 litera c din lege întrucât nu s-a dovedit c, continuarea activitții societții debitoare a fost dispus în interesul personal al pârâtului.

S-a apreciat și c rspunderea pârâtului nu se poate atrage pentru neformularea cererii de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția strii de insolvenț, întrucât aceast fapt este ulterioar apariției insolvenței, iar dispozițiile articolului 138 din lege reglementeaz o rspundere special, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvenț, aceeași fiind situația și în cazul sustragerii de la plata obligațiilor ctre stat.

În aceste condiții a fost respins cererea de atragere a rspunderii formulat de creditoarea SECTOR și apreciindu-se îndeplinite condițiile prevzute de articolul 131 din Lege anr.- s-a închis procedura împotriva debitoarei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen SECTOR 3, apreciind c hotrârea este neîntemeiat și nelegal întrucât a fost dat cu aplicarea greșit a legii, în temeiul articolului 304 punctul 9 Cod procedur civil.

În esenț, dup reiterarea motivelor și dispozițiilor legale avute în vedere în cererea formulat la fondul cauzei (filele 120 - 121 dosar fond) și fr a combate/critica considerentele avute în vedere de judectorul - sindic în raport de care s-a pronunțat hotrârea atacat, recurenta susține c poate fi atras rspunderea personal a administratorului societții, fiind întrunite condițiile aplicrii articolului 138 litera d din lege.

În acest sens, recurenta susține c instanța trebuie s țin seama de modul în care administratorul societții și-a îndeplinit atribuțiile și puterile încredințate de societate, urmând ca greșeala de gestiune s fie apreciat în raport de calificarea și profesionalismul de care trebuie s dea dovad potrivit exigențelor și regulilor statuate de managementul societții.

Astfel, recurenta susține c fapta ilicit const în neîntocmirea documentelor contabile ale societții în conformitate cu Legea nr.82/1991. Prejudiciul const în ajungerea societții în încetare de plți cu consecința deschiderii procedurii prevzut de Legea nr.85/2006. În ce privește legtura de cauzalitate recurenta apreciaz c prin sintagma "a cauzat", legiuitorul instituie rspunderea chiar și atunci când fapta administratorului a constituit numai o condiție favorabil pentru realizarea efectului, întrucât chiar dac administratorul nu a determinat falimentul totuși a contribuit la ajungerea societții în aceast situație.

Examinând recursul în raport de actele, lucrrile cauzei și dispozițiile legale în materie, Curtea a constatat c este nefondat, pentru considerentele ce vor fi artate:

Curtea va proceda la gruparea argumentelor recurentei pentru a rspunde printr-un considerent comun.

Dincolo de faptul c recurenta invoc în susținerea recursului texte de lege abrogate (ex. articolul 5 din OG nr.68/1997) dar nu are în vedere în multitudinea argumentelor bazate pe texte din OG nr. 68/1997 și Legea nr.82/1991 c aceste dispoziții stabilesc și care sunt sancțiunile pentru nerespectarea obligațiilor de întocmire și depunere a declarațiilor fiscale, respectiv amenda contravențional și nici nu a fcut dovada c ea însși, ca instituție interesat în recuperarea debitelor datorate la bugetul general consolidat al statului, a respectat dispozițiile articolului 83(4) din OG nr.92/2003 cu privire la înștiințarea contribuabilului referitor la depșirea termenului legal de depunere a declarațiilor fiscale și dispozițiilor articolului 94 din OG nr.92/2003 referitoare la inspecția fiscal, ocazie cu care ar fi putut proba dac debitoarea a respectat sau nu prevederile legislației contabile.

Or, în lipsa dovezilor precitate și faț de concluziile din rapoartele lichidatorului judiciar care a examinat contabilitatea debitoarei (vezi filele 99 -100 și 106-107 dosar fond) considerentul avut în vedere de judectorul - sindic atunci când a respins cererea întemeiat pe articolul 138 litera d din Legea nr.85/2006 este unul temeinic și în deplin concordanț cu dispozițiile legale în materie și cu condițiile cerute de legiuitor pentru atragerea rspunderii patrimoniale prevzut de articolul 138 (1) din aceeași lege.

Așa fiind, nu se poate reține c nedepunerea raportrilor contabile la ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE duce în sine la insolvenț și prin urmare la atragerea rspunderii administratorului în temeiul articolului 138 litera d din Legea nr.85/2006, cu atât mai puțin, în lipsa unor dovezii certe, s-ar putea concluziona c s-a ținut o contabilitate fictiv, sau c administratorul a fcut s dispar unele documente contabile.

Alegația recurentei legat de folosirea de legiuitor a sintagmei "au cauzat" starea de insolvenț, este nefondat, de vreme ce prin noua lege a insolvenței (Legea nr.85/2006) s-a înlocuit sintagma "au contribuit" (Legea nr.64/1995) tocmai pentru a se sublinia c nu va putea fi angajat rspunderea unei persoane, dac aceastanu a cauzatstarea de insolvenț a debitorului.

Prin urmare, este necesar existența raportului de cauzalitate între faptele ilicite (în cauz nedepunerea la organele fiscale a raportrilor contabile) expres enumerate de articolul 138 și starea de insolvenț.

Or, așa cum corect a reținut judectorul sindic, aceast legtur de cauzalitate nu este posibil a se fi reținut în raport de situația de fapt constat.

În ce privește argumentul recurentei întemeiat pe nerespectarea articolului 27 din Legea nr.85/2006 de ctre pârât, Curtea îl apreciaz ca nefondat.

Dincolo de faptul c înclcarea articolului 27 din lege se sancționeaz potrivit articolului 143 din Legea nr.85/2006, dar și apreciind în situația în care se apreciaz c prezint un act de vinovție prin nesocotirea legii, înclcarea articolului 27 nu cade sub incidența articolului 138 din lege întrucât aceast fapt nu poate determina insolvența atât pentru motivul c intervine ulterior strii de insolvenț dar și pentru c trebuie dovedit folosul practic (interesul personal) al pârâtului în continuarea activitții, ceea ce în cauz nu s-a fcut.

Este nefondat și argumentul recurentei privind dezinteresul pârâtului, dezinteres demonstrat prin nepreschimbarea certificatului de înmatriculare ceea ce a dus la dizolvarea societții.

Faț de acest argument, Curtea apreciaz c legiuitorul nu a avut în vedere aceast fapt printre cele prevzute de articolul 138 literele a-g, dar în raport de susținerile recurentei, rezult c aceasta dorește s fac proba culpei pârâtului cu prezumții pretins legale dar neprevzute de lege.

Pentru toate aceste considerente, Curtea reține c tribunalul a fcut o corect aplicarea a dispozițiilor legale, faț de situația de fapt configurat de materialul probator administrat, situație în care constat c în cauz nu subzist motivul de modificare prevzut de articolul 304 punctul 9 Cod procedur civil sau alt motiv în temeiul articolului 3041Cod procedur civil, drept pentru care va respinge recursul în baza articolului 312(1) Cod procedur civil, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva sentinței comerciale nr.588/08.02.2008 pronunțat de Tribunalul Bucure ști Secția a VII-a Comercial în dosarul nr- contradictoriu cu intimatul pârât și intimata debitoare SC ȘI DE ART SRL prin lichidator judiciar ȘI ASOCIAȚII.

Irevocabil.

Pronunțat în ședinț public astzi, 24.04.2008.

PREȘEDINTE JUDECTOR JUDECTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex./26.05.2008

Tribunalul Bucure ști - Secția a VII a Comercial

Judector sindic:

Președinte:Adriana Bucur
Judecători:Adriana Bucur, Marcela Câmpeanu, Eugenia Voicheci

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 515/2008. Curtea de Apel Bucuresti