Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 520/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 520/
Ședința publică din 06 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A împotriva sentinței civile nr. 213/11.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - - SRL prin lichidator judiciar ACTIV GRUP, având ca obiect închiderea procedurii insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat și constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 213/11.02.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada închis procedura insolvenței împotriva debitoarei - - SRL și în consecință a dispus: notificarea acestei sentințe Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice A si ORC de pe lângă Tribunalul Arad; descărcarea lichidatorului judiciar al debitoarei, Activ Grup A de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedura, debitor si averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați; radierea debitoarei - - SRL de la ORC de pe lângă Tribunalul Arad de sub nr. JO-; afișarea sentinței la sediul Tribunalului Arad si publicarea prezentei in Buletinul Insolvenței Comerciale; precum și plata din fondul lichidării potrivit art. 4 al. 4 din Legea nr. 85/2006 a onorariului lichidatorului judiciar în cuantum de 4.000 lei + TVA pentru perioada 23.07.2008-11.02.2009 și cheltuielile efectuate cu procedura în cuantum de 47,2 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că la data de 3 decembrie 2008 lichidatorul judiciar Activ Grup A, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului - - SRL Aas olicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a faptului că în averea debitoarei nu există lichidități și nici bunuri identificate fizic, că nici unul dintre creditori nu s-a oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii insolvenței față de debitoare și nu există nici o altă sursă de acoperire a cheltuielilor cu procedura, și deși au fost notificați toți creditorii debitoarei în vederea avansării de sume necesare continuării procedurii, nici unul dintre aceștia nu au avansat sumele respective.
De asemenea, judecătorul sindic a constatat că procedura a fost deschisă prin sentința comercială nr. 1474/23 iulie 2008 fiind desemnat ca și administrator judiciar Activ Grup
Judecătorul sindic, văzând că în averea debitoarei nu există lichidități și nici bunuri identificate fizic, că nici unul dintre creditori nu s-a oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii insolvenței debitoarei și nu există nici o altă sursă de acoperire a cheltuielilor cu procedura, și deși au fost notificați toți creditorii debitoarei în vederea avansării de sume necesare continuării procedurii nici unul dintre aceștia nu au avansat sumele, în baza art. 131 din legea insolvenței a dispus închiderea procedurii, cu consecințele prevăzute de lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, cu motivarea că potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe pentru îndeplinirea scopului propus al legii. Dacă contrar acestor inițiative nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, dacă din evidențele contabile rezultă că nu au rămas bunuri în inventar, precum și dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență, abia atunci se poate propune judecătorului sindic închiderea procedurii, potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Se susține faptul că pe parcursul procedurii, lichidatorul nu a întreprins toate măsurile privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență, conform art. 20 alin. 1 lit. b din Legea 85/2006.
De asemenea, s-a menționat că potrivit art. 5 din Legea nr. 85/2006 "Organele care aplică procedura sunt: judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul.
(2) Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni".
Conform art. 131 din Legea 85/2006: "În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat", iar potrivit art. 59 alin. 1: "Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, în cazul procedurii simplificate, va întocmi și va supune judecătorului-sindic, în termenul stabilit de judecătorul-sindic, dar care nu va putea depăși 60 de zile de la desemnarea sa, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă."
Astfel, recurenta consideră că legea impune în mod imperativ întocmirea unui raport privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, fără a face diferență cu privire la existența sau inexistența bunurilor sau a lipsei contabilității debitoarei falite.
Recurenta consideră că trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea creanțelor, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea aplicării art. 138 din lege, apreciind că este imposibil de acceptat o soluție de închidere a procedurii, cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se în imposibilitatea realizării scopului declarat al legii enunțat în art. 2 din Legea 85/2006.
Se mai arată că potrivit doctrinei, răspunderea administratorului pentru ajungerea societății comerciale în insolvență este reglementată de dispozițiile referitoare la mandat, iar mandatul este cuprins în actul constitutiv al societății, astfel că lichidatorul judiciar, în considerarea retribuției primite, are datoria de a întocmi și depune un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, și de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligență în conducerea activității societății, atragerea răspunderii având eficiență doar înainte de închiderea procedurii.
În drept, recurenta a invocat art. 2, 5, 131 și 138 din Legea nr. 85/2006, art. 304 pct. 9 și 304 Cod procedură civilă.
Analizând recursul de față, prin prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Pentru a se dispune această măsură s-a constatat de judecătorul sindic, pe baza rapoartelor prezentate de lichidatorul judiciar desemnat pe seama debitoarei, că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile și că creditorii debitoarei nu și-au manifestat intenția de a avansa eventualele sume ce ar fi necesare continuării procedurii de insolvență.
Susținerea creditoarei recurente A că lichidatorul judiciar, conform art. 59 din Legea nr. 85/2006, trebuie să întocmească raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvența debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le este imputabilă, este întemeiată, însă acest raport se regăsește la dosarul cauzei.
În aceste condiții, așa cum corect a considerat prima instanță, închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 se poate dispune oricând, nefiind condiționată de vreun act sau moment anume în cadrul procedurii insolvenței.
Pe de altă parte, creditoarea critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei.
În ceea ce privește cererea creditoarei de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie). Lichidatorul judiciar nu poate fi obligat să formuleze o asemenea acțiune, dacă el consideră că nu sunt întrunite condițiile pentru a se dispune antrenarea răspunderii membrilor de conducere sau de supraveghere din cadrul debitoarei aflate în procedura insolvenței.
Întrucât potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentei legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarea neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A împotriva sentinței civile nr. 213/11.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /05.05.2009
Tehnored. /2 ex./05.05.2009
Instanță fond: Tribunalul Arad
Judecător:
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta, Florin Moțiu