Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 546/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.546
Ședința Publică de la 12.05.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Alina Sekely Popa
JUDECĂTOR 2: Georgeta Țilimpea
JUDECĂTOR 3: Cristina
GREFIER - -
.
Pe rol fiind, soluționarea cererii de recurs, formulată de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.42 din 4.02.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL prin lichidator judiciar, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, F și - T SA.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Curtea față de împrejurarea că recurenta a solicitat judecarea recursului și în lipsă potrivit art.242 alin.2 proc.civ. constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA:
Asupra recursului de față, deliberând, constată:
Prin sentința comercială nr. 42/04.02.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă a fost admisă cererea formulată de lichidatorul A și, în temeiul art. 132 alin.2 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei, precum și radierea debitoarei din registrul comerțului. În baza art. 136 din lege, a fost descărcat lichidatorul de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură și, în temeiul art. 135, s-a dispus notificarea sentinței debitoarei, creditorilor, T, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teleorman pentru efectuarea mențiunilor de închidere a procedurii și de radiere și pentru publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic a constatat că lichidatorul A desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a aprobării raportului final de evaluare și a distribuirii tuturor sumelor obținute.
Constatând că s-a întocmit raportul final de lichidare și bilanțul general care au fost aprobate conform art. 129 din Legea nr. 85/2006, că toate bunurile din averea debitorului au fost lichidate și toate sumele au fost distribuite conform raportului asupra fondurilor obținute din vânzarea bunurilor și recuperarea de creanțe și a tabelului de distribuire final aprobat, dovada plăților fiind făcută cu chitanțele depuse la dosar, instanța a dispus, în temeiul art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, închiderea procedurii falimentului și radierea debitoarei din registrul comerțului.
Împotriva sentinței comerciale nr. 42/04.02.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă a formulat recurs, în termen legal, recurenta-creditoare Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Aceasta a criticat-o invocând motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9.pr.civ. respectiv hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
În dezvoltarea motivului de recurs s-a arătat că nu au fost respectate dispozițiile art. 129 din Legea nr. 85/2006, deoarece recurentei nu i-au fost comunicate raportul final și bilanțul general întocmite de lichidatorul judiciar, care să cuprindă punctul de vedere al acestuia cu privire la incidența prevederilor art. 138 din lege. Recurenta a susținut că afișarea raportului final la ușa instanței nu poate suplini lipsa comunicării acestuia, în condițiile coroborării dispozițiilor art. 129 alin.1 din Legea nr. 85/2006 cu cele ale art. 922.pr.civ. care prevăd că citarea și comunicarea actelor de procedură în cazul persoanelor juridice nu se pot face prin afișare.
S-a mai invocat neconvocarea comitetului creditorilor și, ca urmare, imposibilitatea adoptării de către acesta a unei poziții față de aplicarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs expuse și care se referă la art. 304 pct. 5 și 9.pr.civ. se constată că este fondat.
Astfel, potrivit art. 129 alin 1 din Legea nr. 85/2006, "după ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finale; copii de pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor și debitorului și vor fi afișate la ușa tribunalului. Judecătorul sindic va convoca adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final. Creditorii pot formula obiecții cu privire la raportul final cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării."
Față de dispozițiile art. 7 alin.1 din Legea nr. 85/2006, conform cărora "citarea părților, precum și comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor și notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvență", rezultă că și comunicarea raportului final al lichidatorului judiciar trebuie efectuată tot prin Buletinul Procedurilor de Insolvență. Nu sunt aplicabile în speță dispozițiile art. 922.pr.civ. arătate de recurentă.
În cauză, se constată că raportul final al lichidatorului judiciar a fost depus la dosar la data de 17.12.2002, dată la care a și fost afișat la ușa instanței, așa cum reiese din procesul verbal de afișare de la fila nr.35 din dosar. Dar nu s-a realizat comunicarea raportului final al lichidatorului judiciar către debitor și creditori prin Buletinul Procedurilor de Insolvență.
În ceea ce o privește pe recurentă, acesteia i-a fost comunicat la data de 24.01.2008, potrivit dispozițiilor Codului d e procedură civilă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, raportul final, aspect care rezultă din raportul lichidatorului judiciar depus la dosar la data de 04.02.2008 și din confirmarea de primire de la fila nr. 50 din dosar.
Deci nu este întemeiată critica recurentei referitoare la necomunicarea către aceasta a raportului final.
Este însă întemeiată critica ce privește neconvocarea adunării creditorilor. Din analiza actelor dosarului nu reiese că judecătorul sindic ar fi convocat, așa cum prevede art. 129 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, adunarea creditorilor.
Ca urmare, creditorii, printre care și recurenta, au fost vătămați în ceea ce privește exercitarea drepturilor lor procesuale cu privire la posibilitatea de a formula obiecții la raportul final și cu privire la posibilitatea aplicării dispozițiilor art. 138 alin.3 din lege, adică a solicitării de către comitetul creditorilor de a fi autorizat să introducă acțiunea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Pentru aceste considerente, se apreciază că recursul declarat de este întemeiat și, în baza art. 312 alin.1-3.pr.civ. va fi admis și va fi casată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECI D E:
Admite recursul declarat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.42 din 4.02.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL prin lichidator judiciar, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, F și - T SA.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 12.05.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
-
GREFIER,
Red. / 2 ex. / 10.06.2008
Președinte:Alina Sekely PopaJudecători:Alina Sekely Popa, Georgeta Țilimpea, Cristina