Acțiune în revendicare. Decizia 207/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Număr În format vechi 532/2008

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.207

Ședința publică de la 12.05.2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Lulica Popescu

JUDECĂTOR 2: Maria Speranța Cornea

Grefier - -

*************

Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta - SRL, în contradictoriu cu intimații - SRL - prin Iichidator judiciar și, împotriva sentinței comerciale nr.991/23.01.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, În dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta prin avocat, lipsind intimații.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe apel.

Apelanta prin avocat, învederează cu privire la cererea de intervenție în interes propriu formulată de - VEST SA, întrucât nu a fost discutată la instanța de fond, având în vedere rolul activ a instanței de fond sub acest aspect, în baza 129 alineat 4 Cod procedură civilă trebuia să depună diligențe pentru soluționarea cauzei în contradictoriu cu toate părțile. Solicită admiterea apelului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr. 991 din 23.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, instanța a respinsa ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâții - SRL și, reținând următoarele aspecte:

Identificarea pe titluri a terenului revendicat.

Reclamanta solicită compararea titlurilor de proprietate asupra terenului situat în Comuna, sat,., în prezent Intrarea nr.9, județul I, în suprafață de 7000 mp, din totalul de 143.302,25 mp și cele doua construcții edificate pe acesta, în suprafață de 45 mp și respectiv 52 mp. Acest teren apare a fi atât pe titlul reclamantei (contractul de la fila 11), inclus în suprafața de 114.453,25 mp (fila Il verso), dar și pe titlul pârâților - SRL și (contractele de la filele 124, 127). Vânzătorii terenului către părțile din dosar sunt persoane diferite, - SRL către reclamantă, respectiv - SA către pârâta - SRL, administrată de pârâtul, deci instanța trebuie să verifice prin comparație care titlu e mai bine caracterizat pentru a prevala.

-Raționamentul reclamantei și critica sa.

Reclamanta s-a raportat la valoarea contractuală a terenului (fila 125), valoare indicată în contractul dintre pârâți, mai mare de 1 miliard de lei. Acțiunea este comercială evaluabilă în bani, acțiunea în revendicare a mai fost acceptată ca fiind comercială și prin Decizia nr.942/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Reclamanta a arătat că a dobândit întregul activ patrimonial al - SA, din care face parte și terenul în discuție de la vânzătoarea - SRL care la rândul său l-a achiziționat prin cumpărare la licitație publică în cadrul procedurii falimentului, întrucât prin încheierea de ședință din 07.05.2003 pronunțată de secția aVII-a Comercială a Tribunalului București, în dosarul nr.1208/1996 judecătorul sindic a dispus vânzarea directă a activului societății debitoare - SA către ofertantul - SRL pentru suma de 3.310.000 USD inclusiv TV

Reclamanta a susținut că deși titlurile pârâților au date anterioare titlului său, aceste titluri prin care s-a înstrăinat suprafața de 7000 mp teren extravilan au fost încheiate prin încălcarea Legii nr.64/1995 de către, supusă falimentului la data încheierii contractului, în sensul că vânzătoarea SA nu a avut nici aprobarea Adunării Creditorilor și nici aprobarea judecătorului sindic, ceea ce atrage nulitatea absolută a vânzării.

Tribunalul consideră acest argument neconvingător și de altfel soluționat irevocabil de Secția a- VII-a Comercială prin sentința comercială nr.1582/27.06.2006 pronunțată în dosarul nr- (file 89-96) prin care s-a respins ca nefondată acțiunea - SRL de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.1627 /2001 (titlul primar al pârâților), toate argumentele privind nerespectarea Legii nr.64/1995 fiind menționate in cuprinsul sentinței, spre finalul căreia se mai arată: "deoarece debitorul și creditorii nu au formulat contestație împotriva măsurilor luate de lichidator, care a încheiat contractul nr.1627/07.12.2001 (titlul pârâților). astfel că la acest moment sunt decăzuți din aceste drepturi. Cu atât mai mult acțiunea reclamantei, care, potrivit instanței de control judiciar a dobândit calitate procesuală este nefondată, întrucât bunurile ce au făcut obiectul contractului nr.1627/2001 au ieșit din patrimoniul vânzătoarei falite".

Tribunalul a constatat cum judecătorul sindic a precizat în cadrul sentinței sale irevocabile faptul că bunurile ce au făcut obiectul contractului nr.1627/200 1 au ieșit din patrimoniul vânzătoarei falite. Pe cale de consecință, dacă au ieșit atunci au intrat în mod valabil în patrimoniul cumpărătoarei - lDOR SRL.

Reclamanta a mai invocat nerespectarea dispozițiilor OG nr.11/1996 privind indisponibilizarea imobilului prin instituirea somației nr.67/2001 de către Direcția Generală a Finanțelor Publice.

Tribunalul a apreciat că acest argument nu are legătură cu stabilirea care titlu este mai bine caracterizat. în plus, reclamanta devine astfel reprezentantă a Direcției Generale a Finanțelor Publice llfov. În al doilea rând, daca bunul imobil este ipotecat, acest drept real de garanție chiar existent nu împiedică vânzarea imobilului în mod succesiv, pentru că ipoteca urmărește bunul "in rem" indiferent de patrimoniul final în care ar ajunge. Deci aceste argumente nu au legătură și nu împiedică soluționarea acțiunii în revendicare.

Reclamanta a mai invocat reaua-credință a cumpărătoarei - SRL. Din nou, Tribunalul a apreciat că buna sau reaua-credință nu reprezintă elemente de verificat în cadrul unei acțiuni în revendicare. Tribunalul învestit cu o acțiune în revendicare imobiliară va analiza succesiunea transmisiunilor bunului ținând cont ca actele private de vânzare-cumpărare sa nu aducă atingere unor norme imperative reglementate de acte normative sau sa nu aduca atingere unor hotărâri judecătorești intrate în puterea lucrului judecat, întrucât ar afecta securitatea raporturilor juridice civile (în dosarul de față, raporturile sunt comerciale, datorită activelor din fondul de comerț al unor societăți comerciale).

-Apărarea pârâtelor și relevanța sa.

Pârâtele au invocat lipsa calității procesuale active a reclamantei, această excepție a fost unită cu fondul, întrucât este cunoscut că în materie de revendicare calitatea procesuală (îndreptățirea) este intim legată de fondul problemei. Deci aceasta este o problemă de fond, nu o excepție. Soluționând fondul se soluționează și excepția.

Pârâtele au mai invocat autoritatea de lucru judecat, întrucât pentru același act juridic s-au mai judecat în constatarea nulității absolute și s-a revendicat aceeași suprafață. Deși autoritatea lucrului judecat nu există în sensul art.1201 cod civil, pârâtul a pus în discuție un aspect juridic care a condus în trecut la discuții în cadrul Institutului Internațional de a dreptului privat () pentru unificarea divergențelor dintre procedurilor civile ale statelor de tradiție romano-germanică și a celor de common law, anglo-saxone, discuții care au dus la adoptarea unor linii directoare cu caracter de recomandare în elaborarea codurilor de procedura civilă, în acest caz fiind incident spre exemplu pct.28.3 al de procedura transnatională (evident inaplicabil, sunt doar recomandări), "chose implicitement jugee" sau "issue estoppel" în dreptul anglo-saxon. Pârâtul a remarcat că problema nulității titlului său a fost deja discutată și soluționată irevocabil de secția a- VII-a Comercială prin sentința comercială nr.1582/27.06.2006 pronunțată în dosarul nr.l- (file 89-96) și a invocat autoritatea de lucru judecat., autoritatea de lucru judecat nu există în sensul art.1201 cod civil, dată fiind obiectul diferit la dosarului.

Tribunalul va respinge acțiunea ca nefondată, întrucât titlul pârâtului este mai bine caracterizat, nu aduce atingere unor norme imperative legale, autorul comun primar pentru ambele părți este de fapt - SA, titlul pârâtelor este anterior în timp față de cel al reclamantei și nu intră în conflict cu hotărâri judecătorești anterioare rămase irevocabile, respectând securitatea raporturilor juridice.

Împotriva acestei sentințe comerciale, reclamanta, în termenul legal prevăzut de articolul 284 alineat 1 Cod procedură civilă a declarat apel, pentru soluționarea căruia la Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a a Comercială la data de 17.03.2008 a fost înregistrat Dosarul nr-.

Apelanta - reclamantă consideră că sentința atacată este nelegală și netemeinică întrucât în primul rând instanța de fond nu a pus în discuție cererea de intervenție în interes propriu formulată de - VEST SA motiv pentru care se impune "casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe", în al 2 -lea rând au fost încălcate dispozițiile articolului 23 litera i, articolul 102 și articolul 84 din Legea nr.64/1995 rep; în al 3 lea rând nici dispozițiile imperative ale OG nr. 11/1996 privind indisponibilizarea imobilului prin restituirea somației nr. 67/2001 notat în favoarea Direcției Generale a Finanțelor Publice I, conform titlului executoriu nu au fost respectate de instanța de fond, în al 4 lea rând reaua-credință a cumpărătorilor - SRL și a fost ignorată de judecătorul fondului, în raport de dispozițiile articolului 1310 Cod civil.

Intimații legal citați nu au formulat întâmpinări.

Nu s-a administrat probe noi.

Curtea verificând legalitatea lucrărilor dosarului de fond potrivit articolului 295 alineat 1 Cod procedură civilă, constată că apelul este fondat pentru următoarele motive:

La termenul din 16.01.2008, instanța socotindu-se lămurită, a declarat dezbaterile închise.

După acest moment - VEST SA a depus la dosar o cerere de intervenție în interes propriu care a fost ignorată complet de către instanța de fond, pentru motivul că dezbaterile ar fi fost închise (astfel cum se și menționează în considerentele sentinței atacate - fila 3 alineat 3).

Curtea consideră că soluția instanței de fond sub acest aspect este complet greșită.

Astfel potrivit dispozițiilor articolului 151 Cod procedură civilă coroborat cu articolul 129 alineat 4 Cod procedură civilă, instanța în ipoteza în care ar fi "găsit necesare noi lămuriri" ar fi putut dispune repunerea cauzei pe rol pentru a "pune în dezbaterea" părților "orice împrejurare de fapt ori de drept" ivită între intervalul închiderii dezbaterilor și pronunțării hotărârii, cu atât mai mult cu cât aceasta din urmă a fost amânată pentru depunerea de note scrise.

Prin ignorarea acestor dispoziții legale imperative, instanța de fond a încălcat și prevederile articolului 129 alineat 5 Cod procedură civilă precum și pe cele ale articolului 21 și articolului 24 din Constituția României care garantează accesul liber la justiție al oricărei persoane precum și dreptul la apărare.

Prin nerepunerea cauzei pe rol, intervenientei i-au fost încălcate cele două drepturi fundamentale consacrate de Carta Europeană a Drepturilor Omului și recunoscute și garantate de Constituția României.

Pentru îndreptarea acestei erori judiciare, Curtea în baza dispozițiilor articolului 297 teza I Cod procedură civilă, va admite apelul, va desființa sentința apelată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe cu recomandarea aplicării și a dispozițiilor articolului 52 alineat 1 Cod procedură civilă.

În consecință, nu vor mai fi analizate și celelalte motive de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelanta - SRL, cu sediul în com, Intrarea, nr. 9, Județ I, în contradictoriu cu intimații - SRL, cu sediul în C, str. -, nr. 11, Județ D, prin lichidator judiciar, domiciliată în C, str, - - -.2.2 jud.D și, domiciliat în B str. - nr. 19 sector 3, împotriva sentinței comerciale nr.991/23.01.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.

Desființează sentința comercială atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 12.05.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

5 ex.

29.05.2008

Tribunalul București - Secția a VI a Comercială

Judecător fond:

Președinte:Lulica Popescu
Judecători:Lulica Popescu, Maria Speranța Cornea

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Acțiune în revendicare. Decizia 207/2008. Curtea de Apel Bucuresti