Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 548/2008. Curtea de Apel Bucuresti

CURTEA DE APEL B - SECTIA a V-a COMERCIALA

DOSAR NR-

DECIZIA COMERCIALĂ NR.548

Sedința publică de la 07 mai 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Dana Arjoca

JUDECĂTOR 2: Decebal Taragan

JUDECĂTOR 3: Minodora Condoiu

GREFIER - - -

Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurenta debitoare SC SRL împotriva sentinței comerciale nr. 549/06.02.2008 pronunțată de Tribunalul B Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele BANK ROMANIA SA și SC SRL.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta debitoare prin avocat fără împuternicire avocațială la dosar, intimata BANK prin consilier juridic care depune delegație la dosar și intimata reprezentată de care depune delegație la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:

Recurenta debitoare prin apărător, depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în sumă de 40 lei și timbru judiciar mobil de 0,15 lei, acestea fiind anulate de

Intimata creditoare SC prin reprezentant, solicită acordarea unui termen pentru angajarea unui apărător, sens în care, depune cerere scrisă la dosar.

Curtea deliberând, respingerea cererea formulată de reprezentantul intimatei, având în vedere procedura specială în care ne aflăm și celeritatea soluționării cauzei.

Părțile învederează că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată dezbaterile închise, în baza art.150 pr.civ. și acordă cuvântul

părților.

Recurenta debitoare prin apărător, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, fără cheltuieli de judecată.

Intimata creditoare BANK prin consilier juridic solicită respingerea recursului ca nefondat.

Intimata creditoare SC prin reprezentant, arată că lasă la aprecierea Curții soluționarea cererii de recurs.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București -Secția a VII -a Comerciala sub nr-, creditoarea BANK ROMANIA SA a solicitat deschiderea procedurii prevăzute de Legea 85/2006 împotriva debitoarei SC SRL pentru o creanță în sumă de 494.500 lei.

Prin sentința comercială nr.549/6.02.2008, tribunalul a luat act de renunțarea debitoarei la judecarea contestației, a admis cererea creditoarei și în baza articolului 33 alin. 6 din Legea nr.85/2006 a dispus deschiderea procedurii generale împotriva debitoarei, luând și celelalte măsuri legale subsecvente.

Pentru a pronunța această soluție, judecătorul-sindic a reținut că în perioada 21.02.2005 - 26.04.2005 societatea debitoare a emis 10 bilete la ordin fără protest în valoare totală de 494.500 lei, beneficiar inițial fiind SC SN SRL, care ulterior le-a girat în favoarea SC BANK ROMANIA SA - (fosta Banca Comerciala SA - B).

Biletele la ordin emise de societatea debitoare au fost învestite cu formulă executorie și constituie titlu executoriu conform art.379 Cod procedură civilă, bilete care au fost refuzate la plată din lipsă totală de disponibil.

S-a constatat astfel că s-a făcut dovada de către creditoare a caracterului cert al creanței invocate, fiind constatate în titlurile executorii menționate, fiind îndeplinite și cerințele lichidității și exigibilității acesteia, la data introducerii cererii creanța avea un cuantum superior valorii-prag al creanței de 10.000 lei.

la scadență a creanței este efectul prezumat al incapacității debitoarei de a plăti datoria cu o sumă de bani disponibilă, condiția de încetare a plăților analizată la data introducerii cererii este îndeplinită, deoarece durează de cel puțin 30 de zile.

Încetarea de plăți se prezintă ca o prezumție legală, ce poate fi răsturnată doar de debitorul care face dovada că are sume de bani disponibile în patrimoniu, ceea ce nu s-a probat în speță.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei de către societatea debitoare, instanța a apreciat că nu a fost răsturnată prezumția legală relativă (juris tantum) că societatea debitoare nu este în stare de insolvență, din extrasele de cont bancar rezultă că societatea are un sold final cu mult sub nivelul creanței pentru care se solicită deschiderea procedurii, aspect reflectat și în rulaj total cont, sumele achitate conform ordinelor de plată depuse la dosar sunt modice față de suma pentru care se solicită deschiderea procedurii.

Reținând existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, în sensul art.379 Cod pr.civilă, cuantumul superior valorii- prag de 10.000 lei prevăzute de Legea nr.85/2006, iar neplata datoriilor este consecința prezumată a încetării plăților, care durează de mai bine de 30 de zile, instanța în temeiul art.33 al.6 din Legea 85/2006, a dispus deschiderea procedurii de insolvență generală împotriva debitoarei SC SRL.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitoarea SC SRL, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială sub nr-.

În motivarea recursului, se arată că societatea nu are sediul în B ci în județul

Toate actele depuse la termenul din 3.10.2007 fac pe deplin dovada că nu mai are sediul pe raza Municipiului B ci în Comuna, Județul

Se menționează faptuI că societatea a fost evacuată din imobiIuI din Str. -. - nr. 6, sector 2 unde a avut sediul, vechiul proprietar al imobilului redobândindu-și proprietatea.

Conform articolului 16 pr. civiIă, cererile de reorganizare și falimentului sunt de competența exclusivă a Tribunalului unde societatea își are sediul social.

Și articolul 6 din Iegea insoIvenței stabiIește ca instanță de judecată tribunalul unde societatea își are sediul social.

Deși este o competență cu caracter absolut încălcarea acesteia atrăgând nulitatea soluției, instanța a respins-o ca neîntemeiată.

În cauză sunt incidente dispozițiile articolului 27 alin.7, motiv pentru care se solicită admiterea cererii formulate.

Un alt motiv de recurs îl constituie faptul că SC SRL a formulat o intervenție prin care a solicitat preluarea datoriei debitoarei, cerere asupra căreia instanța nu s-a pronunțat.

În drept, se invocă dispozițiiIe articolelor 299-308 pr. Civ. Legea nr. 85/2006.

Intimatele s-au prezentat în instanță dar nu au formulat întâmpinare.

Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, văzând și dispozițiile articolului 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:

La termenul din 3.10.2007, judecătorul-sindic a respins excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București față de prevederile articolului 6 din Legea nr.85/2006, reținând în mod corect că la data când instanța a fost învestită cu soluționarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței, debitoarea avea sediul în B, conform relațiilor furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București și aflate la dosar.

Schimbarea ulterioară a sediului nu are relevanță sub acest aspect, momentul ce trebuie avut în vedere fiind cel al sesizării instanței.

Soluționând excepția, judecătorul nu și-a spus în nici un fel părerea cu privire la pricina ce se judecă, fiind obligat să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor potrivit articolului 137 Cod procedură civilă, astfel că dispozițiile articolului 27 alin. 7 Cod procedură civilă nu erau incidente în cauză.

De asemenea, instanța s-a pronunțat asupra cererii de intervenție formulate de SC SRL la 6.02.2009, așa cum reiese din practicaua hotărârii atacate.

Față de cele arătate, conform articolului 312 alin. 1 Cod procedură civilă și articolului 8 din Legea nr.85/2006, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta debitoare SC SRL împotriva sentinței comerciale nr. 549/06.02.2008 pronunțată de Tribunalul B Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele BANK ROMANIA SA și SC SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 7 mai 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

GREFIER

- -

Red.Jud.

Tehnored.

Ex.2

Președinte:Dana Arjoca
Judecători:Dana Arjoca, Decebal Taragan, Minodora Condoiu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 548/2008. Curtea de Apel Bucuresti