Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 562/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 562/
Ședința publică de la 09 Iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Ioneci
JUDECĂTOR 2: Irina Alexandra Boldea Vicepreședinte Curtea de Apel
JUDECĂTOR 3: Rodica
GREFIER -
.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea T, cu sediul în T, strada 1 decembrie 2. nr. 43, împotriva sentinței comerciale nr. 560/22.05.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare. T, prin lichidator judiciar LICHIDATOR G, intimat pârât ȘI, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați, având ca obiect procedura insolvenței - Legea nr. 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită potrivit dispozițiilor și de drept comun.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că recursul dedus judecății este la primul termen de judecată, prin cererea formulată, recurenta nu a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, lipsește întâmpinarea, după care:
Curtea constată procedura completă, lipsa părților de la acest prim termen, urmând a se pronunța asupra recursului la sfârșitul ședinței de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 486/ 07.05.2008 pronunțată de judecătorul -sindic în dosarul nr- al Tribunalului Galațis -a respins ca nefondată cererea în antrenare răspundere patrimonială formulată de lichidatorul judiciar în contradictoriu cu pârâții și.
S-a admis raportul final întocmit de lichidatorul judiciar
S-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei T și radierea acesteia din Registrul Comerțului.
S-a făcut aplicarea disp. art. 135 și art. 136 din Legea nr. 85/2006.
S-a aprobat decontul de cheltuieli și s-a dispus plata către lichidator a sumei de 2.821 lei reprezentând onorariu și cheltuieli de procedură din fondul de lichidare.
Pentru a hotărî astfel judecătorul- sindic a reținut în ceea ce privește cererea lichidatorului judiciar pentru închiderea procedurii falimentului că în cauză sunt incidente prevederile art. 131 din Legea nr. 85/2006, față de lipsa bunurilor din averea debitoarei.
În ceea ce privește cererea lichidatorului judiciar pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a motivat, în esență, că nu există dovezi care să conducă la concluzia că în cauză ar trebui antrenată răspunderea patrimonială a administratorilor, nefiind întrunite cumulativ cele patru condiții( prejudiciu, legătură de cauzalitate, culpă, caracter ilicit al faptei) pentru admiterea acțiunii.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice T, înregistrat sub nr- pe rolul Curții de APEL GALAȚI.
A criticat hotărârea recurată pentru nelegalitate și netemeinicie motivând următoarele:
Administratorul judiciar și ulterior lichidatorul judiciar desemnat în cauză nu și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile prevăzute de Legea nr. 85/2006.
Critica se referă la faptul că lichidatorul judiciar nu și-a respectat obligațiile prevăzute de lege cu referire la prevederile art. 129 din Legea, fiind în imposibilitate de a formula obiecțiuni cu privire la conținutul raportului final și de a-și preciza punctul de vedere cu privire la antrenarea răspunderii patrimoniale a persoanelor responsabile.
În raport de motivele arătate a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii recurate.
Nu a indicat temeiul de drept al cererii de recurs însă dezvoltarea motivelor de recurs permit, în condițiile art. 306 alin. 3. pr. civ. încadrarea lor în motivul prevăzut de art. 304 pct. 5. pr.civ.
S-au citat legal părțile implicate în procedură.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Prin încheierea din 02.04.2008, judecătorul- sindic a dispus citarea creditorilor prin buletinul procedurilor de insolvență în vederea dezbaterii raportului final și a cererii pentru antrenarea răspunderii patrimoniale, pentru termenul din 07.05.2008.
La aceeași dată a dispus și afișarea raportului final.
Din conținutul dovezii privind îndeplinirea procedurii de publicare nr. 31528/ 21.04.2008 și a anexei la această dovadă rezultă că recurenta creditoare Administrația Finanțelor Publice Taf ost legal citată, în condițiile art. 7 alin 1 din Lege, pentru termenul din 07.05.2008 când s-au purtat dezbaterile asupra raportului final și asupra cererii de antrenare răspundere patrimonială.
Potrivit art. 108 alin. 3. pr. civ." neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfățișare ce a urmat după această neregularitate și înainte de a pune concluzii în fond."
Ținând seama de prevederile legale mai sus enunțate constată că recurenta creditoare Administrația Finanțelor Publice Taa vut posibilitatea de a invoca necomunicarea raportului final la termenul din 07.05.2008.
Fiind legal citată pentru acest termen și neinvocând lipsa de comunicare a raportului final, o atare neregularitate fiind reglementată de norme cu caracter dispozitiv, de vreme ce ocrotea numai interesul părții căreia nu i s-a comunicat actul, s-a acoperit prin neinvocarea ei la termenul din 07.05.2008.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. 1. pr. civ. va respinge recursul, ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea T, cu sediul în T, strada 1 - 2. nr. 43, jud. împotriva sentinței comerciale nr. 560/22.05.2008, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, ca fiind nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09 iulie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red. RD
Tehno MC/ 2 ex./ 25.07.2008
Fond:
Președinte:Ioan IoneciJudecători:Ioan Ioneci, Irina Alexandra Boldea, Rodica