Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 565/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 565/R-
Ședința publică din 30 Mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță JUDECĂTOR 2: Gabriela Chiorniță
JUDECĂTOR 3: Ingrid președinte secție
Judecător: - -
Grefier:
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, cu sediul în Rm.V, str. G-ral, nr.17, județul V, și de pârâta, domiciliată în Rm. V, Calea lui, nr.239, județul V, împotriva sentinței nr. 201 din 08 februarie 2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata- reclamantă ANCA COMERCIALĂ -SUCURSALA V, intimata- debitoare SC SRL și lichidatorul SC.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru recurenta- pârâtă, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, lipsind recurenta - pârâtă și celelalte părți.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că la dosarul de recurs au fost atașate volumele I, II și III dosarului de faliment de la ribunalul Vâlcea.
Apărătorul recurentei- pârâte arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Curtea, constatând recursurile în stare de judecată, acordă cuvântul asupra acestora.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta- pârâtă, susține oral recursul așa cum este formulat în scris, solicitând în principal admiterea acestuia, modificarea sentinței și pe fond respingerea cererii de antrenare a răspunderii personale, arătând că pârâta nu se face vinovată de aducerea societății în stare de insolvență. Astfel, televizorul se află în prezent la sediu, la data verificării de către expert acesta aflându-se la reparat, iar drujba a fost furată și există la dosar adresa Poliției Mun. Rm.V care confirmă existența plângerii formulate de societate.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea verificării susținerilor pârâtei pe calea unei expertize tehnice cu privire la înglobarea materialelor de construcție care au fost folosite la construcția edificată la punctul de lucru al societății.
Cu privire la recursul formulat de reclamanta DGFP V, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată:
La data de 14.10.2004, în dosarul nr. 2883/com/2003 (număr nou -) al Tribunalului Vâlcea, creditoarea Banca Comercială - Sucursala Vac hemat în judecată pe pârâta, în calitate de administrator al debitoarei falite SRL Rm.V, solicitând antrenarea răspunderii personale a acesteia potrivit dispoz. art.124 lit. a) c) e) și f) din Legea nr.64/1995.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că pârâta a folosit în interes propriu sau al unei alte societăți creditele obținute, sumele de bani și bunurile fiind transferate periodic de la o societate la alta cu scopul de a întârzia încetarea de plăți(art.124 lit.a); pârâta se face vinovată de dispunerea în interes personal a continuării activității debitoarei care ducea în mod vădit societatea la încetare de plăți(art.124 lit.c); pârâta a folosit veniturile obținute din vânzări în alte scopuri decât a-și achita obligațiile scadente față de bancă, neachitându-și nici obligațiile față de furnizori sau bugetul statului(art.124 lit.e); pârâta a folosit mijloace ruinătoare-contractând credite bancare- pentru a procura fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți(art.124 lit.f).
Prin sentința nr.415/C din 27 iunie 2005, judecătorul sindic a admis cererea creditoarei, constatându-se că bunuri identificate scriptic, în valoare de 222.010.000 lei vechi, nu au fost regăsite pe teren, așa cum s-a reținut de către expertul evaluator, și că bunurile și creditele societății au fost folosite în interesul altor societăți: SRL și TRANS A SRL.
Prin Decizia nr.2656/4.11.2005, Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a admis recursul pârâtei și a dispus casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca lichidatorul să completeze raportul privind cauzele insolvenței față de dispozițiile art.137 lit. a) și e) din Legea nr.64/1995, iar judecătorul-sindic să verifice obiecțiunile pârâtei față de raportul de expertiză întocmit de expertul evaluator cu privire la înglobarea materialelor de construcții, ce nu au fost regăsite în fapt, în construcția edificată la punctul de lucru al societății falite.
În rejudecare, la data de 1.10.2007, creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice Vaf ormulat, la rândul ei, cerere de antrenare a răspunderii personale a aceleiași pârâtei, în temeiul art.138 lit. a) c) și e) din Legea nr.85/2006, și de instituire a sechestrului asigurător asupra averii acesteia, potrivit dispozițiilor art.141 din Legea nr.85/2006.
În motivarea cererii, s-a arătat din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză rezultă că o parte din bunurile cuprinse în lista de inventar nr.969/30.09.2004 și evidențiate scriptic în evidența contabilă a debitoarei, nu au fost identificate în fapt și nu s-au regăsit bunuri în valoare de 22.201 lei.
Prin sentința nr. 201/08.02.2008, judecătorul sindic a admis în parte cererile creditoarelor Banca Comercială și DGFP V și a obligat-o pe pârâtă să suporte pasivul social de 22.201 lei, sumă ce va fi plătită debitoarei falite SC SRL. Totodată, a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra averii pârâtei până la concurența sumei respective.
În motivarea sentinței, în privința admisibilității cererii DGFP V, judecătorul sindic a reținut că respectiva creditoare a formulat cererea sub imperiul Legii nr. 85/2006, în condițiile în care, în speță, nu poate fi instituit un comitet al creditorilor întrucât la masa credala sunt înscris doar doi creditori. Având în vedere dispoz. Deciziilor nr. 549/7.06.2007 și nr. 1054/13.11.2007 pronunțate de Curtea Constituțională, precum și faptul că lichidatorul nu a înțeles să formuleze cerere de antrenare a răspunderii personale a administratorului social al debitoarei falite, judecătorul sindic a apreciat că V are calitatea procesuală activă și dreptul de a formula ea însăși o astfel de cerere.
Pe fondul cauzei, judecătorul sindic a reținut incidența dispoz. art. 124 lit. e) din Legea nr. 64/1995, respectiv art. 136 lit. e) din Legea nr. 85/2006, întrucât nereflectarea în contabilitate a eventualelor lucrări de construcție și a casării obiectelor de inventar, coroborată cu neidentificarea pe teren a bunurilor cuprinse în Tabelul Anexă la Raportul de expertiză, duc la concluzia săvârșirii de către pârâtă, în calitate de administrator al debitoarei, a unei fapte ilicite de natură contabilă prin care aceste bunuri individual determinate au fost scoase în fapt din patrimoniul societății, parte din activ fiind sustrasă astfel urmăririi creditorilor.
Astfel, au fost identificate discrepanțe între evidența scriptică și cea faptică ale debitoarei, situație necontestată de către pârâtă ale cărei obiecțiuni s-au referit la evaluarea bunurilor neidentificate în patrimoniul debitoarei, dar a căror lipsă a fost justificată prin înscrisul de la filele 308-309 vol.II dosar faliment.
În mod corect expertul evaluator a stabilit valoarea de circulație a bunurilor respective raportat la data evaluării, având în vedere că scopul identificării și evaluării bunurilor debitoarei este acela al valorificării acestora în cadrul procedurii falimentului pentru satisfacerea creanțelor înscrise la masa credală. Explicațiile date de către pârâtă referitor la bunurile neidentificate de către expert, nu au fost sprijinite de acte doveditoare, simpla afirmație că fierăstrăul Husqvarna a fost furat sau că televizorul Philips s-a aflat, la data evaluării, la o unitate de reparații bunuri electronice, neconducând la concluzia că lipsa bunurilor este justificată din punct de vedere legal. Expertul, prin completarea raportului de expertiză a prezentat un material bine documentat, ce cuprinde referiri de strictă specialitate, debitoarea neavând reflectată în contabilitate niciuna dintre împrejurările expuse ca "obiecțiuni" în primul ciclu procesual.
În privința faptelor prev. de art. 124 lit.a),c),f) din Legea nr. 64/1995, respectiv art. 136 lit.a),c),f) din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic a reținut că pârâta nu se face vinovată de săvârșirea lor.
Astfel, creditele bancare atrase de pârâtă au fost folosite nu în folosul altor societăți comerciale administrate de soțul pârâtei, ci la achitarea furnizorilor debitoarei falite, de vreme ce, la data deschiderii procedurii insolvenței, aceasta nu avea furnizori neachitați, singurii creditori fiind banca creditoare și creditorul bugetar. În privința bunurilor debitoarei falite, nu s-a dovedit că acestea au fost folosite în folosul altei persoane.
De asemenea, nu s-a dovedit existența unui ansamblu de activități care, deși vădit prejudiciabile financiar pentru debitoare falită, să fi fost continuate în mod conștient și voit de către pârâtă în scopul obținerii de câștiguri personale.
Nu s-a dovedit nici săvârșirea de către pârâtă a faptei de folosire a unor mijloace în care prestația debitoarei să fi fost în mod vădit disproporționat de mare față de cea oferită în schimb, în vederea evitării sau amânării declanșării procedurii insolvenței.
Cu privire la instituirea sechestrului asigurător asupra averii personale a pârâtei până la concurența sumei imputate acesteia, judecătorul sindic a reținut incidența dispoz. art.141 din Legea nr.85/2006 rap. la art. 229 din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală referitoare la scutirea de cauțiuni în cazul administrării creanțelor fiscale.
Împotriva sentinței, în termenul legal, au formulat recurs creditoarea reclamantă DGFP V și pârâta.
Pârâta, invocând dispoz. art. 304 pct.7, 8 și 9 și art. 3041.proc.civ. a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
1. Astfel, în cuprinsul tuturor înscrisurilor întocmite de lichidatorul judiciar și de evaluatorul desemnat de instanță rezultă că pârâta nu este vinovată de săvârșirea faptei prev. de art. 124 lit.e). La data de 01.10.2004 și la data de 11.03.2005, bunurile considerate de evaluator - într-o primă fază - ca inexistente, au existat în totalitate în patrimoniul debitoarei falite. Din adresa Poliției mun. Rm. V rezultă că pârâta a formulat plângere cu privire la furtul drujbei, plângere ce a formulat obiectul dosarului nr. P/-/2002/20.03.2003. Expertul nu a răspuns motivat în fapt și drept obiecțiunilor formulate de pârâtă la rapoartele de expertiza din dosar, deși au fost încuviințate de judecătorul sindic.
2. În mod greșit a reținut judecătorul sindic că pârâta nu justificat din punct de vedere legal, prin înscrisurile de la dosar, lipsa bunurilor. Judecătorul sindic nu a respectat indicațiile deciziei de casare privind verificarea susținerilor pârâtei referitoare la înglobarea materialelor de construcție care nu s-au regăsit faptic în construcția edificată la punctul de lucru al debitoarei falite și, respectiv, completarea raportului lichidatorului judiciar în privința cauzelor de insolvenței și a persoanelor vinovate de acestea.
3. Reținerile instanței de fond sunt confuze și străine de obiectul cauzei dedus judecății. Astfel, deși acceptă că în cauză nu sunt incidente dispoz. art. 138 lit.d) din Legea nr. 85/2006 (art. 124 lit.d) din Legea nr. 64/1995/R) referitoare la neținerea evidenței contabile în conformitate cu legea contabilă, în motivarea soluției se reține săvârșirea unei fapte ilicite de natură contabilă prin care bunuri au fost scoase din patrimoniul societății pentru prejudicierea creditorilor.
4. Judecătorul sindic nu a ținut seama de specificul acțiunii în răspundere personală a foștilor administratori ai societăților comerciale aflate în insolvență, acțiuni în care se cere demonstrată legătura de cauzalitate între faptele foștilor administratori sociali și ajungerea societății în insolvență, cu consecința prejudicierii creditorilor.
II. Reclamanta DGFP V, invocând dispoz. art. 304 pct. 9 și 3041.proc.civ. a criticat sentința pentru că, în mod greșit, judecătorul sindic nu a reținut și săvârșirea faptelor prev. de art. 138 lit. a) și c) din Legea nr. 85/2006. Astfel, așa cum rezultă din concluziile raportului depus de lichidator, unele din cauzele încetării de plăți au fost conducerea slaba a afacerii și continuarea activității în redresării ei, precum și apelarea la credite bancare. Din probele administrate în dosarul de faliment, rezultă că bunurile și creditele debitoarei falite au fost folosite în interesul altor societăți comerciale din același grup cu debitoarea, așa cum rezultă din declarația pârâtei de la fila 70. Administratorul răspunde față de societatea falită în baza regulilor de la mandat, potrivit Legii nr. 31/1990. El trebuie să asigure o bună gestiune a societății, să probeze calități manageriale și să ia toate măsurile în vederea prevenirii insolvenței.
În mod greșit judecătorul sindic nu a ținut seama, la pronunțarea soluției, de dispoz. art. 136 alin. 6.proc.fisc. Astfel, pentru a putea fi pusă în executare sentința conform dispozițiilor legale menționate, trebuia precizată natura creanței de 22.201 lei pentru care a fost admisă cererea de antrenare.
Examinând sentința prin prisma motivelor invocate de recurente, Curtea constată că recursul pârâtei este fondat, iar recursul DGFP V este nefondat.
Astfel, se constată că prin sentința nr.1827/C din 24 noiembrie 2003 s-a deschis procedura reorganizării judiciare și a falimentului față de debitoarea SRL Rm.
Ulterior, prin Încheierea nr.670/C din 5 noiembrie 2004, s-a dispus trecerea la faliment a debitoarei.
La masa credală, s-au înscris două creditoare: Banca Comercială -Sucursala V și
În Raportul preliminar privind cauzele și persoanele vinovate de intrarea debitoarei în insolvență, întocmit la data de 23.05.2004 de lichidatorul judiciar desemnat în procedura insolvenței, s-a arătat că societatea a intrat în încetare de plăți din cauza conducerii slabe a afacerii, a apelării la credite bancare în redresării activității, credite care au condus la un rezultat financiar negativ. Cu privire "persoanele vinovate", s-a arătat că răspunderea i-ar putea reveni administratorului social pentru continuarea unei activități care a dus societatea la încetare de plăți, dar nu se poate demonstra existența interesului personal, existând și factori de natură conjuncturală care au afectat desfășurarea activității în domeniul prelucrării și exploatării lemnului.
Din Raportul preliminar întocmit la data de 18.03.2006 de același lichidatorul judiciar pentru aprofundarea cauzelor intrării societății în insolvență, rezultă că insolvența s-a instalat în anul 2001, insolvența totală survenind în anul 2002 când "veniturile realizate au fost minime, nemaiputându-se achita ratele creditelor și dobânzile aferente. Prin continuarea activități încă doi ani, s-a ajuns la situația încetării totale de plăți".
Judecătorul sindic a reținut că pârâta - administrator social a săvârșit fapta prev. de art. 124 lit. e) din Legea nr. 64/1995, respectiv art. 136 lit. e) din Legea nr. 85/2006, pentru că nu a reflectat în contabilitate operațiunile economice de natură a justifica existența anumitor bunuri ale societății, ascunzând astfel parte din activul social.
Dacă absența bunurilor sociale s-ar fi justificat în felul invocat de către pârâtă, aceasta avea, într-adevăr, obligația de a face să fie reflectate în contabilitate toate justificările respective, să fie înscrise operațiunile economice efectuate cu privire la bunurile respective. Astfel, din contabilitatea societății trebuia să rezulte faptul că materialele de construcție au fost înglobate în construcția edificată la punctul de lucru al debitoarei falite. Or, expertul a fost explicit în a arăta că nu există înscrieri contabile din acest punct de vedere.
În privința fierăstrăului, pârâta avea aceeași obligație de a face să se reflecte în contabilitate ieșirea bunului din patrimoniul societății, simpla încunoștințare a organelor de poliție asupra existenței unui furt material nefiind suficientă pentru a dovedi că bunul a ieșit din societate.
În privința televizorului, pârâta avea obligația a de da expertului toate explicații de natura a duce la identificarea bunului. Or, pârâta nu a făcut decât să susțină că bunul respectiv este la reparat, fără o dovada de orice natura a existenței bunului și a stării lui actuale.
Însă nici judecătorul sindic, nici creditoarele care au invocat dispoz. art. 124 lit. e) din Legea nr. 64/1995, respectiv art. 136 lit. e) din Legea nr. 85/2006, nu au arătat în ce fel a contribuit această faptă la ajungerea societății în încetare se plăți, respectiv în insolvență.
Or, condiția esențială pentru antrenarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere este ca faptele lor să fi contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență, respectiv să fi cauzat starea de insolvență. Din Rapoartele lichidatorului judiciar nu rezultă, însă, că fapta reținută în sarcina pârâtei a avut efectul sus arătat.
Reținând doar acest motiv de recurs, în baza art. 312 alin. 1-3.proc.civ. Curtea va admite recursul pârâtei și modifica sentința în sensul respingerii acțiunilor de antrenare a răspunderii personale a acesteia. Niciunul din celelalte motive de recurs invocate de pârâtă nu sunt fondate: parte din activul social a fost ascunsă, neputând fi identificată de către expert; judecătorul sindic a respectat dispozițiile deciziei de casare; fapta a fost corect încadrată de către judecătorul sindic.
II. În mod temeinic și legal a analizat judecătorul sindic conținutul material al faptelor prev. de art. art. 138 lit.a) și c) din Legea nr. 85/2006 și a stabilit că nu există dovezi în privința săvârșirii de către pârâtă a faptelor respective. Pe de altă parte, managementul defectuos nu este cauză de antrenare a răspunderii personale în procedura falimentului, iar folosirea creditelor ori bunurilor societății în folos propriu sau în cel al altei persoane trebuie să aibă caracter ilicit pentru a putea fi imputată organelor de conducere.
Judecătorul sindic, admițând o cerere de antrenare a răspunderii personale, obligă pe pârât să plătească către societatea falită partea de pasiv social pe care a cauzat-o prin faptele sale, fără obligația de a face vreo specificație în ce privește natura creanțelor admise la masa credală. Ca atare, în speță, judecătorul sindic nu a încălcat dispoz. art. 136 alin. 6.proc.fisc. întrucât norma respectivă nu impune acestuia nicio obligație în raport de momentul soluționării cererii de antrenare, ci se referă la faza executării silite.
Pentru cele expuse, în baza art. 312 alin. 1.proc.civ. Curtea va respinge recursul DGFP V ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta, domiciliată în Rm. V, Calea lui, nr.239, județul V, împotriva sentinței nr. 201 din 08 februarie 2008 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele- reclamante DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, ANCA COMERCIALĂ -SUCURSALA V, intimata- debitoare SC SRL și lichidatorul SC.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunile de antrenare a răspunderii personale.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 30 mai 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal.
Grefier,
Red./24.06.2008
4ex
Jud.sindic:
Președinte:Corina Georgeta NuțăJudecători:Corina Georgeta Nuță, Gabriela Chiorniță, Ingrid
