Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 669/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
BDECIZIA CIVILĂ NR. 669/
Ședința publică de la 17 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Valentina Vrabie Președinte secție
JUDECĂTOR 2: Rodica Dorin
JUDECĂTOR 3: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -
GREFIER - - -
.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea G,-, sentinței comerciale nr. 239/05.03.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare G, prin administrator judiciar 2000. G, strada - 11 nr. 50, - 1,. 45, intimate creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G, LEASING B, G, B,. G, I, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită potrivit dispozițiilor
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că recursul dedus judecății este la primul termen de judecată, prin cererea formulată, recurenta nu a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit disp. art. 242 alin. 2.pr.civ. lipsește dovada achitării timbrajului în cuantumul indicat, recurenta fiind citată cu mențiunea, după care:
Curtea constată procedura completă, lipsa părților și, față de lipsa dovezii îndeplinirii obligației de timbrare, invocă, din oficiu, excepția de netimbrare, urmând a se pronunța asupra acesteia la sfârșitul ședinței de judecată.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 239/05.03.2008, Tribunalul Galați - secția comercială, maritimă și fluvială și de contencios administrativ fiscal a admis contestația la tabelul preliminar al creditorilor debitoarei formulată de creditoarea G și s-a dispus înscrierea în tabelul definitiv cu o creanță garantată în valoare de 771.570 lei.
A fost admisă contestația la tabelul preliminar al creditorilor debitoarei, formulată de creditoarea Leasing B și s-a dispus înscrierea acesteia în tabelul definitiv cu o creanță chirografară în sumă de 46.206,32 lei.
A fost admisă contestația la tabelul preliminar al creditorilor debitoarei formulată de creditoarea G și s-a dispus înscrierea acesteia în tabelul definitiv cu o creanță chirografară în sumă de 10.602,90 lei.
S-a respins contestația formulată de creditoarea G la tabelul preliminar al creditorilor debitoarei, ca nefondată.
A fost admisă contestația formulată de creditoarea Avans G la tabelul preliminar al creditorilor debitoarei și s-a dispus înscrierea acesteia în tabelul definitiv cu o creanță chirografară în sumă de 336,84 lei.
A fost admisă contestația formulată de creditoarea G la tabelul preliminar al creditorilor debitoarei și s-a dispus înscrierea acesteia în tabelul definitiv cu o creanță chirografară în sumă de 8.210,70 lei.
A fost admisă contestația formulată de creditoarea Textil B la tabelul preliminar al creditorilor debitoarei și s-a dispus înscrierea acesteia în tabelul definitiv cu o creanță chirografară în sumă de 18.170,97 lei.
A fost admisă cererea de autorizare a reposesiei formulate de creditoarea Leasing și, pe cale de consecință, a dispus administratorului judiciar al debitoarei G restituirea către creditoare a autovehiculului model Iveco 75E15 K/ serie șasiu - și a autovehiculului model Iveco 75E15 K/ seria șasiu -.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, la data de 04.08.2008, creditoarea G, prin reprezentant legal, criticând sentința recurată ca fiind netemeinică și nelegală, motivând următoarele:
Instanța de fond greșit a respins contestația formulată ca nefondată în baza susținerilor lichidatorului judiciar; că eronat s-a respins creanța ca nedovedită, deși prin cerere s-a făcut dovada pretențiilor cu înscrisuri.
Recursul este netimbrat;
Potrivit disp. art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru care, așa cum prevăd disp. art. 20 alin. 1 și 2 din lege, se plătesc anticipat, iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost înregistrată odată cu cererea, se va pune în vedere petentului achitarea ei, până la primul termen de judecată.
Neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii, potrivit disp. art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.
Potrivit disp. art. 9 alin. 1 din nr.OG 32/1995 cererile pentru care se datorează timbru judiciar calculat potrivit disp. art. 3 alin. 1 și 2 nu vor fi primite sau înregistrate dacă nu vor fi timbrate corespunzător.
În cazul nerespectării acestei obligații ce se prevede în art. 9 alin. 2 din nr.OG 32/1995, se va proceda conform prevederilor în vigoare referitoare la taxa judiciară de timbru, adică potrivit disp. art. 20 alin. 2 și 3 din Legea nr. 146/1997.
Așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare potrivit Buletinului Procedurilor de Insolvență aflată la fila 6-7 dosar, recurenta - creditoare a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 19,5 lei, însă nu și-a îndeplinit această obligație, motiv pentru care urmează a anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de creditoarea G,-, sentinței comerciale nr. 239/05.03.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17.09.2008.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, dr. |
Grefier,
/ 2 ex/07.10.2008
Fond:
Președinte:Valentina VrabieJudecători:Valentina Vrabie, Rodica Dorin, Sarmisegetuza Tulbure