Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 178/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 178/
Ședința publică de la 07 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Valentina Vrabie Președinte secție
JUDECĂTOR 2: Rodica Dorin
JUDECĂTOR 3: Gina Ignat
GREFIER - - -
.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de creditorii G, cu domiciliul în G,-, - 4,. 38, și de, domiciliată în G, 2, - II A,. 22, împotriva sentinței comerciale nr. 859/11.09.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare G, prin lichidator judiciar. G, intimata petentă, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați, având ca obiect Legea nr. 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul pârât G, personal, și pentru intimata petentă, lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită, potrivit dispozițiilor și ale dreptului comun.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că recursul dedus judecății este la al doilea termen de judecată, timbrat, după care:
Recurentul creditor, întrebat fiind, arată că înțelege să se judece și în absența apărătorului ales și solicită amânarea întrucât, din dosarul de fond, instanța a comunicat numai o parte din înscrisuri, cealaltă fiind reținută pentru soluționarea cererii de îndreptare.
Curtea constată că în sală se prezintă și apărătorul ales al recurentului, avocat, aducând la cunoștință acesteia faptul că recurentul solicită termen pentru a se înainta, în extras, unele copii de pe dosarul de insolvență, fără, însă, a le preciza.
Apărătorul recurentului arată că partea, fără a-l consulta, a inițiat o cerere de îndreptare eroare, cu termen 25.03.2008.
Recurentul creditor arată că sentința comercială nr. 859/11.09.2007 este lipsită de dezbaterile asupra fondului, făcute în ședința din 04.09.2007 și că a formulat cerere de îndreptare atât împotriva încheierii, cât și împotriva sentinței.
Curtea constată că recurentul nu solicită termen pentru lipsa unor copii de pe înscrisuri de la fond, ci amânarea pronunțării pentru a se vedea ce soluție se pronunță asupra cererii de îndreptare eroare materială.
Recurentul creditor, punându-i-se în vedere să precizeze actele de care înțelege să se folosească, arată că lasă la aprecierea instanței.
Apărătorul intimatei petente se opune cererii de amânare, apreciind că sunt suficiente înscrisuri la dosar, cererea de îndreptare vizând aceleași motive.
Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare întrucât, cu privire la cererea de îndreptare eroare materială, urmează a se pronunța judecătorul sindic, calea de atac împotriva acesteia fiind cea prevăzută de lege și, cu privire la completarea dosarului transmis în extras, apreciază cererea ca nefondată, întrucât recurentul nu precizează înscrisurile solicitate.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul în susținerea și respectiv combaterea recursului.
Apărătorul recurenților creditori, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond și, în rejudecare, respingerea cererii de repunere în termenul de înscriere în creditorilor cu suma de 11.572 lei RON ca nefondată, pentru următoarele motive: intimata petentă cunoștea de lichidarea societății din anul 2000, când a formulat cerere de numire lichidator și de conexare; intimata cunoștea de faptul că imobilul din strada -, - II, aparținea; în 2002 a efectuat cu rea-credință plăți restante, scopul fiind obținerea intabulării pe numele său; în 2003, la pronunțarea apelului, intimata cunoștea că nu este proprietara imobilului, fiindu-i respinsă cererea de intabulare; în anul 2008, dacă tot nu a obținut imobilul, a încercat să obțină sumele de bani, folosindu-se de motivații ce nu pot fi credibile. Aceleași motive și pentru recurenta.
Recurentul G, având cuvântul, arată că, prin sentința comercială nr. 859/11.09.2007, s-a admis cererea de repunere în termenul de înscriere la masa credală formulată de intimată fără ca lichidatorul judiciar să-și îndeplinească obligația prev. de art. 136 din Legea nr. 64/1995, în sensul de a verifica dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă. Cererea de intabulare s-a respins, ca nefondată, prin sentința civilă nr. 530/03.06.2003 a Tribunalului Galați, irevocabilă, arătând că autorizația de construire s-a obținut, în 1992, când era asociat și, cu actele depuse de celălalt administrator în dosarul nr. 844/C/2003, s-a făcut dovada că societatea este proprietară. Apreciază cererea de înscrierea la masa credală ca fiind nefondată și depune copia deciziei civile nr. 530 prin care s-a admis apelul și s-a respins cererea de intabulare. Mai arată că s-a profitat de faptul că în 2003 nu se intabulase imobilul.
Apărătorul intimatei petente solicită respingerea recursurilor și menținerea dispozițiilor sentinței recurate întrucât instanța corect a admis cererea de repunere în termenul de înscriere la masa credală în baza disp. art. 75 alin. 1 și art. 76 din Legea nr. 64/1995, în sensul că lichidatorul judiciar nu a făcut dovada deschiderii procedurii de reorganizare; că toate autorizațiile sunt emise pe numele, care a întocmit acte premergătoare, care își produc efectele; că aceasta plătește impozit și chirii pentru teren; că la acest moment există două părți care plătesc impozit și. Neavând calitate de parte în procedură nu a putut studia dosarul, nu a primit citație; Solicită respingerea recursurilor, cu cheltuieli de judecată și depune chitanță reprezentând onorariu de avocat.
G arată că intimata a cunoscut de proces, a cerut conexarea cu dosarul nr. 4976/2000, cererea de repunere în termen fiind tardivă.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința nr. 859/11.09.2007, pronunțată de judecătorul-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Galați, s-a admis cererea de repunere în termenul de înscriere la masa credală formulată de creditoarea.
S-a dispus înscrierea la masa credală a creditoarei cu suma de 11.572 lei RON, reprezentând impozite și taxe locale.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a motivat că lichidatorul judiciar nu a făcut dovada notificării creditoarei asupra deschiderii procedurii insolvenței privind pe debitoarea, încălcându-se dreptul acesteia de a-și valorifica creanțele asupra debitorului, fiind incidente astfel disp. art. 75 alin. 1 și art. 76 din Legea nr. 64/1995.
Pe fondul cererii de înregistrare a creanței a reținut că temeinicia creanței rezultă din rapoartele lichidatorului judiciar G și din adresa nr. 6215/20.06.2006 eliberată de Primăria
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au formulat recurs creditorii și G, înregistrat sub nr- la Curtea de APEL GALAȚI.
A criticat hotărârea pentru nelegalitate, invocând motivul prev. de art. 304 pct. 9.pr.civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenții au arătat, în esență, următoarele:
Greșit instanța de fond își formează convingerea că nu ar fi avut cunoștință despre derularea procedurii de lichidare a și despre calitatea societății de proprietar asupra imobilului din G,-, clădirea "Class".
Recurenții susțin că probele de la dosar sunt concludente sub aspectul faptului că creditoarea nu este de bună credință în acțiunile pe care le-a întreprins.
Astfel, se arată că cunoștea despre lichidarea firmei, încă din 2000, când singură a formulat cererea de dizolvare în temeiul Legii nr. 31/1990 pentru ca, ulterior, tot aceasta a cerut conexarea acestei cereri cu cererea de faliment, în temeiul Legii nr. 64/1995, având același lichidator 2000
cunoștea că acel imobil denumit Clădire Class/sediul G/imobil strada -, semafor 2, aferent Spitalului vechi de copii, aparținea G (singură a anexat la cererea de dizolvare "Lista mijloacelor fixe" în care apare clădirea în discuție ca aparținând patrimoniului societății).
În 2002, efectuează, cu rea-credință, plăți restante pentru clădire pentru anii 1998 - 2002, deși cunoștea că nu-i era nimănui permis, prin lege, în condițiile în care societatea este în lichidare și este lichidator judiciar fixat în dosar, să efectueze plăți pentru acea societate. Scopul efectuării plăților a fost acela de a-și însuși bunul imobil, de a obține intabularea pe numele său și, implicit, de a dobândi un drept de proprietate pe un imobil ce nu i-a aparținut niciodată.
În 2003, la momentul pronunțării apelului, încheierii de intabulare nr. 13020/09.12.2002 - 03.06.2003 - a cunoscut că nu este proprietara imobilului, fiindu-i respinsă intabularea imobilului.
Și la acest moment, G este datoare la Primăria G, care are calitatea de creditoare, fiind parte în dosarul de lichidare pe Legea nr. 64/1995.
În anul 2007, dacă nu a putut obține prin mijloace frauduloase bunul imobil, încearcă să obțină sumele de bani pe care deliberat le-a cheltuit nu în interesul societății, ci pentru a obține dreptul de proprietate asupra construcției, folosindu-se de motivații ce nu pot fi credibile și care sunt infirmate de foarte multe documente existente la dosar.
Recurenții au solicitat, față de motivele expuse, pe baza întregului material probator aflat la dosar, admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond, cu înlăturarea motivelor reținute de instanța de recurs, potrivit cărora nu ar fi cunoscut despre derularea procesului de lichidare a societății și despre stabilirea debitoarei ca și proprietar al imobilului și, în rejudecare, respingerea cererii de repunere în termenul de înscriere la masa credală, precum și a cererii de înscriere în tabelul creditorilor cu suma de 11.572 lei reprezentând impozite și taxe locale, ca nefondată.
În dovedirea recursului a depus la dosarul cauzei, în copie, înscrisuri constând în cerere de numire lichidator formulată de, sentința civilă nr. 333/09.02.2001 pronunțată de Tribunalul Galați, încheierea din 08.09.2000, pronunțată în dosarul nr. 4976/LJ/2000 și raportul final întocmit de lichidatorul judiciar în același dosar, chitanța din 27.02.2002 eliberată de Consiliul local G, documentație pentru spațiul comercial situat în G, strada -, semafor II, aferent Spitalului vechi de copii.
S-au citat legal părțile implicate în procedură.
Intimata-creditoare a fost reprezentată de avocat și nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările, Curtea reține următoarele:
Cererea de înregistrare a creanței formulată de intimata-creditoare a fost soluționată într-un prim ciclu de judecată prin încheierea din 20.11.2006. Astfel, prin această încheiere, judecătorul-sindic a admis cererea de repunere în termenul legal de înscriere la masa credală, formulată de creditoarea, și a respins cererea de înregistrare a creanței formulată de aceasta, ca fiind nefondată.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reținut, în esență, următoarele:
În ceea ce privește cererea de repunere în termenul de înscriere a creanței în tabelul creditorilor a constatat următoarele:
Lichidatorul judiciar al societății debitoare nu a făcut dovada notificării creditoarei asupra deschiderii procedurii de reorganizare judiciară și faliment, încălcându-se dreptul acesteia de a-și valorifica eventualele creanțe asupra debitoarei în cadrul procedurii speciale prevăzute de această lege.
Pe cale de consecință, a admis cererea de repunere în termenul legal de înscriere la masa credală formulată de.
În ceea ce privește declarația de creanță formulată de pentru suma de 11.572 RON s-a reținut că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, nu rezultă că plățile efectuate de creditoarea ar privi vreun imobil aflat în patrimoniul debitoarei G, plățile fiind făcute de către aceasta în calitate de persoană fizică și nu pentru persoana juridică
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs creditoarea, înregistrat sub nr-. Încheierea recurată a fost criticată sub aspectul greșitei soluționări a cererii de înregistrare a creanței.
Prin decizia civilă nr. 498/R/22.06.2007, pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-, s-a admis recursul declarat de recurenta-creditoare împotriva încheierii de ședință din 20.11.2006, pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr. 57/2004 și, pe cale de consecință, s-a casat în parte încheierea recurată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii de înregistrare a creanței.
S-au menținut celelalte dispoziții ale încheierii recurate.
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că, în speță, a fost eludată etapa verificării creanței de către lichidatorul judiciar, cu încălcarea disp. at. 67 și art. 72 din Legea nr. 85/2006, fiind incidente prev. art. 304 pct. 9.pr.civ.
În raport cu cele mai sus arătate rezultă că, în rejudecare, instanța de fond a avut de analizat doar cererea de înregistrare a creanței creditoarei, după efectuarea verificărilor de către lichidatorul judiciar.
Soluția dată în primul ciclu de judecată cererii de repunere în termenul legal de înscriere la masa credală, în sensul admiterii acesteia, a intrat în puterea lucrului judecat prin menținerea soluției dată acestui capăt de cerere prin decizia civilă nr. 498/R/22.06.2007 prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare numai în ceea ce privește cererea de înregistrare a creanței.
Recurenții creditori G și nu au formulat recurs împotriva încheierii din 20.11.2006 prin care s-a admis cererea de repunere în termenul legal de înscriere la masa credală formulată de creditoarea.
În aceste condiții, criticile recurenților asupra capătului de cerere privind repunerea în termen nu pot fi primite în condițiile în care limitele rejudecării, după casarea cu trimitere, sunt restrânse doar la cererea de înregistrare a creanței creditoarei.
Faptul că judecătorul-sindic a reiterat în dispozitivul încheierii soluția de admitere a cererii de repunere în termen nu conferă recurenților posibilitatea de a critica această soluție în recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a rejudecat cererea de înregistrare a creanței.
Recurenții puteau să critice soluția de admitere a cererii de repunere în termen pe calea recursului împotriva încheierii din 20.11.2006. calea de atac a recursului împotriva hotărârii pronunțată în primul ciclu de judecată, recurenții nu pot critica pe calea recursului împotriva soluției pronunțată în rejudecarea cauzei, cereri care au rămas irevocabil rezolvate și care nu au mai constituit obiect al rejudecării după casare.
Casarea încheierii din 20.11.2006 a fost doar parțială, restul încheierii, sub aspectul admiterii cererii de repunere în termen, a intrat în puterea lucrului judecat.
Prin urmare, nu pot fi primite motivele de recurs prezentate de recurenți care se circumscriu susținerii că intimata-creditoare a avut cunoștință de situația imobilului situat în G, strada -, semafor 2 și de faptul că asupra s-a declanșat procedura insolvenței, situație în care cererea de repunere în termenul de înregistrare a creanței ar fi fost formulată cu rea-credință.
Recurenții creditori nu au formulat critici sub aspectul condițiilor prev. de art. 3 pct. 6 și 7 din Legea nr. 85/2007, pe care trebuie să le întrunească creanța pretinsă de creditoarea.
Criticile formulate vizează aspecte referitoare la intenția acestei creditoare de a-și însuși bunul imobil aparținând debitoarei, prin plățile făcute și care reprezintă cuantumul creanței pretinse.
Or, în cauză nu s-a pus problema atribuirii imobilului aparținând debitoarei către intimata-creditoare, ci doar dacă aceasta are o creanță certă, lichidă și exigibilă asupra debitoarei, creanță care decurge din cheltuieli efectuate în legătură cu un imobil, proprietatea debitoarei, aspecte necriticate prin motivele de recurs formulate în termen legal.
Plățile efectuate de intimata creditoare privesc plata impozitului pentru clădirea aparținând debitoarei și plata chiriei pentru terenul aferent acestei clădiri, efectuate în perioada 2001 - 2005, pentru sumele plătite cu titlu de impozit și perioada 2001 - 2006, pentru sumele plătite cu titlu de chirie.
Deschiderea procedurii lichidării judiciare asupra debitoarei s-a dispus prin încheierea din 06.04.2000, pronunțată de judecătorul-sindic.
Cum în condițiile art. 40 din Legea nr. 85/2006, respectiv art. 44 din Legea nr. 64/1995, deschiderea procedurii suspendă orice termene de prescripție a acțiunilor pentru realizarea creanțelor asupra debitoarei, dreptul creditoarei pentru valorificarea creanței asupra debitoarei decurgând din plățile efectuate de aceasta în perioada 2001 - 2006 nu s-a prescris.
În ceea ce privește nota de precizări depusă de creditorul G la data de 11.02.2008, instanța de recurs nu poate analiza conținutul acesteia.
Pe de o parte, în conținutul acestei cereri intitulată notă de precizări recurentul G arată că a formulat cerere de îndreptare a încheierii din 04.09.2007 și a sentinței comerciale nr. 859/11.09.2007 pronunțate de judecătorul-sindic.
Faptul că nu s-au soluționat aceste cereri până la momentul judecării recursului nu are relevanță pentru că soluțiile pronunțate de judecătorul-sindic în rezolvarea acestor cereri sunt supuse acelorași căi ca și hotărârile în legătură cu care s-au solicitat, în temeiul art. 2813.pr.civ.
Celelalte aspecte din cuprinsul notei de precizări în legătură cu încheierea recurată nu mai pot fi analizate deoarece se constituie în motive de recurs suplimentare, formulate cu depășirea termenului prev. de art. 303 alin. 1.pr.civ.
Față de cele ce preced, recursul formulat de creditorii G și urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ.
În temeiul art. 274.pr.civ. recurenții creditori vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată către intimata - creditoare, pe care aceasta le-a efectuat cu ocazia judecării recursului constând în onorariu de avocat, în sumă de 1000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditorii G, cu domiciliul în G,-, - 4,. 4,. 38, și, domiciliată în G, 2, - II A,. 22, împotriva sentinței comerciale nr. 859/11.09.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Galați, în contradictoriu cu intimata debitoare G, prin lichidator judiciar. G, intimata petentă, ca nefondat.
Obligă pe recurenți, în solidar, la plata sumei de 1000 lei către intimata creditoare, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 07 Martie 2008.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, |
Grefier,
RD/25.03.2008
/2 ex/31.03.2008
Fond:
Președinte:Valentina VrabieJudecători:Valentina Vrabie, Rodica Dorin, Gina Ignat