Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 702/2009. Curtea de Apel Bucuresti

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA COMERCIALĂ NR.702R

Ședința publică de la 07 mai 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Cosmin Horia Mihăianu

JUDECĂTOR I -

JUDECĂTOR 2: Iulia Prelipcean

GREFIER

.

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I, împotriva sentinței comerciale nr.65F/27.02.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC COM SRL prin lichidator.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Având în vedere faptul că recurenta, prin cererea de recurs a solicitat judecata în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința nr.65 F/27.02.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomițas -a dispus în baza art.131 din legea nr.85/2006 închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC Com SRL.

S-a reținut de către tribunal că procedura insolvenței a fost deschisă la data de 16.01.2009, că s-au comunicat notificările în condițiile art.61 din legea nr.85/2006 și că la data de 27.02.2009 administratorul judiciar a solicitat închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor din averea debitoarei și neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare, astfel că în temeiul art.131 a dispus închiderea procedurii, radierea debitoarei din registrul comerțului și descărcarea administratorului de orice îndatoriri.

Direcția Generală a Finanțelor Publice Iad eclarat recurs și a solicitat casarea hotărârii, trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea continuării procedurii insolvenței. În drept au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 proc.civ.

În dezvoltarea motivului de recurs recurenta susține că administratorul judiciar a depus raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la insolvența debitoarei la data de 26.02.2009, iar hotărârea de închidere a procedurii a fost dată la 27.02.2009, fără ca acest raport să fie pus în discuția Adunării creditorilor, conform art.60 din legea nr.85/2006.

O altă critică se referă la împrejurarea că în sentința atacată s-a consemnat că reprezentantul Țăndărei este de acord cu închiderea procedurii fără a avea mandat expres din partea instituției pentru a renunța la judecată.

De asemenea, prin închiderea procedurii s-a încălcat și dreptul creditoarei Țăndărei de a formula în termenul prevăzut de art.21 alin.3 din legea insolvenței, contestație împotriva măsurilor luate de către administratorul judiciar, respectiv împotriva raportului de activitate depus de acesta cu o zi înainte.

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a probelor dosarului și în temeiul prevederilor legale aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Critica recurentei prin care se susține încălcarea prevederilor legale de către instanța de fond care nu a acordat un termen în vederea convocării Adunării creditorilor care să discute raportul de activitate depus de către lichidator și pentru a putea formula contestații împotriva măsurilor propuse în raport, este neîntemeiată. Potrivit dispozițiilor art.59 alin.6 din legea nr.85/2006, raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitorului nu se comunică creditorilor, ci o copie se depune la grefa tribunalului și la registrul comerțului, iar lichidatorul va asigura posibilitatea consultării raportului la sediul său.Cât privește convocarea Adunării creditorilor, legea nr.85/2006 prevede la art.59 alin.2, 4 și 5 că numai în ipoteza în care în raport se propune intrarea debitorului în faliment, această propunere se supune aprobării creditorilor, ceea ce nu este cazul în dosarul de față.

Cea de a doua critică prin care se pretinde că în mod greșit s-a consemnat în practicaua sentinței recurate că reprezentantul recurentei ar fi renunțat la judecată, este de asemenea neîntemeiată. În primul rând, instanța de fond nu a luat act în conformitate cu prevederile art.246 proc.civ. de renunțarea recurentei-creditoare la judecata cauzei, așa cum eronat se susține în motivarea recursului. Reprezentantul legal al creditoarei a învederat la interpelarea instanței, "că instituția pe care o reprezintă nu înțelege să avanseze sume de bani pentru continuarea procedurii și că având în vedere lipsa bunurilor din patrimoniul debitoarei, este de acord cu închiderea procedurii insolvenței".

În al doilea rând, art.131 din legea nr.85/2006 prevede în mod expres că procedura reglementată de această lege poate fi închisă în orice stadiu ar fi, dacă se constată că nu sunt bunuri în averea debitorului și nici un creditor nu avansează bani pentru continuarea procedurii, exact situația din cauza de față. Așadar, în mod corect, legal și justificat s-a dispus de către instanța de fond măsura închiderii procedurii.

În concluzie, în temeiul art.312 aln.1 proc.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I, împotriva sentinței comerciale nr.65F/27.02.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC COM SRL prin lichidator.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 07.05.2009.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Veronica

I

Grefier,

Red.Jud. - 20.05.2009

Nr.ex.: 2

Fond: Tribunalul Ialomița

Președinte:

Președinte:Cosmin Horia Mihăianu
Judecători:Cosmin Horia Mihăianu, Iulia Prelipcean, Veronica

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 702/2009. Curtea de Apel Bucuresti