Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 725/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928

Secția Comercială

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.725

Ședința publică din 18 mai 2009

PREȘEDINTE: Florin Moțiu

JUDECĂTOR 2: Petruța Micu

JUDECĂTOR 3: Anca Buta

Grefier:- -

S-au luat în examinare, la a doua strigare a cauzei, recursurile declarate de creditoarele A și AVAS B împotriva sentinței comerciale nr.516/23.03.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator judiciar Casa de Insolvență A, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședință publică sunt lipsă părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că debitoarea intimată prin lichidator a depus la dosar, prin fax, întâmpinare.

Instanța, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare asupra recursului.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.516/23.03.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- s-a închis procedura insolvenței, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, împotriva debitoarei - SRL A și s-a dispus: notificarea sentinței de închidere a procedurii Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice A si ORC de pe lângă Tribunalul Arad; descărcarea lichidatorului judiciar al debitoarei de orice îndatorire sau responsabilități cu privire la procedura, debitor si averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați și radierea debitoarei - SRL A din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

La data de 30 iunie 2008, fost deschisă procedura simplificată a insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2006, față de debitoarea - SRL A, fiind desemnat ca și lichidator judiciar Casa de Insolvență A să administreze procedura insolvenței debitoarei, iar prin sentința de deschidere a procedurii insolvenței, judecătorul sindic a pus în sarcina fostului administrator al societății obligația de predare a documentelor prev. de art. 28 din Legea nr. 85/2006, obligație nendeplinită de acesta, motiv pentru care, împotriva sa a fost formulată o plângere penală de către lichidatorul judiciar, plângere fără rezultat concret.

În ciuda eforturilor depuse de lichidatorul judiciar nu au fost identificate bunuri sau alte resurse pentru a putea fi plătite datoriile societății, după cum nu au fost identificate cauze de atragere a răspunderii fostului administrator al - SRL A cu care a fost imposibil să se ia legătura.

Judecătorul sindic a mai constatat că, în conformitate cu adresa nr.25072/20.01.2009 emisă de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor și adresa nr. 41317/21.12.2007 emisă de Primăria mun. A, rezultă că - SRL nu are înregistrate bunuri.

Față de lipsa totală a actelor și documentelor prevăzute de art. 28 din Legea insolvenței, precum și imposibilitatea identificării uneia dintre cauzele de atragere a răspunderii fostului administrator al societății debitoare, judecătorul sindic a pus în vedere creditorilor să-și exprime poziția față de o eventuală avansare a cheltuielilor necesare continuării procedurii, potrivit Încheierii dată în ședința publică din 09 februarie 2009, însă creditorii nu au răspuns pozitiv acestei solicitări.

Ca urmare a imposibilității identificării de bunuri sau resurse necesare continuării procedurii și stingerii pasivului societății insolvente, lichidatorul judiciar a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare.

Constatând că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din lege, precum și faptul că din probele de la dosar rezultă că societatea nu deține bunuri valorificabile în patrimoniul său, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorului din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței recurate în sensul continuării procedurii de lichidare judiciară și dispunerii lichidatorului judiciar să formuleze o acțiune de atragere a răspunderii administrative față de fostul administrator al societății, conform art.138 din Legea nr.64/1995, republicată.

În motivarea recursului, creditoarea arată că, în conformitate cu art.2 din Legea nr.85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe în vederea îndeplinirii scopului propus al legii, iar, dacă contrar tuturor acestor inițiative nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei din evidențele contabile rezultă că nu sunt sau nu au rămas bunuri în inventar, precum și numai dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență, numai atunci judecătorul sindic poate dispune închiderea procedurii potrivit art.131 din Legea nr.85/2006.

Potrivit art.5 din Legea nr.85/2006 "organele care aplică procedura sunt: instanțele judecătorești, administratorul și lichidatorul. Organele prevăzute la alin.(1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni".

Potrivit art.4 din Legea nr.85/2006 "în lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul sidnic".

Creditoarea recurentă arată că trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea de creanțe, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea promovării art.138 din Legea nr.85/2006 și că este imposibil de acceptat o soluție de închidere a procedurii falimentului cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se la imposibilitatea realizării scopului declarat al legii, enunțat în mod imperativ în art.2 din Legea insolvenței.

De asemenea, creditoarea recurentă arată că, lipsa actelor societății nu poate duce la concluzia că nu sunt bunuri și că nimănui nu-i incumbă responsabilitatea pentru ajungerea societății în faliment, precum și faptul că nu s-au făcut cercetări la OCPI, privind eventuale bunuri imobile înscrise în cartea funciară, la Arhiva electronică de gajuri mobiliare și la bănci, pentru eventuale conturi bancare.

Recurenta creditoare susține că lichidatorul judiciar, în considerarea retribuției primite pentru activitatea depusă, are datoria de a întocmi și depune un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligență în conducerea activității societății.

În final, recurenta arată că raportul final și bilanțul de închidere trebuiau comunicate creditorilor, judecătorul sindic având obligația convocării adunării creditorilor în termen de 30 de zile de la afișarea raportului final (art.129), pentru a da posibilitatea acestora de a formula obiecții la acest raport, neîndeplinirea acestei obligații fiind un motiv de casare a hotărârii de închidere a procedurii.

Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul continuării procedurii insolvenței până la recuperarea tuturor datoriilor pe care debitoarea le are de achitat.

În motivarea recursului, creditoarea arată că instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză, închizând procedura insolvenței împotriva debitoarei.

Față de lipsa fondurilor necesare continuării procedurii, creditoarea arată că acestea puteau fi obținute făcându-se aplicarea dispozițiilor art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006, modificată, care prevăd explicit că "în lipsa disponibilităților debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, probat de judecătorul sindic".

Creditoarea recurentă consideră că neavansarea de către creditori a sumelor necesare continuării procedurii de lichidare nu trebuie în mod imperios "amendată" cu închiderea procedurii în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, prevederile acestei legi neprevăzând acest aspect.

Referitor la posibilitatea continuării procedurii de lichidare judiciară declanșată împotriva debitoarei, creditoarea recurentă arată că se referă la formularea cererii de chemare în judecată având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au făcut parte din conducerea societății, pentru a atrage la masa credală sume suplimentare destinate acoperirii pasivului debitoarei, deoarece lichidatorul judiciar are datoria de a căuta modalități de recuperare a patrimoniului pentru a se putea plăti cât mai multe dintre creanțele pe care debitoarea le are către creditori.

Pornind de la însăși izvorul creanței AVAS, respectiv, creanța pe care debitoarea o datora CAS A, creditoarea consideră că o aplicare a dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006 reprezintă, de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei, vinovate de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cele prevăzute de lege, respectiv virarea sumelor reținute către CAS, astfel lichidatorul judiciar avea datoria de a căuta modalități de recuperare a sumelor datorate de debitoare.

Statul R, reprezentat in cauza de față prin a suferit un prejudiciu "a cărui existenta certa se stabilește prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numai a faptului ca societatea a ajuns in încetare de plați ci si a împrejurării ca obligațiile fata de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului".

Creditoarea recurentă mai susține că debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că, probabil, a fost administrată cu rea credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanța de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Se mai arată că lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe și astfel în art.25 din Legea nr.85/2006 se prevede că prima dintre atribuțiile lichidatorului constă în "examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă", această analiză constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni în baza art.138 din Legea nr.85/2006.

Casa de insolvență, în calitate de lichidator al debitoarei - SRL, a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, arătând că a procedat, în temeiul prev. art.48 din Legea cadru la notificarea tuturor instituțiilor bancare din România în vederea identificării și indisponibilizării conturilor debitoare, neidentificându-se disponibilități financiare în averea debitoarei, iar creditoarea A nu a înțeles să avanseze sumele necesare continuării procedurii.

De asemenea, lichidatorul arată că a formulat plângere penală împotriva fostului administrator al debitoarei, în temeiul art.147 din Legea nr.85/2006, pentru nepredarea documentelor financiar contabile și a actelor societății, înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

Având în vedere faptul că debitoarea nu figurează cu bunuri supuse impozitării coroborat cu faptul că au putut fi identificate nici un fel de bunuri în averea sa, precum și faptul că, creditoarea nu a înțeles să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, lichidatorul arată că a formulat cerere de închidere a procedurii întemeiată pe prevederile art.131 din Legea insolvenței, situație în care nu poate fi vorba de un raport final ce necesită a fi comunicat administratorului special al debitoarei și creditorilor acesteia.

Analizând recursurile de față, prin prisma criticilor formulate de recurente și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.

Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".

Pentru a se dispune această măsură s-a constatat de judecătorul sindic, pe baza rapoartelor prezentate de lichidatorul judiciar desemnat pe seama debitoarei, că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile și nici fonduri pentru acoperirea cheltuielilor administrative, că creditorii debitoarei nu și-au manifestat intenția de a avansa eventualele sume ce ar fi necesare continuării procedurii de insolvență, iar atragerea răspunderii fostului administrator al debitoarei nu poate fi probată, lichidatorul judiciar nefiind în posesia actelor contabile ale debitoarei.

Astfel, Curtea constată că, având în vedere faptul că debitoarea nu figurează cu bunuri supuse impozitării coroborat cu faptul că au putut fi identificate nici un fel de bunuri în averea sa, precum și că creditoarea nu a înțeles să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în mod corect s-a dispus închiderea procedurii întemeiată pe prevederile art.131 din Legea insolvenței, situație în care nu poate fi vorba de un raport final ce necesită a fi comunicat părților din proces.

Pe de altă parte, creditoarele critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei.

În ceea ce privește cererea creditoarelor de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie), în prezenta cauză lichidatorul judiciar neformulând o asemenea cerere.

Întrucât potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentelor legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarele neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.

Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de creditoarele A și.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile formulate de creditoarele A și AVAS B împotriva sentinței comerciale nr.516/23.03.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 18 mai 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - Grefier,

- -

Red./26.05.2009

tehn./ 2 ex./26.05.2009

Primă instanță: Tribunalul Arad,

judecător:

Președinte:Florin Moțiu
Judecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 725/2009. Curtea de Apel Timisoara