Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 726/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928
Secția Comercială
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.726
Ședința publică din 18 mai 2009
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier:- -
S-a luat în examinare, la a doua strigare a cauzei, recursurile declarate de creditoarele B și A împotriva sentinței comerciale nr.498/17.03.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - Com SRL prin lichidator judiciar Expert A, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică sunt lipsă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare asupra recursurilor.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.498/17.03.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- s-a închis procedura insolvenței declanșate de creditoarea A împotriva debitoarei - Com SRL și radierea acestei debitoare din registrul comerțului, dispunându-se: descărcarea lichidatorului de toate îndatoririle și responsabilitățile cu privire la procedura prevăzută de Legea nr.85/2006; notificarea sentinței creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința nr.2200/28.10.2008 s-a admis cererea formulată de creditoarea A pentru aplicarea prevederilor Legii nr.85/2006 împotriva debitoarei - Com SRL și în consecință a fost deschisă procedura simplificată de insolvență prin intrarea direct în procedura falimentului prevăzută de Legea nr.85/2006, fiind desemnat ca lichidator provizoriu al debitoarei Expert A, constatându-se și dizolvarea debitoarei.
Prin raportul depus la dosar, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006 întrucât nu au fost identificate bunuri în averea debitoarei.
Judecătorul sindic a reținut că debitoarea nu deține bunuri fiind, astfel, imposibil de acoperit creanța creditoarei în valoare de 299.902 și că nici unul dintre creditori nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, motiv pentru care, în baza art.131 din Legea nr.85/2006, a închis procedura insolvenței declanșată împotriva debitoarei.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii obiecțiunilor sale la raportul final și pe cale de consecință, să se dispună continuarea procedurii insolvenței până la recuperarea tuturor datoriilor pe care debitoarea le are de achitat creditorilor.
În motivarea recursului, creditoarea a arătat că hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii întrucât fondurile pentru continuarea procedurii insolvenței puteau fi obținute făcându-se aplicarea art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006 care prevăd că "în lipsa disponibilităților bănești, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul sindic".
Creditoarea recurentă susține că dacă ar fi avansat sumele necesare pentru continuarea procedurii, creanța AVAS s-ar fi mărit, devenind și mai greu de recuperat, iar neavansarea de către creditori a sumelor necesare continuării procedurii de lichidare nu trebuie să fie în mod imperios "amendată" cu închiderea procedurii în temeiul dispozițiilor art.131 din Legea nr.85/2006, prevederile acestei legi neprevăzând acest aspect.
Referitor la posibilitatea continuării procedurii de lichidare judiciară declanșată împotriva debitoarei, creditoarea recurentă arată că se referă la formularea cererii de chemare în judecată având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au făcut parte din conducerea societății, pentru a atrage la masa credală sume suplimentare destinate acoperirii pasivului debitoarei, deoarece lichidatorul judiciar are datoria de a căuta modalități de recuperare a patrimoniului pentru a se putea plăti cât mai multe dintre creanțele pe care debitoarea le are către creditori.
Pornind de la însăși izvorul creanței AVAS, respectiv, creanța pe care debitoarea o datora CAS A, creditoarea consideră că o aplicare a dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006 reprezintă, de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei, vinovate de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cele prevăzute de lege, respectiv virarea sumelor reținute către CAS, astfel lichidatorul judiciar avea datoria de a căuta modalități de recuperare a sumelor datorate de debitoare.
Statul român, reprezentat in cauza de față prin a suferit un prejudiciu "a cărui existenta certa se stabilește prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numai a faptului ca societatea a ajuns in încetare de plați ci si a împrejurării ca obligațiile fata de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului".
În opinia creditoarei recurente lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art.138 și următoarele din Legea nr.85/2006.
Creditoarea recurentă mai susține că debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că, probabil, a fost administrată cu rea credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanța de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Se mai arată că lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe și astfel în art.25 din Legea nr.85/2006 se prevede că prima dintre atribuțiile lichidatorului constă în "examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă", această analiză constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni în baza art.138 din Legea nr.85/2006.
Împotriva aceleiași sentințe, în termen legal, a declarat recurs și creditoarea Administrația Finanțelor Publice A solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței recurate în sensul continuării procedurii de lichidare judiciară și dispunerii lichidatorului judiciar să formuleze o acțiune de atragere a răspunderii administrative față de fostul administrator al societății, conform art.138 din Legea nr.64/1995, republicată.
În motivarea recursului, creditoarea arată că, în conformitate cu art.2 din Legea nr.85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe în vederea îndeplinirii scopului propus al legii, iar, dacă contrar tuturor acestor inițiative nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei din evidențele contabile rezultă că nu sunt sau nu au rămas bunuri în inventar, precum și numai dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență, numai atunci judecătorul sindic poate dispune închiderea procedurii potrivit art.131 din Legea nr.85/2006.
Recurenta creditoare a mai arătat că, deși prin raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență s-a constatat că nu există acte contabile și astfel nu se poate stabili existența vreunor bunuri ale societății și nici vinovăția fostului administrator, lichidatorul judiciar nu a formulat acțiune în atragerea răspunderii administratorului, considerând că, chiar lipsa actelor duce la această situație de imposibilitate a derulării procedurii, aspect reținut, în mod eronat, și de judecătorul sindic.
Potrivit art.5 din Legea nr.85/2006 "organele care aplică procedura sunt: instanțele judecătorești, administratorul și lichidatorul. Organele prevăzute la alin.(1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni".
Creditoarea susține că lipsa actelor contabile și neținerea contabilității potrivit dispozițiilor legale echivalează cu o prezumție de ducere a societății în stare de faliment, în acest fel fostul administrator fiind vinovat de încălcarea mai multor dispoziții legale și anume: art.138 lit.d) din Legea nr.85/2006, art.73 alin.1 lit.c) și alin.2, art.134 alin.1 și 2 și art.181 din Legea nr.31/1990, republicată, art.11 alin.4 din Legea contabilității, cu atât mai mult cu cât relația administratorului cu societatea comercială se supune regulilor mandatului, conform art.1540 Cod civil.
De asemenea, recurenta susține că, deși aceste dispoziții legale sunt stabilite prin alte acte normative decât Legea nr.85/2006, nu împietează asupra răspunderii administrative datorită faptului că Legea insolvenței este specială doar pentru derularea procedurii falimentului, iar faptele care se definesc la modul general la art.138 din Legea nr.85/2006 sunt detaliate ca și modalități de săvârșire în legile speciale arătate mai sus, iar potrivit principului "specialia generalibuss derogant", acestea sunt norme speciale cu privire la răspunderea administrativă față de cele generale ale Legii nr.85/2006.
Creditoarea recurentă arată că trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea de creanțe, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea promovării art.138 din Legea nr.85/2006 și că este imposibil de acceptat o soluție de închidere a procedurii falimentului cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se la imposibilitatea realizării scopului declarat al legii, enunțat în mod imperativ în art.2 din Legea insolvenței.
În final, recurenta creditoare arată că lichidatorul judiciar, în considerarea retribuției primite pentru activitatea depusă, are datoria de a întocmi și depune un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligență în conducerea activității societății.
Analizând recursurile de față, prin prisma criticilor formulate de recurente și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Pentru a se dispune această măsură s-a constatat de judecătorul sindic, pe baza rapoartelor prezentate de lichidatorul judiciar desemnat pe seama debitoarei, că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile și nici fonduri pentru acoperirea cheltuielilor administrative, că creditorii debitoarei nu și-au manifestat intenția de a avansa eventualele sume ce ar fi necesare continuării procedurii de insolvență, iar atragerea răspunderii fostului administrator al debitoarei nu poate fi probată, lichidatorul judiciar nefiind în posesia actelor contabile ale debitoarei.
Astfel, Curtea constată că, având în vedere faptul că debitoarea nu figurează cu bunuri supuse impozitării coroborat cu faptul că au putut fi identificate nici un fel de bunuri în averea sa, precum și că creditoarea nu a înțeles să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în mod corect s-a dispus închiderea procedurii întemeiată pe prevederile art.131 din Legea insolvenței, situație în care nu poate fi vorba de un raport final ce necesită a fi comunicat părților din proces.
Pe de altă parte, creditoarele critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei.
În ceea ce privește cererea creditoarelor de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie).
Întrucât potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentelor legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarele neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de creditoarele A și.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de creditoarele B și A împotriva sentinței comerciale nr.498/17.03.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - Grefier,
- -
Red./29.05.09
tehn./ 2 ex./29.05.09
Primă instanță: Tribunalul Arad, judecător:
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta
