Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 726/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR.726

Sedinta publica din 06.05.2009

Instanta compusa din:

PREȘEDINTE: Georgeta Guranda

JUDECĂTOR 2: Minodora Condoiu

JUDECĂTOR 3: Ana Maria

Grefier

Pe rol solutionarea recursului formulat de recurenta debitoare - SA împotriva sentintei comerciale nr.3744/18.09.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- a Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare - SA și intimata administrator judiciar C.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 29.04.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la data de 06.05.2009, când a decis următoarele:

CURTEA,

Prin sentința comercială nr.3744/18.09.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI-a Comerciala s-a respins contestația debitorului - SA. S-a admis cererea formulată de creditorului - SA și în baza art.33 alin 6 din Legea 85/2006, privind procedura insolventei s-a deschis procedura generală împotriva debitorului - SA.

Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut în principal că societatea creditoare deține împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 3.361.779.765 ROL rezultată dintr-un titlu executoriu sentința comercială nr.12144/20.12.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială.

Împotriva sentinței comerciale nr.3744/18.09.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI-a Comerciala a declarat recurs - SA arătând că: la momentul formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței, la 14.03.2007, creditoarea nu avea titlu; creditorul nu deținea o sentință comercială rămasă irevocabilă; creditorul a formulat cererea de deschidere a procedurii cu rea-credință deși formulase o acțiune în pretenții, aflată la acea dată în apel pe rolul instanței comerciale, cauza fiind ulterior suspendată în baza dispozițiilor articolului 36 din Legea nr. 85/2006 la 16.10.2007; în dosarul nr- s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva - SA la 29.03.2007 astfel că ar fi trebuit să dispună conexarea în conformitate cu dispozițiile articolului 31 pct.5 din Legea nr. 85/2006; obiectul cererii creditorului se află în afara domeniului de aplicare a Legii nr.85/2006 astfel, societatea nu se încadrează în cerințele articolului 3 pct. 1 lit. a și b din Legea nr.85/2006 nefiind în stare de insolvență și pe cale de consecință nu sunt întrunite condițiile ca intimata reclamantă să fie considerată creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii; la judecarea fondului în fața judecătorului-sindic nu s-au administrat probe.

Recurenta a solicitat în temeiul articolului 8 alin. 5 din Legea nr. 85/2006 suspendarea executării hotărârii atacate.

Intimata - SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

La dosarul cauzei a fost depus punctul de vedere al administratorului judiciar al debitoarei - SA prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Au fost depuse în copie înscrisuri.

Deși prin cererea de recurs s- solicitat și suspendarea executării hotărârii atacate, la termenul din 29 aprilie 2009 când s-au închis dezbaterile recurenta nu a mai stăruit în soluționarea acesteia astfel că în conformitate cu principiul disponibilității părților în procesul civil consacrat în articolul 129 alin. 6 Cod procedură civilă Curtea urmează a se pronunța numai asupra recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de criticile aduse hotărârii recurate Curtea reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Cererea de deschidere a procedurii a fost introdusă de către creditoarea - SA împotriva debitoarei - SA cu motivarea că prin sentința comercială nr.12144 din 21.12.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială debitoarea a fost obligată la plata sumei de 3.361.779.765 ROL reprezentând debit și penalități de întârziere și 6553,3 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Creditoarea a arătat că în temeiul articolului 7208Cod procedură civilă hotărârile date în primă instanță privind procesele și cererile în materie comercială sunt executorii.

Prin dispoziția articolului 7208Cod procedură civilă se introduce o regulă generală specifică materiei comerciale, derogatorie de la dreptul comun, privind caracterul executoriu al hotărârilor date în primă instanță în litigiile comerciale.

Articolul 3 din Legea nr.85/2006 prevede că: 1. insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile:

a) insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori;

b) insolvența este iminentă atunci când se dovedește că debitorul nu va plăti la scadență datoriile exigibile angajate cu fondurile bănești disponibile la data scadenței;

Din dispozițiile legale menționate rezultă că pentru a solicita deschiderea procedurii insolvenței nu este necesar ca o hotărâre judecătorească prin care este constatată creanța creditorului să fie irevocabilă, creditorul poate să solicite deschiderea procedurii dacă deține un drept de creanță asupra averii debitorului dacă face dovada creanței sale și dacă aceasta a devenit exigibilă.

Or, în cauza de față creditorul a făcut dovada creanței sale, constatată prin sentința comercială nr.12144 din 21.12.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială.

Este adevărat că împotriva sentinței comerciale nr.12144 din 21.12.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială - SA a declarat apel, însă în temeiul articolului 36 din Legea nr.85/2006 Curtea de Apel București - Secția a VI a Comercială a suspendat judecata apelului dispoziție cu care - SA a fost de acord.

Nu este lipsit de relevanță faptul de a aminti că legea nr.85/2006 nu prevede necesitatea existenței unui titlu executoriu pe care creditorul urmăritor să-l fi obținut în prealabil împotriva debitorului. Este suficientă prezumția legală a stării de insolvență respectiv existența creanței certe, lichide și exigibile împotriva debitorului, existență care să rezulte din actele de la dosar.

Așa cum am arătat deja creditoarea - SA are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva debitoarei constatată prin sentința comercială nr.12144/20.12.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială.

Referitor la critica adusă hotărârii atacate în sensul că au fost încălcate dispozițiile articolului 163 Cod procedură civilă Curtea urmează aoî nlătura deoarece la data deschiderii procedurii, respectiv 18.09.2009 procedura în dosarul nr- era suspendată, astfel că, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile articolului 31 alin. 5 din Legea nr.85/2006 care prevăd că, dacă s- deschis o procedură într-un dosar, celelalte eventuale dosare aflate pe rol, cu același obiect vor fi conexate la același dosar.

Doctrina juridică a statuat că pentru a putea fi dispusă conexarea se cer a fi îndeplinite mai multe condiții și anume: să existe două sau mai multe litigii distincte între aceleași părți sau chiar împreună cu alte părți, dar al căror obiect și cauză au între ele o strânsă legătură șipricinile să fie în curs de judecată.Or, așa cum s-a arătat la data deschiderii procedurii în prezenta cauză, procedura în dosarul nr- era suspendată.

Având în vedere considerentele arătate Curtea în baza articolului 3041, 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat, instanța de fond, făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale în funcție de situația de fapt.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Cu opinie majoritară:

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta debitoare - SA împotriva sentintei comerciale nr.3744/18.09.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI-a Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare - SA și intimata administrator judiciar C.

Cu opinia separată a doamnei judecător - - în sensul admiterii recursului formulat de recurenta debitoare - SA împotriva sentintei comerciale nr.3744/18.09.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI-a Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare - SA și intimata administrator judiciar C.

Modifică în tot sentința atacată și respinge cererea de deschidere a procedurii insolvenței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 6 mai 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

Ex.2.

5.06.2009

Tribunalul B-Sectia a VII-a Comerciala

Judecător sindic:

Opinie separată

Pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare apreciez că în litigiul de față nu este incident articolul 7208Cod procedură civilă ci articolului 7209Cod procedură civilă.

Motivul de recurs cu acest obiect fiind întemeiat, soluția pe care o preconizez este, în consecință admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței față de debitoarea - SA.

prevederilor articolului 7208Cod procedură civilă

Prin acțiunea formulată la 14.03.2007, reclamanta - SA a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei - SA în vederea recuperării unei creanțe de 3.361.779.765 rol, din care: 1.729.898.248 rol, reprezentând debit și 1.631.881.517 rol reprezentând penalități de întârziere, 6.553,3 ron, reprezentând cheltuieli de judecată, 39.984 ron și 500 Euro reprezentând contravaloare onorarii de avocat pentru care s-au emis facturile nr.-/8.01.2007 și nr.-/12.01.2007.

Cererea a fost formulată ca urmare a pronunțării sentinței nr. 12144/20.12.2006 de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, învestită cu formulă executorie, prin care a fost admisă cererea reclamantei în temeiul articolului 7208Cod procedură civilă.

Debitoarea a formulat contestație, solicitând respingerea cererii creditoarei deoarece nu sunt întrunite cumulativ condițiile legii de deschiderea procedurii insolvenței.

Prin sentința comercială nr.3744/18.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială s-a respins contestația debitoarei și în baza articolului 33 alin. 6 din Legea nr.85/2006 s-a admis cererea creditoarei, cu consecința deschiderii procedurii insolvenței.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a constatat că societatea creditoare deține împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 3.361.779.765 rol (336.177,97 lei), rezultate dintr-un titlu executoriu, sentința comercială nr.12144/20.12.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr-.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitoarea considerând-o nelegală pentru că a fost dată cu încălcarea dispozițiilor expres și imperativ prevăzute de articolul 7209Cod procedură civilă.

Problema care a generat critica inaplicabilității articolului 7208Cod procedură civilă la obiectul acțiunii este determinată de faptul că reclamanta invocat o creanță certă lichidă și exigibilă în baza sentinței comerciale nr.12144/20.12.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială - sentință care face parte din categoria celor executorii provizoriu, adică până la soluționarea apelului.

În cauză, sentința nr.12144/20.12.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială nu poate fi dusă la îndeplinire prin executare silită, întrucât împotriva acesteia s-a declarat apel d e debitoarea - SA,apel a cărui judecată a fost suspendată la data de 16 octombrie 2007 în baza articolului 36 din Legea nr.85/2006.

Ca atare, cum contestația la deschiderea procedurii generale a insolvenței viza chiar motivele de apel împotriva sentinței comerciale nr. 12144/20.12.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, creanța invocată de creditoarea reclamantă nu are un caracter cert și ca atare, în cauză, prin respingerea contestației s-a încălcat pârâtului debitor principiul egalității în drepturi și accesul liber la justiție întrucât judecata apelului a fost suspendată în baza articolului 36 din Legea nr. 85/2006.

Liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție iar principiul egalității în drepturi presupune recunoașterea în favoarea tuturor cetățenilor aflați în situații identice a unor drepturi și libertăți fundamentale.

Este adevărat că conceptul de "proces echitabil" nu implică în mod necesar existența mai multor grade de jurisdicție, și a mai multor căi de atac împotriva hotărârilor judecătorești și nici exercitarea acestor căi de atac de toate părțile din proces, însă acest concept nu se aplică în situația de față întrucât societatea debitoare, așa cum s-a arătat a declarat apel împotriva sentinței nr. 12144/20.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, care a rămas astfel nesoluționat, întrucât prin încheierea din 16 octombrie 2008 s-a suspendat judecata acestuia în baza articolului 36 din Legea nr.85/2006.

În cauză sentința primei instanțe este nelegală pentru că a fost dată cu încălcarea dispozițiilor articolului 7209Cod procedură civilă.

Susținerile creditoarei reclamante bazate pe dispozițiile articolului 7208Cod procedură civilă nu combat la obiect susținerile societății debitoare având în vedere consecințele grave ale deschiderii procedurii care impuneau respectarea dispozițiilor articolului 7209Cod procedură civilă, care condiționează executorialitatea de caracterul irevocabil al sentinței.

Așa fiind și cum prin hotărârea nr.12144/20.12.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială s-au încălcat cele două grade de jurisdicție (apel și recurs), judecătorul-sindic a dat putere de autoritate de lucru judecat unei hotărâri cu caracter de executare provizoriu și a creat astfel aparența unei creanțe certe.

II. Față de cele sus-menționate apreciez ca fondat motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile articolului 304 pct. 9 Cod procedură civilă care cuprinde critica inaplicabilității articolului 7208Cod procedură civilă în cauza de față și consider că, urmare a admiterii recursului declarat de debitoarea recurentă sentința criticată urmează a fi modificată în sensul admiterii contestației și respingerii cererii de deschidere a procedurii.

JUDECĂTOR

Președinte:Georgeta Guranda
Judecători:Georgeta Guranda, Minodora Condoiu, Ana Maria

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 726/2009. Curtea de Apel Bucuresti