Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 730/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928
Secția Comercială
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.730
Ședința publică din 18 mai 2009
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier:- -
S-a luat în examinare, la a doua strigare a cauzei, recursul declarat de creditoarea recurentă Agenția Domeniilor Statului B împotriva sentinței comerciale nr.259/16.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL A, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru debitoarea intimată, avocat, lipsă fiind creditoarea intimată.
Procedura este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta debitoarei intimate depune la dosar împuternicirea avocațială nr.53/16.05.2009 și întâmpinare.
Nemaifiind formulate alte cereri instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta debitoarei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, fără cheltuieli de judecată, arătând că debitoarea a cumpărat de la creditoare acțiuni la - SA, încheindu-se două contracte, unul de vânzare-cumpărare și unul de concesionare pentru o suprafață de teren, în baza cărora trebuiau realizate investiții de către debitoare. Se mai arată că debitoarei nu i s-a predat întreaga suprafață de teren contactată, motiv pentru care a refuzat la plată facturile emise de creditoare întrucât aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale. De asemenea, se arată că suprafața de teren pentru care au fost emise facturile a fost concesionată succesiv la mai mulți beneficiari. Cu privire la tardivitatea formulării contestației se arată că aceasta a fost depusă în termen, fiind expediată cu poșta și dovada se află la dosarul cauzei (fila 31 dosar fond).
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.259/16.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- s-a respins cererea formulată de creditorul Agenția Domeniilor Statului pentru deschiderea procedurii insolvenței față de debitorul - SRL.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la 12.12.2008 creditorul Agenția Domeniilor Statului a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului - SRL A, cu motivarea că are față de acesta o creanță de 1.231.209,73 lei reprezentând penalități pentru nerealizarea investițiilor calculate până la 30.06.2008 în baza contractului de vânzare cumpărare acțiuni nr. 60/09.08.2002.
În motivarea acțiunii s-a arătat că între părți s-a încheiat contractul amintit, în baza prevederilor legii 268/2001 și a HG nr. 626/2001, pentru un număr de 351.170 acțiuni cu o valoare nominală de 25.000 lei fiecare reprezentând 99,9869% din capitalul social subscris și vărsat al - SRL A, jud. Ca și cumpărător - SRL s-a obligat să efectueze la - SA Aoi nvestiție pe raport de capital în valoare de 267.695 USD echivalent a sumei de 878.039,6 lei, însă debitorul a realizat cu întârziere investițiile pentru anii 2002-2003 calculându-se penalități de întârziere conform art. 9 pct. 5 din contractul de vânzare cumpărare.
S-a mai arătat că asupra debitului pretins există putere de lucru judecat conform sentinței comerciale nr. 130/19.06.2007, însă debitoarea a refuzat plata facturilor emise invocând nerespectarea prev. art. 9 pct. 5 din contract.
Debitorul - SRL prin contestația a solicitat respingerea cererii creditoarei, în motivare arătând că este adevărat că nu s-au realizat învestiții în măsura arătată a fi necesar de către creditor, deoarece nu avea unde să le realizeze debitorul nu a deținut și nu deține nici astăzi suprafața menționată de creditor în contractul de concesiune.
Debitoarea a mai susținut că suprafața de teren pentru care au fost emise facturile depuse la dosar a fost concesionată succesiv la mai mulți beneficiari, însă creditorul a facturat penalități ca și cum ar fi suprafețe deținute de debitor. Debitoarea a arătat că a exploatat doar suprafața de 541 ha fiind privată de restul suprafeței, deci nu avea cum să realizeze un plan de investiții pe un teren care a fost predat altcuiva și, în concluzie, creanța nu este certă, pentru motivele arătate, debitorul menționând de altfel refuzul de plată pe fiecare factură.
Creditorul prin întâmpinare la contestație a solicitat respingerea contestației arătând că potrivit art. 8 pct. 10 din contract cumpărătorul a confirmat faptul că este pe deplin cunoscută situația juridică a activelor și a terenurilor deținute de societatea comercială și se obligă să nu țină răspunzător vânzătorul pentru cazul în care acestea vor fi restituite. A mai arătat că investițiile vizau dezvoltarea societăți conform planului de faceri și a ofertei de cumpărare prezentate și nu trebuie confundate cu investițiile asumate prin contractul de concesiune 60./29.10.2002 care trebuiau făcute pentru dezvoltarea exploatației. De asemenea, s-a mai arătat că nota de control invocată de debitor vizează în principal contractul de concesiune, propunerile referitoare la contractul de vânzare cumpărare acțiuni fiind condiționate de soluțiile ce urmau a fi date în unele litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești și de voința părților.
Având în vedere lucrările dosarului instanța de fond a reținut că între părți s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare de acțiuni nr.60/09.08.2002 debitorul - SRL cumpărând acțiunile pe care creditorul le deținea la - SA A, obligându-se totodată să efectueze un volum de investiții.
Conform art. 9 pct. 5 din contract în cazul în care cumpărătorul nu realizează volumul de investiții angajat în cuantumul și în termenele prevăzute în anexa 3 se obligă să achite vânzătorului o penalitate de 50%/an pentru suma angajată și nerealizată.
Conform notei de control nr. 464/29.01.2004 emisă de Agenția Domeniilor Statului cu ocazia unor verificări efectuate la - SA Aar ezultat că o parte din obligațiile asumate de - SRL prin contractul de vânzare cumpărare amintit nu au putut fi respectate din motive obiective cum ar fi imposibilitatea exploatării unor suprafețe de teren ce a atras după sine nerealizarea clauzei privitoare la investiții, emiterea unor certificate de proprietate de către Judecătoria Ineu asupra unor suprafețe de teren pe numele unor persoane private, detaliindu-se unele dintre aceste aspecte.
Tot în cuprinsul acestei note s-a constatat că datorită unor diverse cauze - SA A nu a putut să exploateze unele terenuri, la pagina 9 respectivei note arătându-se că pe rolul diferitelor instanțe sunt mai multe procese funcție de soluțiile din acestea urmând să se treacă la realizarea investițiilor sau la modificarea contractului de vânzare cumpărare acțiuni privitor la cuantumul investițiilor.
Conform art. 379 al. 4 Cod procedură civilă "creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță chiar dacă pentru această determinare a r fi nevoie de o deosebită socoteală."
Instanța de fond a reținut că, în cazul de față, creanța nu este determinată și nici determinabilă cu ajutorul unor socoteli făcute pe baza actelor emanând de la debitor. Mai mult, însăși actul ce stă la baza raporturilor dintre părți, respectiv contractul de vânzare cumpărare acțiuni, conform concluziilor creditorului, urmează să fie executat în formă inițială sau să fie modificat funcție de rezultatul unor litigii aflate pe rolul diverselor instanțe. Deci însăși creditorul acceptă că volumul investițiilor și deci implicit penalitățile pentru nerealizarea acestora urmează să fie stabilit urmare a mai multor procese. Prin urmare este exclusă posibilitatea stabilirii caracterului cert și al cuantumului creanței prin procedura sumară prevăzută de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și pe baza art. 379 Cod procedură civilă, în condițiile în care mai multe instanțe în multiple dosare dezbat drepturi cu impact asupra acestei creanțe.
Judecătorul sindic a considerat consideră că, creanța nu poate fi determinată de către acesta, și deci nu este lichidă, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței care să confere creditorului calitatea de persoană îndreptățită să solicite deschiderea procedurii insolvenței, și în consecință a respins cererea, în condițiile art. 33 al. 5 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Agenția Domeniilor Statului B solicitând admiterea acestuia și modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii contestației formulată de debitoare și dispunerea deschiderii procedurii insolvenței față de aceasta.
De asemenea, creditoarea a invocat tardivitatea formulării contestației de către debitoare, arătând că aceasta a fost depusă la data de 13 ianuarie 2009, în condițiile în care cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost depusă la data de 12.12.2008, fiind astfel depășit termenul de 10 zile prevăzut de lege pentru depunerea contestației.
În motivarea recursului, creditoarea arată că deține față de debitoare o creanță certă, lichidă și exigibilă, instanța de fond admițând în mod greșit susținerile debitoarei cu privire la imposibilitatea realizării investițiilor asumate prin contractul încheiat între părți întrucât la art 8.10 din contractul de vânzare-cumpărare se menționează faptul că "cumpărătorul a confirmat faptul că îi este pe deplin cunoscută situația juridică a activelor și a terenurilor deținute de societatea comercială și se obligă să nu țină răspunzător vânzătorul pentru cazul în care acestea vor fi restituite proprietarului de drept".
De asemenea, creditoarea arată că investițiile asumate prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni vizau dezvoltarea societății conform planului de afaceri și a ofertei de cumpărare și nu trebuie confundate cu investițiile asumate prin contractul de concesiune nr.60/29.10.2002 care trebuiau făcute pentru dezvoltarea exploatației.
Creditoarea susține că nota de control invocată de către debitoare vizează în principal contractul de concesiune, propunerile referitoare la contractul de vânzare-cumpărare acțiuni fiind condiționate de soluțiile ce urmau a fi date în unele litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești și de voința părților. Creditoarea consideră că instanța de fond în mod greșit a înlăturat toate susținerile sale având ca motivare concluziile notei de control nr.464/29.01.2004 întrucât din chiar măsurile dispuse în cadrul acesteia la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, cumpărătorul avea cunoștință de toate înstrăinările de active ce avuseseră loc anterior privatizării societății.
Se mai susține de către creditoare că în cadrul notei de control nr.507/13.06.2002, de care ofertanții au avut cunoștință la momentul desfășurării procedurii de privatizare, s-a constatat că activele societății au fost vândute cu încălcarea legii și că - SA a promovat acțiuni de anulare a acestor transferuri care urmau să fie soluționate.
Creditoarea recurentă arată că din nota de control, în baza căreia instanța de fond a respins cererea sa, rezultă cu claritate că investițiile în dezvoltarea societății asumate prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni sunt totalmente diferite de investițiile asumate prin contractul de concesiune.
O altă critică pe care creditoarea recurentă o aduce sentinței recurate se referă la faptul că deși a arătat instanței de fond că aspectele invocate de debitoare în contestație au mai fost reiterate de către aceasta și în litigiul având ca obiect contestație ce a făcut obiectul dosarului nr.22302/2007 al Curții de Apel București și care a fost respins în mod irevocabil, instanța de fond a ignorat această apărare.
Creditoarea recurentă arată că deși asupra debitului există putere de lucru judecat având în vedere dispozițiile sentinței comerciale nr.130/19.06.2007, debitoarea a refuzat plata facturilor emise invocând nerespectarea prevederilor art.9.5 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, iar judecătorul sindic nu a motivat neluarea în considerare a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Se mai susține de către creditoare că, cu ocazia demarării procedurii de executare silită a debitoarei în temeiul art.1 alin.2 din OUG nr.64/2005 coroborat cu dispozițiile OUG nr.51/1998, s-a încheiat procesul verbal de sechestru nr.24/22.02.2006 în care s-a consemnat poziția societății debitoare că nu dispune de lichidități pentru achitarea debitului, singurele bunuri identificate fiind două mijloace de transport care ulterior nu au mai putut fi valorificate nemaifiind găsite în patrimoniul debitoarei. De asemenea, creditoarea arată că debitoarea nu a depus la dosarul cauzei nici o dovadă din cară să rezulte că nu se află în stare de insolvență, iar judecătorul sindic a omis să cerceteze sub acest aspect temeinicia cererii sale de înregistrare a creanței.
Debitoarea intimată - SRL a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată. De asemenea debitoarea solicită respingerea excepției de tardivitate a formulării contestației, arătând că a formulat contestația în termenul prevăzut de lege, la dosarul de fond fiind depusă dovada faptului că aceasta a fost expediată cu poșta.
Pe fondul cauzei, debitoarea intimată arată că a făcut dovada în fața judecătorului sindic a faptului că intimata creditoare nu deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, iar instanța de fond în mod temeinic a respins cererea creditoarei de deschidere a procedurii insolvenței.
Debitoarea intimată arată că nu a putut realiza investițiile asumate prin contractele încheiate între părți deoarece nu a deținut și nu deține nici în prezent suprafața de teren menționată în contractul de concesiune. Mai mult decât atât, debitoarea susține că suprafața de teren, pentru care au fost emise facturile de către creditoare, a fost concesionată succesiv la mai mulți beneficiari.
Intimata debitoare susține că din nota de control nr.464/29.01.2004 întocmită de către ADS rezultă că toate suprafețele de teren, pe care trebuia să realizeze investiții pentru nerealizarea cărora au fost facturate penalități în cuantum total de 1.231.209,73 lei, au fost atribuite unor societăți comerciale și persoane fizice. De asemenea, debitoarea arată că din același înscris reiese și faptul că nu a putut exploata decât suprafața de 541 ha fiind privată de restul suprafeței care a fost cuprinsă în contractul de concesiune, neavând, astfel, cum să realizeze investiții pe un teren care a fost atribuit altcuiva, acesta fiind și motivul pentru care s-au refuzat la plată facturile emise de creditoare și depuse la dosarul cauzei.
Debitoarea intimată susține că din actele depuse la dosar de creditoare nu rezultă cu certitudine creanța invocată întrucât s-a menționat refuzul de plată pe fiecare factură și exista un motiv temeinic pentru neplata acestor facturi ce conțineau penalități, dovada susținerilor sale rezultând din nota de control a ADS întocmită la data de 29.01.2004 prin care s-a reținut clar faptul că nu i-au fost atribuite și, deci, nu avea cum investi în toată suprafața de teren consemnată în contractul de concesiune, cea mai mare parte a fermelor piscicole fiind deținute și în prezent de alte societăți și persoane fizice, multe dintre ele formând obiectul unor litigii.
Examinând recursul declarat de creditoare prin prisma motivelor invocate și a prevederilor art. 304/1 pr. civ. Curtea va constata că acesta este nefondat, hotărârea primei instanțe fiind temeinică și legală, în deplină conformitate cu probele administrate în cauză.
În ceea ce privește tardivitatea formulării contestației de către debitoare, deși creditoarea susține că aceasta a fost depusă la data de 13 ianuarie 2009, în condițiile în care cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost formulată la data de 12.12.2008, fiind astfel depășit termenul de 10 zile prevăzut de lege pentru depunerea contestației, Curtea reține că debitoarea a formulat contestația în termenul prevăzut de art. 33 al. 2 din Legea nr. 85/2006, la dosarul de fond fiind depusă dovada faptului că aceasta a fost expediată prin curierat poștal la data de 02.01.2009, debitoarea fiind citată cu mențiunea de a formula contestație la data de 22.12.2008.
În privința fondului cauzei, Curtea reține că potrivit art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile, aceasta trebuind să fie mai mare de 10000 lei, iar conform art. 3 pct. 1 din aceeași lege insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, ea fiind prezumată ca vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.
Art. 31 din Legea nr. 85/2006 prevede că "(1) Orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce o cerere introductivă, în care va preciza:
a) cuantumul și temeiul creanței;
b) existența unei garanții reale, constituite de către debitor sau instituite potrivit legii;
c) existența unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului;
d) declarația privind eventuala intenție de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui să precizeze, cel puțin la nivel de principiu, modalitatea în care înțelege să participe la reorganizare.
(2) Creditorul va anexa documentele justificative ale creanței și ale actelor de constituire de garanții".
Având în vedere textele legale arătate mai sus, Curtea reține că pentru deschiderea procedurii insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2006 este necesar ca un creditor să aibă o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva debitorului, iar această creanță să fie mai mare de 10000 lei, condiții care nu sunt îndeplinite în prezenta cauză.
În mod corect prima instanță a reținut că între părți s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare de acțiuni nr.60/09.08.2002 debitoarea - SRL cumpărând acțiunile pe care creditorul ADS B le deținea la - SA A, obligându-se totodată să efectueze un volum de investiții.
Conform art. 9 pct. 5 din contract în cazul în care cumpărătorul nu realizează volumul de investiții angajat în cuantumul și în termenele prevăzute în anexa 3 se obligă să achite vânzătorului o penalitate de 50%/an pentru suma angajată și nerealizată.
Potrivit notei de control nr. 464/29.01.2004 emisă de Agenția Domeniilor Statului cu ocazia unor verificări efectuate la - SA Aar ezultat că o parte din obligațiile asumate de - SRL prin contractul de vânzare cumpărare amintit nu au putut fi respectate din motive obiective cum ar fi imposibilitatea exploatării unor suprafețe de teren ce a atras după sine nerealizarea clauzei privitoare la investiții, precum și emiterea unor certificate de proprietate de către Judecătoria Ineu asupra unor suprafețe de teren pe numele unor persoane private. Tot în cuprinsul acestei note s-a constatat că datorită unor diverse cauze - SA A nu a putut să exploateze unele terenuri, la pagina 9 respectivei note arătându-se că pe rolul diferitelor instanțe sunt mai multe procese funcție de soluțiile din acestea urmând să se treacă la realizarea investițiilor sau la modificarea contractului de vânzare cumpărare acțiuni privitor la cuantumul investițiilor.
Potrivit art. 379 al. 4 Cod procedură civilă "creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță chiar dacă pentru această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală."
Instanța de fond a reținut corect că, în cazul de față, creanța nu este determinată și nici determinabilă cu ajutorul unor socoteli făcute pe baza actelor emanând de la debitor. Astfel, chiar actul ce stă la baza raporturilor dintre părți, respectiv contractul de vânzare cumpărare acțiuni, prevede că el urmează să fie executat în formă inițială sau să fie modificat funcție de rezultatul unor litigii aflate pe rolul diverselor instanțe.
În consecință, creanța invocată de creditoare împotriva debitoarei nu este lichidă, așa cum aceasta nu este nici certă, întrucât existența ei nu rezultă din facturi emise de către creditoare și acceptate de debitoare, debitoarea refuzând să accepte aceste facturi.
Pe de altă parte, Curtea reține că complexitatea raporturilor juridice dintre părți, datorată obligațiilor reciproce și interdependente ale acestora, exclude stabilirea existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile în procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006, rezolvarea situației litigioase dintre părți putându-se realiza numai pe calea unei acțiuni de drept comun, în care să poată fi administrate toate probele pentru clarificarea raporturilor juridice dintre acestea.
Susținerea creditoarei că asupra debitului există putere de lucru judecat având în vedere dispozițiile sentinței comerciale nr.130/19.06.2007 a Curții de Apel București este nefondată, întrucât în cadrul acelui proces, având ca obiect contestație la executare, nu s-a stabilit existența vreunei creanțe certe, lichide și exigibile a creditoarei împotriva debitoarei.
Așa fiind, constatând că nu există motive de modificare sau casare a sentinței recurate, în baza art. 312. pr. civ. Curtea va respinge ca nefundat recursul declarat de creditoarea ADS
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea Agenția Domeniilor Statului B împotriva sentinței comerciale nr.259/16.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - Grefier,
- -
Red./25.05.2009
tehn./ 2 ex./25.05.2009
Primă instanță: Tribunalul Arad, judecător:
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta
