Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 759/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIE Nr. 759
Ședința publică de la 15 Octombrie 2008
PREȘEDINTE: Gina Ignat
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Zaharia dr. - -
JUDECĂTOR 3: Elena Romila
Grefier - - -
La ordine fiind soluționarea recursului formulat de creditoarea B, cu sediul în B,--11, sector 1 împotriva sentinței comerciale nr. 563/ 27.05.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenta B și intimații G- prin lichid. jud. CM G, Administrația Finanțelor Publice G și de pe lângă Tribunalul Galați.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 563/ 27.05.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- s-a aprobat raportul final nr. 2089/ 16.11.2007 întocmit de G, în calitate de lichidator al debitoarei
S-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei susmenționate și radierea societății din Registrul Comerțului.
Prin aceeași hotărâre s-a respins ca inadmisibilă cererea creditoarei B de autorizare a formulării acțiunii în răspundere.
Susmenționata hotărâre a nemulțumit pe creditoarea care a promovat, în termen legal, recursul de față, întemeiat pe disp. art. 304 pct. 8 și 9 proc. civ. și pe art. 3041proc. civ. susținând în esență că din materialul probator asimilat cauzei rezultă cu prisosință culpa fostei conduceri a debitoarei față de ajungerea acesteia în insolvență.
Apreciind că neprezentarea actelor contabile echivalează cu contabilitatea greșit ținută sau fictivă și că aceasta semnalează o greșeală de gestiune, recurenta a concluzionat în sensul că lipsa de colaborare a fostei conduceri reclamă obligarea persoanelor vinovate la suportarea din averea proprie a pasivului înregistrat de debitoare.
Întrucât lichidatorul a omis să acționeze în instanță persoanele care se fac vinovate de ajungerea debitoarei în încetare de plăți, se impunea încuviințarea cererii de autorizare în vederea promovării unei atare cereri.
Cererea de autorizare nu trebuie să îndeplinească anumite condiții de formă, așa încât se poate deduce că oricare dintre creditori poate formula această cerere de autorizare, ceilalți putând cel mult să și-o însușească.
Modificarea adusă de Legea nr. 85/2006 nu presupune o limitare a dreptului creditorilor de a formula cererea întemeiată pe dispozițiile art. 138, știut fiind faptul că practica a demonstrat imposibilitatea în unele cazuri de a putea fi constituit un comitet al creditorilor conform disp. art. 16 din legea menționată, în creditorilor nefiind înregistrați un număr suficient de mare de creditori.
Singura condiție, înainte de a se formula cererea de angajare a răspunderii patrimoniale privește o autorizare din partea judecătorului sindic de a autoriza creditorii să o formuleze în lipsa demersurilor întreprinse în acest sens de lichidatorul judiciar.
Pentru motivele expuse, în mod succint mai sus, creditoarea- recurentă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În drept, recurenta și-a subsumat criticile temeiurilor de reformare prevăzute de disp. art. 304 pct. 8 și 9 proc. civ. și ale art. 3041proc. civ.
Recursul de față este nefondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Astfel cum a reținut și prima instanță, în speță, nu sunt întrunite condițiile de solicitare a autorizării creditorilor în vederea promovării cererii de antrenare răspundere patrimonială față de poziția expresă a lichidatorului care a arătat în cuprinsul raportului final că nu înțelege a promova cerere în antrenare răspundere întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de disp. art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 modificată.
Mai mult decât atât, a mai reținut prima instanță, o cerere de autorizare nu putea emana decât de la comitetul creditorilor, comitet care nu s-a constituit, însă, în cauză datorită numărului infim de creditori.
Reținând că nu sunt incidente în speță disp. art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 referitoare la condițiile în care se poate cere de către creditori autorizarea promovării cererii de antrenare răspundere patrimonială, Curtea concluzionează în sensul legalității și temeiniciei soluției de respingere a cererii de autorizare promovate de un creditor izolat.
Chiar dacă nu s-a constituit în cauză comitetul creditorilor, ca urmare a inferiorității numerice a creditorilor înscriși la masa credală a debitoarei, este imperios necesar ca cererea de autorizare să emane de la cei doi creditori, însă întotdeauna numai după întrunirea condițiilor stipulate de lege( omisiunea promovării de către lichidator a cererii, iminența prescrierii dreptului la acțiune în răspundere etc.).
Apreciind că, în speță, s-a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilorde legeîn materia răspunderii patrimoniale a celor vinovați de ajungerea debitoarei în insolvență și, întrucât nici examinarea din oficiu a cauzei, conform disp. art. 3041proc. civ. nu a condus la găsirea vreunui motiv de nelegalitate a sentinței recurate, urmează a se face în cauză aplicarea disp. art. 312 alin. 1 proc. civ. cu consecința imediată a menținerii în ființă a sentinței în discuție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta B, cu sediul în B,--11, sector 1 împotriva sentinței comerciale nr. 563/ 27.05.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Octombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător dr. - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. IG/ 10.11.2008
Tehno MC/ 11.11.2008/ 2 ex.
Fond:
Președinte:Gina IgnatJudecători:Gina Ignat, Alexandrina Zaharia, Elena Romila