Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 762/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIE Nr. 762
Ședința publică de la 15 Octombrie 2008
PREȘEDINTE: Gina Ignat
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Zaharia dr. - -
JUDECĂTOR 3: Elena Romila
Grefier - - -
La ordine fiind soluționarea recursului formulat de creditoarea B, cu sediul în B,--11, sector 1 împotriva sentinței comerciale nr. 571/ 29.05.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenta B și intimații -. B - prin lichid. jud., G și de pe lângă Tribunalul Galați.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că lichidatorul judiciar al debitoarei -. Bad epus la dosar note de concluzii, după care;
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 571/ 29.05.2008, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-,s-au respins ca nefondate obiecțiunile la raportul final formulate de creditoarea
Pe cale de consecință, a fost aprobat raportul final întocmit de și s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
La cererea lichidatorului judiciar, prin sentința comercială nr. 1404 din 14.12.2007, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea, înscriindu-se la masa credală, creditoarea B, cu o creanță de 1.936 lei și G cu suma de 19.769 lei, conform tabelului definitiv consolidat.
La dosarul cauzei, lichidatorul judiciar a depus raportul final prin care a solicitat închiderea procedurii față de debitoare, iar prin concluziile orale de ședință a arătat că nu înțelege să formuleze cerere de antrenare răspundere patrimonială față de fosta conducere a debitoarei.
Față de conținutul raportului final, creditoarea și-a declinat nemulțumirea sub formă de obiecțiuni prin care a învederat instanței că nu se poate achiesa de către instanță la propunerea de închidere a procedurii insolvenței deoarece în cauză sunt incidente prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În acest context, respectiva creditoare a susținut că:
Așa cum în mod expres se indică în raportul final, debitoarea prin reprezentanții săi nu s- conformat dispozițiilor judecătorului sindic, nedepunând la dosarul cauzei actele și documentele prevăzute la art. 28 alin. 1 și 35 din Legea nr. 85/2006 ceea ce echivalează cu neconducerea evidențelor contabile cu respectarea rigorilor legii.
Prin neprezentarea acestor acte, se dovedesc implicit cazurile de culpă prevăzute de legea specială, situație care reclamă angajarea răspunderii civile a fostei conduceri a debitoarei, conform art. 138 din Legea nr. 85/2006 coroborat cu art. 73 din Legea nr. 31/1990 pentru întregul pasiv, creditorii fiind în imposibilitate să verifice modul de gestionare a întregii activități comerciale.
Potrivit disp. art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, titular al acțiunii privind răspunderea membrilor organelor de conducere este administratorul judiciar sau lichidatorul.
Este adevărat că potrivit art. 138 alin. 3 din același act normativ comitetul creditorilor poate cere judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prev. la alin.1 al art. 138 din lege, însă numai dacă administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, a omis să indice în raportul său persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului ori, dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere, iar această răspundere amenință să se prescrie.
În cauză, nu sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 138 alin. 3 din lege, de vreme ce lichidatorul judiciar a menționat expres că nu înțelege să formuleze cerere de antrenare răspundere iar din cuprinsul raportului depus la dosarul cauzei rezultă că lichidatorul a indicat că nu a intrat în posesia documentelor contabile și nu a putut întocmi Raportul cauzelor pentru ajungerea în stare de insolvență.
De altfel, în cauză nu a fost constituit comitetul creditorilor, conform art. 16 din Legea nr. 85/2006 modificată, care să poată solicita judecătorului sindic autorizarea de a formula o cerere pentru antrenarea răspunderii.
În condițiile în care nu s-a promovat în temeiul legii insolvenței o cerere de antrenare răspundere și față de concluziile lichidatorului în sensul lipsei bunurilor în averea debitorului și neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare, devin incidente disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006 referitoare la închiderea procedurii.
Împotriva susmenționatei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs creditoarea, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:
Deși în speță sunt incidente disp. art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, instanța de fond a ignorat solicitarea din cuprinsul obiecțiunilor privind autorizarea sa în vederea promovării cererii de antrenare răspundere patrimonială.
Potrivit disp. art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, dispoziții aplicabile în cauza dedusă judecății, răspunderea administratorilor se poate dispune dacă " au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea".
Aflându-ne pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată, potrivit art. 1082 Cod civil, raportat la art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Apreciind că este evident faptul că răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 amenință să se prescrie, că prin închiderea procedurii falimentului debitoarei, nu mai există o posibilitate reală de angajare a răspunderii patrimoniale, recurenta-creditoare a solicitat admiterea recursului, cu consecința casării sentinței recurate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În drept, recurenta și-a subsumat criticile temeiurilor de reformare prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9. proc. civ. invocând, totodată și disp. art. 3041. proc. civ.
Intimata- debitoare, prin lichidator, a depus la dosar note de concluzii scrise, solicitând respingerea recursului.
Recursul de față este nefondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Examinând hotărârea recurată în raport de criticile recurentei, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum impun disp. art. 3041. proc. civ. Curtea o califică temeinică și legală, din perspectiva următoarelor considerațiuni:
În condițiile în care judecătorul sindic nu a fost sesizat de ambii creditori din cauză (neputându-se constitui un Comitet al creditorilor) cu o cerere în antrenare răspundere patrimonială ( o cerere de chemare în judecată precedată de obținerea autorizării formulării acesteia) nu se poate analiza întrunirea cumulativă a condițiilor legale de antrenare a răspunderii foștilor administratori, impunându-se, cu prioritate, analizarea solicitării lichidatorului judiciar, de închidere a procedurii, solicitare ce a primit soluția legală, față de împrejurarea neidentificării resurselor financiare pentru continuarea procedurii și a neidentificării de bunuri în averea debitoarei care să justifice demersul de prelungire a procedurii.
Așa fiind, nu se poate pune problema unei aplicări greșite a legii, a neargumentării soluției criticate ori a nesocotirii formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, criticile recurentei fiind lipsite de orice suport faptic și, mai ales, juridic.
Pentru cele arătate mai sus, văzând și disp. art. 312 alin.1 proc. civ. se impune respingerea ca nefondat a recursului de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de creditoarea B, cu sediul în B,--11, sector 1 împotriva sentinței comerciale nr. 571/ 29.05.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Octombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, dr. - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. IG/ 10.11.2008
Tehno MC/ 13.11.2008/ 2 ex.
Fond:
Președinte:Gina IgnatJudecători:Gina Ignat, Alexandrina Zaharia, Elena Romila