Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 793/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 793/

Ședința publică de la 31 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gina Ignat

JUDECĂTOR 2: Alexandrina Zaharia dr. - -

JUDECĂTOR 3: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -

GREFIER - - -

.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Focșani,-, județul V, împotriva sentinței comerciale nr. 591/05.06.2008, pronunțată de Tribunalul Vrancea, în contradictoriu cu intimata debitoare COM Homocea, prin lichidator judiciar, cu sediul în Focșani,-,. 11, județul V, și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vrancea, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta creditoare consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită potrivit disp. și de drept comun.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că recursul dedus judecății este la primul termen de judecată, prin cererea formulată, recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit disp. art. 242 alin. 2.pr.civ. lipsește întâmpinarea, după care:

Reprezentantul legal al recurentei creditoare, la cererea instanței, depune hotărârea recurată nr. 591/05.06.2008 a Tribunalului Vrancea, întrucât lipsesc paginile 2 și 3 ale sentinței, și, întrebat fiind dacă au existat oferte din partea tuturor lichidatorilor judiciari, arată că, la dosarul de fond, au fost mai multe oferte ce s-au depus doar la dosarul instanței, nu și în cadrul procedurii.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul legal al recurentei creditoare, având cuvântul, arată că s-a formulat recurs împotriva sentinței nr. 591/05.06.2008 a Tribunalului Vrancea întrucât a fost respinsă cererea creditoarei, reprezentând 100% din masa credală, prin care au solicitat lichidatorului judiciar să ia act că Adunarea creditorilor nu înțelege să confirme lichidatorul provizoriu desemnat de judecătorul sindic și înlocuirea cu lichidatorul desemnat de, respectiv, cu onorariul stabilit în sumă de 3000 lei pentru întreaga procedură, cererea fiind respinsă fără temei legal; solicită să se ia act de cerere și să se valideze lichidatorul desemnat de recurentă.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 591/05 iunie 2008, Tribunalul Vrancea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată cererea creditoarei V de înlocuire a lichidatorului judiciar.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că lichidatorul judiciar a fost desemnat în condițiile art. 34 din Legea nr. 85/2006, nu aleatoriu, ci în funcție de oferta mai avantajoasă financiar. S-a mai reținut că creditoarea V nu a făcut uz de procedura instituită de art. 19 alin. 2 din Legea menționată mai sus, ca la prima adunare a creditorilor în condițiile în care ar avea o creanță de cel puțin 50% din valoarea creanțelor notificate la dosar să decidă numirea unui alt lichidator. Totodată, s-a mai reținut că nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 22 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora în orice stadiu al procedurii se poate înlocui lichidatorul dar numai pentru motive temeinice, motivele invocate de creditoare făcând referire la oferta mai avantajoasă din punct de vedere financiar.

Împotriva menționatei hotărâri, în termen legal, creditoarea Vad eclarat recurs, invocând faptul că a depus cerere de înlocuire a practicianului de insolvență la primul termen fixat de judecătorul sindic pentru adunarea creditorilor, termen la care s-a și judecat, însă legea permite creditorilor care dețin cel puțin 50% din valoarea creanțelor de la masa credală, și ulterior, să negocieze condițiile numirii lichidatorului.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței criticate și admiterea cererii sale privind înlocuirea a lichidatorului provizoriu din Focșani cu din Focșani.

Recursul nu este fondat;

Verificând sentința criticată prin prisma motivului de recurs și din oficiu, Curtea constată că judecătorul sindic a făcut o interpretare corectă a dispozițiilor art. 19 alin. 2 și art. 22 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 și că a pronunțat o hotărâre temeinică și legală care va fi menținută.

Curtea constată că prin sentința comercială nr. 246/10 aprilie 2008, Tribunalul Vrancea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea creditoarei V și a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență a debitorului " Com" Homocea, județul V; a desemnat lichidator judiciar pe, cu o retribuție de 800 lei net lunar; a constatat dizolvată societatea și i-a ridicat dreptul de administrare.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reținut că cererea creditoarei V, având ca obiect deschiderea procedurii simplificate de insolvență, este întemeiată și că la numirea lichidatorului judiciar s-au avut în vedere dispozițiile art. 107 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, precum și faptul că a depus oferta cea mai avantajoasă.

Corect a reținut prima instanță că creditoarea V nu a declarat recurs împotriva sentinței menționate mai sus, termenul pentru constatarea măsurii de numire a lichidatorului judiciar fiind 3 zile (art. 19 alin. 3 din Legea nr. 85/2006).

Este adevărat că textul art. 22 alin. 2 din legea menționată mai sus prevede că se poate cere înlocuirea lichidatorului judiciar în orice stadiu al procedurii, însă numai pentru motive temeinice, aspect reținut corect de judecătorul sindic.

Curtea constată că judecătorul sindic la numirea lichidatorului judiciar a avut în vedere oferta cea mai avantajoasă financiar, cu o retribuție de 800 lei lunar, față de oferta practicianului CI. de 850 lei lunar onorariu și de 6,75% onorariu de succes din sumele atrase la masa credală (alin. 5 și 6 din pagina 1 din considerentele sentinței recurate).

Față de cele ce preced, criticile aduse sentinței recurate nu sunt întemeiate.

Așadar, recursul declarat de creditoarea V nefiind fondat, urmează ca în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ. să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Focșani,-, județul V, împotriva sentinței comerciale nr. 591/05.06.2008, pronunțată de Tribunalul Vrancea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 31 Octombrie 2008.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

dr.

JUDECĂTOR,

dr.

Grefier,

AZ//2 ex/14.11.2008

Fond:

Președinte:Gina Ignat
Judecători:Gina Ignat, Alexandrina Zaharia, Sarmisegetuza Tulbure

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 793/2008. Curtea de Apel Galati