Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 801/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 801
Ședința publică din 2 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mircea Boar
JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER: -
S-au luat în examinare, la a doua strigare, recursurile declarate de creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice A și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr. 424 din 10 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată I, reprezentată prin administratorul judiciar Expert
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, instanța, considerând pricina lămurită, rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 424 din 10 martie 2009 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Arada dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei I, precum și radierea acesteia din registrul comerțului de sub nr. J-, descărcându-l pe administratorul judiciar Expert A de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, asociați. De asemenea, tribunalul a aprobat cheltuielile de procedură și onorariul practicianului în sumă totală de 3219,1 lei, dispunând eliberarea acestora din fondul de lichidare. Totodată, judecătorul-sindic a notificat hotărârea debitoarei, creditorilor, direcției teritoriale a finanțelor publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, pentru efectuarea mențiunii de radiere și publicarea ei în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin sentința comercială nr. 2288 din 4 noiembrie 2008 fost admisă cererea creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice A și față de debitoarea I s-a deschis procedura de insolvență prevăzută de Legea nr. 85/2006, în calitate de administrator judiciar fiind desemnată Expert
Având în vedere că toate demersurile efectuate de practician pentru identificarea eventualelor bunuri ale debitorului au rămas fără rezultat, astfel cum rezultă din rapoartele de activitate prezentate în ședințele din 13 ianuarie și 10 februarie 2009, dat fiind faptul că creditorii nu doresc să suporte avansarea sumelor corespunzătoare pentru acoperirea cheltuielilor administrative necesare continuării procedurii, tribunalul a considerat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 131 din acest act normativ.
Împotriva sentinței comerciale de mai sus, în termen legal, au declarat recurs creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice A și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului
Prima instituție creditoare a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul continuării procedurii de insolvență, fără cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:
Soluția Tribunalului Arad este nelegală, sentința pronunțată fiind netemeinică.
Potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006, modificată, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat. Având în vedere conținutul dispozițiilor exprese citate mai sus recurenta consideră că în speță nu este situația prevăzută de lege care ar justifica închiderea procedurii de insolvență. De asemenea, creditoarea apreciază că în cauză nu au fost întreprinse toate măsurile pentru obținerea informațiilor și datelor necesare identificării bunurilor mobile sau imobile aflate în patrimoniul I, nefiind astfel incident articolul citat.
Administratorul judiciar, prin raportul de activitate prezentat la termenul din 10 februarie 2009, arătat că nu au fost depuse de către fostul administrator social actele societății, fiind în imposibilitate de a întocmi raportul privind cauzele insolvenței. În aceste condiții recurenta consideră că închiderea procedurii colective este prematură, impunându-se mai întâi obținerea tuturor actelor, iar dacă este cazul și formularea unei plângerii penale împotriva fostului administrator, practicianul putând identifica fapte care s-ar circumscrie dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 referitoare la angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere/ supraveghere ori a altor persoane.
În drept a invocat prevederile art. 131 și 147 din Legea nr. 85/2006 și cele ale art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă.
Și recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bas olicitat modificarea hotărârii atacate și, pe cale de consecință, continuarea procedurii de lichidare a debitoarei până la recuperarea tuturor datoriilor pe care debitoarea I le are de achitat creditorilor, fără cheltuieli de judecată.
În fapt, prima instanță a admis propunerea administratorului judiciar și a dispus închiderea procedurii de insolvență, reținând în motivare că propunerea practicianului este fondată întrucât în raportul final acesta a arătat că în patrimoniul falitei nu au fost evidențiate bunuri valorificabile, în opinia sa neexistând elemente care să susțină ideea că situația în care a ajuns debitoarea s-ar datora faptelor săvârșite de către foștii administratori.
Tribunalul a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză. Astfel, ideea principală care se desprinde din contextul supus judecații este că, dacă ar fi existat sumele necesare (chiar și prin avansarea acestora de către creditori), continuarea procedurii s-ar fi impus, atât potrivit Legii nr. 85/2006, prin etapele și metodele prevăzute, cât și în interesul creditorilor. Față de lipsa fondurilor necesare continuării procedurii colective este de reținut că ele puteau fi obținute făcându-se aplicarea art. 4 alin. 4 din lege, care prevede în mod explicit că în lipsa disponibilităților în contul debitorului se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic. Totodată, în condițiile în care instituția recurentă ar fi avansat sume pentru continuarea lichidării, astfel cum i s-a solicitat, creanța Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului B, a cărei recuperare se dovedește dificilă și la cuantumul actual, s-ar fi mărit, devenind și mai greu de acoperit. de către creditori a sumelor necesare continuării procedurii nu trebuie să fie în mod imperios "amendată" cu pronunțare hotărârii de închidere în temeiul art. 131, dispozițiile legale neprevăzând acest lucru.
Referitor la posibilitatea continuării procedurii de lichidare judiciară recurenta învederează faptul că soluția era formularea unei cereri de chemare în judecată având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au făcut parte din conducerea societății, pentru a se atrage la masa credală sume suplimentare destinate acoperirii pasivului debitoarei, practicianul având datoria de a căuta modalități de recuperare a patrimoniului pentru a putea plăti cât mai multe dintre creanțele declarate.
Pornind de la însăși izvorul creanței solicitate, respectiv datoria intimatei față de Casa de Asigurări de Sănătate A, o aplicare a dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2005, reprezintă, de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei vinovată de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea sumelor reținute către casa de asigurări, o încălcare flagrantă și constantă a art. 94 din nr.OUG 150/2002, modificată, conform cărora utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuției reținute de la asigurați constituie infracțiunea de deturnare de fonduri și se pedepsește conform art. 3021din Codul penal (în prezent art. 454 Cod penal) și art. 280 din Codul muncii.
Statul român, reprezentat prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, a suferit un prejudiciu a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitoarei. Având în vedere contextul prezentat, recurenta consideră că practicianul nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de art. 138 și următ. din Legea nr. 85/2006. Este evident că aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. S-a considerat că prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități pentru că a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. Nu întâmplător, în cadrul art. 25 din legea menționată, prima dintre atribuțiile lichidatorului constă în examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, această analiză realizată de către un specialist constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni întemeiate pe art. 138.
În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, precum și art. 2, art. 5 alin. 1, art. 136, art. 138, art. 140 și art. 142 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Debitoarea intimată, legal citată prin lichidatorul judiciar Expert, nu s-a prezentat la dezbateri și nici nu a depus întâmpinare.
Examinând recursurile declarate, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acestea sunt nefondate, urmând să le respingă ca atare, având în vedere următoarele considerente:
Astfel, față de cele arătate de lichidatorul judiciar Expert A prin rapoartele de activitate depuse la dosarul de primă instanță, în special în cele de la termenele din 13 ianuarie și 10 februarie 2009 în care acesta a propus închiderea procedurii de insolvență declanșată în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006 pe seama debitoarei I întrucât societatea falită nu mai desfășoară nicio activitate, nu dispune de lichidități pentru îndestularea creditorilor și că în averea sa nu există niciun bun care să poată fi valorificat, în mod corect judecătorul-sindic a făcut aplicarea prevederilor art. 131 din legea menționată, dispunând închiderea procedurii colective.
Acest text de lege statuează fără echivoc că în orice stadiu al procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, modificată, udecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Având în vedere faptul că niciunul dintre creditori nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare pentru continuarea administrării procedurii de insolvență față de societatea debitoare, în mod legal prima instanță a făcut aplicarea textului art. 131 din Legea nr. 85/2006, modificată, această normă fiind pe deplin aplicabilă în speță, contrar celor susținute de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice
Criticile acesteia nu sunt întemeiate, motivat de împrejurarea că niciunul dintre creditorii înscriși la masa credală, deși legal notificați de către practician, nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare pentru continuarea administrării procedurii de insolvență față de societatea debitoare. Prin acest caz de închidere a procedurii de insolvență legiuitorul a avut în vedere faptul că dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare nu se mai justifică menținerea procedurii deschisă. Rațiunea închiderii procedurii într-o astfel de situație rezidă în aceea că scopul legii - acoperirea pasivului debitorului insolvent - nu mai poate fi realizat în ipoteza în care se constată că nu se vor putea achita nici măcar cheltuielile administrative generate de desfășurarea ei, prin asemenea cheltuieli înțelegându-se cele referitoare la administrarea procedurii de insolvență. Din dispozițiile legale mai sus redate rezultă fără dubiu că pentru a se putea dispune închiderea procedurii în temeiul art. 131 sunt necesare a fi îndeplinite cumulativ două condiții: inexistența bunurilor în averea debitorului sau insuficiența acestora pentru acoperirea cheltuielilor administrative și faptul că niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele necesare acoperirii acestor cheltuieli.
În speță ambele condiții pretinse de legiuitor sunt îndeplinite, administratorul judiciar în urma demersurilor efectuate neidentificând bunuri în averea debitoarei, creditorul prezent la adunarea generală din 19 februarie 2009 (fila 397 dosar de fond) a precizat expres că nu înțelege să avanseze sume pentru continuarea procedurii, chiar dacă practicianul a arătat că, în aceste condiții, va propune instanței închiderea procedurii concursuale, iar ceilalți creditori, deși notificați de către practician pentru a arăta dacă înțeleg să avanseze sumele necesare continuării administrării procedurii (filele 399-400), fie nu au răspuns acestei notificări (este cazul Inspectoratului Teritorial d e Muncă), fie au arătat că nu avansează bani în acest scop (cum este cazul recurentei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului ).
În atare condiții, în mod corect judecătorul-sindic a făcut aplicarea textului art. 131, menirea acestei dispoziții fiind tocmai aceea de a se evita, pe cât posibil, efectuarea de cheltuieli nejustificate, inutile din fondul special de lichidare constituit în condițiile art. 4, în situația în care în averea debitoarei nu există bunuri ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor, persoane direct interesate în continuarea administrării procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare. De altfel, instituția recurentă deși critică soluția tribunalului nu aduce niciun argument juridic în sprijinul afirmațiilor sale, mulțumindu-se doar să susțină că în speță nu ar fi incidentă norma aplicată de judecătorul-sindic.
Cu toate că Direcția Generală a Finanțelor Publice Aaa rătat că practicianul nu ar fi întreprins toate măsurile ce s-ar fi impus pentru obținerea informațiilor și datelor necesare identificării bunurilor mobile și imobile aflate în patrimoniul debitoarei, Curtea apreciază că nici această critică nu poate fi primită.
Din adresa nr. 921/22.01.2009 a Primăriei orașului I reiese că I nu figurează în evidențele acestei instituții cu niciun fel de bunuri mobile sau imobile. De asemenea, în urma investigațiilor efectuate administratorul judiciar nu a descoperit bunuri sau alte valori în averea debitoarei, astfel că nu i se poate imputa acestuia că nu a depus diligențele necesare în vederea identificării bunurilor societății falite. Mai mult decât atât, recurenta nu a indicat care ar fi probele din care ar rezulta că debitoarea ar avea bunuri în patrimoniu sau ce anume consideră că mai trebuia făcut în cauză sub acest aspect.
Nu în ultimul rând, nu i se poate reproșa practicianului lipsa de diligență în îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege în sarcina sa, mai exact neformularea unei plângeri penale întemeiată pe art. 147 din Legea nr. 85/2006 împotriva fostului administrator social atâta timp cât creditorii au dat dovadă de lipsă de rol activ în derularea procedurii de executare colectivă, și cu toate că au fost legal notificați de practician și legal citați de judecătorul-sindic nu au dat curs acestor convocării ori citări, neprezentându-se la termenele de judecată fixate în cauză, prin aceasta asumându-și riscurile soluționării litigiului în lipsă. De altfel, și creditorii aveau posibilitatea de a formula o asemenea plângere, dar nu au făcut-
În esență, singurele critici aduse de recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B sentinței comerciale nr. 424 din 10 martie 2009 Tribunalului Arad se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei intimate, însă ele nu pot fi primite. Aceasta, întrucât potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori. În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Într-adevăr, în fața primei instanțe administratorul judiciar Expert A, desemnat să administreze procedura de insolvență față de debitoarea I, nu a solicitat tribunalului, în temeiul art. 138, angajarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator social. Totuși, aceasta nu înseamnă în mod automat că practicianul ar fi omis să formuleze cererea de atragere a răspunderii împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 pentru a fi aplicabil alin. 3 al articolului menționat, cum fără niciun temei susține recurenta.
Este fără îndoială că art. 138 pune la dispoziția creditorilor mijloace și instrumente specifice în scopul satisfacerii creanțelor în situația în care starea de insolvență a societății a fost cauzată prin una din faptele prevăzute la alin. 1 al acestui text de lege.
Astfel, acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor membre ale organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și a oricăror alte persoane, și de obligare a acestora la suportarea unei părți din pasivul societății comerciale debitoare are un caracter special, justificat de particularitatea domeniului reglementat de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Potrivit prevederilor alin. 1 al art. 138, administratorul judiciar sau lichidatorul, după caz, are legitimare procesuală activă pentru a solicita angajarea răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolvență a debitorului. În condițiile expres prevăzute de lege, art. 138 alin. 3, dacă aceștia au omis să indice, în raportul lor asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societății comerciale și răspunderea acestor persoane amenință să se prescrie, calitatea procesuală activă este dobândită și de comitetul creditorilor.
Acest organism reprezintă interesele creditorilor îndreptățiți să participe la procedura insolvenței, fiind ales de adunarea creditorilor și format din 3 sau 5 creditori dintre cei cu creanțe garantate și cei, dintre primii 20 de creditori în ordinea valorii. Constituirea prin lege a comitetului reprezentativ justifică preocuparea legiuitorului de a reglementa în mod detaliat și judicios toate aspectele ce țin de procedura insolvenței, care, de regulă, este o procedură cu caracter colectiv, implicând participarea unui număr M de creditori care vin în concurs pentru satisfacerea propriilor creanțe, dispozițiile referitoare la comitetul de creditori satisfăcând unul dintre imperativele legii, și anume cadrul organizat, ca modalitate de manifestare a voinței creditorilor participanți la procedura insolvenței.
Din enumerarea atribuțiilor stabilite prin lege (art. 17), se poate observa că acest comitet acționează ca un mandatar al adunării creditorilor, care îndeplinește funcția de reprezentare a creditorilor înscriși în tabelul definitiv de creanțe în raporturile cu administratorul judiciar sau lichidatorul. Ca atare, în condițiile în care în tabelul definitiv de creanțe sunt înscriși prea puțini creditori, fapt ce împiedică formarea unui comitet, este evident că aceștia pot exercita personal toate atribuțiile pe care legea le prevede în sarcina comitetului, inclusiv pe aceea de a solicita judecătorului-sindic să autorizeze introducerea acțiunii privind stabilirea răspunderii membrilor organelor de conducere, orice altă interpretare a legii fiind de natură a crea consecințe grave cu privire la stabilirea activului debitorului, creditorii fiind privați de posibilitatea recuperării integrale sau în proporție cât mai Mac reanțelor, doar pentru că nu sunt în număr suficient pentru a forma un comitet. Prin urmare, o astfel de interpretare ar contraveni scopului declarat al legii, respectiv acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, și ar nesocoti accesul liber la justiție al creditorilor aflați într-o atare situație, drept în egală măsură protejat prin Constituție, lucru care nu poate fi acceptat.
În aceste condiții, susținerile creditoarei potrivit cărora hotărârea atacată ar fi netemeinică și nelegală pe motiv că instanța ar fi apreciat eronat asupra pricinii dedusă judecății și că administratorul judiciar nu ar fi aplicat corect regulile răspunderii instituite de art. 138 din Legea insolvenței sunt neîntemeiate, deoarece în speță nu era incidentă niciuna dintre cele două situații limitativ reglementate de legiuitor pentru ca creditorii înscriși la masa credală, prin comitet, care a fost desemnat la ședința adunării generale a creditorilor din 19 februarie 2009 (fila 397 dosar de fond și din care face parte și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului ), să solicite judecătorului-sindic să îi autorizeze să introducă cererea de atragere a răspunderii fostului administrator social.
Este adevărat că, potrivit art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991, republicată, răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității revine administratorilor, care au obligația gestionării patrimoniului. De asemenea, art. 73 din Legea societăților comerciale statuează că dministratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociați; b) existența reală a dividendelor plătite; c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere; d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale; e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparținând și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, în prezent Legea nr. 85/2006. Însă, noua Lege a insolvenței reglementează expres persoanele care pot promova o astfel de cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale, respectiv doar administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat în cauză, comitetul creditorilor dacă, în prealabil, a solicitat judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea, întrucât practicianul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie.
Cu alte cuvinte, potrivit textului menționat, pe de o parte, numai comitetul creditorilor poate formula o asemenea cerere, creditorii nemaiavând calitatea cerută în mod expres de lege pentru această solicitare decât în situația de excepție la care s-a făcut referire mai sus, iar pe de altă parte, legiuitorul a arătat fără echivoc că pentru a se putea cere de către comitetul creditorilor autorizarea judecătorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul să omită să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, fie ca practicianul să omită să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor să amenințe să se prescrie, condiții care, în speță, nu sunt îndeplinite. Așadar, norma cuprinsă în art. 73 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, nu poate fi interpretată în sensul dorit de recurentă, ea reglementând doar faptul că acțiunea în răspundere aparține și creditorilor societății, care însă, o vor putea exercita numai în condițiile prevăzute de actuala Lege a insolvenței.
Chiar dacă scopul dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 este acela de a pune la îndemâna creditorilor o procedură specială prin care să-și poată acoperi creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în stare de insolvență, afirmațiile instituției creditoare privitoare la instituirea unor prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu nu au nicio bază legală.
Este adevărat că practicianul nu a menționat persoanele din vina cărora nu au fost plătite contribuțiile la Casa de Asigurări de Sănătate, a cărei creanță a fost preluată de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, dar aceasta nu poate duce la modificarea hotărârii tribunalului în sensul continuării administrării procedurii de insolvență, așa cum a solicitat recurenta, pentru că, pe de o parte, în speță sunt îndeplinite toate condițiile pretinse de art. 131 pentru închiderea procedurii, iar pe de altă parte creditoarea nu a criticat prin obiecțiuni acest aspect, el fiind invocat pentru prima dată în calea de atac, contrar prevederilor art. 294, la care face trimitere art. 316 din Codul d e procedură civilă.
Cu toate că statul român, reprezentat prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea faptului că societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului, imposibilitatea recurentei de a recupera creanța cedată de Casa de Asigurări de Sănătate A nu constituie o premisă suficientă care să determine instanța să oblige în mod automat fostul administrator social la plata datoriilor, această formă de răspundere neputând fi dispusă decât în condițiile statuate de art. 138.
Deși sentința tribunalului nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, nu înseamnă că un recurs omisio medio devine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Față de cele reținute, sentința atacată fiind temeinică și legală, iar recursurile instituțiilor creditoare nefondate, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea le va respinge conform dispozitivului, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice A și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr. 424 din 10 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată I, reprezentată prin administratorul judiciar Expert
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /12.06.2009
Dact. /15.06.2009 - 2 ex.
Primă instanță - Tribunalul Arad
Judecător-sindic -
Președinte:Mircea BoarJudecători:Mircea Boar, Csaba Bela Nasz, Maria
