Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 828/2008. Curtea de Apel Bucuresti

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA COMERCIALA NR:828

Sedința publică din 10 septembrie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Maria Speranța Cornea

JUDECĂTOR 2: Decebal Taragan

JUDECĂTOR 3: Minodora

GREFIER -

****************

Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurenta - - prin mandatar LL CONSULTANȚA & SRL împotriva sentinței comerciale nr.263/22.01.2008 pronunțată de Tribunalul B Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare - SRL.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care: Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față.

Prin sentința comercială nr. 263/22.01.2008 Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a admis excepția lipsei calității de reprezentant și a anulat cererea formulată de creditoarea - -, prin mandatar - " & RECUPERĂRI " SRL B, în contradictoriu cu debitoarea - SRL, reținând în motivarea sentinței că din înscrisul "", aflat la fila 17 dosar nu rezultă că LL & RECUPERĂRI SRL a fost mandatată să formuleze cerere împotriva SRL.

De asemenea, a mai reținut instanța de fond, nu a fost respectată dispozițiile articolului 83 Cod procedură civilă, înscrisul aflat la dosar nefiind în original sau în copie legalizată, ci doar în copie conformă cu originalul, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile articolului 161 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea - - prin mandatar LL & RECUPERĂRI SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, recursul fiind înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială sub nr- din 21.02.2008.

În motivarea recursului, creditoarea a susținut că instanța de fond a făcut aplicarea greșită a legii, neacordând recurentei un termen pentru remedierea lipsei calității de reprezentant, deși, în virtutea rolului activ al judecătorului, avea această obligație ca, de altfel, și în virtutea dispozițiilor articolului 161 Cod procedură civilă. Ori, în practica și în literatura de specialitate s-a statuat că titularul dreptului poate să ratifice toate actele făcute de persoana care nu avea calitatea de reprezentant, deci implicit era necesar să fie acordat un nou termen de judecată.

În drept, articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă.

Recurenta a depus înscrisuri în susținerea recursului, în conformitate cu dispozițiile articolului 305 Cod procedură civilă: contractul de mandant - copie legalizată, adresa din 11.06.2008 prin care creditoarea confirmă predarea debitorului SRL în vederea recuperării creanței către mandatară, anexă la mandat.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Recursul este fondat.

Într-adevăr, potrivit atât practicii judecătorești constante, cât și literatura de specialitate, dispozițiile articolului 161 Cod procedură civilă îngăduie ca o acțiune în justiție, introdusă de o persoană fără calitate, să poată fi însușită sau să se producă la un termen ulterior dovada reprezentării.

Într-o asemenea situație, instanța trebuie să dea părții posibilitatea să îndeplinească lipsurile cererii, iar nu să se rezume la anularea ei ca fiind făcută de o persoană fără calitate de reprezentant.

În speță însă judecătorul sindic nu a procedat la acordarea unei termen pentru a da posibilitatea părții ca, în condițiile articolului 161 Cod procedură civilă, aceasta să suplinească lipsurile invocate de către instanță din oficiu, mai ales că partea nu a fost prezentă în instanță pentru a putea pune concluzii pe excepția invocată iar dispozițiile articolului 129 alineatele 4,5 Cod procedură civilă obligă judecătorul la a stărui, prin toate mijloacele legale, punând în dezbaterea părților a oricăror împrejurări de fapt ori de drept, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor articolului 83 alineat 2 Cod procedură civilă,"mandatarul avocat certifică el însuși copia de pe procura sa, la dosar existând o atare dovadă (fila 17), astfel încât judecătorul - sindic trebuia să acorde părții un termen pentru suplinirea lipsurilor semnalate.

Creditoarea a făcut dovada existenței mandatului potrivit articolului 67 Cod procedură civilă, procura fiind depusă în copie legalizată conform articolului 83 alineat 1 Cod procedură civilă (fila 17, filele 22-26), astfel încât a fost probată calitatea de reprezentant a LL & RECUPERĂRI SRL de a promova cererea de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei - SRL pentru creditoarea - -.

Pentru aceste considerente, Curtea față de dispozițiilor articolului 8 alineat 1 din Legea nr.85/2006, articolului 312 alineat 5 Cod procedură civilă, admite recursul. Casează sentința comercială nr. 263/22.01.2008 a Tribunalului București - Secția a VII a Comercială și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta - - prin mandatar LL CONSULTANȚA & SRL împotriva sentinței comerciale nr.263/22.01.2008 pronunțată de Tribunalul B Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare - SRL.

Casează sentința comercială atacată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi - 10.09.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - -

-

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

13.10.2008

Tribunalul București - Secția a VII a Comercială

Judecător sindic:

Președinte:Maria Speranța Cornea
Judecători:Maria Speranța Cornea, Decebal Taragan, Minodora

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 828/2008. Curtea de Apel Bucuresti